Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 147/2011

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 iunie 2011.

Asupra recursului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin Sentința nr. 1777 din 11 noiembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva Rezoluției din 4 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, dispusă în Dosarul nr. 1121/P/2009; a fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin Rezoluția nr. 1121/P din 4 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de I.M., procuror șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen. și art. 289 C. pen.; soluția a fost confirmată de procurorul ierarhic superior prin rezoluția pronunțată în Dosarul nr. 4659/2229/II/2/2010 din 4 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Cu privire la plângerea adresată instanței, din examinarea actelor și lucrărilor existente la dosar, aceasta a reținut că petentul a solicitat tragerea la răspundere penală a magistratului I.M., întrucât și-a încălcat atribuțiile de serviciu cu ocazia emiterii Rezoluției nr. 11299/6319/11/2 din 2 decembrie 2008, în opinia sa soluția adoptată fiind nelegală, abuzivă și dată în scopul favorizării unei infracțiuni.

Prima instanță a constatat că din verificările efectuate în cauză de către organele de urmărire penală, a rezultat că prin Rezoluția nr. 1279/P din 5 noiembrie 2008 a Secției de Urmărire Penală și Criminalistică s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de N.D.A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen. și art. 289 C. pen. Împotriva soluției, petentul a formulat plângere care a fost respinsă prin Rezoluția nr. 11299/6319/II/2/2008 de către procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică, I.M., în cadrul procedurii prevăzută de art. 278 C. proc. pen., potrivit atribuțiilor de serviciu. Fiind nemulțumit de soluția dispusă, petentul a solicitat tragerea la răspundere penală a magistratului menționat.

Analizând susținerile petentului, prima instanță a constatat că acestea nu sunt reale și că în sarcina intimatului nu se poate reține săvârșirea niciunei fapte de natură penală.

Magistratul intimat a dat o soluție conform atribuțiilor ce îi reveneau în calitatea deținută, prin examinarea legalității și temeiniciei actului contestat, iar împrejurarea că petentul este nemulțumit de aceasta, nu poate conduce la concluzia că procurorul și-a încălcat atribuțiile de serviciu sau a favorizat persoanele reclamate.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul; recursul nu a fost motivat.

Analizând cauza sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen., începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea unei condiții pozitive, privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative referitoare la inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile prevăzute de norma indicată.

În cauza de față, în baza verificărilor legal efectuate în etapa actelor premergătoare, procurorul a constatat motivat inexistența, în materialitatea lor, a faptelor reclamate și, astfel, a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale.

Într-adevăr, în speță, petentul fiind nemulțumit de soluția dispusă de intimatul procuror în exercitarea controlului ierarhic prevăzut de art. 278 C. proc. pen., a conferit acestor aprecieri negative relevanță penală. Se constată, totodată, că nemulțumirile subiective și nedovedite ale părții nu sunt apte a constitui temei pentru angajarea răspunderii penale a intimatului, care s-a limitat la a-și exercita prerogativele funcției. Astfel, indiferent dacă soluția legal dispusă a nemulțumit pe una dintre părți, exercitarea atribuțiilor jurisdicționale de către procuror nu poate constitui prin ea însăși infracțiune.

Nemulțumirile petentului trebuiau să fie exprimate pe cale parcurgerii procedurii reglementată de art. 2781 C. proc. pen. care nu poate fi înlocuită și nici completată de formularea plângerii penale, instituția juridică având finalitate distinctă de cea urmărită în mod real de către petent, respectiv modificarea soluției dispusă de către procuror.

Analizând hotărârea recurată se constată că prima instanță a dat o evaluare proprie justă, potrivit art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., materialului dosarului, rezoluției atacate și plângerii petentului, hotărârea pronunțată fiind legală, temeinică și riguros motivată.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul va fi respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 C. proc. pen.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva Sentinței nr. 1777 din 11 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 5734/1/2010.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 iunie 2011.