Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Sălaj sub dosar nr. 570/84/2009, reclamanta B.S.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta și Agenția Județeană Pentru Prestații Sociale Sălaj anularea deciziei nr. 70 din 4 februarie 2008 emisă de pârât privind acordarea indemnizației de creștere a copilului, în sensul obligării Statului Român reprezentat prin pârât, la plata retroactivă a indemnizației pentru creșterea fiecărui copil, rezultați din sarcina multiplă (gemelară) conform certificatelor de naștere nr. 838 și 839 emise la data de 18 iunie 2008.
Prin sentința civilă nr. 569 din 30 martie 2009, Tribunalul Sălaj a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B.S.M. și a anulat parțial decizia nr. 70 din 4 februarie 2009 emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta din urmă la plata indemnizației pentru creșterea copilului, pentru fiecare din cei doi copii ai reclamantei, născuți la data de 15 iunie 2007, începând cu data solicitării - 15 ianuarie 2009.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale Sălaj, iar Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, investită cu soluționarea cererii de recurs a invocat, din oficiu excepția de nelegalitate a art. 2 alin. (1) și (3) coroborat cu art. 3 din H.G. nr. 1025/2006, suspendând judecarea recursului și investind Curtea de Apel Cluj cu soluționarea excepției de nelegalitate.
S-a format dosarul nr. 1263/33/2009 al Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, fiind introdus și citat în cauză Guvernul României, în calitate de emitent al actului a cărui nelegalitate s-a invocat.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Guvernul României a invocat excepția de inadmisibilitate a cererii formulată de reclamantă cu motivarea că potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, iar nu și pe cele cu caracter normativ pentru care legea instituie o altă procedură. Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
1. Soluția instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 553 din 5 noiembrie 2009 Curtea de Apel Cluj, a respins excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate invocată de pârât și a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (3) și art. 3 din H.G. nr. 1025/2006.
Privind inadmisibilitatea excepției, instanța de fond a reținut că alin. (1) al art. 4 din Legea nr. 554/2004 se referă la actul administrativ unilateral cu caracter individual, însă, alin. (2) al aceluiași articol se referă la actul administrativ tară a mai face vreo distincție între caracterul său de act normativ sau individual. Coroborate, cele două texte ale aceluiași articol trebuie interpretate conform principiului de drept care impune ca legea să fie interpretată și aplicată în sensul de a-și produce efecte juridice. Pentru aceste considerente inadmisibilitatea excepției urmează să fie respinsă. De altfel, practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, după intrarea în vigoare a Legii nr. 262/2007, este constantă în sensul că excepția de nelegalitate poate viza și acte normative nu doar individuale.
Acordarea indemnizației lunare de creștere a copilului a fost raportată prin art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005 la numărul copiilor născuți și nu la numărul nașterilor. Definind noțiunea de naștere prin art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, ca element pentru acordarea indemnizației, se creează o discriminare între persoane aflate în situații identice fără existența unor justificări de ordin obiectiv.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că definiția dată noțiunii de naștere prin art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 încalcă principiul egalității de tratament, instituind discriminări între persoanele aflate în situații identice, respectiv între copii proveniți dintr-o naștere concomitentă (gemeni, tripleți) și cei proveniți dintr-o naștere simplă.
Desigur că acordarea acestei indemnizații a fost raportată prin art. 6 al O.U.G. nr. 148/2005, la numărul copiilor născuți și nu la numărul nașterilor, motiv pentru care dispozițiile art. 3 din Normele metodologice sunt nelegale.
2.Calea de atac exercitată
Împotriva sentinței civile nr. 553 din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, Guvernul României a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs Guvernul României a arătat că instanța de fond în mod greșit a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, deoarece potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea, părții interesate (...)".
S-a arătat că, după cum reiese din textul legal citat, excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, iar nu și pe cele cu caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură.
Pe fondul cauzei, recurentul a susținut că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 definesc nașterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai mulți copii vii".
Concediul și indemnizația de creștere a copilului până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, se acordă în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din actul normativ menționat, concediul și indemnizația lunară, precum și stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv, una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i-a încredințat copilul în vederea adopției, sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență.
Așadar, indemnizația se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau pentru primii 3 copii adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de urgență ori încredințați în vederea adopției.
Textul menționat, cuprins în O.U.G. nr. 148/2005 prevede acordarea indemnizației pentru naștere, iar nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei nașteri.
Ținând cont de cele menționate, indiferent de numărul copiilor rezultați dintr-o singură naștere, se acordă o singură indemnizație.
Indemnizația pentru creșterea copilului este o măsură de sprijin pentru familia în care vin pe lume unul sau mai mulți copii.
Astfel, această prestație înlocuiește, pe perioada concediului de creștere a copilului, venitul salarial al părintelui care îndeplinește condițiile de acordare și optează pentru această formă de sprijin.
Prin urmare, nu se poate reține pretinsa discriminare creată între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă sau una gemelară, în condițiile în care, măsura reglementată prin actul contestat are caracterul unui substitut al salariatului, și, în nici un caz, o componentă a alocației destinate copiilor.
3. Soluția instanței de recurs.
Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Referitor la excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, invocată de Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului, Înalta Curte constată că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. In acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza. încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze".
In conformitate cu dispozițiile alin. (2) al acestui articol „Instanța de contencios administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților și a emitentului. în cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ".
Este adevărat că legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere, în privința analizării legalității, la actele administrative cu caracter individual ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepției de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual.
Este de observat însă că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral" fară a se mai face distincție între cel normativ și cel individual.
In virtutea principiului de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că și în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepției de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din legea contenciosului administrativ.
Asta presupune că actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în cadrul procedurii excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a constatat că excepția de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ poate fi cercetată.
Referitor la criticile ce vizează fondul cauzei, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.
Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Acordarea indemnizației pentru creșterea copilului lunar și nu doar la momentul nașterii, o singură dată, confirmă că definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea O.U.G. nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultați din naștere.
De asemenea, se poate reține că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situația cea mai frecventă, aceea a nașterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare și situațiile de excepție, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existența unei justificări obiective.
H.G. nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.
Prin acest act normativ au fost definiți beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizație pentru creșterea copilului și au fost prevăzute condițiile și procedurile de acordare a dreptului.
Normele metodologice prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca element de referință în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.
Definind nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă.
Art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost numită tutore).
Definind nașterea într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravine prevederilor actului normativ în aplicarea căruia a fost adoptate.
Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ, iar la modul cum s-a definit nașterea prin normele metodologice de aplicare a O.U.G. s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație.
De altfel, este de menționat și faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul indemnizației se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.
In consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Guvernul României, împotriva sentinței civile nr. 553/CA din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 februarie 2010.