Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 3 din 11 ianuarie 2001, Colegiul jurisdicțional Cluj al Curții de Conturi a admis contestația formulată de debitoarea Banca D.F. SA, societate bancară în reorganizare judiciară, împotriva executării Ordinului nr. 15 din 5 iunie 2000 și în consecință:
- a constatat achitată suma de 252.060.860 lei, obligații ale clienților băncii și scutirea de plata majorărilor de întârziere, de 110.967.399 lei;
- a constatat achitată suma de 194.331.481 lei, obligații proprii ale băncii și scutirea de plata majorărilor de întârziere, de 172.673.120 lei.
Instanța Curții de Conturi a mai dispus ca ordinul să fie executat, pentru diferența de 168.497 lei, obligații proprii și 100.000 lei, cheltuieli de judecată și a revenit în parte asupra încheierii de suspendare din 7 decembrie 2000, în sensul că aceasta se menține pentru debitele constatate recuperate și majorările aferente.
Pentru a pronunța această hotărâre, Colegiul jurisdicțional Cluj a reținut că banca și-a achitat integral obligațiile prevăzute în ordinul de executare, respectiv debitele de 252.764.455 lei și 194.331.481 lei, încasarea sumelor fiind confirmată prin procesul-verbal al Administrației Finanțelor Publice Brăila.
Referitor la majorările de întârziere aferente, s-a reținut că societatea bancară, aflată în procedură de reorganizare judiciară, este scutită la plată, conform H.G. nr. 893/1998 și O.U.G. nr. 163/2000.
Prin decizia nr. 234 din 21 mai 2002, Curtea de Conturi, secția jurisdicțională, a respins recursul jurisdicțional declarat de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Cluj-Napoca.
S-a reținut în esență că prin H.G. nr. 893/1998, a fost acceptată plata făcută de contestatoare, reprezentând obligațiile bugetare restante la bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat. Dispozițiile acestei hotărâri nu stabilesc definitiv și irevocabil cuantumul sumelor datorate, iar din evidențele băncii rezultă că au fost îndeplinite obligațiile prevăzute în H.G. nr. 893/1998.
Potrivit aceleiași hotărâri a Guvernului României, majorările de întârziere și penalitățile aferente obligațiilor bugetare stabilite, neachitate, se scutesc de la plată, prevederile art. 3 din H.G. nr. 893/1998, fiind corect aplicate de Colegiul jurisdicțional.
Secția jurisdicțională a mai reținut că, fiind achitate obligațiile de bază ale contestatoarei, aceasta beneficiază și de facilitățile acordate prin O.U.G. nr. 163/2000, pentru diminuarea arieratelor la bugetul de stat, pentru majorările de întârziere.
Împotriva deciziei a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a municipiului Cluj-Napoca, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, recurenta a susținut că soluția legală, era aceea de respingere ca inadmisibilă, a contestației la executare, întrucât pe această cale nu pot fi invocate motive de fond, care să repună în discuție, legalitatea și temeinicia titlului executor.
În cauză, ordinele de plată invocate de contestatoare, atestând plata sumelor de 252.060.860 lei, obligații bugetare achitate de clienții băncii și 194.331.481 lei, impozit pe salarii datorat de bancă, au fost achitate la 18 noiembrie 1998, anterior pronunțării hotărârii judecătorești irevocabile, ce constituie titlu executor.
Pe fondul litigiului, recurenta a arătat că din actele dosarului nu rezultă că sumele achitate de contestatoare ar reprezenta obligații bugetare, la plata cărora a fost obligată, prin titlul executor constând în sentința civilă nr. 71/1998, a Colegiului jurisdicțional Cluj și nici faptul că banca ar fi scutită de plata majorărilor de întârziere aferente.
De asemenea, s-a arătat că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 1 și 3 din H.G. nr. 893/1998.
Astfel, majorările de întârziere în litigiu, de 110.967.399 lei și respectiv, 172.673.120 lei nu constituie obiectul H.G. nr. 893/1998, întrucât obligațiile bugetare care le-au generat, nu erau restante la data emiterii hotărârii, fiind achitate anterior.
De asemenea, contestatoarea nu poate beneficia nici de înlesnirile acordate prin O.U.G. nr. 163/2000, instanțele Curții de Conturi neavând la dispoziție datele necesare, pentru a constata că banca îndeplinește condițiile impuse de ordonanță, în sensul de a-și fi achitat integral obligațiile provenind din impozite și taxe ale bugetului de stat, la datele stabilite și de a fi depus la organele fiscale teritoriale, situația majorărilor calculate și neplătite.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Instituția contestației la executare este prevăzută în art. 88 din Legea nr. 94/1992, republicată, fiind aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă, inclusiv art. 399 alin. (3), text potrivit căruia pot fi invocate apărări de fond împotriva titlului executor, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.
Astfel fiind, motivul invocat de recurentă privind inadmisibilitatea contestației la executare, este nefondat, neputând fi primit.
Și pe fondul cauzei, criticile formulate de recrentă sunt neîntemeiate, instanțele Curții de Conturi reținând în mod corect incidența H.G. nr. 893/1998 și a O.U.G. nr. 163/2000.
Din actele dosarului rezultă că prin Ordinul nr. 15/2000, Colegiul jurisdicțional Cluj a dispus executarea silită, până la concurența sumei de 730.301.359 lei, din care 252.060.860 lei, obligații bugetare achitate de clienții sucursalelor băncii din Galați și Brăila, cu 110.967.399 lei, majorări de întârziere aferente și 194.499.978 lei, obligații proprii ale debitoarei, cu titlu de impozit pe salarii, cu 172.673.120 lei, majorări de întârziere aferente.
Din centralizatorul plăților depus de bancă, necontestat de intimată, rezultă că plățile în valoare de 252.060.890, au fost efectuate cu O.P. nr. 180, nr. 183, nr. 185 și nr. 187 din 18 noiembrie 1998. Ordinele de plată emise de contestatoare au fost depuse la trezorerie, în acest sens fiind depus la dosar, procesul-verbal încheiat la 1 februarie 1999l de reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice Galați, prin care se recunoaște efectuarea plăților pentru sucursalele din Brăila și Galați, nemaireținându-se alte obligații de plată.
De asemenea, cu O.P. nr.181 și nr. 184 din 18 noiembrie 1998, contestatoarea și-a achitat și obligațiile proprii, constând în impozit pe salarii, rămânând o diferență neacoperită de 168.457 lei, pentru care instanțele Curții de Conturi au continuat procedura de executare silită.
Întrucât din actele dosarului a rezultat că banca și-a îndeplinit obligațiile cuprinse în art. 1 și 2 din H.G. nr. 893/1998 – plata restanțelor către bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat – s-a reținut în mod întemeiat, potrivit art. 3 din hotărâre, că majorările de întârziere și penalitățile aferente obligațiilor bugetare neachitate, se scutesc de la plată.
Instanțele au avut în vedere și dispozițiile O.U.G. nr. 163/2000, potrivit cărora majorările de întârziere neachitate, aferente unor obligații bugetare, îndeplinite înainte de 31 octombrie 2000, sunt scutite de la plată, beneficiul acordat prin ordonanță fiind în mod corect stabilit, ca fiind aplicabil, și contestatoarei.
Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Cluj-Napoca, împotriva deciziei nr. 234 din 21 mai 2002, a Curții de Contrui, secția jurisdicțională, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2003.