S-a luat în examinare recursul declarat de Casa de Pensii Satu Mare împotriva sentinței civile nr.365/CA/2002-P din 17 iunie 2002 a Curții de Apel Oradea.
La apelul nominal au lipsit recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii Satu Mare și intimata reclamantă S.L.
Procedura completă.
S-a referit că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art.242 alin.2 din Codul de procedură civilă.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea dosar nr.2532/CA/2002, reclamanta S.L. a solicitat ca în contradictoriu cu Casa de Pensii Satu Mare, să se pronunțe sentința prin care să fie anulată hotărârea nr.1490 din 9 mai 2002 și să i se recunoască calitatea de beneficiar al drepturilor acordate prin Legea nr.189/2000, pentru persoanele strămutate.
A susținut reclamanta că în anul 1940 părinții săi au fost obligați să se refugieze la Petroșani din localitatea de domiciliu Satu Mare urmare persecuțiilor la care au fost supuși cetățenii români de regimul hortist instaurat în anula 1940, iar în anul 1941 la 26.02. s-a născut în refugiu.
Curtea de Apel Oradea prin sentința nr.365/CA/2002 – P a admis acțiunea și a anulat hotărârea nr.1490/2002 emisă de pârâtă pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al O.G.nr.105/1999 aprobată prin Legea nr.189/2000.
Impotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Satu Mare susținând că hotărârea este nelegală și netemeinică, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, că reclamanta nu poate beneficia de actul normativ invocat, așa cum a demonstrat și cu precizările Casei Naționale de Pensii.
Recursul este neîntemeiat pentru considerentele ce se vor expune.
In conformitate cu prevederile art.1 din O.G.nr.105/1999 aprobată prin Legea nr.189/2000 privind acordarea unor drepturi personelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, beneficiază de aceste drepturi persoana cetățean român care a fost strămutat în altă localitate decât cea de domiciliu (art.1 lit”c”).
Prin persoană care a fost strămutată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, fiind incluse în această categorie și persoanele care au fost expulzate s-au refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unor tratate bilaterale.
Ceea ce reglementează legea este deci stabilirea, determinarea situației de obligare să își părăsească domiciliul de către regimul instaurat după septembrie 1940. Nu se poate susține că dacă în timpul refugiului s-a născut un copil acesta nu beneficiază de drepturile părinților, pentru că este evident că și minorul a avut de îndurat celeași suferințe și neajunsuri ca părinții săi obligați să își părăsească domiciliul.
In raport de aceste considerente, reclamanta recurentă a făcut dovada că a fost în refugiu în perioada 1940-1945, astfel că sentința nr.365/CA/2002-P pronunțată de Curtea de Apel Oradea este temeinică și legală, făcându-se o judicioasă și corectă aplicare a Legii nr.189/2000, pe cale de consecință urmând a se respinge recursul ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii Satu Mare împotriva sentinței civile nr.365/CA/2002-P din 17 iunie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca neîntemeiat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2003.