Asupra recursului de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 826 din 7 iunie 2011, pronunțată de Înalta Curte de casație și Justiție a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul D.M., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 3 iunie 2011 de către inculpatul D.M., cercetat în stare de arest preventiv în dosarul de urmărire penală nr. 160/P/2010 al D.N.A., Secția de Combatere a Corupției din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar în condițiile prevăzute de art. 1601 și 1602 și urm. C. proc. pen.
Inculpatul a arătat că este cercetat în stare de arest preventiv sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 și art. 255 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., iar liberarea sub control judiciar poate fi acordată deoarece îndeplinește condițiile cumulative prevăzute de art. 1601 și art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. este învinuit de săvârșirea unor infracțiuni intenționate, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 18 ani și, totodată, nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe acesta să săvârșească alte infracțiuni ori că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. S-a mai arătat că la dosarul cauzei nu există dovezi care să conducă la bănuiala că inculpatul ar dori să zădărnicească aflarea adevărului sau că va împiedica desfășurarea în continuare, în bune condiții a procesului penal, condiția din urmă fiind pe deplin asigurată prin condițiile impuse la liberare și garanția pe care o oferă persoana inculpatului (este infractor primar, prezintă o stare precară a sănătății, fiind bolnav de hipertensiune arterială și cardiopatie ischemică, este căsătorit, având în întreținere un copil minor).
Prealabil soluționării cererii, instanța a examinat și constatat admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în conformitate cu dispozițiile art. 1608 alin. (1) și (2) C. proc. pen.
Examinând temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat, în raport cu motivele invocate, situația procesuală actuală a acestuia și prevederile art. 1601 și art. 1602 și următoarele C. proc. pen., prima instanță a constatat că numitul D.M. este inculpat în dosarul de urmărire penală nr. 160/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., secția de combatere a corupției, alături de alți 28 coinculpați (oameni politici deținători a importante funcții de stat, persoane cu funcții de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali) fiind cercetat sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 și art. 255 pct. 1 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în perioada 2010 – începutul anului 2011, în calitatea deținută de intermediar vamal a aderat și sprijinit grupul infracțional organizat sus-menționat și a plătit către reprezentanții grupului infracțional organizat, în repetate rânduri, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale diverse sume de bani, cu titlu de mită, pentru lucrătorii vamali de la Biroul vamal Constanța Sud Agigea, în scopul ca aceștia să-i permită intrarea în țară și să-i acorde liberul de vamă în cazul mai multor containere, conținând mărfuri intermediate de sus-numitul inculpat.
În perioada 22 octombrie 2010 – începutul anului 2011, inculpatul D.M., inițial unul dintre clienții importanți ai grupului infracțional organizat, a acumulat datorii importante către „palierul de protecție și execuție” al grupului infracțional, constând atât din comisioane neplătite către SC C.C.S. SRL Constanța sau, după caz, A.S.C.S. SRL, cât și din sume de bani care fuseseră plătite ca mită lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea și care trebuiau recuperate.
S-a reținut că această situație a fost cauzată de împrejurarea că, în luna septembrie 2010, au fost derulate mai multe controale ale Comisariatului General al Gărzii Financiare și I.G.P.F., asupra unor containere cu mărfuri importate de unii agenți economici care au apelat la serviciile intermediarilor vamali în cauză, printre care, în special inculpatul D.M.. În urma confiscării mărfurilor introduse în țară în mod ilicit, inculpatul D.M. nu a mai reușit să recupereze banii destinați cu titlu de mită lucrătorilor vamali și care au fost plătiți deja în avans de către comisionarii vamali în numele său.
Astfel, inculpatul D.M. s-a găsit în imposibilitatea de a colecta și a plăti efectiv banii datorați suma de bani promisă ca mită și neplătită efectiv ridicându-se la valoarea de 100.000 dolari SUA.
În acest context grupul infracțional organizat a luat măsuri de retorsiune constând în blocarea totală a importurilor de textile și încălțăminte, pentru câteva zile, începând cu data de 1 noiembrie 2010. Sub acest tip de presiune, inculpatul D.M. a plătit unele sume de bani din datoria acumulată, inclusiv din mita ce trebuia recuperată, ca urmare a plății ei în avans către lucrătorii vamali.
Pentru că nu i-au fost deblocate importurile (ca urmare a neachitării integrale a datoriei), acestea fiind reținute și pur și simplu neprocesate de lucrătorii vamali din Biroul Vamal Constanța Sud Agigea, în final inculpatul D.M. a reclamat situația în mod direct Președintelui A.N.A.F., S.B..
Prin Încheierea din Camera de Consiliu nr. 759 din 24/25 mai 2011 pronunțată în Dosarul nr. 4374/1/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, rămasă definitivă prin respingerea, ca nefondat, a recursului acestuia, a fost admisă propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., secția de combatere a corupției, și, în consecință;
În temeiul art. 1491 alin. (10) C. proc. pen. raportat la art. 143 alin. (1) și (4) C. proc. pen. și art. 148 alin. (1) lit. f) și alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului D.M. – alături de ceilalți 27 inculpați – pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 25 mai 2011 și până la data de 23 iunie 2011 inclusiv.
Dispunând astfel, instanța a statuat că există probe și indicii temeinice de natură a justifica presupunerea rezonabilă a săvârșirii de către toți inculpații în cauză a faptelor penale imputate acestora cu referire la încadrările juridice ce formează obiectul urmăririi penale în Dosarul nr. 160/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., secția de combatere a corupției, faptele ilicite imputate inculpaților sunt de o gravitate ridicată, dare de mită în formă continuată, luare de mită în formă continuată și aderare / sprijinire a unui grup infracțional organizat, aflate în concurs real, impunând arestarea preventivă, întrucât ordinea publică a fost în mod vădit tulburată prin anvergura activităților ilicite și regulile prestabilite în baza cărora inculpații acționau coordonat în scopul obținerii de însemnate beneficii materiale; persoanele implicate în activitatea infracțională acționau concertat, în scopul dobândirii ilicite de importante sume de bani, sub formă de mită, urmare nedenunțării și neconstatării unor infracțiuni sau contravenții vamale. S-a apreciat că prezintă relevanță în cauză pentru adoptarea măsurii arestării preventive, în considerarea pericolului concret pentru ordinea publică prin lăsarea în libertate a inculpaților, cuantumul sumelor primite cu titlu de mită, frecvența cu care se consumau actele de corupție amintite. Structura grupului infracțional organizat și modul de operare utilizat au permis și constituirea unui veritabil mecanism de protecție și de preîntâmpinare a unor eventuale acțiuni de surprindere în flagrant în zona Vămii Constanța Sud Agigea, iar faptele de corupție amintite au fost considerate apte să prejudicieze buna reputație a instituțiilor publice (Ministerul Administrației și Internelor, Autoritatea Națională a Vămilor și Senatul României) și să deterioreze încrederea în corectitudinea celor abilitați să vegheze la respectarea legilor țării. S-a constatat, totodată, că lucrătorii vamali și șefii lor ierarhici au lipsit bugetul de stat de importante resurse financiare, iar structura grupului infracțional organizat, modul de operare utilizat și particularitățile specifice zonei Agigea (unde accesul persoanelor și, implicit, al organelor judiciare era dificil de realizat în condiții de confidențialitate necesare desfășurării unei anchete, datorită restricțiilor de deplasare) le-au permis funcționarilor și celorlalți membrii ai grupului să exercite acte materiale cu frecvență aproape zilnică; în același sens, „conlucrarea” între inculpați (funcționari publici superiori, inclusiv cu rangul de secretar general la un minister, parlamentari, comisionari vamali, vameși etc.) a fost considerată ca demonstrând pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar crea lăsarea în libertate a inculpaților alte măsuri preventive, precum cele de obligare la a nu părăsi localitatea (art. 145 C. proc. pen.) și/sau obligare la a nu părăsi țara (în condițiile reglementate prin dispozițiile art. 1451 C. proc. pen.) nefiind suficiente pentru a proteja în mod eficient interesul public, impunându-se privarea de libertate.
Astfel, instanța a reținut că datele cu caracter personal și familial, lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că au copii minori în întreținere, existența unor probleme de sănătate dovedite cu acte medicale – nu sunt de natură a influența ori înlătura pericolul concret pentru ordinea publică, prin lăsarea în libertate a inculpaților la acest moment procesual inițial al începerii urmăririi penale, valorificarea acestora putând avea loc ulterior, în condițiile speciale ale art. 1391 C. proc. pen. ori acelea generale din art. 72 și urm. C. pen. cu ocazia judecării cauzei în primă instanță.
În raport cu considerentele expuse și având în vedere, pe de o parte, că cererea de liberare provizorie sub control judiciar pendinte este formulată la interval de numai 10 zile de la momentul statuării definitive asupra legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului, în conformitate cu dispozițiile art. 143 C. proc. pen. raportat la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., iar pe de altă parte caracterul facultativ și subiectiv al măsurii procesuale solicitate de inculpat, prima instanța a apreciat că înlocuirea arestării preventive a acestuia în prezent este nejustificată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar, fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul, criticând-o, astfel după cum rezultă din concluziile orale ale apărătorului ales, expuse în partea introductivă a prezentei decizii și din motivele de recurs depuse la dosar pentru nelegalitate și netemeinicie, greșita motivare prin raportare la aspecte necontestate de apărare, neargumentarea refuzului dreptului ca inculpatul să fie cercetat în stare de libertate, existența unor cauze de impunitate cu privire la faptele pretins comise, circumstanțele personale ce pledează în favoarea inculpatului, greșita obligare la plata onorariului apărătorului desemnat din oficiu, deși inculpatul a avut constant apărător ales.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
În același sens sunt și dispozițiile art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale care prevede că persoana arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen. prevede condițiile concrete în care aceasta poate fi acordată.
Rezultă așadar că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței (art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.) și care presupune îndeplinirea unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării luate față de învinuit sau inculpat.
Analizând actele dosarului se constată că întemeiat prima instanță a constatat că la acest moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului nu era oportună.
Se are în vedere sub acest aspect împrejurarea că prin încheierea dată în Camera de Consiliu nr. 759 din 24/25 mai 2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a dispus luarea măsurii arestării preventive, între alții, față de inculpatul D.M., luarea măsurii preventive fiind întemeiată pe dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. f) și alin. (2) C. proc. pen.
S-a reținut, în esență, că, actele dosarului relevă indicii privind faptul că, în ultimii ani, la nivelul instituțiilor vamale și portuare din Municipiul Constanța a fost constituit un grup infracțional organizat care includea persoane influente, cu funcții importante în stat, dar și lucrători vamali, inclusiv persoane cu funcții de conducere în autoritățile vamale, comisionari și intermediari vamali, oameni de afaceri implicați în activități de import și export de mărfuri, transportatori și beneficiari ai mărfurilor importate; grupul infracțional avea ca scop deturnarea instituțiilor statului de la rolul lor legal și subordonarea activității acestora realizării interesului economic al grupului infracțional. Astfel, grupul infracțional a creat o rețea de taxare ilicită a mărfurilor care legal sau nelegal urmau să fie introduse în țară, percepând în mod ilicit sume de bani pentru activitățile astfel derulate.
S-a reținut, de asemenea, că probele administrate creează presupunerea rezonabilă în sensul că grupul infracțional acționa pe calea comiterii de infracțiuni precum dare și luare de mită, trafic de influență, evaziune fiscală, contrabandă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală, infracțiuni contra drepturilor de marcă industrială înregistrată, având o structură bine determinată, supunându-se unor reguli stricte destinate atingerii scopului stabilit, membrii grupului folosind un limbaj codificat, având porecle, manifestând preocupări în vederea secretizării convorbirilor.
În acest context, instanța a apreciat că probele dosarului sunt apte a furniza indicii în ceea ce privește posibila comitere de către inculpatul D.M. a infracțiunilor prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, constând în aderarea și sprijinirea grupului infracțional, în calitatea sa de intermediar vamal și acționar la SC F.C.P.B. SA și dare de mită, prevăzută de art. 255 pct. 1 C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în repetate rânduri și în baza aceleiași rezoluții infracționale a dat cu titlu de mită diferite sume de bani pentru lucrătorii biroului vamal Constanța Sud Agigea pentru ca aceștia să permită intrarea în țară și să acorde liberul de vamă pentru diferite containere conținând mărfuri intermediate de către inculpat. Urmare datoriilor acumulate față de anumite persoane implicate în cadrul grupului în derularea activităților de protecție și execuție și aflându-se în imposibilitatea de a achita sumele datorate, grupul infracțional a recurs la măsuri de blocare a mărfurilor importate și în condițiile exercitării acestor presiuni inculpatul a plătit parțial sumele datorate, pentru ca în final, mărfurile nefiindu-i deblocate, să reclame situația apărută Președintelui ANAF.
Rezultă așadar că probele administrate creează presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, fapte de o gravitate deosebită, având în vedere amploarea activității grupului infracțional, scopurile acestuia și impactul exercitat din punct de vedere economic și social.
Astfel, faptele pentru care inculpatul este cercetat și pentru care s-a luat măsura arestării preventive respectă, sub aspectul regimului sancționator, condițiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplinește condiția oportunității, implicit prevăzută de normele ce reglementează această instituție.
Acordarea liberării sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, doar instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei măsuri, normele europene necontravenind dispozițiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului, calitatea acestuia, modul de săvârșire al faptei, natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.
Totodată, dispozițiile art. 5 parag. 3 din Convenție, anterior indicat, nu instituie o obligație de acordare a liberării persoanei private de liberate în cursul procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanții în sensul arătat de art. 5 parag. 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative celor privative de libertate, chiar în accepțiunea art. 136 alin. (2) C. proc. pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Așa fiind, se constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care acestea au fost comise și impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor preventive nu poate fi, cel puțin în stadiul procesual actual, atins fără privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfășurări a procesului penal, aflat într-o fază incipientă.
Se constată, totodată, că la aprecierea asupra acordării liberării provizorii sub control judiciar circumstanțele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere și nici să prevaleze principiului aflării adevărului și necesității desfășurării normale a procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la inculpat nu sunt suficiente în speță pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat față de interesul general al menținerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanțe, dreptului persoanei deținute de a fi cercetată în stare de libertate.
Așa fiind, se reține că soluția dispusă de către prima instanță a realizat o corectă interpretare și aplicare, cauzei concrete dedusă judecății, a normelor legale incidente în speță, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros argumentată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
După cum s-a reținut și în cele ce preced, soluția primei instanțe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive, reglementat de art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., care, în prezenta cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absența privării de libertate a inculpatului, având în vedere natura infracțiunilor despre care există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea acestora, complexitatea cauzei și necesitatea desfășurării în bune condiții a urmăririi penale.
Rezultă așadar, că argumentele invocate de către instanță, contrar susținerilor apărării, sunt apte a justifica soluția legal dispusă.
Se constată, totodată, în legătură cu critica privind la obligarea inculpatului la plata onorariului apărătorului din oficiu desemnat de către instanță, că nici aceasta nu poate fi primită. Se vor avea în vedere în acest sens dispozițiile art. 171, raportat la art. 1608a C. proc. pen., care prevăd obligativitatea asigurării, în cauză, a asistenței juridice, ceea ce impune, astfel, în sarcina instanței, efectuarea demersurilor în vederea desemnării unui apărător din oficiu, delegația acestuia încetând la prezentarea apărătorului ales al inculpatului. Totodată, față de dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., în mod corect inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare statului (în suma stabilită fiind inclusă cea reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, corespunzător prestațiilor sale anterior prezentării apărătorului ales al inculpatului), deoarece acesta a formulat o cerere care a fost respinsă de către instanță.
Pentru considerentele ce preced dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva Încheierii nr. 826 din 7 iunie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 4729/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 iunie 2011.