S-a luat în examinare recursul declarat de Direcția Regională Vamală Interjudețeană Craiova, în numele și pentru Direcția Generală a Vămilor, împotriva sentinței civile nr.185/F-C din 3 decembrie 2001 a Curții de Apel Pitești – Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal s-a prezentat intimata reclamanta SC ”E.I.I.” SRL, reprezentată de avocatul E.C., lipsind recurenta pârâtă Direcția Generală a Vămilor și intimații Biroul Vamal Pitești și Direcția Regională Vamală Interjudețeană București.
Procedura completă.
Avocatul E.C. a pus concluzii de respingere a recursului, cu referire la motivele cuprinse în întâmpinarea depusă la dosar și a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 2.03.2000 (dosar nr.1533/2000) reclamanta SC ”E.I.I.” SRL a solicitat anularea actului constatator nr.127 din 8.06.1999 și a actului nr.3452 din 6.07.1999, ambele emise de Biroul Vamal Pitești, a deciziei nr.51 din 22.11. 1999 emisă de Direcția Regională Vamală București și a deciziei nr.345 din 17.02.2000 emisă de Direcția Generală a Vămilor, precum și suspendarea executării actului constatator.
In motivarea acțiunii reclamanta arată că s-a stabilit în sarcina sa obligația plății sumei de 95.713.039 lei reprezentând diferență de taxe vamale pentru importul cantității de 6.894 Kg cafea prăjită decofeinizată marca OMA din Columbia, considerându-se că eronat
s-au calculat taxele de 4% în loc de 20% din valoarea mărfii importate.
Mai arată că a contestat actul constatator, contestație respinsă de organele vamale, ultima de către Direcția Generală a Vămilor pe considerentul că promovarea ei s-a făcut tardiv.
Curtea de Apel Pitești – Secția comercială și contencios administrativ, prin sentința nr.46 din 19 aprilie 2000 a admis acțiunea, a desființat decizia nr.345 din 17 februarie 2000 emisă de Direcția Generală a Vămilor și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Direcția Generală a Vămilor, reținndu-se că s-a introdus în termen contestația.
Recursul declarat de Direcția Regională Vamală București împotriva sentinței s-a constatat ca fiind nul prin decizia nr.686 din 1 martie 2001 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție – Secția contencios administrativ.
Printr-o altă acțiune, formând obiectul dosarului nr.4039/2000 al Curții de Apel Pitești – Secția comercială și contencios administrativ, înregistrată la 26.07.2000, aceeași reclamantă contestă din nou actul constatator nr.127/1999 și actul nr.3452/1999, emise de Biroul Vamal Pitești, decizia nr.51/1999 emisă de Direcția Regională Vamală București, și decizia nr.345/2000 emisă de Direcția Generală a Vămilor, dar și decizia nr.1686 din 7.07.2000 emisă de Direcția Generală a Vămilor în urma trimiterii cauzei de către Curtea de Apel Pitești, în vederea rejudecării contestației introdusă de reclamantă împotriva deciziei Direcției Regionale Vamale București.
Reclamanta susține că nelegal a fost obligată la plata sumei de 95.713.039 lei, susținând că marfa importată a fost supusă prevederilor Acordului privind sistemul global de preferințe comerciale între țările în curs de dezvoltare - SGPC, la care România și Columbia sunt părți semnatare, în baza căruia beneficiază de taxă vamală preferențială deoarece au fost îndeplinite toate condițiile prevăzute în Acord.
Arată că anterior efectuării importului a solicitat informații privind tariful vamal aplicabil unui asemenea import, Direcția Generală a Vămilor comunicându-i că beneficiază de tariful vamal preferențial de 4%, în condițiile SGPC, fiindu-i aplicabil la momentul importului acest tarif, pentru ca nelegal ulterior să se considere că tariful vamal era de 20%.
Curtea de Apel Pitești – Secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr.185 din 3 decembrie 2001 a admis acțiunea în parte, a anulat actul constatator nr.127/1999, hotărârea nr.3452 din 6 iulie 1999 a Biroului Vamal Pitești, decizia nr.51/1999 a Direcției Regionale Vamale București și decizia nr.1686 din 7 iulie 2000 a Direcției Generale a Vămilor, a respins ca fără obiect cererea de anulare a decizie nr.345 din 17 februarie 2000 a Direcției Regionale Vamale București și a obligat Direcția Generală a Vămilor să plătească reclamantei suma de 3.303.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanța reține că importul s-a efectuat la 31 decembrie 1998, în condițiile în care între România și Columbia exista un acord bilateral potrivit căruia marfa importată se încadrează între bunurile care beneficiază de un tratament tarifar favorabil, exista certificat de origine tip SGPC emis de autoritatea abilitată legal, iar transportul mărfii a avut loc direct din țara de origine în România, astfel că erau îndeplinte toate condițiile prevăzute în Acordul privind sistemul global de preferințe comerciale între țările în curs de dezvoltare - SGPC.
Mai reține că ulterior importului, reclamanta a solicitat relații de la autoritatea vamală privind tariful vamal la import cafea din Columbia și i s-a cmunicat că beneficiază de tariful vamal preferențial de 4%, relațiile respective fiind obligatorii pentru autoritatea vamală conform art.32 alin.1 din codul vamal și art.8 din Regulamentul de aplicare a acestuia și că intervenirea unor eventuale erori și erate la tarifele vamale, nu s-a comunicat reclamantei nici prin răspunsul la relațiile solicitate, nici ulterior.
Referitor la decizia nr.345 din 17 februarie 2000 emisă de Direcția Generală a Vămilor, reține că aceasta a fost deja anulată prin sentința nr.46 din 19 aprilie 2000 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr.1533/2000.
Impotriva ultimei sentințe a declarat recurs Direcția Regională Vamală Interjudețeană Craiova, în numele și pentru Direcția Generală a Vămilor, considerând că hotărârea este nelegală și netemeinică.
Un prim motiv de recurs, bazat pe art.304 pct.7 din Codul de procedură civilă, privește faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Susține că sentința nu este motivată, și că există contradicție între considerente și dispozitiv și anume că motivarea hotărârii duce la soluția admiterii contestației și anularea actelor criticate, iar în dispozitiv se anulează alte acte decât cele care au făcut obiectul acțiunii.
Al doilea motiv de recurs, întemeiat pe art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, se referă la nelegalitatea hotărârii, care ar consta în interpretarea greșită a dispozițiilor art.68 alin.1 și 2 din Codul Vamal de către instanță.
Menționează că la data importului taxa vamală aplicabilă pentru mărfurile provenind din țările semnatare ale Acordului Sistemului Generalizat de Preferințe Comerciale era de 20%, deoarece începând cu 5.03.1998 tariful vamal pentru cafea era de 25%, conform eratei emisă de Direcția Generală a Vămilor, iar reducerea pentru acest import era de 5%.
Consideră că prin erata nr.5911 din 5.03.1998 a Direcției Generale a Vămilor, taxa vamală preferențială de 4%, existentă până la acea dată, a fost modificată la 20%, astfel că la data importului taxa era de 20% și că dispozițiile art.32 alin.1 din Codul Vamal și ale art.8 din Regulamentul de aplicare a acestuia sunt obligatorii numai în ce privește relațiile sau informațiile referitoare la clasificarea tarifară a mărfurilor importate, nu și cele referitoare la taxele vamale corespunzătoare anumitor categorii de mărfuri, care sunt cuprinse în tariful vamal de import al României, ce se publică în Monitorul Oficial anual, iar reclamanta putea lua cunoștință de el din Monitorul Oficial sau de la comisionarul de vamă.
Recursul este nefondat.
Este necontestat că intimata a importat din Columbia, la 31 decembrie 1998, cantitatea de 6.894 Kg cafea prăjită decofeinizată marca OMA, pentru care organele vamale au stabilit o taxă vamală de import de 4% apreciind că importului respectiv îi sunt aplicabile dispozițiile Acordului privind sistemul global de preferințe între țările în curs de dezvoltare.
Intre România și Columbia, țări în curs de dezvoltare semnatare ale Acordului, exista un Acord bilateral privind tariful vamal preferențial la import, iar prevederile acestuia și ale Acordului privind sistemul global de preferințe erau îndeplinite la data importului, respectiv exista certificatul de origine tip SGPC emis de autoritatea abilitată din Columbia, iar transportul cafelei s-a făcut direct din acea țară în România.
La solicitarea intimatei, anterior efectuării importului, Direcția Generală a Vămilor, prin adresa nr.28820 din 10.11.1998 i-a comunicat că beneficiază de un tarif vamal de 4% dacă marfa importată din Columbia este însoțită de un certificat de origine tip SGPC, eliberat de autoritatățile abilitate din acea țară.
Intimata a făcut dovada existenței certificatului, care s-a eliberat de autoritatea competentă din Columbia și în considerarea acestei adrese, după primirea ei, a făcut importul cafelei.
Conform prevederilor art.32 alin.2 din Codul Vamal al României și art.8 din Regulamentul de aplicare a acestuia, informația scrisă privind aplicarea tarifului vamal obligă autoritatea vamală numai în privința clasificării tarifare, dacă formalitățile vamale sunt îndeplinite ulterior datei la care s-a comunicat informația.
Dar, ținându-se cont de autoritatea emitentă a informației privind tariful vamal pentru importul cafelei din Columbia, informație comunicată ulterior eratei nr.5911 din 5.03.1998 emisă de aceeași autoritate, intimata a fost de bună credință și în considerarea răspunsului primit a efectuat importul.
In plus, organul vamal care a efectuat operațiunea de vămuire a aplicat tariful vamal de 4% pentru acest import, ceea ce duce la concluzia că nici acest organ nu cunoaștea existența pretinsei modificări a tarifului vamal de la 4% la 20%, cum se arată în motivarea recursului.
Intimatei nu i s-a adus la cunoștință la data importului că tariful vamal pentru importul cafelei era de 20%, nu de 4% și nici Direcția Generală a Vămilor nu i-a comunicat, ulterior trimiterii adresei nr.28820 din 10.11.198 și până la efectuarea importului, că i-a indicat un tarif vamal eronat, astfel cum prevede art.32 alin.2 din Codul Vamal.
Curtea mai reține că sentința este motivată corespunzător, neexistând nici contradicții între considerentele și dispozitivul acesteia, cum eronat susține recurenta, instanța de fond pronunțându-se numai asupra a ce s-a cerut.
Pentru considerentele arătate mai sus, constatând că motivele invocate de recurentă – întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.7 și 9 din Codul de procedură civilă sunt nefondate, Curtea va respinge recursul ca atare.
Conform prevederilor art.274 din Codul de procedură civilă se va dispune obligarea recurentei la plata sumei de 4.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs către intimată, sumă reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția Regională Vamală Interjudețeană Craiova, în numele și pentru Direcția Generală a Vămilor, împotriva sentinței civile nr.185/F-C din 3 decembrie 2001 a Curții de Apel Pitești – Secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă recurenta Direcția Generală a Vămilor la plata sumei de 4.000.000 lei cheltuieli de judecată către SC ”E.I.I.” SRL
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2003.