Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Societatea comercială W.R.S. SRL în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București a solicitat în baza art. 9 din Legea nr.29/1990, a contenciosului administrativ suspendarea executării procesului verbal C 5147 din 1 iulie 2002 întocmit de pârâtă.
Tribunalul București, secția a VIII – a conflicte de muncă și litigii de muncă, prin încheierea din 29 august 2003, a admis cererea și a dispus suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea dosarului nr.7189/CA/2003.
Considerând încheierea netemeinică și nelegală, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. (9) C. proc. civ. și a solicitat admiterea, casarea și respingerea cererii întrucât nu sunt întrunite cerințele art.9 din Legea nr.29/1990.
Recursul este rămas fără obiect.
Prin sentința nr. 4062 din 3 noiembrie 2003 a Tribunalului București , secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, s-a admis acțiunea, s-a anulat decizia și s-a trimis pentru soluționare pe fond la Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București.
În consecință, recursul a rămas fără obiect și urmează a fi respins în baza art.312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București împotriva încheierii din 29 august 2003 a Tribunalului București, secția a VIII - a pentru conflicte de muncă și litigii de muncă ca rămas fără obiect.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2004.