Asupra recursului de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 848 din 14 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.R.; a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Prin cererea formulată și înregistrată la instanță, s-a solicitat, în numele inculpatului M.R. liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia în baza dispozițiilor art. 1602 și urm. C. proc. pen.
În motivarea cererii s-a arătat că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și art. 255 C.p. S-a mai arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. și că această cerere este una întemeiată, neimpunându-se cercetarea sa în stare de arest preventiv.
Referitor la inculpat s-a arătat că acesta prezintă garanții morale, dată fiind vârsta sa, lipsa antecedentelor penale și are suportul familiei, este căsătorit și are trei copii minori în întreținere, fiind exclusă ipoteza că s-ar putea implica în noi activități de natură infracțională.
În numele inculpatului s-a arătat că acesta cunoaște condițiile ce i se pot impune dacă va fi liberat provizoriu sub control judiciar și se obligă să respecte aceste măsuri.
Expres, în fața judecătorului, inculpatul a făcut mențiunea cunoașterii dispozițiilor legale privitoare la cazurile de revocare a liberării provizorii.
De asemenea, s-a arătat că cercetarea inculpatului în stare de libertate nu ar împiedica bunul mers al cercetării penale, fiind suficiente garanțiile oferite de obligațiile ce pot fi impuse de instanță.
Examinând actele și lucrările dosarului prima instanță a constatat că inculpatul și-a însușit cererea formulată de avocat în numele său.
Examinând cererea de liberare provizorie sub control judiciar, prin prisma dispozițiilor art. 1602 și urm. C. proc. pen., prima instanță a constatat că aceasta este neîntemeiată.
Prima instanță a reținut că:
I. Infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, constând în faptul că a aderat și sprijinit un grup infracțional organizat.
II. Infracțiunea de dare de mită prevăzută și pedepsită de art. 255 pct. 1 C. pen., rap. la art. 6 și art. 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.
În intervalul octombrie 2010 – februarie 2011, în calitate de intermediar vamal a săvârșit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, mai multe acte materiale specifice infracțiunii de dare de mită.
În concret, inculpatul a promis, a oferit sau, după caz, a dat diverse sume de bani comisionarului vamal T.D.I. pentru ca acesta să remită respectivele sume lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea, precum și conducerii grupului infracțional constituit în cauză, în scopul ca lucrătorii vamali să-și încalce atribuțiile de serviciu și să permită accesul pe teritoriul României a unor containere importate ce conțineau, după caz: mărfuri contrafăcute, alte mărfuri sau mărfuri în alte cantități decât cele înscrise în declarația vamală de import, mărfuri subevaluate ori, pur și simplu, ca lucrătorii vamali să-și executa atribuțiile de serviciu și să proceseze containerele respective, permițând accesul lor în țară, în loc să fie blocate în vamă, fără vreun temei legal plauzibil.
1) La data de 10 noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti suma de 500 dolari S.U.A., cu titlu de mită, pentru lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea pentru a permite intrarea în țară și a da liberul de vamă în cazul unui container conținând, printre altele, 15 colete cu carcase de telefoane mobile.
2) La data de 12 noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti suma de 1.000 dolari S.U.A., cu titlu de mită, pentru lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea pentru a permite intrarea în țară și a da liberul de vamă în cazul unui container conținând, printre altele, disimulate, 70 baxuri cu icoane și alte articole religioase ortodoxe, pentru care nu exista autorizarea Patriarhiei Române.
3) La data de 15 noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti, cu titlu de mită, pentru lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea, pentru a permite intrarea în țară și a da liberul de vamă în cazul mai multor containere, după cum urmează:
- 3.500 dolari S.U.A. pentru lucrătorii vamali și 500 dolari S.U.A. pentru inculpatul T.D.I., pentru 108 baxuri conținând chiloți bărbătești purtând însemnele de marcă contrafăcută „D.G”;
- 7.000 dolari S.U.A. pentru jucării contrafăcute purtând însemnele mărcii „B.”;
- 2.000 dolari S.U.A. pentru 111 baxuri de ochelari contrafăcuți;
- 1.500 dolari S.U.A. pentru produse contrafăcute purtând însemnele mărcii „B.”;
- 3.000 dolari S.U.A. pentru 30 de baxuri de chiloți (alții decât cei care purtau însemnele mărcii „D.G”;
- 4.500 dolari S.U.A. pentru 221 baxuri cu tampoane igienice marca „A.D.”
4) La data de 15 noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti suma de 1.500 DOLARI S.U.A., cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea, pentru a permite intrarea în țară și a da liberul de vamă în cazul unor containere, conținând mărfuri contrafăcute ce purtau neautorizat marca „K.”, precum și 15 baxuri cu jucării contrafăcute, purtând mărcile „H.M.” și „P.D.”.
5) La data de 16 noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti suma de 1.500 DOLARI S.U.A., cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea, pentru a permite intrarea în țară și a da liberul de vamă în cazul unui container conținând cantități neprecizate de perdea și ochelari de vedere, câtă vreme în documentele vamale erau înscrise materiale textile și, respectiv, ochelari de soare, încadrări tarifare ce presupuneau plata unor taxe vamale mai mici.
6) La data de 17 noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti suma de 1.000 dolari S.U.A., cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea, pentru a permite intrarea în țară și a da liberul de vamă în cazul a 10 baxuri cu ochelari de vedere.
7) La data de 18 noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti suma de 3.500 dolari S.U.A., cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea, pentru a permite intrarea în țară și a da liberul de vamă în cazul a 60 de colete cu parfumuri, 40 baxuri cu umbrele, 7 baxuri cu cărți de joc și produse contrafăcute marca „H.M”.
8) La data de 06 decembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti suma de 500 dolarI S.U.A., cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea, pentru a permite intrarea în țară și a da liberul de vamă în cazul unui container cu diverse produse contrafăcute.
9) La data de 23 decembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti 5.000 dolari S.U.A., negociați ulterior la suma finală de 4.000 dolari S.U.A., cu titlu de mită, pentru lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea, pentru a permite intrarea în țară și a da liberul de vamă în cazul unui container conținând, disimulate, 10 baxuri cu artificii și 61 baxuri cu mărfuri contrafăcute.
S-a reținut că, articolul 1602 C. proc. pen. instituie condițiile de admisibilitate ale cererii de liberare provizorie sub control judiciar reglementând prin norme imperative cazurile în care se poate lua în discuție oportunitatea acestei măsuri (existența unor infracțiuni din culpă ori existența unor infracțiuni intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani) precum și cazurile în care nu este permisă acordarea ei (există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte).
Trecând peste admisibilitatea în principiu a cererii, în condițiile în care judecătorul cauzei a constatat, în prealabil, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în acest sens și astfel a admis în principiu cererea, este de abordat în ce măsură este și întemeiată.
De asemenea, s-a reținut că art. 136 C. proc. pen., scopul măsurilor preventive este acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal ori împiedecarea sustragerii inculpatului de la urmărire penală, judecată ori executarea pedepsei iar în alegerea măsurii instanța este ținută să aibă în vedere alături de scopul acesteia, gradul de pericol social al infracțiunii, starea de sănătate, vârsta, antecedentele și celelalte situații privind persoana față de care se ia măsura.
Prima instanță a reținut că infracțiunile care au determinat luarea măsurii preventive a arestării se încadrează în sfera unor infracțiuni grave, inculpatul fiind bănuit de fi colaborat în acest sens cu alți numeroși inculpați. În intervalul octombrie 2010 – februarie 2011, în calitate de intermediar vamal a săvârșit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, mai multe acte materiale specifice infracțiunii de dare de mită.
În concret, inculpatul a promis, a oferit sau, după caz, a dat diverse sume de bani comisionarului vamal Tudoran Dragoș Iulian pentru ca cesta să remită respectivele sume lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea, precum și conducerii grupului infracțional constituit în cauză, în scopul ca lucrătorii vamali să-și încalce atribuțiile de serviciu și să permită accesul pe teritoriul României a unor containere importate ce conțineau, după caz: mărfuri contrafăcute, alte mărfuri sau mărfuri în alte cantități decât cele înscrise în declarația vamală de import, mărfuri subevaluate ori, pur și simplu, ca lucrătorii vamali să-și execute atribuțiile de serviciu și să proceseze containerele respective, permițând accesul lor în țară, în loc să fie blocate în vamă, fără vreun temei legal plauzibil.
Convorbirile telefonice aflate la dosarul complex de urmărire penală fac proba faptelor susmenționate.
Prima instanță a reținut că indiciile existente în acest moment la dosarul cauzei relevă o implicarea activă a inculpatului alături de ceilalți inculpați în săvârșirea unor acte infracționale grave.
Față de inculpatul de față, aflat împreună cu alți 28 de inculpați, s-a luat măsura arestării preventive relativ recent, în cauză fiind făcute cercetări în ce-i privește pentru stabilirea întregii activități infracționale. Contestarea în acest cadru procesual a indiciilor temeinice sau probelor că a săvârșit fapte prevăzute de legea penală nu poate fi la modul concret primită, în funcție de cele anterior redate și se impune a fi abordată și prin prisma acestui din urmă aspect, al arestării recente, cu mențiunea că recursul declarat de inculpați împotriva hotărârii de luare a măsurii arestului a fost respins, ca nefondat.
Susținerile inculpatului că faptele de care este bănuit nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică și că nu ar avea posibilitatea de a influența ancheta nu sunt prin ele însele suficiente pentru a se putea dispune liberarea lor provizorie.
Pe de altă parte, prima instanță a reținut că, deși la dosar nu există date referitoare la o conduită neconformă a inculpatului anterior cercetării în cauză, există totuși dubii suficient de puternice, apte să justifice în mod rezonabil presupunerea că atașamentul inculpatului față de normele de conviețuire socială nu sunt suficient de puternice pentru a-l împiedica, având în vedere și miza procesului, să încerce îngreunarea procedurilor judiciare. Important de subliniat este și faptul că în cauză sunt cercetați mai mulți inculpați, unii aflați în poziții sociale și profesionale de vârf în cadrul statului, bănuiți de săvârșirea unor infracțiuni grave.
În consecință, prima instanță a apreciat că pericolul social concret pe care lăsarea inculpatului în libertate îl reprezintă pentru ordinea publică, este actual și că, în vederea bunei desfășurări a procesului penal, în această fază a procedurilor, se impune starea de detenție preventivă a inculpatului, mai ales în condițiile în care din dosar a rezultat că cercetările penale sunt în fază incipientă.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o, astfel după cum rezultă din susținerile orale ale apărătorului acestuia, expuse în partea introductivă a prezentei decizii, pentru neascultarea inculpatului de către prima instanță și pentru faptul că prima instanță a făcut o apreciere eronată a condițiilor ce trebuie îndeplinite pentru admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
În același sens sunt și dispozițiile art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale care prevede că persoana arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen. prevede condițiile concrete în care aceasta poate fi acordată.
Rezultă așadar că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței (art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.) și care presupune îndeplinirea unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni, sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării luate față de învinuit sau inculpat.
Raportând considerațiile teoretice expuse cauzei concrete dedusă judecății se constată că prin Încheierea din Camera de Consiliu nr. 759 din 24/25 mai 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 4374/1/2011, (definitivă prin Încheierea nr. 143 din 31 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 4454/1/2011, prin respingerea, ca nefondat a recursului formulat de inculpat) Înalta Curte de Casație și Justiție, a dispus în baza art. 1491 raportat la art. 143, art. 148 alin. (1) lit. f) și art. 151 C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpatului M.R. pe o durată de 29 de zile, de la data încarcerării.
În motivarea încheierii, instanța a reținut că în cauză există probe și indicii temeinice suficiente ce fac verosimilă săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor pentru care este cercetat, prevăzute și pedepsite de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 și art. 255 pct. 1 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.
Ulterior, măsura arestării preventive a inculpatului a fost prelungită de către instanță.
Se reține, astfel, că inculpatul M.R. a aderat și sprijinit un grup infracțional organizat, iar în intervalul octombrie 2010 – februarie 2011, în calitate de intermediar vamal a săvârșit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, mai multe acte materiale specifice infracțiunii de dare de mită.
În concret, inculpatul a promis, a oferit sau, după caz, a dat diverse sume de bani comisionarului vamal Tudoran Dragoș Iulian pentru ca acesta să remită respectivele sume lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea, precum și conducerii grupului infracțional constituit în cauză, în scopul ca lucrătorii vamali să-și încalce atribuțiile de serviciu și să permită accesul pe teritoriul României a unor containere importate ce conțineau, după caz: mărfuri contrafăcute, alte mărfuri sau mărfuri în alte cantități decât cele înscrise în declarația vamală de import, mărfuri subevaluate ori, pur și simplu, ca lucrătorii vamali să-și executa atribuțiile de serviciu și să proceseze containerele respective, permițând accesul lor în țară, în loc să fie blocate în vamă, fără vreun temei legal plauzibil.
De asemenea, se are în vedere că realizarea scopurilor măsurilor preventive prevăzute de art. 136 C. proc. pen. nu poate fi îndeplinită în absența privării de libertate a inculpatului, ținându-se cont de faptul că există dubii suficient de puternice, apte să justifice în mod rezonabil presupunerea că atașamentul inculpatului față de normele de conviețuire sociale nu sunt suficient de puternice pentru a-l împiedica să încerce îngreunarea procedurilor judiciare, în condițiile în care în cauză sunt cercetați mai mulți inculpați, unii aflați în poziții sociale și profesionale de vârf în cadrul statului.
Față de aspectele anterior relevate se constată că, deși cererea de liberare provizorie sub control judiciar îndeplinea condițiile legale referitoare la cuantumul maxim al pedepsei, aceasta nu realiza cerința oportunității, rezultând implicit din interpretarea coroborată a prevederilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., raportat la art. 1602 C. proc. pen.
Din coroborarea elementelor privind gravitatea faptelor despre care există indicii că au fost comise de către inculpat rezultă că lăsarea acestuia în libertate constituie un pericol concret pentru ordinea publică, liberarea sa provizorie la acest moment procesual neputând conduce la realizarea scopurilor măsurilor preventive, de asigurare a bunei desfășurări a procesului penal.
Așa fiind, se reține că soluția dispusă de către prima instanță este legală și temeinică, dând o corectă interpretare și aplicare prevederilor legale ce reglementează instituția juridică a liberării provizorii sub control judiciar și a măsurilor preventive, în general.
Dreptul părții aflată în stare de detenție provizorie și vocația acesteia de a fi pusă în libertate în cursul procesului penal nu creează în sarcina instanței obligația de a dispune o atare măsură în detrimentul dezideratului asigurării bunei desfășurări a procesului penal și a ocrotirii interesului public, în cauza dedusă judecății, interesul public primând față de cel individual, al inculpatului, de a fi cercetat și judecat în stare de libertate.
Astfel, detenția provizorie a inculpatului apare ca fiind legitimă, atât față de existența indiciilor concrete care impun luarea în considerare a unui interes public ce se impune a fi protejat precumpănitor, față de cel al individului, de a beneficia de cercetarea în stare de libertate, cât și față de durata măsurii și necesitatea normalei desfășurări a procesului penal, liberarea provizorie a inculpatului, la momentul procesual actual, nefiind oportună, deoarece nu ar conduce la realizarea scopurilor măsurilor preventive, astfel după cum acesta este reglementat de art. 136 C. proc. pen.
Criticile invocate de apărare sunt nefondate și vor fi respinse.
În ceea ce privește susținerea că recurentul inculpat nu a fost audiat de către prima instanță, așa cum impun dispozițiile ce reglementează instituția liberării provizorii sub control judiciar, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că acesta a fost audiat, declarația aflându-se la dosarul primei instanțe.
Circumstanțele personale ale inculpatului nu trebuie examinate în mod exclusiv, ci în corelație cu interesul public, respectiv protejarea de riscul repetării unor fapte similare, aspectele personale nefiind suficient de puternice pentru a constitui un temei de admitere a cererii.
Așa fiind, se constată că încheierea atacată este legală, temeinică și riguros motivată, motivele de recurs invocate fiind nefondate.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 1609 C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins, ca nefondat.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare statului, onorariul apărătorului din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul interpretului de limba arabă se va plăti din fondul Înaltei Curții de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.R. împotriva Încheierii nr. 848 din 14 iunie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 4823/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul interpretului de limba arabă se va plăti din fondul Înaltei Curții de Casație și Justiție.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 iunie 2011.