Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 2674 din 23 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta C.A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, și a obligat pârâta să trimită dosarul reclamantei la evaluator, pentru întocmirea raportului de evaluare. Prin aceeași sentință, a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la emiterea titlului de despăgubiri, ca prematur formulat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Apărările pârâtei, conform cărora dosarul reclamantei nu este complet, întrucât nu conține acte privind suprafața terenului preluat prin Decretul nr. 92/1950 și starea construcției la momentul preluării, sunt nefondate, întrucât datele de care pretinde că are nevoie pentru a iniția procedura de evaluare sunt în realitate informații pe care le poate obține evaluatorul în teren și pe care le folosește în procesul de evaluare, fără a influența existența dreptului reclamantei la despăgubiri, ci eventual întinderea acestuia; ori, reține instanța de fond, tocmai întinderea dreptului urmează a se stabili prin evaluare, însă, așa cum reiese din propriile susțineri, pârâta refuză demararea procedurii.
În ce privește modalitatea de selectare a dosarelor în procedura de evaluare, prima instanță a constatat că motivul invocat de pârâtă nu poate justifica refuzul de a iniția procedura de evaluare în termen rezonabil de la înaintarea dosarului, conform prevederilor Legii nr. 247/2005. Împrejurarea că, prin reglementări interne, pârâta a stabilit o modalitate aleatorie de selectare a dosarelor în vederea soluționării, nu poate fi invocată în justificarea situației de fapt.
De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate, procedura de selectare aleatorie a dosarelor nu are nicio legătură cu termenul rezonabil în care pârâta trebuie să soluționeze dosarele, ci cu modul lor de selectare în vederea soluționării. Se reține că pârâta nu se poate prevala de propriile reglementări pentru a justifica întârzierea în soluționarea dosarului reclamanților, întrucât orice act cu caracter de reglementare emis în executarea unei legi nu trebuie să conducă la ineficiența acesteia, depășirea unui termen rezonabil în aplicarea dispozițiilor legale echivalând cu nerespectarea legii de către pârâtă.
Capătul de cerere privind emiterea titlului de despăgubire a fost respins ca prematur formulat, instanța de fond reținând că titlul nu poate fi emis înainte de evaluarea imobilului.
Împotriva aceste sentințe, considerată netemeinică și nelegală a declarat recurs Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs se aduc, în esență, următoarele critici sentinței recurate:
Instanța de fond nu a ținut seama de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape: a transmiterii și înregistrării dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri.
De asemenea, prin Deciziile nr. 2/2006 și nr. 2815/2008 s-a stabilit ordinea de soluționare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. În acest context, eronat prima instanță a reținut că a fost depășit termenul rezonabil pentru transmiterea dosarului la evaluator, cu atât mai mult cu cât ordinea în care vor fi soluționate dosarele se face în raport și de aceste decizii.
Se susține că în mod obiectiv, întârzierea procedurii administrative, respectiv etapa evaluării, a fost determinată de inexistența documentelor necesare pentru transmiterea dosarului la evaluator și care trebuiau să însoțească decizia emisă în baza Legii nr. 10/2001, conform pct. 16.5 din H.G. nr. 1095/2005.
Recurentul-pârât susține că este imposibil de executat dispozitivul sentinței recurate, respectiv transmiterea dosarului la evaluator, deoarece prin adresa nr. 34841/CC din 03 august 2009 s-a revenit cu solicitarea către entitatea investită cu soluționarea notificării, respectiv Primăria Municipiului Piatra Neamț pentru a-i fi transmise informații care să conducă la identificarea imobilului pentru care se solicită evaluarea, însă acestea nu i-au fost remise, astfel că dosarul este incomplet iar procedura nu poate continua.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, menționând că în temeiul art. 6 din C.E.D.O. cât și în raport de legislația internă, dosarul său trebuia soluționat într-un termen rezonabil astfel că susținerile recurentului-pârât nu pot fi reținute ca fiind fondate în condițiile în care dosarul său a fost transmis comisiei la data de 13 februarie 2007 și nu a fost parcursă nici o etapă a procedurii administrative.
Prin concluziile scrise recurentul-pârât a reiterat argumentele din cererea de recurs pentru admiterea recursului.
Înalta Curte, analizând sentința recurată în raport de criticile formulate de recurentul-pârât, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de apărările din întâmpinare, cât și potrivit art. 3041 C. proc. civ., apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Instanța de recurs reține că nu este incidentă situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În mod corect, în raport de dispozițiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a obligat recurentul-pârât să transmită dosarul reclamantei către evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare pentru imobilul în litigiu, aceasta fiind o etapă premergătoare emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Criticile care vizează această soluție sunt nefondate, întrucât Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al legii menționate anterior, are ca atribuție doar verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, ori, acest aspect nu a fost contestat, refuzându-se trimiterea dosarului către evaluator cu motivarea că nu există înscrisuri suficiente în ceea ce privește suprafața terenului și starea construcției la momentul demolării, pentru imobilul situat în Piatra Neamț.
Ori, dacă recurentul-pârât avea astfel de nelămuriri și aprecia că Dispoziția nr. 814 din 13 februarie 2007 nu este însoțită de documentele menționate la pct. 16.5 din Normele metodologice de aplicare a Titlul VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, putea să solicite informațiile pe care le considera necesare evaluării înainte de data formulării cererii de chemare în judecată. După cum se constată, recurentul-pârât nu a adoptat o astfel de atitudine, ci a stat în pasivitate în ceea ce privește parcurgerea etapelor procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor la care reclamanta este îndreptățită, urmare a Dispoziției nr. 814/2007, solicitând informații abia la 14. mai 2009, după data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 19 martie 2009.
De asemenea, susținerile recurentului-pârât în sensul că evaluarea nu se poate realiza în lipsa unor înscrisuri referitoare la imobilului notificat nu poate fi reținută, fiind corecte aprecierile primei instanțe în acest sens. Datele de care pretinde că are nevoie pentru a iniția procedura de evaluare sunt în realitate informații pe care le poate obține și evaluatorul în teren.
Soluția instanței de fond se impune și pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator și implicit neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul de mare, în raport de data emiterii dispoziției, respectiv 13 februarie 2007 și data înregistrării dosarului la Comisie, este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei, Comisia Centrală, îi revin fără putință de tăgadă obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative.
Prin urmare, sentința recurată în ceea ce privește admiterea cererii care viza transmiterea dosarului la evaluator este legală , atât în raport de prevederile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 247/2005, Titlul VII, Capitolul V cât și de dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, astfel că nu poate fi reținută situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Ținând seama de cele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 312 alin. (1) teza II C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 2674 din 23 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 februarie 2010.