Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr.1565 din 30 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții A.C.S., ș.a., în contradictoriu cu pârâții Penitenciarul Spital București Jilava, Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor și cu chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice; pe cale de consecință au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a sumelor reprezentând contravaloarea sporului pentru desfășurarea activității în condiții deosebit de periculoase aferente perioadei septembrie 2004 - aprilie 2006 actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, că față de câmpul de reglementare al sporului pentru desfășurarea activității în condiții deosebit de periculoase, nu se poate susține că existența acestui drept este condiționată de resursele financiare, necesitatea acordării lui fiind fundamentată de desfășurarea unei activități de către o anumită categorie de salariați în anumite condiții deosebit de periculoase, periculoase și vătămătoare, sporul fiind menit a acoperi eforturile suplimentare pe care le fac aceste categorii de salariați, cum sunt și reclamanții.
Or, reține prima instanță, acest drept există atâta timp cât există și aceste condiții deosebit de periculoase, periculoase și vătămătoare de lucru, condiționarea cu referire la resursele financiare, potrivit art. 4 din O.M.J. nr. 945/C/2003, vizând aplicarea prevederilor ordinului, fără a putea conduce la însăși negarea dreptului, astfel încât neaplicarea pe perioada solicitată a prevederilor Ordinului cu privire la acordarea sporului nu înseamnă că dreptul reclamanților de a primi acest spor nu a existat ci că, temporar, nu a fost posibilă realizarea lui.
De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate, plata muncii către salariați și a sporurilor salariale cuvenite, ca urmare a desfășurării muncii în condiții deosebite, nu poate fi supusă unei condiții potestative din partea angajatorului cu consecința sistării acestora ori de câte ori angajatorul nu întocmește corespunzător bugetul, iar împrejurarea că sumele respective sunt sume alocate de la bugetul statului este o garanție a plății drepturilor în discuție, nefiindu-i permis tocmai Statului să prevadă acordarea unor drepturi pentru funcționarii publici pe care tot acesta să le condiționeze de voința sa de a aloca sau nu resursele financiare necesare plății acestora.
Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs pârâții, în esență criticând hotărârea atacată cu privire la fondul problemei soluționate; în plus, Ministerul Justiției, în recursul său, a invocat motivul de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., cu referire la necompetența primei instanțe în soluționarea cauzei, în raport cu prevederile Legii nr. 293/2004 privind statutul funcționarului public cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor.
Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., care prevalează celorlalte critici ce vizează fondul litigiului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, este de necontestat că intimații-reclamanți, care se află în raport de serviciu cu Spitalul Penitenciar Jilava, au calitatea de funcționari publici cu statut special, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor.
Legea nr. 293/2004 nu conține norme de trimitere la Legea nr. 188/1999 și nici norme privind competența de soluționare a litigiilor ce privesc raporturile de serviciu ale funcționarului public cu statut special.
Aceasta nu trebuie să conducă, însă, la ideea că soluționarea unor asemenea litigii este de competența instanței de drept comun, întrucât, conform prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe"; or, în cauză, așa cum s-a arătat, legea specială nu stabilește competența altor instanțe.
Dimpotrivă, prin art. 3 alin. (4) din Legea nr. 293/2004 se stabilește expres că personalul din sistemul administrației penitenciarelor încadrat pe bază de contract individual de muncă este supus legislației muncii, rezultând, per a contrario, că pentru funcționarul public din același sistem, chiar dacă are statut special, soluționarea litigiilor având ca obiect raportul de serviciu revine instanței de contencios administrativ; această interpretare este întărită și de dispozițiile art. 76 alin. (2) din același act normativ, care stabilesc competența instanței de contencios administrativ în soluționarea contestațiilor formulate de funcționarul public împotriva deciziei de impunere.
Așa fiind, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente normele de drept comun în materia competenței instanței de contencios administrativ, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Cum, în speță, obligația directă de plată a drepturilor solicitate aparține unei autorități la nivel local, respectiv Penitenciarul Spital București - Jilava, în cadrul căruia își desfășoară activitatea reclamanții, conform art.10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., competența materială de soluționare a cauzei aparține tribunalului ca instanță de contencios administrativ, așa încât, soluționând cauza pe fond, Curtea de Apel București a pronunțat o hotărâre cu încălcarea competenței altei instanțe.
Întrucât motivul de casare privind necompetența materială a Curții de Apel București este fondat, celelalte motive de recurs nu vor mai fi analizate, admiterea primului motiv de recurs făcând inutilă cercetarea motivelor ce vizează fondul litigiului.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursurile și, în baza art. 313 teza finală din același cod, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul București, secția contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții Penitenciarul Spital București Jilava, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 1565 din 30 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2011.