Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 1742 din 9 noiembrie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.l. împotriva rezoluției nr. 6225/2985/VI11/1/2010 din 15 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, cu motivarea că plângerea petentului nu a fost îndreptată împotriva unei soluții de neîncepere a urmăririi penale dintre cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentințe, petentul A.l. a declarat recurs, solicitând, potrivit motivelor de recurs depuse în scris la, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei cu valorificarea actelor probatorii, susținând „în esență” că: sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 10 lit. j), art. 48 lit. g) C. proc. pen., art. 49 alin. (2) C. proc. pen., art. 62, art. 277, art. 2781 alin. (2) și art. 12 C. proc. pen., art. 6 din Legea nr. 304/2004 și art. 21 din Constituția României.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.
Potrivit art. 2781 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmării penale sau a ordonanței, ori după caz a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278 C. proc. pen., la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
Rezultă așadar, din cuprinsul normelor legale enunțate, că plângerea care are un asemenea temei vizează exclusiv o rezoluție sau ordonanță a procurorului de netrimitere în judecată, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate în temeiul art. 275 – art. 278 C. proc. pen.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că plângerea petentului adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate face obiectul controlului judecătoresc reglementat de prevederile art. 2781 C. proc. pen., întrucât nu privește o soluție de netrimitere în judecată dispusă de procuror, iar din examinarea actelor dosarului rezultând că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a comunicat acestuia o soluție de netrimitere în judecată.
Invocarea de către recurentul petent a prevederilor art. 2781 C. proc. pen., este greșită, întrucât, astfel cum s-a arătat, nu sunt incidente dispozițiile art. 2781 C. proc. pen., deoarece petentul nu a făcut dovada existenței unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale, împotriva căreia să fi făcut plângerea cu care a investit instanța de fond .
Referitor la criticile petentului vizând încălcarea dispozițiilor art. 48 lit. g) C. proc. pen., art. 2781 alin. (12) C. proc. pen., Curtea apreciază că acestea sunt nefondate, întrucât cazurile de incompatibilitate pot fi invocate pe calea unei cereri de recuzare a magistraților investiți cu soluționarea în primă instanță a cauzei, cerere neformulată de petent.
În ceea ce privesc susținerile recurentului petent, în sensul nerespectării termenelor prevăzute de art. 277 C. proc. pen., sunt neîntemeiate, având în vedere caracterul de recomandare al normelor cuprinse în conținutul acestor dispoziții legale.
Soluția pronunțată de prima instanță nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 304/2004 și art. 21 din Constituția României, întrucât instanța a procedat la o riguroasă interpretare a normelor arătate, limitarea dreptului de a acționa în instanță și condiționarea exercitării acestuia de îndeplinirea unor cerințe legale neconstituind o îngrădire a accesului liber la justiție.
Criticile recurentului petent reiau în esență aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acestei, după cum s-a și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanțe.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.l. împotriva sentinței nr. 1742 din 9 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 6921/1/2010.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 1742 din 9 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 6921/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.