La 18 februarie 2003 s-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.89/CA din 28 noiembrie 2001 a Curții de Apel Constanța – Secția de contencios administrativ.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea din data de 4 februarie 2003, iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 18 februarie 2003.
C U R T E A
Asupra recursului în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție în conformitate cu dispozițiile art.330 pct.2 Cod procedură civilă, împotriva decizei nr.89/CA/2001 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – Secția de contencios administrativ.
Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.89/CA/2001 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – Secția de contencios administrativ a fost admis recursul declarat de reclamanta S.C. „Eforie”SA împotriva sentinței civile nr.103/CA/2001 pronunțată de Tribunalul Constanța.
Sentința a fost casată în totalitate și rejudecându-se cauza a fost admisă în parte acțiunea, în sensul că s-a anulat autorizația de construcție nr.172/1999 emisă de primarul orașului Eforie și documentația aferentă în ceea ce privește reconstruirea, continuarea lucrării supraetajate la fostul activ „V.M.”, fiind menținute dispozițiile pentru extinderea pe terenul concesionat conform contractului nr.20/1999.
Pentru a pronunța această soluție instanța de control judiciar a reținut în esență că edificarea unei noi construcții pe terenul aferent fostei braserii „V.M.” nu se putea realiza fără acordul proprietarului, respectiv al recurentei-reclamante, devreme ce aceasta obținuse acordul Consiliului Local Eforie, în vederea emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, iar intimata S.C. „RWR E.” LTD a avut cunoștință de situația terenului aferent acestui activ. S-a reținut de asemeni că prin emiterea autorizației nr.172/1999 reclamanta a fost vătămată în dreptul său de proprietate recunoscut de lege.
Prin recursul în anulare declarat de procurorul general împotriva deciziei nr.89/CA/2001 s-a reținut că această hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, deoarece:
- potrivit art.1 din Hotărârea Guvernului nr.331/1992 privind vânzarea unor terenuri ale societății comerciale cu capital de stat „terenurile aferente activelor vândute anterior datei eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate în patrimoniul societății comerciale vânzătoare vor fi incluse în certificat și vor fi vândute cumpărătorilor activelor respective, la cererea acestora”.
- în cauză s-au făcut dovezi din care rezultă că în urma organizării unei licitații SC „W.” SRL a cumpărat de la reclamanta SC „Eforie” S.A. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4972/1992 activul braseria „V.M.”, în acest contract prevăzându-se că terenul aferent va face obiectul unei alte negocieri după obținerea certificatului de proprietate, conform H.G. nr.834/1991 și H.G. nr.331/1992. Ulterior, între aceleași părți s-a încheiat un contract de închiriere pentru terenul aferent activului prin licitație publică, durata de valabilitate a contractului fiind prevăzută până la punerea în aplicare a H.G. nr.834/1991 și a H.G. nr.331/1992.
- S.C. „RWR E.” SRL a cumpărat la rândul său de la SC „W.” SRL, activul braseria „V.M.” conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.20476/1995, folosința terenului aferent construcției vândute fiindu-i transmisă odată cu întrăinarea activului.
- reclamanta SC „Eforie” SA a obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru terenul aferent activului braseria „V.M.” la 20 septembrie 1999, ulterior autorizației de construcție nr.172/1999.
- S.C. „RWR E.” SRL era deținătoarea unui drept de folosință asupra terenului aferent construcției vândute, justificând astfel titlul pentru obținerea autorizației a cărui anulare s-a solicitat.
Analizând motivele recursului în anulare prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, Curtea îl va admite pentru următoarele considerente:
În mod incontestabil intimata-pârâtă SC „RWR E.” SRL în calitate de cumpărătoare a activului „V.M.” (contrucția) a dobândit și un drept de folosință cu privire la terenul aferent acestui activ, constituit în favoarea autoarei sale SC „W.” SRL de către proprietarul inițial al activului SC „Eforie” SA.
Sub acest aspect, Curtea reține că după dobândirea activului constând în braseria „V.M.”, prin licitație, între SC „Eforie” SA și SC „W.” SRL a fost încheiat la 25.05.1993 un contract de închiriere care a avut ca obiect „procurarea folosinței” terenului aferent construcției activului cumpărat, iar în contractul de vânzare-cumpărare a aceluiași activ încheiat între SC „W.” SRL și intimata-pârâtă SC „RWR E.” SRL se face trimitere la reglementările cuprinse în H.G. nr.834/1991 și H.G. nr.331/1992. Ori, potrivit acestor reglementări, terenurile aferente activelor vândute anterior eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate în patrimoniul societății comerciale vânzătoare, vor fi incluse în certificat și vor fi vândute cumpărătorilor activelor respective, la cererea acestora (art.1 și 2 din H.G. nr.331/1992).
Așa fiind, instanța supremă reține că temeiul juridic al deținerii terenului de către intimata-pârâtă SC „RWR E.” SRL este dreptul de folosință constituit de SC „Eforie” SA, autoarei sale, SC” W.” SRL, drept care a trecut în patrimoniul ei odată cu dobândirea activului „V.M.”.
Or, tocmai acest drept de folosință constituie titlul impus de Legea nr.50/1991 republicată, pentru a se putea dispune eliberarea unei autorizații de construcții sau transformări ale construcțiilor existente. Legea a înțeles prin noțiunea de „titlu”, temeiul juridic al deținerii terenului pe care urmează a se ridica sau transforma o construcție, care poate fi și altul decât dreptul de proprietate.
De altfel, la data obținerii autorizației de construire nr.172/ 30.08.1999 de către SC „RWR E.” SRL, reclamanta SC „Eforie” SA, nu era proprietara terenului aferent braseriei „V.M.”, deoarece dreptul său de proprietate s-a născut la 20 septembrie 1999 când a obținut certificatul de atestare seria M nr.080749, iar în temeiul art.3 din H.G. nr.839/1991 era obligată ca în termen de 15 zile de la obținerea certificatului de proprietate să anunțe cumpărătorul activului, pentru ca acesta să-și poată manifesta opțiunea de cumpărare, ceea ce însă nu a făcut.
În aceste condiții, susținerea reclamantei în sensul că era necesar acordul său pentru refacerea construcției braseriei, este lipsită de suport juridic.
Cât privește invocarea „excepției nulității absolute” a autorizației de construcție nr.172/ 30.08.1999 de către reclamanta SC „Eforie” SA prin notele scrise depuse la dosar în termenul de pronunțare, Curtea va reține că nu este vorba de o excepție de ordine publică în sensul dispozițiilor art.306(2) Cod procedură civilă, deoarece pe de o parte motivele invocate au fost deja analizate în fazele procesuale parcurse, ele vizând anulabilitatea autorizației conform cadrului procesual stabilit prin acțiunea cu care reclamanta a investit instanța, iar pe de altă parte nu s-a făcut dovada încălcării nici unei norme imperative care ar putea atrage nulitatea absolută.
În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art.3303 și art.314 Cod procedură civilă, recursul în anulare va fi admis, iar decizia nr.89/CA/ 2001 casată, în sensul că se va respinge recursul formulat de reclamanta SC „Eforie” SA împotriva sentinței civile nr.103/CA/2001 pronunțată de Tribunalul Constanța.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, împotriva deciziei nr.89/CA din 28 noiembrie 2001 a Curții de Apel Constanța – Secția de contencios administrativ.
Casează decizia atacată, în sensul că respinge recursul declarat de SC „Eforie” SA, Eforie-Nord împotriva sentinței civile nr.103/CA din 19 iunie 2001 a Tribunalului Constanța.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2003.