Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 623 din 17 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a G.R. și a respins acțiunea precizată, formulată de reclamantul G.I., în contradictoriu cu pârâtul G.R., pentru lipsa calității procesuale pasive. Totodată, a respins excepțiile lipsei capacității procesuale de folosință și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.P., excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S.S.P.R. și excepția neîndeplinirii procedurii administrative prealabile.
A admis excepția tardivității și a respins acțiunea formulată de reclamantul G.I. ca tardiv formulată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea ce face obiectul prezentei cauze, astfel cum a fost precizată, reclamantul a solicitat să se constate că dosarul inițial a fost depus în termen la Președinția României, care l-a remis Comisiei Parlamentare pentru Aplicarea Legii nr. 42/1990 și să se dispună repunerea în drepturile firești ce decurg din Legea nr. 341/2004.
în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a G.R., instanța de fond a reținut că nu există o identitate între persoana pârâtului G.R. și persoana titularului raportului juridic dedus judecății sub aspect pasiv, Guvernul neavând nici o competență în ceea ce privește aplicarea celor două acte normative, iar S.S.P.R., deși se află în subordinea Guvernului, este un organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică.
În privința excepțiilor ridicate de A.P., instanța de fond a apreciat că excepția lipsei capacității procesuale de folosință este neîntemeiată, chiar dacă instituția „P.R.” a fost înlocuită cu „A.P.” De asemenea, a constatat că și excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei autorități este neîntemeiată având în vedere că reclamantul solicită să se constate că dosarul inițial a fost depus în termen la P.R., iar potrivit Legii nr. 341/2004, noile titluri se acordă prin decret de Președintele României, iar repunerea reclamantului în drepturile firești presupune parcurgerea întregii proceduri.
Analizând excepțiile invocate de pârâtul S.S.P.R.D., instanța de fond a constatat că excepția lipsei procedurii administrative prealabile nu este întemeiată, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, nefiind vorba despre o cerere prin care se solicită anularea unui act administrativ, fiind vorba despre un refuz nejustificat de acordare a unor drepturi prevăzute de Legea nr. 341/2004.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei autorități, instanța de fond a respins-o pe considerentul că potrivit competențelor date prin Legea nr. 341/2004 S.S.P.R., raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, autoritatea pârâtă are atribuții în procedura de preschimbare a certificatului de revoluționar.
în ceea ce privește excepția tardivității acțiunii, prima instanță a apreciat-o întemeiată, reținând că în cauză reclamantul a dovedit că a depus un memoriu la Președinția României, redirecționat către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990, care însă nu a validat acest dosar, ulterior reclamantul purtând corespondență cu S.S.P.R. în 2001 și 2005. S-a mai reținut că din actele dosarului rezultă că, la data de 19 septembrie 2006, reclamantul a fost invitat la C.P.R., unde în Plenul acesteia Președintele Comisiei i-a comunicat că dacă nu are numărul de înregistrare la fosta Comisie Parlamentară pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 sau la Comisia pentru Cinstirea Eroilor Revoluției din Decembrie 1989 nu se mai poate face nimic.
în acest context a constatat Curtea de Apel București că reclamantul s-a adresat instanței de contencios administrativ, la data de 20 octombrie 2008, comisiile înființate pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 încetându-și activitatea în anul 1997, iar de la data depunerii memoriului inițial și până în anul 2001 reclamantul nu a dovedit ca a efectuat vreun demers, iar de la momentul exprimării refuzului de soluționare a cererii de către Comisia Parlamentară, 19 septembrie 2006 și până la sesizarea instanței de contencios administrativ au trecut mai mult de doi ani.
Făcând aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a constatat că s-a împlinit termenul de un an prevăzut de textul legal menționat pentru introducerea acțiunii, aceasta fiind tardiv formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul G.I., criticând-o ca nelegală și netemeinică, pentru faptul că instanța fondului s-a pronunțat pe o excepție fără să aibe în vedere probatoriile dosarului și situația de fapt.
Recursul este nefondat și va fi respins.
Examinând actele dosarului și motivele de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
Prin sentința atacată, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de G.I., ca tardivă.
În speță s-au invocat și alte excepții de procedură însă instanța fondului cu o motivare pertinentă le-a respins, rămânând în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a G.R. și excepția privind tardivitatea acțiunii.
S-a apreciat în mod corect că, G.R. nu are calitate procesuală pasivă, reținându-se faptul că nu există identitate între persoana juridică a Guvernului și acela care este titular al raportului juridic în litigiu, Guvernul neavând nici un fel de competență referitoare la obiectul pricinii, S.S.P.R. fiind un organ al administrației publice centrale, cu personalitate juridică.
Referitor la excepția de tardivitate, s-a constatat din probele administrate, că recurentul a depus la Președinția României un memoriu, care a fost trimis Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 49/1990.
Ulterior, acesta (recurentul) a purtat corespondență cu S.S.P.R., a fost invitat la Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989, însă a primit răspuns de la organele abilitate referitor la faptul că nu are număr de înregistrare la fosta Comisie Parlamentară pentru Aplicarea Legii nr. 42/1990, motiv pentru care nu s-au mai putut lua nici un fel de măsuri.
Recurentul-reclamant a formulat acțiune în instanță la 20 octombrie 2008, solicitând să se constate repunerea în drepturi conform Legii nr. 341/2004.
Din probele administrate rezultă fără posibilitate de tăgadă că între anii 1997 și 2001 recurentul nu a mai depus demersuri pentru obținerea Certificatului de revoluționar, ultimul demers fiind în 2006.
Prin urmare, între 2006 și 2008 când s-a adresat instanței competente de contencios administrativ a fost depășit termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 alin. (2), motiv pentru care în mod corect Curtea de Apel a respins acțiunea ca tardiv formulată.
Așa fiind, față de aceste considerente, în raport de probele dosarului și de dispozițiile imperative ale art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de G.I., ca nefondat, apreciind că sentința atacată este legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de G.I. împotriva sentinței civile nr. 623 din 17 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2010.