S-a luat în examinare recursul declarat de Fundația „România de Mâine” – Universitatea „Spiru Haret” București împotriva sentinței civile nr.338 din 2 aprilie 2002 a Curții de Apel București-Secția de contencios administrativ.
La apelul nominal s-a prezentat: recurenta-reclamanta Fundația „România de Mâine” – Universitatea „Spiru Haret” București reprezentată de prof.univ. dr.G.U., prorector cu probleme juridice și de avocatul G.D., lipsind intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura completă.
Având pe rând cuvântul reprezentanții recurentei au solicitat admiterea recursului, cu referire la motivele scrise depuse la dosar.
Procurorul a pus concluzii de admitere a recursului.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 5 decembrie 2001, reclamanta Fundația „România de Mâine” – Universitatea „Spiru Haret” a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, solicitând anularea deciziei nr.1850 din 20.11.2001 și a actului constatator nr.1073/5.07.2001 și exonerarea de plata sumelor de 607-475.262 lei datorie vamală și 236.004.085 lei majorări de întârziere.
In motivarea cererii, reclamanta a învederat că a importat bunuri pentru dotarea cantinei studențești pentru declarația vamală nr.700082 /19.10.2000 acordându-se scutire de la plata drepturilor vamale, conform art.173 alin.3 din Legea nr.84/1995.
Ulterior, prin actul constatator nr.1073 /2001, organele vamale au apreciat în mod nejustificat că textul susmenționat din Legea învățământului nu are aplicabilitate, pe considerentul că reclamanta nu ar fi instituție de învățământ acreditată.
Această interpretare, a susținut reclamanta, este contrară legii, noțiunea de învățământ acreditat referindu-se la facultăți, colegii și specializări, acreditate prin hotărâri ale Guvernului României, nu la universitate particulară acreditată.
Or, prin Hotărârea nr.E 111/31.03.2000, la propunerea Consiliului de Evaluare Academică și Acreditare, au fost acreditate 4 facultăți respectiv Management Financiar- Contabil, Drept, Limbi și Literaturi Străine și Educație Fizică și Sport.
Prin sentința civilă nr.338 din 2 aprilie 2002, Curtea de Apel București-Secția Contencios Administrativ a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că potrivit art.173 alin.3 din Legea nr.85/1995 sunt scutite de TVA și taxe vamale documentația tehnică și materialele pentru construcții destinate învățământului acreditat precum și achiziționarea de aparatură, utilaje, dotări pentru procesul didactic.
Instanța a constatat că reclamanta nu este încă înființată ca universitate potrivit legii, și a apreciat că, deși are facultăți și specializări acreditate, nu poate beneficia de scutirea de taxe, întrucât calitatea de titulară a operațiunilor vamale de import o are Fundația „România de Mâine” și nu vreuna din facultățile sau specializările acreditate.
Impotriva sentinței a declarat recurs reclamanta Fundația „România de Mâine” – Universitatea „Spiru Haret”, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, reclamanta a arătat că Legea învățământului nu folosește termenul de universitate acreditată – aceasta înființându-se prin lege – ,ci de învățământ acreditat, procedura de acreditare declanșându-se, la cererea instituției de învățământ superior interesate, pentru facultățile, colegiile și specializările care îndeplinesc condițiile și standardele prevăzute de Legea nr.88/1993.
De asemenea , reclamanta a precizat că „Universitatea Spiru Haret” apare încă din actul constitutiv în structura „Fundației România de Mâine”, iar importul s-a făcut astfel cum rezultă din actele dosarului, pentru învățământ.
In dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a precizat că prin Legea nr.443/2002, s-a dispus înființarea „Universității Spiru Haraet”, ca instituție de învățământ superior, cu personalitate juridică.
Examinând cauza în raport de motivele invocate și având în vedere prevederile art 304 și 304/1 Cod procedură civilă, Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a se dispune casarea sentinței și pe fond, admiterea acțiunii.
Curtea reține astfel că prevederile art.173 alin.3 din Legea nr.84/1995 au fost eronat interpretate, acordarea scutirilor de drepturi vamale la importuri fiind legală când beneficiare sunt unitățile de învățământ, de stat ori particulare, acreditate, care desfășoară efectiv procesul didactic.
In cauză, s-a făcut dovada că până la înființarea sa prin lege – Legea nr.443/2002 –„Universitatea Spiru Haret”, neavând personalitate juridică, logistica necesară pentru desfășurarea în bune condiții a procesului de învățâmânt era asigurată de Fundația „România de Mâine” în a cărei structură apare universitatea, cu 24 facultăți și 27 specializări.
In aceste împrejurări, fundația a fost titulara operațiunilor vamale de import în litigiu, bunurile importate reprezentând dotări pentru procesul didactic, fiind achiziționate în folosul facultăților.
Este real faptul că Legea pentru înființarea „Universității Spiru Haret” a fost adoptată la 9 iulie 2002, în timpul judecării cauzei, dar textul articolului 2 se referă la existența în structura acestei instituții de învățământ
superior a celor 4 facultăți și specializări acreditate.
Din actele cauzei rezultă că încă din toamna anului 1999 s-a declanșat procedura de acreditare pentru facultățile care îndeplineau condițiile și standardele prevăzute de lege, în februarie 2000, Consiliul Național de Evaluare Academică și Acreditare a întocmit rapoartele de acreditare, avizatate ulterior de Ministerul Educației și Cercetării, iar prin Hotărârea nr.E.111/31.03.2000 Guvernul României a supus Senatului României spre adoptare proiectul de lege pentru înființarea universității, în care se folosește termenul de „structură acreditată” și se enumeră cele 4 facultăți care compun această structură.
In înțelesul Legii nr.88/1993, procedura de acreditare a facultăților și specializărilor constituie un proces anterior înființării prin lege a unei instituții de învățământ superior prin reunire de instituții și/sau facultăți.
Astfel, actul normativ susmenționat prevede în art.5 alin.3 și 4 că înființarea prin lege a unei universități se face după parcurgerea procedurilor de evaluare și acreditare, instituția de învățământ superior astfel înființată trebuind să aibe cel puțin o facultate acreditată cu predare în limba română, la declanșarea procedurii de înființare.
In consecință, este corectă susținerea reclamantei în sensul că la data de 19.10 2000, când au fost efectuate importurile în scutire de la plata drepturilor vamale erau deja acreditate parte din facultățile ce desfășurau procesul de învățământ în cadrul Universității „Spiru Haret”, facilitățile prevăzute de art.173 alin.3 din Legea nr.84/1995 fiind legal acordate.
Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și pe fond, va admite acțiunea și va dispune anularea atât a deciziei emise de Ministerul Finanțelor Publice, cât și a actului constatator întocmit de organele vamale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Fundația „România de Mâine”-Universitatea „Spiru Haret”București împotriva sentinței civile nr.338 din 2 aprilie 2002 a Curții de Apel București-Secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și pe fond admite acțiunea formulată de Fundația „România de Mâine „ – Universitatea „Spiru Haret” București.
Anulează actul constatator nr.1073 din 5 iulie 2001 încheiat de Biroul Vamal de Control și Vămuire la Interior Târguri și Expoziții București și decizia nr.1850 din 20 noiembrie 2001 a Ministerului Finanțelor Publice.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2003.