Asupra contestației în anulare de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 277 din 27 aprilie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători în Dosarul nr. 2351/1/2011 a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de revizuentul C.I. împotriva Sentinței nr. 1367 din 6 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.
Împotriva acestei decizii, contestatorul C.I. a formulat contestație în anulare, fără a indica niciunul din cazurile de contestație prevăzute de dispozițiile art. 386 C. proc. pen.
Examinând în principiu contestația în anulare, Înalta Curte constată că este inadmisibilă.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.
Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestației în anulare constituie o garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive.
Conform dispozițiilor art. 391 alin. 2 C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual-penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Una dintre aceste condiții este ca motivul pe care se sprijină contestația în anulare să fie dintre cele prevăzute expres și limitativ în art. 386 C. proc. pen.
Raportând aspectele teoretice prezentate speței de față, se constată că, în cauză, nu a fost indicat niciunul dintre cazurile de contestație în anulare prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 386 C. proc. pen.:
a) neîndeplinirea în condițiile legii a procedurii de citare a părții la termenul când s-a judecat recursul;
b) imposibilitatea părții de a se prezenta la termenul de judecare a recursului și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;
c) situația în care instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 lit. f)-i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) situația în care împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă și
e) situația în care la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
În concluzie, nu este îndeplinită una din cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în principiu a contestației în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) Cod procedură.
În consecință, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul C.I. împotriva Deciziei nr. 277 din 27 aprilie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători. în Dosarul nr. 2351/1/2011.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul C.I. împotriva Deciziei nr. 277 din 27 aprilie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 2351/1/2011.
Obligă contestatorul la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 mai 2011.