Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 686/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2003.

            S-a luat în examinare recursul declarat de Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat – Complex Agrosilvic Scroviștea împotriva deciziei nr.262 din 31 mai 2002 a Curții de Conturi – Secția jurisdicțională.

            La apelul nominal s-au prezentat recurenta R.A. „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” Complex Agrosilvic Scroviștea prin consilierul juridic M.D. și intimatul-pârât O.M., lipsind intimata Curtea de Conturi a României.

            Procedura completă.

            Consilierul juridic M.D. a pus concluzii de admitere a recursului așa cum a fost formulat, modificarea în parte a deciziei Curții de Conturi atacate, în sensul respingerii acțiunii.

            Intimatul O.M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

C U R T E A

 

            Asupra recursului de față;

            Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin sentința nr.184 din 7 decembrie 2001 Colegiul Jurisdicțional al municipiului București a admis în parte contestația formulată de contestatorul O.M. împotriva deciziei de imputare nr.156 din 26 iunie 2000 emisă de R.A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat – Complexul Agrosilvic Scroviștea pentru suma de 28.193.361 lei, pe care a redus-o la suma de 917.338 lei.

            Pentru a hotărî astfel, s-a reținut de către organul de soluționare, că prejudiciul imputat lui O.M. în calitate de pădurar la Cantonul nr.1 Cioplani din cadrul Complexului Agrosilvic Scroviștea, nu este real, având în vedere motivele invocate de contestator și concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză și că prejudiciul real este de numai 917.338 lei, diferența fiind prescrisă.

            Considerând soluția nelegală și netemeinică, R.A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat – Complexul Agrosilvic Scroviștea a declarat recurs jurisdicțional, susținând că în mod greșit prejudiciul a fost diminuat de la suma de 28.193.361 lei la 917.338 lei, numai pe baza raportului de expertiză, fără a se corobora cu alte probe care duc la concluzia că prejudiciul real este de 28.193.361 lei, precum și că raportul de expertiză nu a fost întocmit în concordanță cu situația de pe teren, unde expertul nu s-a deplasat pentru a constata că nu poate fi vorba de lemnul provenit din cioturi vechi de 6 ani, întrucât Nota 1 a Ocolului Silvic prevede că ultimul control s-a făcut la data de 31 mai 1999 când cioturile vechi de 6 ani puteau fi descoperite și a solicitat refacerea expertizei tehnice.

            Curtea de Conturi – Secția jurisdicțională analizând actele și lucrările dosarului, s-a pronunțat prin Decizia nr.262 din 31 mai 2002, în sensul respingerii recursului jurisdicțional formulat de R.A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat – Complex Agrosilvic Scroviștea.

            În motivarea acestei decizii, Secția jurisdicțională a Curții de Conturi a reținut, în esență, că prejudiciul de 28.193.361 lei imputat pădurarului O.M. prin decizia nr.156 din 26 iunie 2000 a avut la bază actul de control nr.1 din 14 iunie 2000 încheiat de Inspectoratul Silvic Județean – Ocolul Silvic Scroviștea, potrivit căruia, s-a constatat că au fost tăiați fără marcaj un număr de peste 350 de arbori.

            S-a mai reținut că, prin raportul de expertiză tehnică depus în cauză și efectuat la fața locului în prezența tehnicianului N.G. și a pădurarului O.M., s-a concluzionat că mărimea prejudiciului corespunzător ultimilor 3 ani, raportat la termenul de prescripție de 3 ani, este de 917.338 lei și că, calculul prejudiciului s-a făcut incorect, cu încălcarea prevederilor Legii nr.81/1993 în sensul calculării și numărării numărului de cioturi și prin luarea în calcul a unei valori de multiplicare ce nu este în concordanță cu vechimea cioatelor (până la 6 ani).

            Criticile formulate de recurent, în sensul că i-au fost respinse în mod nejustificat obiecțiunile la raportul de expertiză tehnică și că nu s-au luat în seamă și alte probe administrate în cauză, nu au fost reținute deoarece, după cum rezultă chiar din raportul de expertiză și actelor de la dosar, după depunerea raportului de expertiză, recurenta a avut timp suficient să formuleze eventuale obiecțiuni, ceea ce nu s-a întâmplat.

            Nemulțumită de soluția astfel pronunțată, Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” a declarat recurs, susținând că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă), în sensul că cioturile nu aveau o vechime de 6 ani, din data de 31.05.1999, data penultimului control efectuat de Ocolul Silvic  și până la data de 14.06.2000, data ultimului control, a trecut doar un an și două săptămâni.

            Dacă cioturile ar fi avut  vechimea prezumată de expert, acestea ar fi fost descoperite la controlul din data de 31 mai 1999.

            A mai susținut că instanța a dat întâietate unei prezumții ridicate de expert, în defavoarea unei probe concrete și imparțiale ( Nota nr.1 a Ocolului Silvic ) iar raportul a fost întocmit, fără ca expertul să se fi deplasat pe teren.

            Examinând cauza în raport cu întregul material probator administrat, Curtea va respinge recursul ca nefondat, pentru cele ce urmează:

            Prin decizia nr.156/ 26.06.2000 directorul  Complexului Agrosilvic Scroviștea din subordinea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” a imputat numitului O.M., pădurar la Cantonul nr.1 Ciolplani din cadrul Complexului Agrosilvic Scroviștea, suma de 28.193.361 lei cu titlu de prejudiciu, rezultând din delicte silvice (tăieri de arbori fără marcaj).

            Expertiza tehnică dispună în cauză a scos în evidență că lemnul provenit din cioturile avute în vedere la imputarea prejudiciului stabilit în sarcina contestatorului, a avut trei destinații: o parte a fost consumată pentru încălzirea spitalului administrației; o parte a fost utilizată pentru încălzirea celor 4 posturi de pază militară, iar o ultimă parte s-a valorificat pe bază de bon și de aprobare.

            Expertiza a stabilit că cioturile arborilor imputați aveau o vechime de până la 6 ani, astfel încât numai cele cu vechime până la trei ani mai puteau fi imputați ținând cont de prevederile Decretului nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă.

            Cum expertiza tehnică s-a făcut prin deplasarea pe teren a expertului care a concluzionat în sensul reținut prin decizia atacată, și anume „că cioturile arborilor imputați au o vechime de până la 6 ani, în conformitate cu prevederile Drectului nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, prejudiciul real este de 917.338 lei”. Se mai reține că recurenta nu a formulat obiecțiuni, solicitând doar administrarea probei cu interogator, fără relevanță în cauză, astfel că sentința apare legală și temeinică, iar recursul nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

            Respinge recursul declarat de Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat – Complex Agrosilvic Scroviștea împotriva deciziei nr.262 din 31 mai 2002 a Curții de Conturi – Secția jurisdicțională, ca nefondat.

            Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2003.