Asupra recursului de față,
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Sentința nr. 1817 din 16 noiembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost admisă plângerea formulată de petentul G.I. împotriva rezoluției din 26 martie 2010 și a Rezoluției nr. 327/P/2010 din 27 aprilie 2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău și a fost trimisă cauza pentru cercetări la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin Sentința nr. 111 din 9 septembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, în temeiul dispozițiilor art. 39 C. proc. pen., raportat la art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost admisă excepția necompetenței după calitatea persoanei a Curții de Apel Bacău și, în baza art. 42 C. proc. pen., a fost declinată competența de soluționare a plângerii în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. S-a reținut, în esență că este de notorietate împrejurarea că în circumscripția Electorală nr. 4 Bacău, la alegerile parlamentare din noiembrie 2008, domnul B.G. a fost ales și validat în Colegiul senatorial nr. 1, cu privire la ceilalți intimați fiind incident cazul de indivizibilitate prevăzut de art. 33 lit. a) C. proc. pen.
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, astfel sesizată, a constatat că, în raport cu data faptelor care au făcut obiectul sesizării organelor judiciare, data întocmirii rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, data respingerii plângerii de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău și data dobândirii calității de parlamentar al unuia dintre intimați, cu dispozițiile legale referitoare la competența după calitatea persoanei, se impune admiterea plângerii petentului, desființarea rezoluțiilor și trimiterea cauzei Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, organ judiciar competent să soluționeze plângerea.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, arătând în cuprinsul cererii de recurs și a memoriilor atașate la dosar că sunt favorizate rețelele de terorism, petentul fiind persecutat și încălcându-i-se drepturile.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 209 alin. (3) și (4) C. proc. pen., urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror, între altele, în cazurile arătate în art. 29 pct. 1 C. proc. pen., competența efectuării urmăririi penale revenind procurorului de la parchetul corespunzător instanței care, potrivit legii, judecă în primă instanță cauza.
În cauza dedusă judecății competența de efectuare a cercetării aparținea, după cum în mod just a reținut și prima instanță, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, deoarece intimatul B.G. are calitate de senator, ceea ce atrage, potrivit dispozițiilor art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., competența de judecată în primă instanță a cauzei, Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Astfel, se reține că petentul a reclamat, prin plângerea penală formulată și o persoană care avea calitatea de senator, astfel încât potrivit dispozițiilor art. 209 alin. (3) și (4), raportat la art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. plângerea trebuia instrumentată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Față de aspectele prezentate în mod legal și temeinic prima instanță a admis plângerea petentului și a desființat rezoluțiile dispuse în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, acest organ fiind necompetent, după calitatea persoanei, să efectueze urmărirea penală în cauză.
Așa fiind, se reține că sentința atacată este legală și temeinică, dând o corectă interpretare prevederilor legale incidente în cauză.
Criticile formulate în recurs exced obiectului cauzei, față de obiectul devoluțiunii în primă instanță, în speță impunându-se ca, prioritar, să fie efectuată cercetarea penală de către parchetul competent pentru ca apoi, eventual, soluția dispusă să fie cenzurată prin parcurgerea procedurii prevăzută de art. 278 - 2781 C. proc. pen.
Pentru considerentele ce preced, constatându-se caracterul neîntemeiat al criticilor invocate în recurs, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul G.I. împotriva Sentinței nr. 1817 din 16 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 311/32/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 februarie 2011.