Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 703/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2003.

            S-a luat în examinare recursul declarat de SC ”Koax Electro” SRL Sovata, județul Mureș împotriva sentinței nr.315 din 19 noiembrie 2001 a Curții de Apel Târgu Mureș – Secția comercială și de contencios administrativ.

            La apelul nominal  s-au prezentat recurenta reclamantă SC ”Koax Electro” SRL Sovata, județul Mureș reprezentată de administratorii F.M. și F.Z. – fiecare personal și intimatul – pârât Consiliul Național al Audiovizualului reprezentat de consilierul juridic S.A.        Procedura completă.

            Administratorii F.M. și F.Z. fiecare separat au cerut admiterea recursului, potrivit motivelor dezvoltate în scris, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre judecare, aceleiași instanțe, susținând că nu li s-a comunicat decizia nr.84/2000 emisă de intimatul Consiliul Național al Adiovizualului.

            Consilierul juridic S.A. a pus concluzii pentru respingerea recursului ca nefondat, precizând că decizia contestată a fost publicată în Monitorul Oficial nr.372 din 10 august 2000.

 

C U R T E A

 

            Asupra recursului de față;

            Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Societatea comercială SC”Koax Electro”SRL Sovata, prin administratorii  F.M. și F.Z. a chemat în judecată Consiliul Național al Audiovizualului solicitând anularea deciziei nr.84/2000 ca nelegală.

            In motivarea cererii, reclamanta a arătat că actul administrativ a fost emis cu încălcarea Legii nr.48/1992 pentru că a ignorat scara progresivă a sancțiunilor aplicând direct măsura retragerii licenței de emisie pe baza  unor date nereale.

            Curtea de Apel Târgu Mureș, Secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr.315 din 19 noiembrie 2001 a respins acțiunea ca tardiv formulată.

            Impotriva acestei soluții, societatea comercială reclamantă a declarat recurs susținând că hotărârea pronunțată este nelegală și netemeinică deoarece decizia contestată în contencios administrativ nu i-a fost comunicată iar, pe de altă parte, a sesizat instanța de judecată mai înainte de împlinirea termenului de decădere de un an prevăzut de art.5 alin ultim din Legea nr.29/1990.

            Recursul este neîntemeiat.

            Potrivit art.37 alin.(2) din Legea  audiovizualului nr.48/1998 „Impotriva sancțiunii, persoana sancționată poate face plăngere, în termen  de 15 zile de la comunicare, la instanța de sontencios administrativ în a cărei rază teritorială s-a săvârșit fapta”.

            In cauză, decizia nr.84/2000 prin care CNA a retras recurentei licența de funcționare a fost publicată în Monitorul Oficial nr.372 din 10 august 2000, iar sesizarea instanței s-a făcut la 23 mai 2001, cu mult peste termenul de 15 zile prevăzut de legea specială.

            Dispozițiile art.5 alin.ultim din Legea nr.29/1990 nu sunt incidente, deoarece legea specială stabilește, după cum deja s-a menționat un alt termen de decădere, de 15 zile, calculat de la data comunicării actului sancționator.

            Așa fiind, recursul se privește ca nefondat și urmează să fie respins.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

            Respinge recursul declarat de SC ”Koax Electro” SRL Sovata, județul Mureș împotriva sentinței nr.315 din 19 noiembrie 2001 a Curții de Apel târgu Mureș – Secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

            Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2003.