Asupra recursului de față,
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 2 din 6 ianuarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 59/1/2011, în temeiul art. 1608a, alin. (2), C. proc. pen., a fost admisă cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de petentul-inculpat C.D.C. dispunându-se punerea, de îndată, în libertate provizorie a petentului - inculpat, dacă nu este arestat în altă cauză.
În temeiul 1608a, alin. (3), C. proc. pen., raportat la art. 1602, alin. (3) și alin. (31), C. proc. pen., au fost stabilite, pe timpul liberării provizorii, următoarele obligații:
a) să nu depășească limita teritorială a județului Argeș a Municipiului București și a județului Ilfov;
b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată, ori de câte ori este chemat;
c) să se prezinte la organul de poliție în a cărei rază teritorială domiciliază, desemnat cu supravegherea sa, conform unui program de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu își schimbe locuința, fără încuviințarea instanței de judecată;
e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;
f) să nu se apropie și să nu comunice, direct sau indirect, cu inculpatul O.C.
În temeiul art. 1602, alin. (32), C. proc. pen., a fost atrasă atenția inculpatului că, în caz de încălcare, cu rea - credință, a obligațiilor stabilite, se va lua măsura arestării preventive.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin cererea înregistrată la 5 ianuarie 2011 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 59/1/2011 inculpatul C.D.C. a solicitat în baza art. 1602 C. proc. pen. liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis în urma încheierii din 20 decembrie 2010 dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 10252/1/2010.
Inculpatul a arătat în cererea formulată că s-a solicitat arestarea preventivă, fiind acuzat de faptul că racola candidații pentru examenul de admitere la Școala Militară de Maiștri Militari, purtând o serie de convorbiri telefonice cu inculpatul O.C.I., convorbiri în care inculpatul O. îi cerea să caute potențiali candidați și să le pretindă bani. Inculpatul a arătat că situația de fapt nu este lămurită, că niciuna din infracțiunile reținute în sarcină nu sunt definite, nu a fost indicat autorul faptei de fals intelectual și uz de fals, nu sunt prezentate înscrisurile pretins falsificate, iar în legătură cu infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, nu sunt indicate părțile vătămate și în ce constă folosul material, cine l-a primit și care este întinderea lui.
Prima instanță, analizând cererea formulată, a reținut că inculpatul C.D.C. a fost arestat preventiv prin Încheierea din 20 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în temeiul art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la infracțiunea de fals intelectual, faptă prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, instigare la infracțiunea de uz de fals, prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
S-a reținut că instituția liberării provizorii sub control judiciar presupune parcurgerea a două faze, o primă fază în care se verifică admisibilitatea în principiu și o a doua fază în care se constată temeinicia sau netemeinicia unei astfel de cereri.
De asemenea s-a constatat că admisibilitatea în principiu vizează condițiile prevăzute în art. 1606 C. proc. pen. referitoare la legitimitatea subiectivă a celui ce formulează o astfel de cerere, existența condițiilor prevăzute de lege pentru ca o astfel de cerere să poată produce, în caz de admitere efectele prevăzute de lege, în sensul că inculpatul trebuie să fi fost în prealabil arestat preventiv, liberarea provizorie având un caracter accesoriu față de arestarea preventivă, precum și cea prevăzută de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că liberarea provizorie se poate acorda doar în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Temeinicia cererii este analizată prin prisma dispozițiilor art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. și prin prisma oportunității admiterii unei astfel de cereri în raport de persoana inculpatului, stadiul procesului, complexitatea cauzei.
În ceea ce privește admisibilitatea în principiu, s-a arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, în sensul că sunt îndeplinite condițiile de formă, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului nu este mai mare de 18 ani și că deși aparent dispozițiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. se referă tot la condiții de admisibilitate în principiu, dată fiind redactarea art. 1608a alin. (2) C. proc. pen., care prevede „în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și cererea este întemeiată, instanța admite cererea”, în prima fază sunt examinate „condițiile liberării”, așa cum sunt ele reglementate în art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., după care se analizează temeinicia cererii (care în cazul acesta nu ar mai reprezenta decât cercetarea oportunității admiterii unei astfel de cereri), considerăm că, cercetarea temeiniciei cuprinde analizarea condițiilor prevăzute în art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., condițiile reunite în alin. (2) din art. 1602 C. proc. pen. nereprezentând criterii formale sau generale de admisibilitate, ci presupun o raportare la persoana inculpatului și la probele din dosar.
Curtea a apreciat că dată fiind persoana inculpatului, militar de carieră, cunoscut până la începutul cercetărilor în prezenta cauză cu un bun comportament în societate și dat fiind și avertismentul pe care l-a constituit arestarea preventivă, nu subzistă temerile că pus în libertate acesta va periclita ordinea publică și securitatea cetățenilor sau va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte mijloace de probă.
În ceea ce privește oportunitatea unei asemenea măsuri, la evaluarea acesteia, instanța a avut în vedere că, în aceeași cauză, inculpați cu o activitate infracțională mai bogată sunt cercetați în stare de libertate și pentru asigurarea egalității de tratament cererea formulată de inculpat poate fi admisă și de asemenea că nu subzistă nici unul dintre motivele reținute în jurisprudența CEDO pentru care se poate refuza liberarea provizorie în condițiile art. 5 paragraful 3 (riscul ca odată pus în libertate inculpatul să comită fapte care aduc atingere administrării justiției, riscul ca persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni să nu se prezinte la proces, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, apărarea ordinii publice), cererea fiind apreciată ca întemeiată.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, criticând-o, astfel după cum rezultă din concluziile orale ale procurorului de ședință și motivele de recurs depuse la dosar (filele 11-16 dosar recurs), pentru nelegalitate și netemeinicie, greșita admitere a cererii fără observarea circumstanțelor concrete ale cauzei, momentul procesual la care cererea a fost formulată, circumstanțele personale pozitive trebuind examinate corelate cu interesul public, respectiv apărarea ordinii publice care trebuie să primeze și nelegala individualizare a obligațiilor prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că este întemeiat și va fi admis, pentru considerentele ce urmează:
Astfel, după cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
În același sens sunt și dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale care prevede că persoana arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen. prevăd condițiile concrete în care aceasta poate fi acordată.
Rezultă așadar că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței (art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.) și care presupune îndeplinirea unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării luate față de învinuit sau inculpat.
În cauza dedusă judecății se constată că în mod eronat prima instanță a apreciat ca întemeiată cererea formulată.
Se reține sub acest aspect că, prin Încheierea penală nr. 10 din 20 decembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, împotriva încheierii de ședință din Camera de Consiliu nr. 2081 din data de 14 decembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală. A fost casată încheierea atacată, iar în rejudecare, cu privire la inculpatul C.D.C., În temeiul art. 1491 alin. (10) cu referire la art. 1491 alin. (1) și raportat la art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. dispune arestarea preventivă a inculpatului locotenent colonel C.D.C., șef Birou Informare – Recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Ilfov, pe o durată de 29 de zile de la data încarcerării.
Instanța a reținut în ceea ce-l privește pe inculpatul locotenent colonel C.D.C., coroborând declarațiile inculpatului O.C.I., (filele 138-140 în vol. 6 dosarul parchetului și filele 103-105 vol.10 dosarul parchetului), cu autodenunțul candidatului T.L. și declarația candidatei V.A.R. (privind pretinderea sumei de 1.800 euro, filele 7-9 în vol.6 dosarul parchetului), cu autodenunțul candidatului D.D. (privind pretinderea și primirea sumei de 1.600 euro, filele 12-16 în volumul 6 dosarul parchetului); cu autodenunțul candidatului H.I. (privind pretinderea și primirea sumei de 100 euro, filele 145-148 în vol. 6 dosarul parchetului), cu declarația (autodenunțul) numitului T.G.M. (pretinderea sumei de 1.500 euro, fila 149 în volumul 6 dosarul parchetului), cu autodenunțul numitului G.V.C. (privind pretinderea și primirea sumei de 1.500 euro, filele 155-156 în volumul 6 dosarul parchetului), cu autodenunțul (declarația) numitului S.I.A. (privind pretinderea sumei de 8.000 euro pentru doi candidați, fila 157 în vol.6 dosarul parchetului), cu autodenunțul numitului F.M.C. (privind pretinderea și primirea sumei de 1.500 euro, filele 159-161 în vol.6 dosarul parchetului) că au rezultat indiciile cu privire la existența suspiciunilor rezonabile cu privire la săvârșirea faptelor pretins a fi comise de inculpat, reținute în sarcina acestuia, în propunerea de arestare preventivă, care infirmă poziția adoptată de inculpat cu privire la pretinsele fapte comise, în declarația dată în primă instanță la discutarea propunerii de arestare preventivă (declarația dată cu ocazia discutării propunerii de arestare preventivă, aflată la fila 69 în Dosarul nr. 10252/1/2010 al Înaltei Curți).
Așadar, s-a apreciat din materialul probator administrat până la momentul formulării propunerii de arestare preventivă, în ceea ce-l privește pe inculpatul locotenent colonel C.D.C., că în anul 2010, inculpatul îndeplinea funcția de șef în cadrul Biroului Informare – Recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Ilfov, având atribuții de întocmire a dosarelor pentru candidații ce urmau să susțină o serie de probe la concursurile de selecție organizate la două unități militare de învățământ din Breaza și Pitești, concursuri în urma cărora candidații admiși deveneau cadre active în Ministerul Apărării Naționale. Având intenția să obțină de la o serie de candidați importante sume de bani pentru a le promite că o să îi ajute să fie declarați admiși, inculpatul „a racolat” mai muți candidați, cu ocazia prezentării acestora la C.M.J. Ilfov pentru procedura depunerii dosarelor. În acest sens, inculpatul locotenent colonel C.D.C. le explica acestor candidați că prin intermediul ofițerilor din comanda celor două unități militare de învățământ de la Breaza și Pitești o să intervină la membrii comisiilor de examinare, în scopul de a-i declara admiși chiar dacă nu îndeplinesc baremele la probele susținute la unitatea militară din Breaza sau să le distribuie grila de răspuns înaintea probelor, la probele scrise de la concursurile organizate în luna august la UM XXX Pitești. Pentru a „beneficia” de un astfel de sprijin, candidații respectivi trebuiau să ofere locotenentului colonel C.D.C., dar și colaboratorilor săi diferite sume de bani. Pentru a-și pune în practică această rezoluție infracțională inculpatul locotenent C.D.C. a intrat în legătură cu inculpatul maior O.C.I. din cadrul UM XXX Pitești, care era ofițer dintr-o unitate militară de învățământ din Pitești, situată în vecinătatea UM XXX Pitești, unde candidații urmau să susțină probele scrise. În același timp, inculpatul maior O.C.I. a racolat printr-o serie de intermediari ce aveau calitatea de subofițeri în M.Ap.N. mai multe persoane care aveau calitatea de soldat sau gradat voluntar și care candidau pentru concursurile de subofițeri, maiștri militari sau ofițeri, de la care a pretins și a primit importante sume de bani, promițându-le că îi va ajuta să fie declarați admiși la examen prin distribuirea înainte de probe a grilelor de răspuns, susținând în discuțiile telefonice și personale cu aceștia că banii vor ajunge la membrii comisiilor de examinare. Pentru a încerca să influențeze astfel membrii comisiilor de examinare, în scopul obținerii grilei de răspunsuri, inculpatul maior O.C.I. a înaintat pe o listă numele candidaților favorizați, listă predată printr-o persoană interpusă șefului său, comandantul UM XXX Pitești, respectiv inculpatul colonel B.V., pentru ca acesta la rândul său să predea lista învinuitului colonel D.V. ce organiza concursurile respective.
În acest mod, o serie de lucrări de concurs au fost falsificate, candidații fiind declarați admiși, în condițiile în care o serie de alți candidați ce aveau note de trecere au fost declarați respinși, deoarece locurile lor fuseseră ocupate de cei care au fost declarați admiși prin fraudă.
Din autodenunțurile candidaților ce au promis și au oferit sume de bani a rezultat că în perioada iulie - august 2010, inculpatul locotenent colonel C.D.C. a pretins/ primit în modul și în scopurile deja prezentate, singur sau împreună cu alte persoane suma totală de 10.200 euro și 1.000 RON. Această sumă a rezultat în urma administrării probelor pentru 8 candidați, în cauză existând dovezi că inculpatul locotenent C.D.C. a fost în relații similare în aceeași perioadă cu peste 20 de candidați, situație ce urmează a fi clarificată pe parcursul urmăririi penale, faptele descrise realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de instigare la infracțiunea de fals intelectual prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 (8 acte materiale), instigare la infracțiunea de uz de fals prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen., raportat la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 (8 acte materiale), instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (8 acte materiale), asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzută și pedepsită de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 17 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, trafic de influență prevăzut și pedepsit de art. 257 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (8 acte materiale), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Față de aspectele anterior prezentate, avute în vedere de către instanță la luarea măsurii arestării față de inculpat rezultă că faptele despre care există indicii că au fost comise de acesta sunt de o gravitate deosebită.
Se va avea în vedere sub acest aspect funcția de conducere în exercitarea căreia există indicii că au fost comise faptele, creându-se impresia că există posibilitatea realizării frauduloase, contra unor sume de bani, a intereselor unor persoane față de gradul militar deținut și având în vedere scopul activității infracționale desfășurate, respectiv promovarea ilegală a unor candidați în structurile militare, chiar în detrimentul unor candidați care obținuseră note de trecere și obținerea de diferite sume de bani prin această activitate ilicită.
Se constată de asemenea că există presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiuni grave, folosindu-se de gradul militar și funcția deținute, aducând în mod evident atingere percepției publice cu privire la principiile etice și morale ale armatei și determinând o stare de tulburare a opiniei publice cu privire la autoritățile care trebuie să apere ordinea și statul de drept.
Astfel, faptele pentru care inculpatul este cercetat și pentru care s-a luat măsura arestării preventive respectă, sub aspectul regimului sancționator, condițiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplinește condiția oportunității, implicit prevăzută de normele ce reglementează această instituție.
Acordarea liberării sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, doar instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei măsuri, normele europene necontravenind dispozițiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului, calitatea acestuia, modul de săvârșire al faptei, natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.
Totodată, dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenție, anterior indicat, nu instituie o obligație de acordare a liberării persoanei private de liberate în cursul procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanții în sensul arătat de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative celor privative de libertate, chiar în accepțiunea art. 136 alin. (2) C. proc. pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Așa fiind, se constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, calitatea în care acestea au fost comise și rezonanța lor socială, conduc la concluzia că scopul măsurilor preventive nu poate fi, cel puțin în stadiul procesual actual, atins fără privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfășurări a procesului penal, aflat într-o fază incipientă.
Se reține, de asemenea, că circumstanțele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere, deoarece aprecierea asupra oportunității acordării liberării provizorii sub control judiciar presupune o analiză globală a cauzei, astfel că aspectele privind persoana inculpată, chiar avute în vedere, nu sunt suficiente pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat față de interesul general al menținerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanțe, dreptului persoanei deținute de a fi cercetată în stare de libertate.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 2, lit. d) C. proc. pen., va fi admis recursul declarat de către Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, va fi casată încheierea atacată și în rejudecare, respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.
În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de judecarea cauzei în primă instanță, onorariul apărătorului din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în acea fază procesuală urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.
Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare determinate de judecarea cauzei în recurs rămân în sarcina statului, onorariul apărătorului din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, urmând a se plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTEMOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție împotriva Încheierii nr. 2 din 6 ianuarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 59/1/2011.
Casează încheierea atacată și în rejudecare:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.D.C.
Obligă inculpatul la plata sumei de 400 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, în fața primei instanțe, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul C.D.C., până la prezentarea apărătorului ales în fața primei instanțe, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare determinate de judecarea cauzei în recurs rămân în sarcina statului. Suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul C.D.C., în fața instanței de recurs, până la prezentarea apărătorilor aleși, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2011.