Asupra recursului de față,
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Încheierea din 10 februarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 3208/2/2010, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 alin. (3) C. proc. pen. și art. 192 alin. (2) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 1, art. 3, art. 21, art. 24, art. 54 alin. (2), art. 82 alin. (2) și art. 146 lit. d) din Constituția României.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că partea nu a argumentat excepția invocată sub aspectul legăturii normelor apreciate ca neconstituționale cu prevederile din Constituție și în ce consta neconcordanța dintre aceste norme.
De asemenea, s-a constatat că obiectul cauzei cu soluționarea căreia Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost investită este reprezentat de o cerere de contestație la executare astfel încât chiar dacă textele invocate de parte ar fi declarate ca neconstituționale aceasta nu ar putea influența soluționarea procesului, excepția nefiind motivată și neavând legătură cu soluționarea cauzei și fiind, așadar, inadmisibilă.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs recurentul contestator criticând-o pentru nesoluționarea excepțiilor de nelegalitate și neconstituționalitate invocate, (privind promovarea judecătorilor la Înalta Curte de Casație și Justiție) în realitate, ci pe cele invocate la un alt termen de judecată, prin „falsificarea” dezbaterilor, aspecte apreciate ca abuzuri ce l-au prejudiciat material.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
După cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia”.
Rezultă așadar că alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede condiții privind atât obiectul excepției de neconstituționalitate, respectiv legi sau ordonanțe sau dispoziții din asemenea acte normative în vigoare, cât și o condiție relativă la existența unei legături între norma atacată sub aspectul constituționalității și obiectul cauzei cu soluționarea căreia a fost investită instanța în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate.
Se va constata, totodată, că alin. (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 cuprind alte două condiții de admisibilitate ale excepțiilor de neconstituționalitate, vizând titularul dreptului de a invoca o asemenea excepție (părțile, procurorul sau instanța din oficiu) și nepronunțarea anterioară a unei decizii privind neconstituționalitatea acelorași reglementări de către Curtea Constituțională.
Cu privire la modul de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale, art. 29 din Legea nr. 47/1992 prevede că aceasta se realizează printr-o încheiere motivată, art. 29 alin. (5) prevăzând sancțiunea aplicabilă în situațiile în care excepția invocată nu îndeplinește condițiile prevăzute de alin. (1), (2) sau (3) din articolul indicat, respectiv inadmisibilitatea excepției.
În cauza dedusă judecății, Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost investită cu soluționarea recursului declarat de recurent împotriva Sentinței penale nr. 191/ F din 21 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a II -a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin care această instanță s-a pronunțat asupra unei cereri de contestație la executare anterior formulată de către parte.
Așa fiind, se constată că în mod corect prima instanță a apreciat că normele a căror neconstituționalitate s-a invocat nu au legătură cu soluționarea cauzei, având în vedere obiectul acesteia și dispozițiile legale incidente, normele criticate privind chestiunea inadmisibilității cererii de recuzare și plata cheltuielilor avansate de către stat.
Astfel, se reține că în speță nu au fost îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, astfel după cum acestea sunt reglementate de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, încheierea atacată fiind legală și temeinică sub aspectul respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale, formulată de către recurent.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Astfel, se constată că prima instanță a reținut în mod just obiectul excepției cu soluționarea căreia a fost investită, având în vedere aspectele invocate și concluziile părților, consemnate în partea introductivă a încheierii atacate, critica formulată în recurs nefiind susținută.
Se reține, totodată, că eventuala completare și verificare a consemnărilor efectuate în ceea ce privește desfășurarea procesului presupune contestarea acestora în instanța respectivă, criticile invocate sub acest aspect în recurs excedând obiectului cauzei și limitelor devoluțiunii.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul E.N.G. împotriva Încheierii din 10 februarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 3208/2/2010.
Obligă recurentul contestator la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 mai 2011.