Asupra contestației la executare formulată.
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Decizia nr. 963 din 7 decembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul M.I. împotriva Deciziei nr. 584 din 6 iulie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 2573/1/2009; a fost obligat contestatorul la plata sumei de 300 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție instanța de recurs a reținut, că prin Decizia nr. 161 din 9 martie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, a fost respins, ca tardiv, recursul declarat de petentul M.I. împotriva Încheierii din 9 septembrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 902/54/2008.
S-a reținut, în esență, că recursul a fost formulat cu nerespectarea termenului imperativ prevăzut de dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992.
Împotriva acestei decizii petentul a formulat cerere de contestație în anulare, respinsă, ca inadmisibilă prin Decizia nr. 584 din 6 iulie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători. S-a arătat că motivul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen. nu este susținut de probele dosarului sau alte dovezi noi, iar celelalte critici nu se circumscriu cazurilor expres prevăzute de art. 386 C. proc. pen., astfel că, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., cererea a fost respinsă, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei decizii contestatorul a formulat o cerere intitulată „apel”, recalificată, ca recurs.
Cu privire la recursul declarat, instanța a apreciat că este inadmisibil, având în vedere principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, principiul unicității căii de atac și prevederile art. 3851 C. proc. pen., recursul fiind respins, ca inadmisibil.
Împotriva acestei din urmă decizii contestatorul a formulat contestație la executare, invocând cazul prevăzut de dispozițiile art. 461 lit. c) C. proc. pen. și criticând decizia atacată sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor judiciare către stat, solicitând anularea acestora.
Examinând cererea formulată cu prioritate prin prisma admisibilității acesteia se constată că este inadmisibilă și va fi respinsă, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 461 C. proc. pen., contestația contra executării hotărârii penale se poate face în cazurile expres prevăzute de art. 461 alin. (1) lit. a) – d) C. proc. pen., competența de soluționare revenind, instanțelor indicate potrivit dispozițiilor art. 461 alin. (2) și (3) C. proc. pen., conform procedurii reglementată de art. 460 C. proc. pen.
În cauza dedusă judecății contestatorul a invocat formal cazul de contestație la executare prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., criticând hotărârea atacată pentru eronata stabilire a obligației de plată a cheltuielilor judiciare.
Astfel, se reține că dispozițiile art. 461 lit. c) C. proc. pen. se referă la nelămuririle ivite cu privire la hotărârea ce se execută sau la eventuale împiedicări la executare, „nelămuririle” având în vedere limitele în care hotărârea se execută și nu reexaminarea asupra fondului cauzei, inclusiv asupra modului de stabilire a cheltuielilor judiciare. Or, în cauză, hotărârea atacată este clară, în ceea ce privește cheltuielile judiciare, dispozitivul hotărârii fiind neechivoc.
Așa fiind, critica formulată de contestator nu se poate circumscrie cazurilor expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. a) – d) C. proc. pen., cererea adresată instanței neîndeplinind condițiile de admisibilitate prevăzute de lege și fiind, pe cale de consecință, inadmisibilă.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 460, raportat la art. 461 C. proc. pen., contestația la executare formulată va fi respinsă, ca inadmisibilă.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatorul M.I. împotriva Deciziei nr. 963 din 7 decembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 8087/1/2009.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 martie 2011.