Asupra cererii de contestație la executare de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Decizia nr. 754 din 22 noiembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, a fost respins, ca nefondat recursul declarat de petentul C.T. împotriva Sentinței nr. 1990 din 23 noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală. A fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că prin Sentința nr. 1990 din 23 noiembrie 2009 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.T. împotriva Rezoluției nr. 654/ P din 12 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, și s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a constatat că prin Rezoluția nr. 654/ P din 12 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de magistrații D.C., E.I. și F.L., judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., soluția fiind confirmată de către procurorul ierarhic superior prin Rezoluția nr. 8853/4271/II/2 din 15 septembrie 2009.
Referitor la plângerea adresată instanței, aceasta a constatat că este nefondată, din lucrările dosarului rezultând că intimații și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu au comis fapte care să atragă răspunderea lor penală.
În ceea ce privește recursul declarat, instanța de control judiciar a constatat că acesta este nefondat, argumentându-se că intimații magistrați judecători au pronunțat o hotărâre, în concordanță cu probatoriile administrate, cu respectarea dispozițiilor legale, iar simpla împrejurare că petentul este nemulțumit de soluția adoptată într-o cauză nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților care au emis-o, atâta timp cât, din actele premergătoare urmăririi penale nu a rezultat că aceștia ar fi săvârșit o infracțiune în legătură cu îndeplinirea activității de jurisdicție sau că și-ar fi îndeplinit, în mod defectuos atribuțiile de serviciu, soluțiile pronunțate de magistrații judecători putând fi supuse controlului prin intermediul căilor de atac, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva Rezoluției nr. 654/ P din 12 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, fiind legală și temeinică.
Împotriva acestei din urmă decizii contestatorul a formulat contestație la executare, criticând decizia atacată sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor judiciare către stat, solicitând anularea acestora.
Examinând cererea formulată cu prioritate prin prisma admisibilității acesteia se constată că este inadmisibilă și va fi respinsă, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 461 C. proc. pen., contestația contra executării hotărârii penale se poate face în cazurile expres prevăzute de art. 461 alin. (1) lit. a) – d) C. proc. pen., competența de soluționare revenind, instanțelor indicate potrivit dispozițiilor art. 461 alin. (2) și (3) C. proc. pen., conform procedurii reglementată de art. 460 C. proc. pen.
În cauza dedusă judecății contestatorul a criticat hotărârea atacată pentru eronata stabilire a obligației de plată a cheltuielilor judiciare, fără a invoca unul dintre cazurile expres prevăzute de art. 461 alin. (1) lit. a) – d) C. proc. pen.
Astfel, se reține că formularea unei cereri de contestație la executare presupune invocarea unuia dintre cazurile expres prevăzute de norma precitată, prin promovarea unei asemenea cereri neputându-se tinde la reexaminarea asupra fondului cauzei, punându-se în discuție eventualele „nelămuriri” având în vedere limitele în care hotărârea se execută, nu modul de stabilire a cheltuielilor judiciare
Așa fiind, critica formulată de contestator nu se poate circumscrie cazurilor expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. a) – d) C. proc. pen., cererea adresată instanței neîndeplinind condițiile de admisibilitate prevăzute de lege și fiind, pe cale de consecință, inadmisibilă.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 460, raportat la art. 461 C. proc. pen., contestația la executare formulată va fi respinsă, ca inadmisibilă.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de petentul C.T. împotriva Deciziei nr. 754 din 22 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 5977/1/2010.
Obligă contestatorul petent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 mai 2011.