Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Oradea sub nr. 3821 din 16 octombrie 2001, reclamanta SC C. SA Oradea a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Administrația Finanțelor Publice a municipiului Oradea, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 1424 din 21 septembrie 2001 a Ministerului Finanțelor Publice - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin care a fost menținută în sarcina sa o obligație bugetară în sumă de 620.142.757 lei stabilită prin procesul-verbal de control nr. 13509 din 30 noiembrie 2000, încheiat de organele de control financiar – fiscal teritorial, sumă ce reprezintă: 537.339.867 lei T.V.A.; 82.802.890 lei majorări de întârziere aferente. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat următoarele:
- organul de control din cadrul Administrației Finanțelor Publice a municipiului Oradea, verificând exporturile de mărfuri efectuate de SC C. SA Oradea, în perioada 1 februarie – 30 octombrie 2000, a constatat că această societate nu beneficiază de cota zero de T.V.A., întrucât plata mărfii s-a făcut în valută, prin depuneri în numerar în contul deschis de societate la B.R.D. Oradea, de către clienții externi, prin delegații acestora, în loc să fie făcută prin ordine de plată decontate prin băncile din străinătate, aparținând clienților externi;
- este greșită aprecierea organului de control, potrivit căreia, depunerea de către clientul extern a valutei în contul valutar deschis de societate la banca finanțatoare, ar reprezenta o încasare de valută în numerar pentru care societatea nu beneficiază de cota zero de T.V.A.;
- actele normative în materie, respectiv O.U.G. nr. 215/1999 și nr. 17/2000 și Normele de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000, aprobate prin H.G. nr. 401/2000, nu prevăd că încasarea în valută a contravalorii mărfurilor exportate trebuie realizată prin decontări interbancare, această modalitate de plată fiind aplicabilă, de regulă, în cazul plăților, ulterioare efectuării exportului.
Prin înscrisul înregistrat la 14 noiembrie 2001, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a prevederilor H.G. nr. 401/2000, pentru aprobarea normelor de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000, potrivit cărora pentru operațiunile prevăzute la art. 17 B lit. a) din O.U.G. nr. 17/2000, nu beneficiază de cota zero de T.V.A., contribuabilii care încasează valuta în numerar sau prin transferuri din conturi bancare personale. În motivarea acestei excepții, reclamanta a arătat că textul actului normativ invocat nu este conform cu textul din O.U.G. nr. 17/2000.
Prin sentința civilă nr. 286/CA/2001 – P din 3 decembrie 2001, Curtea de Apel Oradea a admis acțiunea reclamantei și, în consecință: a anulat decizia nr. 1424 din 21 septembrie 2001 a Ministerului Finanțelor Publice și procesul-verbal de control din 30 noiembrie 2000 încheiat de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Oradea; a exonerat-o pe reclamantă de plata sumei de 537.339.867 lei reprezentând T.V.A. și a sumei de 82.802.890 lei reprezentând majorări de întârziere aferente T.V.A.; a obligat pe pârâți la plata sumei de 6.033.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că:
- potrivit reglementărilor incidente cauzei, respectiv O.U.G. nr. 215/1999 și nr. 17/2000, cota zero de T.V.A. se aplică pentru exportul de bunuri, transportul și prestările de servicii legate direct de exportul de bunuri efectuat de contribuabilii cu sediul în România, a căror contravaloare se încasează în valută, în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Națională a României;
- O.U.G. nr. 17/2000, neprevăzând modalitatea de încasare a valutei de către contribuabili, aplicarea cotei de 19% T.V.A., numai pentru faptul că valuta a fost încasată în numerar și apoi a fost vărsată în contul bancar, este nelegală;
- prevederile H.G. nr. 401/2000, referitoare la neaplicarea cotei zero de T.V.A., nu au corespondent în O.U.G. nr. 17/2000, fiind o adăugire la art. 17 B. lit. a) din ordonanță.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bihor, în numele pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Prin motivele de recurs formulate, recurenta a susținut că: în mod greșit, instanța de fond a apreciat că Normele de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000, aprobate prin H.G. nr. 401/2000, nu ar avea corespondent în reglementarea acestei ordonanțe; normele menționate nu constituie o adăugire, ci o precizare a aspectelor reglementate de O.U.G. nr. 17/200, precizare care are în vedere întreg contextul normelor juridice aplicabile la efectuarea plăților între agenții economici; plățile efectuate de agenții economici și modalitățile de plată sunt supuse unor reglementări legale bancare, valutare, vamale, iar instanța de fond ar fi trebuit să țină seama de acestea.
Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în cele ce urmează.
Potrivit art. 17, lit. b) din O.U.G. nr. 215/1999, cota zero de T.V.A. se aplică și pentru exportul de bunuri efectuat de agenții economici cu sediul în România, a căror contravaloare se încasează în valută în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Națională a României. Această reglementare a fost menținută de art. 17 B. lit. a) din O.U.G. nr. 17/2000 privind T.V.A., intrată în vigoare la data de 15 martie 2000.
Normele de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000 precizează la pct. 9.2. că exportul constă în livrări de bunuri efectuate de contribuabilii înregistrați ca plătitori de T.V.A. pentru beneficiari cu sediul în străinătate și care sunt transportate în afara teritoriului țării cu îndeplinirea formalităților vamale de export. Mai precizează că pentru exportul de bunuri, transportul și prestările de servicii legate direct de exportul bunurilor, nu beneficiază de cota zero de T.V.A., contribuabilii care încasează valuta în numerar sau prin transfer din conturi bancare personale.
Regulamentul nr. 3 din 23 decembrie 1997 al Băncii Naționale a României, privind efectuarea operațiunilor valutare, arată că în cazul livrării mărfurilor la extern, exportatorii au obligația de a întocmi declarația de încasare valutară, acesta fiind un document necesar urmăririi și controlului efectiv al încasărilor în valută, încasări ce se fac obligatoriu prin conturile deschise la bănci autorizate de Banca Națională a României să efectueze astfel de operațiuni valutare.
Instanța de fond nu a ținut seama de faptul că reclamanta a încălcat reglementările privind efectuarea operațiunilor valutare și a încasat o parte din valoarea mărfii livrate la extern, prin depuneri de numerar de către persoane fizice în conturile bancare deschise de societate la B.R.D. și B.C.R.
Scopul reglementării art. 17 B. lit. a) din O.U.G. nr. 17/2000, este acela de a limita cazurile de neîncasare a valutei din străinătate.
Prin urmare, la aplicarea cotei zero de T.V.A. pentru exportul de bunuri efectuat de contribuabili cu sediul în România, reglementarea art. 17 B. lit. a) din O.U.G. nr. 17/2000, va fi coroborată cu reglementările legale privind efectuarea operațiunilor valutare.
Normele de aplicare a O.U.G. nr. 12/2000, nu adaugă la textul art. 17 B. lit. a) din O.U.G. nr. 17/2000, ci precizează condițiile de încasare a contravalorii mărfurilor exportate, așa cum acestea rezultă din normele privind operațiunile valutare.
Față de considerentele expuse, în conformitate cu prevederile art. 312, alin. (2) și (3) C. proc. civ., recursul declarat în cauză urmează a fi admis, sentința atacată va fi casată și, în fond, acțiunea reclamantei SC C. SA Oradea va fi respinsă, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bihor, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 286/CA/2001 – P din 3 decembrie 2001 a Curții de Apel Oradea.
Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2003.