S-a luat în examinare recursul declarat de P.G.F. împotriva deciziei nr.444 din 2 octombrie 2001 a Curții de Conturi a României – Secția jurisdicțională.
La apelul nominal s-au prezentat: P.G.F. personal și asistată de avocatul V.I., N.M. personal și M.C. personal și asistat de avocatul O.Z., lipsind M.S., Comisia Națională pentru Controlul Activității Nucleare și Curtea de Conturi a României.
Procedura completă.
În prealabil, Curtea a pus în discuție admisibilitatea criticilor 2 și 3 din prezentul recurs, critici care nu au făcut obiectul analizei – Secției jurisdicționale a Curții de Conturi.
Avocatul V.I. a precizat că renunță la aceste noi motive de recurs formulate și pe fond a susținut recursul și a solicitat admiterea acestuia cu referire la motivele scrise.
Avocatul O.Z. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că nu se încadrează în dispozițiile art.304 Cod procedură civilă și a solicitat cheltuieli de judecată în sumă de 4.000.000 lei.
N.M. a pus concluzii de respingere a recursului.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Colegiul Jurisdicțional al Curții de Conturi a României, prin sentința nr.27 din 7 mai 2001, a admis în parte, încheierea nr.86 din 12 septembrie 2000 și în consecință:
-a obligat Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare la plata sumei de 26.969.885 lei, majorări de întârziere către bugetul de stat aferente sumei de 42.005.700 lei, reprezentând venituri legal cuvenite bugetului de stat,
-a obligat, în solidar, pe N.M. și P.G.F. la plata sumei de 26.969.885 lei, despăgubiri civile către C.N.C.A.N. precum și la dobânda de 35% ce urmează a se calcula asupra sumei de 26.969.885 lei, de la data nașterii prejudiciului (data plății majorărilor) până la plata integrală a sumei de 26.969.885 lei,
-a obligat C.N.C.A.N. la 4.300.707 lei majorări de întârziere către bugetul de stat aferente sumei de 230.575,5 mii lei.
A constatat virarea debitelor în sumă de 230.575,5 mii lei (asupra căreia s-au calculat majorări de întârziere) până la 31 octombrie 1999 (respectiv de la 18 ianuarie 1999, 16 aprilie 1999, 6 mai 1999 și 14 mai 1999) și opozabilitatea în cauză a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.68/1999.
De asemenea, instanța a scutit C.N.C.A.N. de la plata sumei de 4.300.707 lei, majorări de întârziere în temeiul art.6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.68/199 și în consecință a absolvit pe P.G.F. și N.M. de plata despăgubirilor civile în aceleși cuantum ce ar fi rezultat din plata majorărilor de întârziere.
A respins actul de sesizare față de P.G.F. și N.M. în ce privește suma de 1.173.800 lei majorări de întârziere.
A respins actul de sesizare față de pârâții M.C. și M.S.
S-au luat măsuri asiguratorii asupra veniturilor și bunurilor mobile și imobile ale lui N.M. și P.G.F.
Au mai fost obligate aceleași părți și la câte 100.000 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în urma controlului efectuat de Secția de Control Ulterior I a Curții de Conturi, pentru perioada anului 1999 la Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), s-au constatat nereguli, astfel că prin încheierea 86 din 12 septembri 2000 s-a sesizat Colegiul Jurisdicțional al Curții de Conturi în vederea stabilirii răspunderii juridice civile a lui N.M. și P.G.F., șef serviciu financiar, respectiv director în cadrul C.N.C.A.N. pentru sumele de 27.902,1 mii lei, 4.300,7 mii lei și 1.173,8 mii lei.
La 27 noiembrie 2000, în baza art.70 din Legea nr.94/1992, s-a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a lui M.C., iar la 12 martie 2001 a lui M.S.
Pentru aceștia doi, s-a reținut că nu se fac vinovați de producerea vreunei pagube și s-a respins actul de sesizare în ceea ce-i privește.
Referitor la N.M. și P.G.F. s-a reținut că nu și-au îndeplinit obligația de a întocmi „Fișa încasărilor extrabugetare” pe care să o predea serviciului financiar, iar atunci când au făcut-o nu au înregistrat această operațiune, astfel că nevirarea la bugetul de stat a sumei de 42.500.700 lei, le este imputabilă.
În consecință, acestea au fost obligate la plata sumei de 26.969.885 lei, despăgubiri civile către C.N.C.A.N., reprezentând majorările la care chiar C.N.C.A.N. a fost obligată, precum și la dobânda aferentă.
În ce provește suma de 4.300.707 lei, majorări de întârziere calculate asupra sumei de 230.575,5 mii lei, s-a reținut existența unor întârzieri în plata veniturilor cuvenite bugetului de stat și existența obligației de plată a majorărilor, însă urmare a aplicării prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.68/1999, cu consecința scutirii C.N.C.A.N. la plata majorărilor și a pârâtelor la plata despăgubirilor civile în același cuantum ce ar fi rezultat din plata majorărilor de întârziere.
Privitor la 1.173.800 lei, majorări de întârziere calculate asupra sumei de 151,65 USD,
s-a reținut că bugetul de stat nu a fost prejudiciat, astfel că s-a respins cererea ca pârâtele să fie obligate la plata ei.
Secția Jurisdicțională a Curții de Conturi, prin decizia nr.444 din 2 octombrie 2001, a respins recursurile declarate de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare și de P.G.F. și N.M. și a obligat recurentele la câte 100.000 lei, fiecare, cheltuieli judiciare statului.
Considerând hotărârile netemeinice și nelegale, P.G.F. a declarat recurs și a solicitat admiterea lui și casarea hotărârilor iar în fond – respingerea actului de sesizare – încheierea nr.86 din 12 septembrie 2000 a S.C.U. I a Curții de Conturi, ca netemeinic și nelegal.
Se arată că vinovat de neîntocmirea fișelor încasărilor extrabugetare se face economistul M.C., introdus inițial în cauză, dar scos de prima instanță, soluție menținută și de instanța de recurs jurisdicțional, astfel că acesta trebuie să răspundă pentru producerea pagubei.
Prin aplicarea greșită a legii s-a considerat că suma de 1500 mii lei „nu se cuvenea la bugetul de stat fiind o taxă și nu un tarif”, diminuând majorările de întârziere corespunzător cu suma respectivă; fiind o taxă, acestea se cuvenea numai la bugetul de stat. Cum suma în cauză se consideră taxă și a fost virată în termen se cuvenea scăderea penalizărilor aferente.
Dobânda trebuia stabilită nu de 35% pe an, ci de 30% pe an, corespunzătoare dobânzii titlurilor de stat emise de Ministerul Finanțelor, la acea dată.
Recursul este nefondat.
Cu ocazia controlului efectuat în perioada 23 aprilie – 5 iunie 2000 de Secția de Control Ulterior I a Curții de Conturi, la C.N.C.A.N., au fost încheiate o serie de acte și anume procesul-verbal din 7 iunie 2000, Raportul din 9 iunie 2000, acte care s-au finalizat prin încheierea nr. 86 din 12 septembrie 2000, prin care s-a sesizat Colegiul Jurisdicțional – în vederea stabilirii răspunderii juridice cu privire la sumele virate cu întârziere la bugetul de stat.
Culpa în producerea pagubei constatate cade în sarcina lui P.G.F. și N.M., pentru că acestea au încălcat, prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute în fișa postului, dispozițiile înscrise în Legea nr.111/1996 și Regulamentul de taxe și tarife aprobat prin Ordinul C.N.C.A.N. nr.80/1998, Ordonanța Guvernului nr.11/1996 și Legea nr.36/1999.
Culpa acestora, constă în neîntocmirea documentației cu respectarea normelor legale, faptul că au manifestat inactivitate și nu au datat documentația, astfel că nu s-a putut dovedi când M.L.C. a luat cunoștință de aceasta.
Dacă la Secția jurisdicțională, recurenta de azi cerea a se constata că și acesta se face vinovat de cauzarea prejudiciului, în această fază procesuală se susține că numai lui îi revine vinovăția în producerea prejudiciului.
Apărarea nu poate fi primită, întrucât cele trei situații deduse judecății, cu termen scadent la 27 septembrie 1999, 8 octombrie 1999 și 26 noiembrie 1999 au fost întocmite în perioada cât M.C. (pag. 164, 172, 178) era salariat al Direcției generale de dezvoltare și resurse (respectiv după 20 septembrie 1999) data când s-a reîncadrat, după satisfacerea stagiului militar.
Cum acesta nu lucra la contabilitate, în mod legal, s-a luat măsura respingerii sesizării în cel privește (de precizat că inițial nu a figurat, el a fost introdus în proces la cererea recurentei).
Celelalte două motive de recurs (privitor la considerarea sumei de 1.500 mii lei drept taxă și fiind virată în termen se impune scăderea penalităților și necesitatea aplicării unei dobânzi de 30% pe an în loc de 35%) se constată că nu au fost cuprinse și în motivele de casare din recursul jurisdicțional, situație care impune a nu fi avute în vedere.
În consecință, recursul se privește nefondat și în baza art.312 Cod procedură civilă, urmează a fi respins.
Potrivit art.274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată la 4 milioane lei cheltuieli de judecată către M.C., cheltuieli reprezentând onorariu de avocat, dovedit în actul existent la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de P.G.F. împotriva deciziei nr.444 din 2 octombrie 2001 a Curții de Conturi a României – Secția jurisdicțională, ca nefondat.
Obligă recurenta la 4.000.000 lei cheltuieli de judecată către M.C.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2003.