Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei.
1. Obiectul acțiunii.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba - Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul I.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000.000 Euro, reprezentând daunele materiale și morale suferite ca urmare a represiunilor exercitate de regimul comunist prin organele sale speciale, respectiv fosta securitate, atât înainte de revoluție, cât și după.
2. Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formulării cererii.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a participat la greva generală declanșată în Valea Jiului în perioada 3-4 august 1977, fiind unul dintre inițiatorii acesteia la E.M. Paroșeni și ca urmare, în data de 15 august 1977 un număr de 4 ofițeri de miliție i-au perchiziționat apartamentul, invocând faptul că ar fi legionar și că ar deține materiale explozibile, iar pe data de 17 august 1977 a fost scos cu forța din ședința de sindicat de către ofițeri ai securității și dus cu salvarea la spitalul neuro-psihiatrie din Zam, apoi dus la spitalul Pantelimon 30, fără ca familia să știe despre el, ulterior la data de 1 noiembrie 1977 fiind pensionat cu gradul II de invaliditate, în baza certificatului medical de bolnav psihic. A mai arătat ca, deși a participat și Revoluția Română din decembrie 1989, nu a reușit să obțină certificat de revoluționar.
Cererea nu a fost motivată în drept.
3. Apărările formulate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât în cauză nu poate fi vorba de o eroare judiciară în sensul legii și prin urmare nu se poate naște dreptul la repararea pagubelor suferite ca urmare a privării de libertate.
La termenul din 20 mai 2009, pârâtul a invocat excepția lipsei procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, având în vedere încadrarea acțiunii în contencios administrativ.
4. Hotărârea instanței de fond.
Prin sentința nr. 159/F/CA/2009 din 1 iulie 2009, Curtea de Apel Alba – Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul I.D.
5. Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței de fond.
5.1. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că din actele depuse la dosar rezultă că reclamantul nu a depus nici o cerere la Ministerul Finanțelor Publice, prin care să solicite acordarea unei sume de bani cu titlu de despăgubiri materiale sau morale, adresându-se direct instanței de judecată, la data de 3 aprilie 2009, deși procedura administrativă prealabilă este obligatorie.
5.2. În acest context, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că, „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său interes legitim, printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorității publice emitente (...) în termen de 30 de zile de la comunicare actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia”.
5.3. A mai reținut prima instanță și incidența dispozițiilor art. 109 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege, iar dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
5.4. A concluzionat prima instanță că procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune a cărei neîndeplinire este sancționată cu respingerea acțiunii ca inadmisibilă, potrivit art. 109 alin. (2) C. proc. civ.
6. Recursul formulat de reclamantul I.D..
Motive de recurs ce pot fi încadrate în cele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul arată că instanța de fond a făcut o interpretarea greșită a legii, considerând că cererea se supune dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, pentru care este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile.
Mai mult, chiar și în condițiile în care instanța ar fi admis că cererea este supusă dispozițiilor Legii nr. 554/2004, ar fi trebuit să-și exercite rolul activ, situație în care trebuia să observe faptul că recurentul s-a adresat tuturor autorităților publice cerând despăgubiri.
II. Considerentele instanței de recurs.
1. Recursul este fondat.
2. Recurentul-reclamant a solicitat de la Statul Român – reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice – plata a 10.000.000 Euro cu titlu de daune materiale și morale, suferite prin acțiunile exercitate de regimul comunist, prin organele sale speciale, represive, respectiv fosta securitate, atât înainte cât și după revoluție.
Recurentul-reclamant nu și-a încadrat în drept acțiunea formulată.
La solicitarea instanței de fond, de a-și preciza temeiul juridic al acțiunii, reclamantul a arătat că „susține acțiunea în contencios administrativ și față de cuantumul pretențiilor apreciază această instanță ca fiind competentă să judece cauza”, motiv pentru care s-a considerat că acțiunea formulată este o acțiune în contencios administrativ.
Judecătorul fondului nu și-a exercitat decât formal rolul activ prevăzut de dispozițiile codului de procedură civilă, având în vedere că partea nu are cunoștințe juridice, iar cuantumul pretențiilor nu este relevant în cauza de față, pentru stabilirea competenței materiale în soluționarea cauzei.
Judecătorul fondului, înainte de a pune în discuție excepția lipsei procedurii prealabile, incident specific unei acțiuni în contenciosul administrativ, era obligat să stabilească cu certitudine dacă cererea formulată se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată.
Nu are însemnătate principală în stabilirea competenței de soluționare a unei acțiuni, temeiul juridic indicat de reclamant, știut fiind că judecătorul nu este ținut de temeiul juridic stabilit de parte.
Mai mult, reclamantul a arătat în mod greșit că în speță, cuantumul pretențiilor determină și competența instanței, iar judecătorul fondului ar fi trebuit să constate confuzia reclamantului în această privință.
Față de acestea, se va constata că se impune admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în temeiul art. 312 alin. (1), (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată.
Cu ocazia rejudecării, se va stabili obiectul acțiunii, temeiul juridic al acțiunii, conform legii, se va ține seama și de cele menționate de recurent în cererea de recurs, în raport de acestea se va stabili competența materială de soluționare a cauzei și eventual, punerea în discuție a excepției lipsei procedurii prealabile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de I.D., împotriva sentinței nr. 159/F/CA din 1 iulie 2009 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2010.