Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 29 septembrie 2000 la Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ ,sub nr. 6184, reclamantul N.R. a chemat în judecată Baroul de Avocați Suceava și U.A.R. pentru ca, în contradictoriu cu aceștia, să se dispună anularea deciziei nr. 18 din 3 martie 2000, ca nelegală.
În motivarea acțiunii s-a precizat de către reclamant că prin decizia contestată emisă de U.A.R. – Baroul Suceava s-a dispus încetarea calității de avocat în baza art. 23 lit. b) din Legea nr. 51/1995, pe motiv că prin sentința penală nr. 132 din 30 octombrie 1981 a Tribunalului Militar Iași, modificată prin decizia nr. 13 din 13 ianuarie 1982 a Tribunalului Militar Teritorial București, a fost condamnat pentru două infracțiuni de purtare abuzivă, considerându-se că este vorba de o cauză de nedemnitate.
S-a mai arătat că termenul emiterii este prescris întrucât conform art. 37 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, Baroul Suceava putea emite decizia de încetare a calității de avocat în termen de 15 zile de la data când a luat cunoștință de hotărârea de condamnare, respectiv de la data de 7 decembrie 1999 conform adresei nr. 3942 a U.A.R., termen depășit față de decizia de sancționare emisă la 3 martie 2000.
În ce privește fondul cauzei s-a menționat că în decursul anilor fapta a fost grațiată și amnistiată, intervenind și realitatea de după, astfel că nu mai poate fi susținută nedemnitatea.
Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 194 pronunțată la 11 decembrie 2000, a respins acțiunea formulată de reclamantul N.R. împotriva U.A.R. – Baroul Suceava și U.A.R. și, în consecință, a anulat decizia nr. 18 din 3 martie 2000 a Baroului Suceava, ca tardiv emisă. A obligat U.A.R. – Baroul Suceava să reînscrie pe reclamant în tabloul anual al avocaților.
Împotriva încheierii pronunțată la 13 noiembrie 2000 de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ, au declarat recurs U.A.R. și Baroul Suceava, invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.
În motivarea recursului s-a susținut că greșit s-a dispus suspendarea executării deciziei nr. 18 din 3 martie 2000 emisă de Baroul Suceava, prin care s-a luat măsura încetării activității reclamantului, întrucât în cauză nu s-a făcut dovada producerii unei pagube eminente prin lipsa de reprezentare a justițiabililor.
Dimpotrivă, aceștia aveau posibilitatea să apeleze la serviciile altor avocați deoarece intimatul nu mai exercită profesia din martie 2000.
Pârâtele au declarat recurs și împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ, susținând că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 37 din Statutul profesiei de avocat.
În acest sens, s-a arătat că în alin. (2) din același articol se creează obligativitatea avocatului care se află într-o situație de nedemnitate, să aducă la cunoștința decanului în termen de 30 de zile de această situație și că intimatul nu a prezentat nici până în prezent o copie a hotărârii judecătorești.
De asemenea, s-a mai precizat că termenul de prescripție curge de la data când cel interesat a cunoscut situația în baza căruia trebuia să adopte o anume situație.
Recursul este nefondat.
Din verificarea actelor dosarului, Curtea urmează să constate că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Suceava este legală, instanța de fond soluționând cauza pe o excepție și nu pe fond.
Rezultă că în raport de momentul luării la cunoștință de existența sentinței de condamnare a intimatului 7 decembrie 1999, termenul de emitere a deciziei de încetarea calității de avocat de 15 zile prevăzut de art. 37 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat a fost depășit, recurenta emițând decizia la 3 martie 2000.
Deși recurenta a precizat că nici până la momentul actual, intimatul nu a prezentat o hotărâre de condamnare, din conținutul întâmpinării rezultă că U.A.R. a avut cunoștință de acest fapt la 20 iunie 1995, conform adresei înaintate sub nr. 645.
În ce privește fondul cauzei, deși recurenta nu a formulat critici în acest sens, rezultă că instanța de fond a reținut că intimatul a fost condamnat anterior intrării în Facultatea de Drept, iar la data intrării în profesia de avocat, potrivit Legii nr. 51/1995, nu se impunea o declarație a acestuia pentru a se aprecia asupra compatibilității cu profesia de avocat, întrucât fapta fusese amnistiată și nici nu i s-a aplicat măsura interzicerii exercitării profesiei.
A mai rezultat că intimatul a fost primit în baza Decretului nr. 281/1954, iar înlăturarea sa nu poate opera în baza Legii nr. 51/1991, care nu retroactivează.
Referitor la recursul privind încheierea de ședință din 13 noiembrie 2000 prin care s-a dispus suspendarea executării deciziei, potrivit art. 9 din Legea nr. 21/1990, modificată, Curtea urmează să constate în raport cu hotărârea pronunțată că acesta a rămas fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de U.A.R. și Baroul Suceava, împotriva încheierii din 11 noiembrie 2000 a Curții de Apel Suceava și a sentinței civile nr. 194 din 11 decembrie 2000, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2003.