Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 35 din 18 martie 2008 pronunțată în dosarul nr. 81/44/2008 Curtea de Apel Galați a respins cererea de suspendare a executării H.G. nr. 1176/2007, cu motivarea că nu sunt îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prin sentința civilă nr. 42 din 27 februarie 2009 pronunțată în același dosar, Curtea de Apel Galați a respins acțiunea reclamantei, având ca obiect anularea aceleiași hotărâri de guvern.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a avut în vedere următoarele:
Prin acțiunea de față reclamanta a chemat în judecată pe pârât, solicitând anularea H.G. nr. 1176/2007 deoarece prin aceasta a fost încălcat dreptul de proprietate al său cu privire la construcțiile pe care le-a dobândit prin cumpărare în Galați de la SC D.T.C. SRL, dar și asupra dreptului de folosință asupra terenului aferent construcțiilor pe care îl deține în temeiul contractului de locațiune nr. 7227 din 12 octombrie 2004.
În motivarea acțiunii sale, reclamanta a susținut că a dobândit imobilul construit pe o suprafață de 2.764 mp. Potrivit autorizației de construire nr. 3468 din 10 aprilie 1992, dreptul de proprietate fiind intabulat.
Pe terenul în suprafață de 3668 mp pe care SC D.R. îl deținea în baza contractului de închiriere nr. 900/1999 a fost ridicată construcția care în prezent este proprietatea reclamantei. în contractul de vânzare cumpărare nr. 1/2007 prin care reclamanta a achiziționat imobilul cu destinație atelier de reparații, a fost inserată condiția suspensivă potrivit căreia, dispunătoarea se obliga să obțină acordul proprietarului, adică C.N.A.P.D.M. Galați de a reînnoi locațiunea asupra terenului, acord realizat p contractul de locațiune intervenit între acestea potrivit contractului 7227 din 12 octombrie 2007.
Datorită faptului că terenul se află în proprietatea privată a C.N.A.P.D.M. reclamanta a apreciat că prin Hotărârea de Guvern criticată a fost încălcat, pe de parte dreptul de proprietate al C.N.A.P.D.M. Galați cât și dreptul său de locațiune.
Prin întâmpinare pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, mai întâi invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepție respinsă, apoi pe fond. A susținut pârâtul că terenul în litigiu face parte din domeniul public, astfel încât contractul de închiriere încheiat de reclamantă era deținut numai în administrare de către C.N.A.P.D.M. Galați, motiv pentru care prin hotărârea criticată Guvernul României a dispus asupra unui bun care îi aparținea pe deplin.
În dovedirea susținerilor lor, părțile s-au folosit de proba cu înscrisuri și expertiza topografică.
Din H.G. nr. 1176 din 26 septembrie 2007 rezultă că s-a dispus transmiterea unor bunuri din proprietatea C.N.A.P.D.M. în administrarea C.E.R.O.N.A.V. Printre acestea a fost transmis în administrare și terenul portuar în suprafață de 4.524,4 mp, în litigiu.
Din extrasul de carte funciară nr. 2150 din 7 octombrie 2005, nedefinitivă, rezultă că asupra terenului cu construcții situat in Galați, exercita un drept de proprietate C.N.A.P.D.M. Galați și reclamanta. În Partea a III-a este înscris dreptul de folosință asupra terenului în favoarea SC D.T.C. SRL pe o durată de 10 ani conform contractului de închiriere nr. 900/1999.
Din contractul de vânzare cumpărare nr. 1 din 22 septembrie 2004 rezultă că SC D.R. a vândut reclamantei un atelier de reparații în suprafață de 2.764 mp compus din construcții edificate pe suprafața de teren totală de 3.668 mp aparținând C.N.C.P.A.D.M. Galați. Cu privire la teren, părțile au convenit ca vânzătoarea să obțină acordul C.N.C.P.A.D.M. pentru înnoirea contractului de locațiune. Acest acord a fost obținut, astfel încât la data de 12 octombrie 2004, între C.N.A.P.D.M. Galați și reclamantă s-a încheiat o nouă convenție pentru locațiunea terenului în suprafață de 3.668 mp pe o durată de un an.
Analizând întregul material probator administrat în cauză Curtea a apreciat că acțiunea este nefondată și a respins-o ca atare, potrivit și celor solicitate prin cererea de intervenție.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut prin lege se poate adresa instanței judecătorești competente pentru realizarea în concret a dreptului său. În cauza dedusă judecății, reclamanta nu a făcut dovada existenței unui drept proteguit de lege, așa încât soluția de respingere a acțiunii sale se impune pentru următoarele considerente:
Este de principiu ca dobânditorul unui drept nu poate avea mai mult decât dispunătorul de la care l-a dobândit. Așa fiind, asupra terenului în litigiu, despre care face vorbire reclamanta, SC D.T.C. SRL Galați, nu avea un drept de proprietate ci doar un drept de locațiune întemeiat pe convenția încheiată cu C.N.A.P.D.M. Galați, pentru o durată de 10 ani.
Din contractul de vânzare cumpărare intervenit intre aceleași părți, rezultă că reclamanta a cumpărat doar construcții, nu și teren, asupra căruia C.N.A.P.D.M. avea doar un drept de administrare, teren care i-a fost închiriat reclamantei.
Este așadar limpede, că reclamanta are asupra terenului în suprafață de 3668 mp doar un drept de folosință dobândit prin locațiune. Ea nu are nici-un drept real, care sa-i fie opozabil pârâtului sau intervenientului, astfel încât actele de dispoziție ale Guvernului României îi sunt perfect opozabile.
Pe de altă parte, hotărârea criticată nu-i afectează dreptul de locațiune în măsura în care acesta mai există și este actual deoarece potrivit art. 1441 C. civ. operează tacita reconducțiune.
Constatând așadar că dreptul subiectiv de locațiune al reclamantei nu a fost în nici-un chip încălcat prin H.G. nr. 1176/2007, curtea a respins ca nefondată acțiunea de față.
Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., Curtea a obligat pe reclamantă la plata către pârât a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestor hotărâri, în termen legal a formulat recurs, separat, reclamanta SC H.T. SRL Galați.
În motivarea recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 35 din 18 martie 20098, reclamanta a arătat, în esență, că în mod eronat prima instanță a respins cererea de suspendare a H.G. nr. 1176/2007, cu motivarea că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Astfel, a arătat reclamanta, există plângere prealabilă formulată împotriva H.G. nr. 1176/2007, iar în privința cazului bine justificat este de observat că există pentru același teren două cărți funciare, nr. 2150 și nr. 53870, în fiecare fiind menționat un alt proprietar – C.N.A.P.D.M. Galați S.A. și Statul Român, fără ca în C.F. nr. 53870/2007 să fie individualizat concret terenul despre care s-a reținut că este în proprietatea statului român și în administrarea C. În privința condiției pagubei iminente, reclamanta a arătat că deține construcții edificate în baza autorizației nr. 3486/10 aprilie 1992, intabulate în cartea funciară, iar pentru punerea în aplicare a terenului s-a solicitat eliberarea terenului, ceea ce evident i-ar cauza o pagubă. În fine, a mai precizat reclamanta, prima instanță nu a luat în considerare înscrisurile depuse în probațiune și nici nu a arătat în ce măsură sunt utile cauzei sau trebuie să fie înlăturate și motivul pentru care trebuie înlăturat.
În motivarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 42 din 27 februarie 2009, reclamanta a arătat, în esență, că justifică un interes, iar legitimitatea acestuia rezidă din raporturile contractuale și din atributele dreptului de proprietate, S.C. H.T. S.R.L. Galați având un drept de folosință dobândit în baza unui contract de închiriere, precum și un drept de proprietate ce are ca izvor un contract de vânzare-cumpărare încheiat cu proprietarul terenului. De asemenea, reclamanta a mai arătat că hotărârea instanței de fond cuprinde o serie de inadvertență cu privire la starea de fapt, în sensul că se reține, pe de o parte, că terenul în discuție este în domeniul public al statului, iar pe de altă parte, că se află în proprietatea C.N.A.P.D.M. S.A. Galați când, de fapt, trebuie să rețină că se află în proprietatea C.N.A.P.D.M. Galați. În fine, a mai arătat reclamanta, Legea nr. 213/1998 nu conferă posibilitatea trecerii bunurilor din proprietatea privată în domeniul public al statului sau al unităților administrativ teritoriale, exproprierea fiind singura cale prin care bunuri imobile pot fi trecute din proprietatea privată în proprietate publică.
În motivarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 35 din 18 martie 2008, reclamanta a arătat, în esență, că în mod eronat s-a reținut că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fără să se observe însă că există un caz bine justificat în sensul că pentru același teren au fost deschise două cărți funciare, nr. 2150 și nr. 53870, în prima fiind menționat ca proprietar C.N.A.P.D.M. Galați, iar în cea de a doua, proprietar apare Statul Român. În privința pagubei iminente, reclamanta a arătat că C., în aplicarea H.G. nr. 1176/2997, i-a cerut eliberarea terenului, or evacuarea unor construcții echivalează cu distrugerea acestora, fiind, așadar, în situația de a suferi un prejudiciu.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă, precum și din perspectiva art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte costată că nu sunt motive pentru casarea/modificarea sentințelor recurate.
În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, ambele recursuri vor fi respinse pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Cum a reținut și prima instanță, reclamanta nu justifică vătămarea unui drept al său prevăzut de lege sau vătămarea unui interes legitim privat (protejat de lege). Așa cum a statuat și cu alte ocazii, Înalta Curte învederează că drepturile ce decurg dintr-un contract de drept privat nu pot fi asimilate drepturilor fundamentale prevăzute de Constituție sau de lege, iar un interes legitim privat nu este prioritar unui interes legitim public. Or, reclamanta invocă prin acțiune, astfel de drepturi ce decurg dintr-un contract de drept privat - dreptul de locațiune asupra terenului în discuție și dreptul de proprietate asupra unor construcții – susținând că a fost tulburată în exercițiul acestora prin adoptarea actului administrativ contestat.
În primul rând, este de observat că prin H.G. nr. 1167/2007, contestată prin prezenta acțiune, nu s-a dispus nici o măsură care să afecteze drepturile pe care reclamanta susține că i-au fost încălcate, decizia luată prin respectiva hotărâre de guvern vizând exclusiv înlocuirea administratorului unor bunuri proprietate publică a statului român, decizie care are drept bază legală art. 12 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, textul legal precitat fiind, de altfel, indicat în mod expres în preambulul hotărârii.
În acest sens, în termenii H. G. nr. 1176/2007 s-a stabilit că: „Art. 1. - (1) Se aprobă transmiterea unor bunuri proprietate publică a statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Ministerului Transporturilor și din concesiunea C.N.A.P.D.M. SA" Galați în administrarea C.R.P.P.P.T.N. - C., în vederea asigurării realizării obiectivului de investiții "Centrul de pregătire personal navigant C. Galați", aprobat în condițiile legii.
(2) Contractul de concesiune încheiat între Ministerul Transporturilor și C.N.A.P.D.M. SA Galați se modifică în mod corespunzător, conform legislației în vigoare.
Art. 2, - Predarea-preluarea terenului prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri”.
Având ca reper dispozițiile legale precitate, rezultă cu puterea evidenței că singura măsură dispusă prin hotărârea contestată - înlocuirea unui administrator (Ministerul Transporturilor) cu alt administrator C. Galați) de către proprietar - Statul Român - nu poate, în sine, să fie vătămătoare pentru alte persoane și în nici un caz nu se poate reține că prin aceasta s-ar fi adus atingere drepturilor la care se referă reclamanta în acțiunea sa – un drept de locațiune pe o perioadă determinată și un drept de proprietate asupra unei construcții cu caracter provizoriu.
Referirea din recurs la încălcarea prevederilor Legii nr. 213/1998, în sensul că acest act normativ nu permite trecerea bunurilor din proprietatea privată în domeniul public al statului, este complet lipsită de relevanță. În raport de conținutul H.G. nr. 1176/2007, rezultă fără echivoc că bunurile la care se referă hotărârea contestată nu au fost trecute din proprietatea privată în domeniul public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, ci au fost și au rămas și pe mai departe în proprietatea publică a statului.
În altă ordine de idei, în ipoteza în care prin H.G. nr. 1167/2007 s-ar fi încălcat dreptul de proprietate al C.N.A.P.D.M., cum susține reclamanta, doar aceasta ar justifica o acțiune în contencios administrativ, dacă într-adevăr Guvernul ar fi dispus asupra terenului deținut în proprietate de C.N.A.P.D.M., conform C.F. nr. 2150.
Hotărârea instanței de fond nu conține inadvertențe cum se susține în recursul reclamantei. În realitate, judecătorul fondului analizând susținerile din acțiune s-a referit, de altfel cât se poate de corect, la neafectarea drepturilor de locațiune al reclamantei, observând că SC H.T. SRL nu posedă un drept real asupra terenurilor care să-i fie opozabil Guvernului, ci doar un drept de locațiune întemeiat pe o convenție încheiată de C.N.A.P.D.M. cu SC D.R.T.C. SRL
În ceea ce privește recursul împotriva sentinței civile nr. 35 din 18 martie 2008 urmează, de asemenea, să fie respins.
Conform art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554 /2004, suspendarea actului administrativ contestat operează până la judecarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cum prin prezenta decizie se soluționează recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 42 din 27 februarie 2009 a Curți de Apel Galați, respectiv a hotărârii judecătorești prin care s-a tranșat litigiul ce avea ca obiect anularea hotărârii de guvern a cărei suspendare a solicitat-o reclamanta, nu se mai justifică suspendarea hotărârii în discuție, astfel că examinarea motivelor de recurs este superfluă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de S.C. H.T. S.R.L. Galați împotriva sentinței nr. 35 din 18 martie 2008 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, precum și a sentinței nr. 42 din 27 februarie 2009 a aceleiași instanțe, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.