Asupra recursurilor de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Încheierea din 7 decembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 5649/2/2008 a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., invocată de intimații petiționari N.T. și N.M. .
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că excepția a mai fost de două ori invocată pe parcursul soluționării cauzei, Curtea Constituțională verificând în integralitatea sa, sub aspectul constituționalității, art. 2781 C. proc. pen., respingând excepția ca inadmisibilă.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs petiționarii N.T. și N.M.; recursurile nu au fost motivate.
Analizând recursurile sub toate aspectele potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că acestea sunt nefondate și vor fi respinse, pentru considerentele ce urmează.
După cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia”.
Rezultă așadar că alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede condiții privind atât obiectul excepției de neconstituționalitate, respectiv legi sau ordonanțe în vigoare sau dispoziții în vigoare ori asemenea acte normative, cât și o condiție relativă la existența unei legături între norma atacată sub aspectul constituționalității și obiectul cauzei cu soluționarea căreia a fost investită instanța în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate.
Se va constata totodată că alin. (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 cuprind alte două condiții de admisibilitate ale excepțiilor de neconstituționalitate, vizând titularul dreptului de a invoca o asemenea excepție (părțile, procurorul sau instanța din oficiu) și nepronunțarea anterioară a unei decizii privind neconstituționalitatea acelorași reglementări de către Curtea Constituțională.
Cu privire la modul de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale art. 29 din Legea nr. 47/1992 menționează că aceasta se realizează printr-o încheiere motivată, art. 29 alin. (6) prevăzând sancțiunea aplicabilă în situațiile în care excepția invocată nu îndeplinește condițiile prevăzute de alin. (1), (2) sau (3) din articolul indicat, respectiv inadmisibilitatea excepției.
În cauza dedusă judecății petiționarii au invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. în cursul judecării recursului declarat de petiționarii B.A.F. și B.C., prin moștenitor M.M. și de petentul D.I., împotriva Sentinței penale nr. 13 din 18 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a II - a penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Din verificarea actelor dosarului se constată că excepția de neconstituționalitate invocată în fața instanței de recurs a mai fost anterior invocată în fața instanței de fond, Curtea de Apel București, cererea de sesizare a Curții Constituționale fiind admisă, iar Curtea Constituțională respingând, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2781 C. proc. pen.
Ulterior cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost reiterată în fața instanței de recurs, care a respins-o, prin Încheierea din 15 iunie 2010 și apoi prin încheierea a cărei verificare reprezintă obiectul prezentei cauze.
Așadar, se constată că în mod întemeiat instanța de recurs a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., cerere formulată de către petiționarii N.T. și N.M., deoarece instanța de contencios constituțional, în aceeași cauză (chiar dacă în cursul judecății în primă instanță), s-a pronunțat asupra excepției, împrejurarea că cererea a fost succesiv formulată și reiterată de diferite părți în cauză, fiind irelevantă, soluția Curții Constituționale vizând constituționalitatea normei criticate, in abstracto, iar nu cu referire doar la o anumită parte în proces.
Așa fiind, instanța de recurs constată că deși formal condițiile de admisibilitate ale excepției puteau fi considerate ca îndeplinite, nu subzista interesul părții în formularea cererii, care în mod just a fost respinsă de către instanța investită cu soluționarea recursurilor declarate împotriva Sentinței penale nr. 13 din 18 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a II - a penală și pentru cauze cu minori și de familie, având în vedere și stadiul procesual al judecării cauzei.
Pentru considerentele ce preced, se constată că încheierea recurată este legală, temeinică și riguros argumentată, dând o corectă interpretare și aplicare nu doar dispozițiilor Legii nr. 47/1992, dar și principiilor de drept procesual incidente în cauză, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse, ca nefondate.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii N.M. și N.T. împotriva Încheierii din 7 decembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 5649/2/2008.
Obligă fiecare recurent petiționar la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2011.