Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 66/F-CC Curtea de Apel Pitești, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul V.M. în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul de Poliție al județului Argeș, privind aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 începând cu data de 11 iulie 2009 și până la executarea sentinței civile nr. 166/FC din 14 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești (rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia 3255 din 11 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), cu acordarea de despăgubiri pentru întârziere în valoare de 20.000 RON.
În motivarea sentinței se reține că în cauză nu sunt întrunite condițiile textului de lege menționat, deoarece dispozitivul hotărârii judecătorești a fost executat întocmai, reclamantul fiind invitat la sediul Inspectoratului de Poliție al județului Argeș unde i s-au prezentat documentele din dosarul personal, astfel cum obligă hotărârea pusă în executare; refuzul autorității de a elibera inclusiv copii xerox ale documentelor menționate nu poate fi cenzurat în cadrul acestei acțiunii, fiind vorba de un aspect ce excede titlului pus în executare.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul V.M., motivând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.
Astfel, recurentul susține că, sub aspect procedural, instanța a încălcat prevederile art. 255 C. proc. civ., în sensul că prezenta cauză ar fi trebuit să fie soluționată printr-o încheiere, iar nu printr-o sentință, nefiind vorba de o hotărâre prin care se rezolvă fondul cauzei. În plus, nu au fost respectate nici dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece cauza a fost judecată în ședință publică, iar nu în camera de consiliu, astfel cum prevede textul menționat.
Totodată, instanța a dat hotărârea cu aplicarea greșită a legii, în sensul că nu a aplicat Recomandarea 2002/2 a Comitetului de Miniștri către statele membre, paragraful VII care prevede că accesul la un document public presupune atât consultarea originalului, cât și furnizarea unei copii.
Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește primul motiv de recurs, instanța de fond a respectat condițiile procedurale prevăzute de art. 25 din Legea nr. 554/2004 referitor la instanța de executare; astfel, cauza a fost soluționată în Camera de Consiliu din 2 decembrie 2009, iar instanța s-a pronunțat printr-o sentință, adică printr-o „hotărâre”, cum prevede textul de lege menționat, nefiind un motiv de nulitate absolută denumirea hotărârii (sentință sau încheiere).
Cu privire la al doi-lea motiv de recurs, acesta este, de asemenea, neîntemeiat, deoarece în cadrul procedurii de executare reglementate de art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004 instanța verifică punerea în aplicare a dispozitivului hotărârii ce se execută, fără a putea adăuga la acest dispozitiv și fără a-l interpreta.
Astfel, în speță, autoritatea administrativă a fost obligată „să permită accesul reclamantului” la documentele din dosarul de trecere în rezervă al acestuia operațiunea administrativă ce a fost executată la data de 2 februarie 2009, astfel cum s-a menționat în procesul-verbal de la acea dată.
Potrivit dispozitivului sentinței nr. 166/F-C din 14 noiembrie 2008 (hotărârea ce se execută) autoritatea administrativă nu a fost obligată la vreo altă operațiune administrativă, la eliberarea unui alt înscris, la încheierea, înlocuirea sau modificarea unui act administrativ, ipoteze prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004 iar „debitorul” obligației (autoritatea administrativă) nu poate fi sancționat sub motiv că nu ar fi interpretat termenii folosiți în hotărâre dincolo de ceea ce se dispune în mod expres invocarea Recomandării 2002/2 a Comitetului de Miniștri este o problemă ce ține de fondul cauzei, neputând fi analizată în faza de executare.
Pentru considerentele menționate, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de V.M. împotriva sentinței civile nr. 66/F-CC din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 februarie 2010.