S-a luat în examinare recursul declarat de Direcția Generală a Vămilor prin Direcția Regională Vamală Timișoara împotriva sentinței civile nr.379 din 21 noiembrie 2000 a Curții de Apel Timișoara – Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat: recurentele pârâte Direcția Generală a Vămilor și Direcția Regională Vamală Interjudețeană Timișoara, ambele prin consilierul juridic M.M. lipsind intimata reclamantă A.S. „B” Reșița.
Procedura completă.
Consilierul juridic M.M. a susținut recursul solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat în scris.
Reprezentanta Parchetului General de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a pus concluzii de admitere a recursului, modificarea hotărârii atacate și în fond de respingere a acțiunii.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, reclamanta A.S. „B” Reșița. a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generală a Vămilor și Direcția Regională Vamală Timișoara pentru ca instanța prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea actului constatator nr.46/1999, a deciziei nr.89/1999 și a deciziei nr.165/2000 motivat de faptul că în mod nelegal a fost anulată decizia nr.71/1998 și că autoturismul introdus în țară a fost primit cu titlu de donație.
Curtea de Apel Timișoara, prin sentința civilă nr.379/2000 a admis acțiunea și a dispus anularea actului constatator nr.46/1999 a adresei nr.4358/1999 precum și a deciziilor nr.89/1999 și nr.65/2000.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin decizia nr.71/1998 a Directorului Direcției Regionale Vamale a fost anulat actul constatator nr.247/1998 prin care se stabilește în sarcina reclamantei obligația de a achita taxe vamale în sumă de 29.740.284 lei, reținându-se că autoturismul fusese primit cu titlu de donație. S-a reținut de asemeni că această decizie nu putea fi reformată decât în calea de atac și în termenul prevăzut de lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Vamală Interjudețeană Timișoara în numele și pentru Direcția Generală a Vămilor.
În motivarea recursului recurenta a susținut că intimata reclamantă nu a putut face dovada documentelor vamale întocmite la intrare în România și că în temeiul art.61 din Legea nr.148/1997 autoritatea vamală are dreptul de control pe o perioadă de 5 ani de la depunerea declarației vamale. S-a reținut de asemeni că autoturismul primit de intimată a fost introdus în țară de un cetățean străin la o altă dată anterioară depunerii declarației vamale de import fără a se solicita nici un fel de regim vamal, aflându-se în regim de admitere temporară, ceea ce înseamnă că nu putea face obiectul unei donații.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile art.304-3041 Cod procedură civilă, Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente:
Intimata reclamantă a introdus în țară la 12 ianuarie 1998 autoturismul Renault 21 conform D.V.I. nr.25 din 12 ianuarie 1998, primit cu titlu de donație de la cetățeanul străin Jurcul Mihai.
Ulterior, la 1 septembrie 1998 în urma controlului efectuat de Biroul de Control Financiar și Gestiune Vamală din cadrul Direcției Vamale Timișoara, a fost întocmit actul constatator nr.247/1998 prin care s-a stabilit în sarcina intimatei obligația de a achita taxe vamale în cuantum de 19.740.284 lei.
În urma contestației formulate împotriva acestui act administrativ a fost emisă decizia nr.71/1998 de către directorul Direcției Regionale Vamale Timișoara prin care actul constatator nr.247/1998 a fost anulat intimata fiind exonerată de plata taxelor vamale. Contestația a fost admisă reținându-se că intimata cu statut de asociație non profit beneficiază de dispozițiile art.5 și 6 din Ordonanța Guvernului nr.26/1993 în sensul scutirii de la plata taxelor vamale pentru bunurile primite din străinătate cu titlu de donație.
Cu toate că decizia nr.71/1998 nu a fost desființată și nici atacată în condițiile legale, aceeași autoritate vamală, emite un nou act constatator nr.46 din 1 martie 1999 prin care stabilește din nou în sarcina intimatei obligația achitării taxelor vamale.
De precizat este faptul că recurenta deși instanța i-a solicitat, nu a putut depune la dosar actul administrativ jurisdicțional sau sentința prin care decizia nr.71/1998 a fost anulată.
Sub acest aspect, Curtea reține că decizia nr.71/1998 prin care s-a stabilit că intimata nu datorează taxe vamale, este un act administrativ cu caracter jurisdicțional care o dată intrat în circuitul civil nu mai poate fi reformat sau desființat decât în calea de atac și termenul prevăzut de lege.
Este adevărat că autoritatea vamală are drept de control conform art.61 din Legea nr.141/1997, pe o perioadă de 5 ani de la depunerea declarației vamale, dar acest lucru nu înseamnă că poate reveni altfel decât în condițiile legii asupra unor măsuri dispuse printr-un act administrativ jurisdicțional, emis tot de ea.
Așa fiind în mod corect instanța de fond a apreciat că recurenta pârâtă nu mai putea încheia un nou act constatator cu privire la aceeași operațiune vamală care făcuse deja obiectul unei contestații soluționată pe fond prin decizia nr.71/1998.
În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art.312 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Vămilor prin Direcția Regională Vamală Timișoara împotriva sentinței civile nr.379 din 21 noiembrie 2000 a Curții de Apel Timișoara – Secția comercială și de contencios administrativ, ca neîntemeiat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2003.