Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 10 iunie 2002 la Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ, sub nr. 2681, reclamanta C.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 271 din 11 martie 2002 și obligarea de a-i recunoaște calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu motivarea că a suferit aceleași persecuții etnice, ca și părinții, chiar dacă s-a născut în refugiu.
Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 378, pronunțată la 24 iunie 2002, a respins ca tardivă acțiunea formulată de reclamanta C.V., împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Bihor.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a primit hotărârea nr. 271 la data de 25 martie 2002, iar acțiunea a fost înregistrată la 10 iunie 2002, cu depășirea termenului de 30 zile, prevăzut de Legea nr. 189/2000.
Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Oradea a declarat recurs reclamanta C.V., care a susținut că în acea perioadă a fost bolnavă și nici nu a dispus de posibilități materiale pentru a formula contestație.
Recursul este nefondat.
Din verificarea actelor dosarului, Curtea urmează să constate că hotărârea pronunțată este legală și temeinică.
Motivele invocate nu reprezintă împrejurări, de natură a repune în termen recurenta, astfel că în mod întemeiat instanța de fond a reținut tardivitatea acțiunii, ca urmare a nerespectării termenului de 30 zile prevăzut de art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.V., împotriva sentinței nr. 378/CA/P din 24 iunie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2003.