Asupra contestației în anulare de față,
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Încheierea penală nr. 103 din 18 aprilie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul M.I. împotriva Deciziei nr. 88 din 28 februarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători.
Împotriva acestei încheieri contestatorul a formulat cerere de contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., susținând că judecarea recursului s-a făcut fără citarea sa.
Examinând în principiu contestația în anulare formulată în temeiul art. 386 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este inadmisibilă.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.
Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestației în anulare constituie o garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive.
Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen.,
împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;
c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).
Conform art. 386 lit. a) C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare „când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii”.
Potrivit dispozițiilor art. 241 din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 202/2010, „Completul de 5 Judecători examinează admisibilitatea recursului, în camera de consiliu, fără citarea părților”.
Raportând acest caz de contestație în anulare la dispozițiile art. 241 din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 202/2010, Înalta Curte constată că, în mod corect judecarea recursului s-a realizat potrivit dispozițiilor legale susmenționate.
Așadar, cazul de contestație prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen. nu este incident în speța de față.
Nici celelalte critici formulate de contestator nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu este îndeplinită una din cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în principiu a contestației în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) Cod procedură.
În consecință, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de formulată contestatorul M.I.împotriva încheierii penale nr. 103 din 18 aprilie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în dosarul nr. 2533/1/2011.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul M.I.împotriva Încheierii penale nr. 103 din 18 aprilie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 2533/1/2011.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 iunie 2011.