Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Hotărârea nr. 1925 din 29 octombrie 2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de H.C.M., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, prin care solicita promovarea într-o funcție de execuție la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, prin valorificarea rezultatului obținut la concursul din data de 31 mai 2009.
Pentru a hotărî astfel, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut, în esență, că este exclusă posibilitatea valorificării rezultatelor concursului pentru candidații care au participat la concurs pentru promovarea pe loc, cum este cazul petentei, această posibilitate având-o, conform art. 30 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621 din 21 septembrie 2006, numai candidații care au participat la concurs cu opțiunea pentru promovarea efectivă.
Împotriva Hotărârii nr. 1925 din 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, a declarat recurs H.C.M., în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, solicitând anularea hotărârii atacate, admiterea cererii de promovare pe loc, prin valorificarea rezultatului obținut la concursul din 31 mai 2009, în sensul recunoașterii gradului profesional corespunzător parchetului de pe lângă tribunal, și obligarea intimatului la emiterea unei hotărâri în acest sens.
În motivarea recursului se arată, în esență, că prevederile art. 30 din Regulamentul de concurs nu fac nicio distincție între „promovarea pe loc” și „promovarea efectivă”, posibilitatea de valorificare ulterioară a rezultatelor fiind posibilă pentru ambele opțiuni, cu condiția promovării conform art. 27 din același regulament.
De asemenea, recurenta consideră că se creează o situație discriminatorie între candidații care au optat pentru promovarea efectivă și cei care au optat pentru promovarea pe loc, aceștia din urmă fiind dezavantajați, în lipsa unei justificări obiective.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală.
Analizând hotărârea recurată, în raport cu criticile formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Recurenta, având calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, s-a înscris la concursul de promovare în funcții de execuție vacante, organizat de către Consiliul Superior al Magistraturii la data de 31 mai 2009, exprimându-și opțiunea în scris în sensul de a fi promovată pe loc la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.
Pentru acest din urmă parchet, au fost scoase la concursul de promovare în funcții de execuție, pe loc, două posturi de procuror, recurenta clasându-se pe locul trei cu media 8,35, astfel încât nu a putut fi promovată.
Prin hotărârea recurată Plenul Consiliului Superior al Magistraturii i-a respins susnumitei cererea prin care solicita valorificarea rezultatului obținut la concurs, ca inadmisibilă, apreciindu-se că prevederile art. 30 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului, întrucât se referă la „posturile care se vacantează la instanțele și parchetele pentru care au optat la înscriere”, au în vedere numai situația valorificării rezultatelor concursului pentru promovarea efectivă.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Regulamentul de concurs, „Judecătorii și procurorii care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 27, dar care nu au fost promovați ca urmare a lipsei posturilor vacante pot fi promovați în posturile ce se vacantează la instanțele și parchetele pentru care au optat la înscriere, în termen de 6 luni de la data comunicării rezultatelor finale ale concursului”.
De asemenea, conform art. 6 din același regulament „În termen de 15 zile de la data publicării datelor prevăzute la alin. (1), cei interesați pot depune cereri de înscriere la concurs la Consiliul Superior al Magistraturii, în care se menționează felul promovării, efectivă sau pe loc, instanța ori parchetul la care se solicită promovarea, specializarea și, pentru promovarea la curțile de apel, secția pentru care optează” [alin. (3)] și „Fiecare candidat poate formula o singură opțiune cu privire la felul promovării, instanța ori parchetul la care solicită promovarea, respectiv secția pentru care optează în cazul promovării la curțile de apel, precum și specializarea pentru care optează, în vederea stabilirii materiilor de concurs” [alin. (4)].
Într-adevăr, din dispozițiile regulamentare citate rezultă că vacantarea unor posturi de execuție, care să permită valorificarea rezultatelor concursului în intervalul de 6 luni de la data rezultatelor finale, este posibilă numai în cazul opțiunii de promovare efectivă, deoarece în situația promovării pe loc, nu se poate vorbi de eventualitatea vacantării în intervalul de timp respectiv a unor posturi, atâta timp cât astfel de posturi sunt scoase la concurs de către CSM și nu presupun existența efectivă a unui post de execuție vacant; susținerea recurentei, potrivit căreia prevederile regulamentare nu disting între „promovarea pe loc” și „promovarea efectivă” și că valorificarea ulterioară a rezultatelor ar fi posibilă pentru ambele opțiuni, nu poate fi, deci, primită.
Este, de asemenea, neîntemeiată și critica privind existența unei discriminări între candidații care au optat pentru promovarea efectivă și cei care au optat pentru promovarea pe loc.
Astfel, art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, definește noțiunea de „discriminare”, înțelegând prin aceasta „orice deosebire, excludere, restricție sau preferință … în condiții de egalitate”.
De asemenea, principiul constituțional al egalității în drepturi, consacrat de dispozițiile art. 16 din Legea fundamentală, presupune identitate de soluții numai pentru situații identice, ceea ce înseamnă că legiuitorul poate stabili norme diferite pentru persoane aflate în situații diferite.
Or, în speță, este evident că recurenta, care a optat pentru promovarea pe loc, nu se află într-o situație identică cu cei care au optat pentru promovarea efectivă, iar respingerea de către intimat a cererii sale are la bază o justificare obiectivă și rezonabilă, decurgând din existența situațiilor diferite în care se află candidații care au formulat opțiuni diferite.
În acest sens este, de altfel, și jurisprudența CEDO, care, raportat la dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Protocolul nr. 12 la Convenție, a afirmat constant că „a distinge nu înseamnă a discrimina” și că, pentru a fi discriminatorie, diferența de tratament trebuie să privească situații analoage și comparabile și să nu se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă (CEDO, Hoffman împotriva Austriei, §31; CEDO, Fredin împotriva Suediei, §60; CEDO, Spadea și Scalabrino împotriva Italiei; CEDO, Stubbings și alții împotriva Regatului Unit, §72).
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și va menține, ca fiind temeinică și legală, hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de H.C.M. împotriva Hotărârii nr. 1925 din 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2010.