Asupra cererii de contestație în anulare de față;
Din actele dosarului constată urătoarele:
Prin Decizia nr. 22 din 24 ianuarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, a fost respins, ca tardiv, recursul declarat de petentul F.I. I. împotriva Sentinței nr. 485 din 23 martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală. A fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție instanța de recurs a reținut, în esență, că prin Sentința nr. 485 din 23 martie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul F.I.I., împotriva Ordonanței nr. 658/ P din 29 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că prin Ordonanța nr. 658/ P din 29 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus, printre alte dispoziții, în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimații judecători V.L., L.M. și P.A. din cadrul Curții de Apel Brașov pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 2481 C. pen.
Prin Rezoluția nr. 10743/5343/II-2 din 20 noiembrie 2009 a procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate împotriva Ordonanței nr. 658/ P din 29 septembrie 2009.
În temeiul art. 2781 C. proc. pen., petentul a formulat plângere împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale, la instanța de judecată, plângere care a fost respinsă, ca nefondată, prin Sentința nr. 485 din 23 martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, cu motivarea că magistrații reclamați și-au exercitat corect și în conformitate cu dispozițiile legale atribuțiile de serviciu iar demersurile petentului constituie, în fapt, încercări de reformare a unor hotărâri civile.
Referitor la recursul declarat de către petent împotriva anterior menționatei sentințe s-a constatat că acesta este tardiv, petentul fiind prezent la dezbateri, termenul de recurs curgând pentru acesta de la pronunțarea sentinței și împlinindu-se la data de 6 aprilie, petentul declarând însă recurs la 13 aprilie 2010.
Împotriva acestei decizii petentul a formulat cerere de contestație în anulare, invocând cazurile prevăzute de art. 386 lit. b) și c) C. proc. pen. și arătând că a fost împiedicat să se prezinte la termenul la care cauza a fost soluționată în recurs din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile și a manifestărilor determinate de sărbătorirea Zilei Unirii; totodată, contestatorul a arătat că în mod greșit recursul declarat a fost respins, ca tardiv, deși fusese declarat în termen, iar instanța nu s-a pronunțat asupra împrejurării dacă exista o cauză de nepedepsire prevăzută de lege, faptele reclamate existând, dar plângerea sa fiind respinsă, ca nefondată.
Analizând cererea de contestație în anulare potrivit dispozițiilor art. 391 C. proc. pen. se constată că aceasta este inadmisibilă, astfel că va fi respinsă pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 386 C. proc. pen. raportat la art. 391 C. proc. pen., contestația în anulare, ca și cale extraordinară de atac poate fi formulată pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen.
Totodată, legea procesuală reglementează subiecții de drept care au legitimitate procesuală activă (art. 387 C. proc. pen.) termenul de introducere a cererii (art. 388 C. proc. pen.) și instanța competentă a o soluționa (art. 389 C. proc. pen.).
Dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanței de judecată în examinarea admisibilității în principiu a unei cereri de contestație în anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată, motivele (care trebuie să se subsumeze celor expres și limitativ prevăzute de lege) și necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestației. Admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în caz contrar contestația urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.
În cauza dedusă judecății contestatorul a invocat formal două dintre cazurile de contestație reglementate de dispozițiile art. 386 C. proc. pen., fără însă a depune probe sau invoca, în susținerea motivelor arătate, dovezi aflate la dosar. Se reține, totodată că incidența prevederilor art. 386 lit. b) C. proc. pen. presupune îndeplinirea, cumulativă, a două situații, respectiv imposibilitatea părții de prezentare în fața instanței de recurs și imposibilitatea de înștiințare a instanței, cu privire la acea imposibilitate, ceea ce, în speță, contestatorul nu a probat. Cu privire la cazul prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen., se constată că acesta privește eventuala existență a unor cauze de încetare a procesului penal cu privire la recurent, or contestatorul, în dezvoltarea motivului invocat, s-a referit la existența faptelor pe care el le-a imputat persoanelor împotriva cărora a formulat plângere penală.
Așa fiind, se constată neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen. pentru admisibilitatea cererii de contestație în anulare, aceasta fiind inadmisibilă și urmând a fi respinsă.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de petentul F.I.I. împotriva Deciziei nr. 22 din 24 ianuarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 8160/1/2010.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 martie 2011.