Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 2434 din 9 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții T.A.H., T.A.Z. și T.M.A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând-o pe aceasta din urmă să transmită desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare a imobilului cu privire la care au fost acordate reclamanților măsuri reparatorii, prin echivalent, prin Dispoziția nr. 6444 din 5 octombrie 2006 emisă de Primăria Municipiului București.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Prin Dispoziția nr. 6444 din 5 octombrie 2006, emisă de Primăria Municipiului București, au fost acordate reclamanților măsuri reparatorii, prin echivalent, pentru imobilul situat în București, având datele de identificare menționate în actul respectiv.
La solicitarea reclamanților, de a numi un evaluator, în condițiile Legii nr. 247/2005, autoritatea pârâtă le-a răspuns în sensul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape, printre care și selectarea dosarelor, care se realizează în mod aleatoriu, în baza unui program de calculator.
Reține instanța de fond că motivul invocat de pârâtă nu poate justifica refuzul de a iniția procedura de evaluare într-un termen rezonabil de la data înaintării dosarului, conform prevederilor Legii nr. 247/2005.
Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, se arată, în esență, că instanța de fond nu a ținut seama de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape: a transmiterii și înregistrării dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri.
De asemenea, arată recurenta, prin Deciziile nr. 2/2006 și nr. 2815/2008 s-a stabilit ordinea de soluționare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, față de care, în mod eronat instanța de fond a reținut că a fost depășit termenul rezonabil pentru transmiterea dosarului la evaluator, cu atât mai mult cu cât ordinea în care vor fi soluționate dosarele se face în raport și de aceste decizii.
Recurenta susține că, în mod obiectiv, întârzierea procedurii administrative, respectiv etapa evaluării, a fost determinată de inexistența documentelor necesare pentru transmiterea dosarului la evaluator și care trebuiau să însoțească decizia emisă în baza Legii nr. 10/2001, conform pct. 16.5 din H.G. nr. 1095/2005.
Totodată, recurenta susține că în mod greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată și că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cererile prin care solicita chemarea în garanție a Primăriei Municipiului București și, respectiv, invoca excepția de nelegalitate a deciziei de restituire prin echivalent, emisă de această autoritate.
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
În mod corect, în raport de dispozițiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a obligat pârâta să transmită dosarul reclamantului către evaluator, în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul în litigiu, aceasta fiind o etapă premergătoare emiterii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Criticile care vizează această soluție sunt nefondate, întrucât Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al actului normativ susmenționat, are ca atribuție doar verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, aspect care, însă, nu a fost contestat, recurenta-pârâtă refuzând trimiterea dosarului către evaluator cu motivarea că nu există înscrisuri care să facă dovada preluării abuzive a imobilului.
Soluția instanței de fond se impune și pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator și implicit neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul de mare, în raport de data emiterii dispoziției, respectiv 5 octombrie 2006, și data înregistrării dosarului la Comisie, este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi revin obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative.
Prin urmare, sentința recurată în ceea ce privește admiterea cererii care viza transmiterea dosarului la evaluator este legală, în raport atât cu prevederile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 247/2005, Titlul VII, Capitolul V, cât și cu dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, astfel că nu poate fi reținută situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat drept motiv de recurs.
Curtea nu va reține nici celelalte critici ale recurentei, potrivit cărora instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cererile prin care solicita chemarea în garanție a Primăriei Municipiului București și, respectiv, invoca excepția de nelegalitate a deciziei de restituire prin echivalent, emisă de această autoritate, întrucât, așa cum rezultă din mențiunea făcută pe cererile respective (f.23 - dosar fond), cu ocazia înregistrării la Registratura instanței, acestea au fost depuse după ședința de judecată.
De asemenea, Curtea reține că este nepertinentă critica referitoare la greșita obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, o astfel de dispoziție neregăsindu-se în dispozitivul sentinței atacate.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 2434 din 9 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2010.