Asupra recursului de față;
În motivarea hotărârii, Consiliul Superior al Magistraturii a reținut, în esență, următoarele:
- procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism care au solicitat recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu au susținut un concurs de promovare conform art. 43 raportat la art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004;
· deși este organizată ca o structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism are personalitate juridică proprie, cu atribuții, competență, organizare și salarizare stabilite prin lege specială [art. 75 alin. (12) din Legea nr. 304/2004];
· competența prevăzută de Legea nr. 508/2004, cu modificările și completările ulterioare, aparține Direcției, astfel că nu poate fi pusă în discuție validitatea actelor procedurale întocmite de către procurorii specializați care nu au grad profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;
· numirea procurorilor într-o structură specializată făcută potrivit art. 8 alin. (1) și (2) din Legea nr. 508/2004 și ulterior, conform procedurii speciale prevăzute de art. 75 alin. (4)-(8) din Legea nr. 304/2004 republicată, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, nu se confundă cu promovarea în funcții de execuție, care se face numai prin concurs, în condițiile art. 43 și art. 44 din Legea nr. 303/2004;
· art. 26 din Legea nr. 508/2004 prevede că dispozițiile Legilor nr. 303, 304 și 317/2004, republicate, se aplică în mod corespunzător și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, astfel că procurorii care activează în cadrul Direcției pot fi promovați în funcții de execuție numai prin concurs, conform art. 43 - 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004;
· în temeiul art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004, la încetarea activității în cadrul D.I.I.C.O.T., procurorii revin la parchetele de unde provin; pentru situația în care la parchetul unde procurorul a solicitat să revină nu există posturi vacante, prin O.U.G. nr. 100/ 2007 s-a constituit prin bugetul de stat, un fond de rezervă;
- salarizarea procurorilor D.I.I.C.O.T. cu un coeficient de multiplicare corespunzător indemnizației procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu conferă de drept și gradul profesional corespunzător;
- hotărârile judecătorești pronunțate anterior de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nu au caracter obligatoriu în cauze similare supuse analizei pentru că nu au fost pronunțate în recurs în interesul legii, astfel că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept dedusă judecății.
Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului CSM a fost atacată cu recurs, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, de către recurentul B.M.A., care a solicitat anularea ei ca nelegală și netemeinică și admiterea cererii de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În motivarea cererii, recurentul a arătat că prin Ordinul nr. 1496 din 12 august 2005 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost delegat, începând cu data de 1 august 2005, pentru o perioadă de 90 de zile în funcția de procuror la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Oradea, delegare care a fost prelungită pentru încă 30 de zile prin Ordinul nr. 2208 din 3 noiembrie 2005 al Procurorului general.
În urma avizului pozitiv exprimat de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Hotărârea nr. 97 din 01 noiembrie 2007, prin Ordinul nr. 2257 din 3 noiembrie 2005 al Procurorului General a fost numit în funcția de procuror la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Oradea.
A mai arătat că revenirea procurorului la parchetul de unde provine său la un alt parchet unde are dreptul să funcționeze după încetarea activității în cadrul D.I.I.C.O.T., în temeiul art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004, nu echivalează cu pierderea unui drept câștigat, respectiv gradul profesional și salarizarea corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Recurentul a arătat, de asemenea, că în calitate de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. a îndeplinit acte procesuale și procedurale ce intră în competența acestei structuri și a beneficiat în fapt și în drept de statutul și remunerația acordată procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cu privire la jurisprudența anterioară a Înaltei Curți, recurentul a arătat că Plenul CSM a ignorat atât punctul de vedere evocat constant în hotărârile judecătorești, cât și faptul că nu există o practică neunitară care să determine necesitatea unui recurs în interesul legii, realizând chiar o discriminare, cu încălcarea principiilor fundamentale menționate în art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a arătat că respingerea cererii recurentei s-a făcut cu interpretarea corectă și distincția cuvenită între noțiunile de „numire" și „promovare" pentru care legea prevede condiții și proceduri diferite, reluând, în esență, argumentele expuse în hotărârea atacată. A concluzionat în sensul că numirea la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism conferă dreptul procurorilor de a funcționa la această structură specializată, de a îndeplini atribuțiile ce intră în competența ei, de a fi remunerați cu indemnizația prevăzută de lege, dar nu și gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care poate fi obținut numai prin concurs. În caz contrar - în optica intimatului - s-ar crea o situație discriminatorie, dezavantajoasă pentru toți ceilalți procurori din cadrul Ministerului Public care, pentru a promova la parchetele imediat superioare, trebuie să susțină concursuri.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a apărărilor formulate în întâmpinare, ținând seama de înscrisurile depuse la dosar și de normele aplicabile în materia supusă analizei, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin Ordinul nr. 2257 din 3 noiembrie 2005 a Consiliului Superior al Magistraturii recurentul a fost numit în funcția de procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Oradea.
Numirea în funcție s-a făcut în temeiul art. 75 alin. (3) și (4) și al art. 76 din Legea nr. 304/2004, al art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și al art. 1, art. 7, art. 8 și art. 26 din Legea nr. 508/2004.
Potrivit art.75 alin. (3)-(8) din Legea nr. 304/2004, în formă în vigoare la data numirii în funcție a recurentului, D.I.I.C.O.T. se încadrează cu procurori numiți prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în limita posturilor prevăzute în statutul de funcții, aprobat potrivit legii.
Este adevărat că art. 43 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, instituie regula potrivit căreia promovarea procurorilor în funcții de execuție se face numai prin concurs organizat la nivel național, în limita posturilor vacante existente la parchete, cu respectarea condițiilor de vechime prevăzute la art. 44.
Nu se poate nega însă că procedura prevăzută de art. 75 alin. (3)-(8) din Legea nr. 304/2004 implică și ea o evaluare, o selecție a candidaților din perspectiva calităților profesionale specifice stabilite de legiuitor pentru ocuparea funcției de procuror la D.I.I.C.O.T., numai candidații declarați admiși în urma interviului urmând a fi numiți, în limita posturilor prevăzute în statul de funcții.
Prin urmare, art. 75 alin. (3)-(8) din Legea nr. 304/2004 reglementează o procedură specială de numire sau promovare într-o funcție de execuție, derogatorie de la procedura de drept comun stabilită de art. 43 din Legea nr. 303/2004, distincția pe care intimatul o face între noțiunea de „numire" și cea de „promovare" având caracter artificial și bazându-se pe interpretarea strict literală a unor prevederi legale. Promovarea, în ultimă instanță, nu este altceva decât o numire într-o funcție superioară celei ocupate de persoana în cauză până la data promovării.
Este de reținut, de asemenea, că legea nu prevede o durată limitată a „mandatului" de procuror al D.I.I.C.O.T., numirea în funcția respectivă având caracter definitiv.
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a fost înființată în temeiul Legii nr. 508/ 2004, ca structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ce își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul României prin procurori specializați [art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 508/2004, în forma în vigoare la data numirii în funcție a recurentului].
În forma actuală a legii, D.I.I.C.O.T. este definită ca o structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
De asemenea, art. 75 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, prevede că în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție funcționează Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ca structură specializată în combaterea criminalității organizate și terorismului.
Toate aceste norme exprimă voința legiuitorului de a crea o structură specializată „în cadrul" Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înglobată acestuia, iar nu o entitate distinctă, plasată în afara ierarhiei parchetelor.
În consecință, numirea în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T. a candidaților admiși în urma procedurii de selecție prevăzute de art. 75 din Legea nr. 304/2004 le conferă acestora gradul profesional corespunzător nivelului parchetului din care face parte structura respectivă.
Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat inițial prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 484/2005, în prezent fiind adoptat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 193 din 9 martie 2006, care a și abrogat-o pe prima, stabilește că „transferul nu poate fi aprobat decât la o instanță sau la un parchet la care judecătorul sau procurorul are dreptul să funcționeze".
Sub acest aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează carierea magistraților", prin această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror.
Or, în cauză este necontestat faptul că recurentul a fost numit, conform dispozițiilor Legii nr. 303/2004 și cu respectarea condițiilor legii speciale (Legea nr. 508/2004), la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că, potrivit raționamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor.
Prin urmare, „gradul profesional" nu este o noțiune abstractă, care să poată fi analizată separat de funcția pe care o ocupă procurorul și de conținutul atribuțiilor specifice postului, atribuții corespunzătoare competenței la nivelul parchetului în cadrul căruia își desfășoară activitatea. Concursurile de promovare se organizează pentru ocuparea unor funcții de execuție superioare, în limita locurilor vacante disponibile, iar nu pentru dobândirea în mod abstract a unui „grad profesional". Numai prin excepție, în cazuri expres prevăzute, promovarea se face „pe loc".
Același raționament este valabil și în cazul procurorilor numiți/transferați în structurile teritoriale ale D.I.I.C.O.T., constituite în circumscripțiile teritoriale ale parchetelor de pe lângă curțile de apel și tribunale, fără ca legea să le confere o competență materială diferită de cea a structurii centrale.
D.I.I.C.O.T. a fost înființată din rațiuni de politică a justiției, în vederea realizării obiectivelor de aderare a României la Uniunea Europeană și de eficientizare a luptei împotriva criminalității organizate, prin crearea unor structuri specializate, în cadrul cărora urmau să activeze procurori selectați pe baza unor criterii de înaltă ținută morală și de performanță în combaterea criminalității organizate și a terorismului.
Aceste rațiuni și obiective diferite avute în vedere la înființarea D.I.I.C.O.T. sunt de natură să infirme teza potrivit căreia conferirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în urma promovării procedurii de evaluare prevăzute de art. 75 din Legea nr. 304/2004 ar constitui o discriminare față de celelalte categorii de procurori, care nu promovează decât prin concursul organizat în baza art. 43 din Legea nr. 303/2004.
În jurisprudența CEDO s-a reținut în mod constant că deosebirile de tratament sunt discriminatorii numai dacă nu au o justificare obiectivă și rezonabilă (cauza Beian împotriva României, hotărârea din 6 decembrie 2007).
În fine, în soluționarea prezentului recurs nu poate fi ignorată jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constând atât în deciziile invocate de recurentă, cât și în alte soluții de dată mai recentă, toate în sensul recunoașterii gradului profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru procurorii din cadrul structurilor specializate organizate în cadrul acestui parchet.
O soluție contrară, fără argumente solide care să justifice declanșarea procedurii de schimbare a practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție, ar genera divergențe de jurisprudența care ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine și insecuritate juridică, ceea ce ar contraveni dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (hotărârea CEDO pronunțată în cauza Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48553/99, citată în hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunțată în cauza Păduraru împotriva României, publicată în M. Of. nr. 514 din 14 iunie 2006).
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/ 2004 și va anula hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M., în ceea ce îl privește pe recurent, cu consecința admiterii cererii de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de B.M.A., împotriva Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Anulează Hotărârea atacată în ceea ce îl privește pe recurent.
Obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să recunoască recurentului, gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cu opinia separată a domnului judecător, în sensul respingerii recursului ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 februarie 2009.
OPINIA SEPARATĂ
redactată de judecătorul, în temeiul prevederilor art. 258 și art. 264 alin. (2) C. proc. civ.
Contrar punctului de vedere al majorității completului, care și-a găsit expresia în Decizia de mai sus, considerăm că, pentru argumentele ce vor fi prezentate succint în continuare, soluția legală și temeinică era de respingere a recursului formulat împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii.
Încă de la început este de observat că, din punctul de vedere al opiniei majoritare, problema de drept pusă în cauza dedusă judecății vizează acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casați și Justiție, procurorilor recurenți, în condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea D.I.I.C.O.T., respectiv a O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție.
Considerăm, însă că problema de drept vizează promovarea în grad profesional a procurorilor numiți la D.I.I.C.O.T./D.N.A. în condițiile prevederilor legale care reglementează cariera procurorilor și judecătorilor.
Trebuie menționat că dispozițiile O.U.G. nr. 43/2002 și, respectiv, ale Legii nr. 508/2004 nu conțin reglementări privind cariera profesională a procurorilor delegați/ detașați/ numiți în cadrul celor două structuri specializate ale Ministerului Public, aceste dispoziții regăsindu-se în Titlul II - Cariera judecătorilor și procurorilor, din Legea nr. 303/ 2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.
Astfel, potrivit prevederilor art. 43 „promovarea judecătorilor și procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel național, în limita posturilor vacante existente la tribunale și curți de apel sau, după caz, la parchete", în condițiile prevăzute de lege și pe baza criteriilor stabilite de C.S.M. în activitatea de gestionare a carierei magistraților.
Pe de altă parte, din interpretarea logică și teleologică a dispozițiilor Legii nr. 303/2004, republicată, rezultă că, în cazul judecătorilor și procurorilor, cariera evoluează prin promovare dintr-un grad profesional în gradul profesional următor.
Or, potrivit opiniei majoritare, cariera judecătorilor și procurorilor poate evolua prin promovare directă în ultimul grad profesional, cu omiterea gradelor intermediare, ca urmare a numirii, în cazul de față, la D.I.I.C.O.T. sau D.N.A., ceea ce constituie o înfrângere a principiului general enunțat mai sus.
Pe de altă parte, trebuie acordată semnificația juridică corectă, în planul carierei profesionale, faptului că atât D.I.I.C.O.T. cât și D.N.A. sunt, două structuri specializate ale Ministerului Public, care sunt organizate în plan teritorial ca și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Astfel, atât D.I.I.C.O.T. cât și D.N.A. sunt organizate într-o structură centrală și în structuri teritoriale: servicii teritoriale la nivelul parchetelor de pe lângă curțile de apel și, respectiv, birouri teritoriale la nivelul parchetelor de pe lângă tribunale.
Deci, chiar dacă s-ar admite că promovarea în cariera profesională s-ar putea realiza nu numai prin concurs, cum prevăd dispozițiile art. 43 din Legea nr. 303/2004, republicată, ci și prin numire, după cum se reține în cadrul opiniei majoritare, gradul profesional ar putea fi, eventual, cel corespunzător parchetului la nivelul căruia se găsește structura teritorială sau, după caz, centrală, în care s-a făcut numirea la D.I.I.C.O.T. ori D.N.A.
Oricum, având în vedere că C.S.M. reprezintă autoritatea care are prerogative constituționale în privința gestionării carierei judecătorilor și procurorilor, considerăm că excluderea acestuia de la exercitarea acestor atribuții este lipsită de temei legal și constituțional, pentru că prin punerea semnului de egalitate între numirea în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T. sau D.N.A. și promovarea în gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a reușit, în realitate, excluderea CSM de la exercitarea unor atribuții constituționale privind gestionarea carierei magistraților și, pe de altă parte, acreditarea opiniei că dezvoltarea carierei profesionale a magistraților poate cunoaște evoluții conjuncturale.
Dar, având în vedere că, potrivit art. 257 și art. 258 C. proc. civ., majoritatea are dreptate, argumentele prezentate mai sus nu trebuie considerate ca urmărind să demonstreze contrariul, ci trebuie apreciate ca o încercare de argumentare rațională a opiniei noastre care este diferită de cea a majorității membrilor completului.