S-a luat în examinare recursul declarat de Direcția Generală a Vămilor, în prezent Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței civile nr.164 din 12 februarie 2003 a Curții de Apel București-Secția contencios administrativ.
La apelul nominal s-a prezentat: intimata-reclamantă SC “N.R.” SRL București, reprezentată de avocatul P.B., lipsind recurenta-pârâtă Autoritatea Națională a Vămilor și intimata-pârâtă Direcția Regională Vamală București-Biroul Vamal Târguri și Expoziții.
Procedura completă.
Avocatul P.B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, făcând referire la considerentele expuse pe larg în notele scrise depuse la dosar.
Reprezentanta Ministerului Public a pus concluzii de admitere a recursului, casarea hotărârii atacate și în fond respingerea acțiunii
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 18 iunie 2001, Societatea comercială „“N.R.” SRL a solicitat ca în contradictoriu cu Direcția Generală a Vămilor-Direcția Regională Vamală Interjudețeană București să se constate refuzul nejustificat al acestei autorități publice-pârâte de a-i soluționa reclamația privind restituirea, garanției pentru plata taxelor vamale și TVA.
De asemenea, a cerut obligarea pârâtei la restituirea sumei de 953.804.550 lei, reprezentând garanția pentru plata acelor taxe.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 21 februarie 2001 a derulat prin Biroul vamal Târguri și Expoziții o operațiune de import definitiv de cafea solubilă „Classic”, de origine braziliană, conform declarației vamale nr.I 13356 din 21 februarie 2001.
In vederea stabilirii valorii în vamă a mărfii importate a depus la organul vamal, declarația pentru valoarea în vamă, precizând o valoare de 611.143.733 lei, adică valoarea de tranzacție.
Acest organ a comparat însă, valoarea declarată cu valoarea maximă statistică prevăzută în baza de date proprie și a stabilit că societatea datorează suma de 953.804.550 lei cu titlu de garanție vamală pentru diferența dintre valoarea de tranzacție și valoarea de comparație.
In opinia reclamantei, procedeul respectiv este incorect, din moment ce întreaga documentație prezentată dovedea fără echivoc faptul că valoarea în vamă a mărfii importate este valoarea de tranzacție declarată, adică suma de 611.143.733 lei.
Deoarece pârâta nu i-a comunicat o decizie de determinare cu caracter definitiv a valorii în vamă și nici nu a restituit garanția de 953.804.550 lei, societatea a formulat reclamație, care până la data sesizării instanței nu a primit o rezolvare.
Curtea de Apel București Secția de contencios administrativ reinvestită cu soluționarea pricinii după casarea cu trimitere a unor hotărâri judecătorești anterioare, prin sentința civilă nr.164 din 12 februarie 2003 a admis acțiunea astfel cum a fost formulată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prețul facturat al cafelei solubile importate de reclamantă și declarat de organul vamal este cel practicat în relația contractuală comercială cu partenerul extern, preț care s-a plătit efectiv. Că, prin reținerea garanției vamale în valoare de 953.804.550 lei, timp de 2 ani și refuzul de a răspunde la cererea reclamantei, autoritatea vamală i-a cauzat acesteia un prejudiciu ce trebuie raportat conform dispozițiilor art.11 din Legea nr.29/1990.
Impotriva sentinței a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală Interjudețeană București.
Recurenta a susținut că în mod greșit prima instanța a admis acțiunea,deoarece importatoarea nu a putut prezenta nici măcar o copie după declarația vamală de export a mărfurilor, operațiunea de export fiind justificată printr-o simplă fotocopie a facturii externe de livrare a mărfii.
Intrucât documentele prezentate în vamă nu erau concludente, iar prețul de tranzacție unitar declarat se situa mult sub valoarea minimă impusă prin baza de date statistice, în mod justificat s-a procedat la determinarea valorii în vamă prin echivalență verificabilă..
Recursul este nefondat.
Intre documentele depuse de Societatea comercială „“N.R.” SRL în vederea vămuirii cafelei solubile importate, s-au regăsit factura de export întocmit de Nestle Brasil Ltd, dispoziția de plată valutară externă, extrasul de cont și notele contabile, toate anexate la dosar în sprijinul acțiunii (filele nr.19 și următoarele ale dosarului nr.1177/2001 al Curții de Apel București).
Aceste înscrisuri atestă indubitabil, faptul că valoarea declarată în vamă de reclamantă, de 22759 USD este identică cu cea practicată în relația comercială stabilită de ea cu partenerul extern, astfel cum este menționată în factura de export, precum și faptul că valoarea respectivă reprezintă prețul efectiv plătit de importator.
Prin urmare, erau îndeplinite cerințele art.1 pct.1 ale Acordului privind aplicarea art.VII al Acordului general pentru tarife și comerț (G:A.T.T.), către partenerul străin.
In condițiile date, organul vamal avea obligația de a calcula valoarea în vamă a cafelei solubile pe baza valorii înscrise în factura comercială și nu prin echivalare verificabilă, așa cum greșit a procedat.
Pe de altă parte, în cazul în care autoritatea vamală ar fi avut dubii cu privire la valoarea declarată, chiar după depunerea documentației menționată în cele ce preced, ei îi revenea obligația legală de a solicita reclamantei să prezinte justificări suplimentare, inclusiv documente sau alte evidențe, ceea ce însă, nu a făcut.
Rezultă așadar, că reținerea garanției vamale după prezentarea documentației ce atestă realitatea valorii mărfii înscrise în factură, precum și în continuare, după înregistrarea contestației formulată de agentul economic, este nejustificată și de natură a-l vătăma pe acesta într-un drept subiectiv legitim.
Conformându-se îndrumărilor date prin decizia de casare a Curții Supreme de Justiție, Secția de Contencios Administrativ (nr.3801 din 10 decembrie 2002) și admițând acțiunea societății comerciale, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.
In consecință și având în vedere lipsa unor motive de casare, de ordine publică, care în sensul art.306 alin.2 din Codul de procedură civilă ar putea fi invocate chiar din oficiu, urmează a se respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Vămilor, în prezent Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței civile nr.164 din 12 februarie 2003 a Curții de Apel București-Secția contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2004.