Asupra recursului de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 899 din 20 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul Z.Q.; a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15 iunie 2011, inculpatul Z.Q. a solicitat punerea sa în libertate sub control judiciar, în condițiile art. 1602 C. proc. pen.
În motivarea cererii, inculpatul a arătat că a fost arestat preventiv la data de 25 mai 2011, în baza mandatului de arestare preventivă emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 4374/1/2011, sub acuzația săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 și art. 255 pct. 1 C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.
Inculpatul a mai arătat că din punct de vedere al admisibilității cererii sale, sunt întrunite cerințele art. 1602 C. proc. pen., iar în ceea ce privește temeinicia, a susținut că se află în imposibilitate de a zădărnici aflarea adevărului în cauză, deoarece toate probele au fost deja administrate, neavând cum să altereze conținutul interceptărilor telefonice și al înregistrărilor din mediul ambiental.
Totodată, inculpatul a mai arătat că este cetățean chinez, fiind stabilit în România de 16 ani, are o situație familială stabilă, fiind întreținătorul celor două fiice minore rezultate din căsătoria cu Z.C. și a fiicei soției sale dintr-o căsătorie anterioară și are o activitatea profesională prodigioasă.
De asemenea, în argumentarea cererii, inculpatul a menționat că dintre cei 29 de inculpați cercetați în Dosarul nr. 160/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., îl cunoaște numai pe coinculpatul I.M., care avea calitatea de comisionar vamal și că, în contradicție cu cele reținute în actele dosarului, nu avea niciun interes să-i promită inculpatului I.M. sumele de bani despre care se face vorbire, întrucât el nu a făcut altceva decât să-l prezinte pe conaționalul său, L.S.H., comisionarului vamal pentru ca acesta să îl consilieze în activitatea din vama Constanța, inculpatul nedesfășurând activități comerciale împreună cu L.S.H.
Un alt argument invocat în motivarea cererii se referea la starea precară de sănătate a inculpatului, susținându-se că acesta este cunoscut în antecedență cu episoade bronhospastice și urticariene recurente, fiind diagnosticat cu astm bronșic în formă clinică persistentă sever, rino-conjunctivită alergică la mucegai, polen, motiv pentru care necesită un regim igienico-dietetic foarte strict pe care condițiile oferite de mediul penitenciar îl exclud, existând astfel riscul apariției unui eveniment bronhospastic sever cu stare de status astmatic.
Examinând actele și lucrările dosarului, prima instanță a constatat următoarele:
Prin Încheierea de ședință nr. 759 din 24/ 25 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, (Dosar nr. 4374/1/2011) a dispus arestarea preventivă a inculpatului Z.Q. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 7 pct. l din Legea nr. 39/2003 și art. 255 pct. 1 C. pen., rap. la art. 6 și art. 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen., reținându-se, în esență, că există indicii temeinice în sensul că acesta, în intervalul 2010 - 2011, în calitate de intermediar vamal, a săvârșit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, mai multe acte materiale specifice infracțiunii de dare de mită.
Au fost reținute ca temeiuri ale arestării dispozițiile art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., apreciindu-se că în cauză există indicii care fac verosimilă bănuiala că inculpatul a comis faptele reținute în sarcina lui, precum și faptul că infracțiunile pentru care acesta este cercetat sunt prevăzute de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din gravitatea extrem de ridicată a faptelor, modalitatea de comitere a acestora, sentimentul acut de insecuritate socială și dezaprobare publică.
Ulterior, măsura arestării preventive a fost prelungită de înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, la data de 18 iunie 2011.
Prealabil examinării temeiniciei cererii formulate de inculpatul Z.Q., prima instanță a constatat că, în concordanță cu prevederile art. 5 din C.E.D.O., dispozițiile art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanței de judecată de a acorda liberarea provizorie sub control judiciar în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Înalta Curte constată că, deși inculpatul Z.Q. „are vocație" de a beneficia de liberare provizorie sub control judiciar în raport cu dispozițiile art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., cererea sa nu este întemeiată, având în vedere natura și gravitatea faptelor pentru care este cercetat și împrejurările concrete în care au fost comise infracțiunile.
În acest sens, s-a constatat că din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă indicii că inculpatul ar fi comis infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 și art. 255 pct. l C. pen., rap. la art. 6 și art. 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen., reținându-se, în esență, că în intervalul 2010 - 2011, în calitate de intermediar vamal, inculpatul Z.Q. a săvârșit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, mai multe acte materiale specifice infracțiunii de dare de mită.
În concret, inculpatul a promis, a oferit sau, după caz, a dat diverse sume de bani comisionarului vamal I.M.I. pentru ca acesta să remită respectivele sume lucrătorilor vamali de la Biroul vamal Constanța - Sud Agigea, precum și conducerii grupului infracțional constituit în cauză, în scopul ca lucrătorii vamali să-și încalce atribuțiile de serviciu și să permită accesul pe teritoriul României a unor containere importate ce conțineau, după caz: mărfuri contrafăcute, alte mărfuri sau mărfuri în alte cantități decât cele înscrise în declarația vamală de import, mărfuri subevaluate ori, pur și simplu, ca lucrătorii vamali să-și executa atribuțiile de serviciu și să proceseze containerele respective, permițând accesul lor în țară, în loc să fie blocate în vamă, fără vreun temei legal plauzibil.
Astfel, la data de 28 aprilie 2010, inculpatul Z.Q. i-a promis inculpatului I.M.I., comisionar vamal, suma totală de 50 milioane lei vechi, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul vamal Constanța - Sud Agigea, pentru ca aceștia să permită introducerea în țară și acordarea liberului de vamă în cazul mai multor containere cu mărfuri.
La data de 29 aprilie 2010, inculpatul Z.Q. i-a promis inculpatului I.M.I., comisionar vamal, o sumă de bani neprecizată, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul vamal Constanța - Sud Agigea, pentru ca aceștia să permită introducerea în țară și acordarea liberului de vamă în cazul mai multor containere cu mărfuri.
Ulterior, la data de 4 mai 2010, inculpatul Z.Q. a dat o sumă de bani neprecizată inculpatului I.M.I., pentru ca acesta, la rândul său, să o dea lucrătorilor vamali de la Biroul vamal Constanța - Sud Agigea, pentru ca aceștia să permită introducerea în țară și acordarea liberului de vamă în cazul mai multor containere cu mărfuri. În această situație, inculpatul I.M.I. i-a promis inculpatului Z.Q. că va verifica dacă suma de bani oferită ca mită a ajuns acolo unde trebuia.
La data de 12 septembrie 2010, inculpatul Z.Q. i-a promis inculpatului I.M.I., suma de 62 milioane lei vechi, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul vamal Constanța - Sud Agigea, pentru ca aceștia să permită introducerea în țară și acordarea liberului de vamă în cazul mai multor containere cu mărfuri.
Activitatea infracțională desfășurată de inculpat nu poate fi însă ruptă de contextul activității desfășurate de întreaga grupare infracțională prin care ordinea publică a fost în mod vădit tulburată, activitate de natură să prejudicieze buna reputație a instituțiilor publice (M.A.I., A.N.V. și Senatul României) și să deterioreze încrederea în corectitudinea celor abilitați să vegheze la respectarea legilor țării.
Prima instanță a apreciat că aspectele de ordin personal și familial invocate de inculpatul Z.Q. în motivarea prezentei cereri, chiar dacă se dovedesc a fi reale, nu pot fi prevalente în aprecierea posibilității îndeplinirii scopului măsurilor preventive prin cercetarea inculpatului în stare de libertate, aceste împrejurări nefiind de natură a influența ori a înlătura pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului la acest moment procesual și neconstituind garanții suficiente că inculpatul nu va încerca să zădărnicească aflarea adevărului în cauză.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul.
Amplele concluzii ale apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului parchetului, precum și ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
Liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței (art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.) și care presupune îndeplinirea unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni, sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării luate față de învinuit sau inculpat.
Raportând considerațiile teoretice expuse cauzei concrete dedusă judecății se constată că prin încheierea din Camera de consiliu nr. 759 din 24/ 25 mai 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 4374/1/2011, (definitivă prin Încheierea nr. 143 din 31 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 4454/1/2011, prin respingerea, ca nefondat a recursului formulat de inculpat), Înalta Curte de Casație și Justiție, a dispus în baza art. 1491 raportat la art. 143, art. 148 alin. (1) lit. f) și art. 151 C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpatului Z.Q. pe o durată de 29 de zile, de la data încarcerării.
În motivarea încheierii, instanța a reținut că în cauză există probe și indicii temeinice suficiente ce fac verosimilă săvârșirea de către inculpatul Z.Q. a infracțiunilor pentru care este cercetat, prevăzute și pedepsite de art. 7 pct. l din Legea nr. 39/2003 și art. 255 pct. l C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen., reținându-se, în esență, că în intervalul 2010 - 2011, în calitate de intermediar vamal, a săvârșit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, mai multe acte materiale specifice infracțiunii de dare de mită.
Ulterior, măsura arestării preventive a inculpatului a fost prelungită de către instanță.
Se reține, astfel, că inculpatul Z.Q. a aderat și sprijinit un grup infracțional organizat, iar în intervalul octombrie 2010 – februarie 2011, în calitate de intermediar vamal a săvârșit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, mai multe acte materiale specifice infracțiunii de dare de mită.
În concret, inculpatul a promis, a oferit sau, după caz, a dat diverse sume de bani comisionarului vamal I.M.I. pentru ca acesta să remită respectivele sume lucrătorilor vamali de la Biroul vamal Constanța - Sud Agigea, precum și conducerii grupului infracțional constituit în cauză, în scopul ca lucrătorii vamali să-și încalce atribuțiile de serviciu și să permită accesul pe teritoriul României a unor containere importate ce conțineau, după caz: mărfuri contrafăcute, alte mărfuri sau mărfuri în alte cantități decât cele înscrise în declarația vamală de import, mărfuri subevaluate ori, pur și simplu, ca lucrătorii vamali să-și execute atribuțiile de serviciu și să proceseze containerele respective, permițând accesul lor în țară, în loc să fie blocate în vamă, fără vreun temei legal plauzibil.
Realizarea scopurilor măsurilor preventive prevăzute de art. 136 C. proc. pen. nu poate fi îndeplinită în absența privării de libertate a inculpatului, ținându-se cont de faptul că activitatea infracțională desfășurată de acesta nu poate fi ruptă de contextul activității întregii grupări, activitate prin care ordinea publică a fost în mod vădit tulburată, de natură să prejudicieze buna reputație a instituțiilor publice și să deterioreze încrederea în corectitudinea celor abilitați să vegheze la respectarea legilor țării.
Deși cererea de liberare provizorie sub control judiciar îndeplinea condițiile legale referitoare la cuantumul maxim al pedepsei, aceasta nu realiza cerința oportunității, rezultând implicit din interpretarea coroborată a prevederilor art. 136 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 1602 C. proc. pen.
Lăsarea inculpatului în libertate constituie un pericol concret pentru ordinea publică, liberarea sa provizorie la acest moment procesual neputând conduce la realizarea scopurilor măsurilor preventive, de asigurare a bunei desfășurări a procesului penal.
În concluzie, soluția dispusă de către prima instanță este legală și temeinică, dând o corectă interpretare și aplicare prevederilor legale ce reglementează instituția juridică a liberării provizorii sub control judiciar și a măsurilor preventive, în general.
Dreptul părții aflată în stare de detenție provizorie și vocația acesteia de a fi pusă în libertate în cursul procesului penal nu creează în sarcina instanței obligația de a dispune o atare măsură în detrimentul dezideratului asigurării bunei desfășurări a procesului penal și a ocrotirii interesului public, în cauza dedusă judecății, interesul public primând față de cel individual, al inculpatului, de a fi cercetat și judecat în stare de libertate.
Astfel, detenția provizorie a inculpatului apare ca fiind legitimă, atât față de existența indiciilor concrete care impun luarea în considerare a unui interes public ce se impune a fi protejat precumpănitor, față de cel al individului, de a beneficia de cercetarea în stare de libertate, cât și față de durata măsurii și necesitatea normalei desfășurări a procesului penal, liberarea provizorie a inculpatului, la momentul procesual actual, nefiind oportună, deoarece nu ar conduce la realizarea scopurilor măsurilor preventive, astfel după cum acesta este reglementat de art. 136 C. proc. pen.
Criticile invocate de apărare sunt nefondate și vor fi respinse.
Circumstanțele personale ale inculpatului nu trebuie examinate în mod exclusiv, ci în corelație cu interesul public, respectiv protejarea de riscul repetării unor fapte similare, aspectele de ordin personal și familial, chiar dacă sunt reale, nu pot fi prevalente în aprecierea posibilității îndeplinirii scopului măsurilor preventive.
Așa fiind, se constată că încheierea atacată este legală, temeinică și riguros motivată, motivele de recurs invocate fiind nefondate.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 1609 C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins, ca nefondat.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare statului, onorariul apărătorului din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul interpretului de limba chineză se va plăti din fondul Înaltei Curții de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu opinia majoritară:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.Q. împotriva Încheierii nr. 899 din 20 iunie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 5020/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul interpretului de limba chineză se va plăti din fondul Înaltei Curții de Casație și Justiție.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 iunie 2011.
OPINIE SEPARATĂ
În opinia separată, recursul declarat de inculpatul Z.Q. și, respectiv, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de acesta, ar fi trebuit admise pentru următoarele motive:
1. Cadrul procesual intern este dat de art. 136 alin. (2), art. 1601 și următoarele din C. proc. pen. și art. 23 alin. (10) din Constituția României;
2. Cadrul procesual intern este completat de instrumente juridice europene cum ar fi art. 5 paragraful 1 și 3 din C.E.D.O., Carta verde privind aplicarea legislației U.E. referitoare la detenție în cadrul justiției penale, elaborată de Comisia Europeană - COM (2011) 327 final, din data de 14 iunie 2011, recomandările Comitetului de Miniștri REC (2006) 2, REC (99) 22 și, mai ales, REC (2006) 13;
3. În sfârșit, cadrul procesual este configurat și de jurisprudenta C.E.D.O. în materia plasării în arest a acuzatului, atât în cauzele contra României, cât și în cauze contra altor state.
Opinia separată a observat, printre altele, hotărârea C.E.D.O. în cauza C. contra România, din data de 1 iulie 2008, publicată în M. Of. nr. 283 din data de 30 aprilie 2009 (paragrafele 90-102).
Din examinarea cadrului stabilit de instrumentele juridice europene, precum și de jurisprudenta C.E.D.O., rezultă următoarele principii în materia plasării și menținerii acuzatului în stare de arest:
„Există o prezumție în favoarea eliberării. Așa cum Curtea a indicat în cauza N. împotriva Austriei (Hotărârea din 27 iunie 1968, seria A nr. 8, pag. 37, paragraful 4), partea a doua a art. 5 alin. (3) nu oferă autorităților judiciare o opțiune între judecarea într-un termen rezonabil și eliberarea provizorie. Până la condamnarea sa, persoana acuzată trebuie să fie considerată nevinovată și dispoziția analizată are drept obiect principal impunerea eliberării provizorii imediat ce temeiul menținerii detenției încetează. Continuarea detenției nu se justifică deci într-o anumită speță decât dacă indicii concrete demonstrează o cerință veritabila de interes public care prevalează, în ciuda prezumției de nevinovăție, asupra regulii respectării libertății individuale stabilită la art. 5 din Convenție (a se vedea, printre altele, M.K. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii [GC], nr. 543/03, paragrafele 41-42, CEHR 2006). În principal pe baza motivelor ce figurează în hotărârile pronunțate de instanțele interne în această privință, precum și a faptelor necontroversate indicate de interesat în căile sale de atac, Curtea trebuie să stabilească dacă a avut loc sau nu încălcarea art. 5 alin. (3) din Convenție (Labita, citată anterior, paragraful 152 in fine).
Curtea reamintește că nu se poate face o evaluare abstractă asupra caracterului rezonabil al duratei unei detenții (P. împotriva Georgiei, nr. 30779/04, paragraful 62, 6 noiembrie 2007). în această privință, art. 5 alin. (3) din Convenție nu poate fi interpretat ca permițând necondiționat arestarea preventivă atâta vreme cât nu depășește o anumită durată. Orice menținere în stare de arest preventiv a unui acuzat, chiar și pentru o durată scurtă, trebuie justificată în mod convingător de autorități (a se vedea, printre altele, C. împotriva Bulgariei, nr. 38822/97, paragraful 66, CEDH 2003-I și M. împotriva Moldovei, nr. 42440/06, paragraful 41, 6 noiembrie 2007).
În jurisprudența sa, Curtea a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă (S. împotriva Austriei, Hotărârea din 10 noiembrie 1969, seria A nr. 9, paragraful 15); riscul ca acuzatul, odată repus în libertate, să împiedice aplicarea justiției (W. împotriva Germaniei, Hotărârea din 27 iunie 1968, seria A nr. 7, paragraful 14), să comită noi infracțiuni (M. împotriva Austriei, Hotărârea din 10 noiembrie 1969, seria A nr. 10, paragraful 9) sau să tulbure ordinea publică (L. împotriva Franței, Hotărârea din 26 iunie 1991, seria A nr. 207, paragraful 51 și Hendriks împotriva Olandei (H. nr. 43701/04, 5 iulie 2007).
Pericolul de a împiedica buna derulare a procesului penal nu poate fi invocat în mod abstract de autorități, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice (B. împotriva Moldovei, nr. 9190/03, paragraful 59, 4 octombrie 2005). La fel se întâmplă în cazul tulburărilor aduse ordinii publice: dacă un asemenea motiv poate fi luat în calcul potrivit art. 5 în circumstanțe excepționale și în măsura în care dreptul intern recunoaște această noțiune, acesta nu poate fi considerat relevant și suficient decât dacă se bazează pe fapte de natură să indice că eliberarea deținutului ar tulbura cu adevărat ordinea publică (Letellier, paragraful 51)" - hotărârea C. contra România, anterior menționată.
Toate aceste principii de drept european, relevate și de jurisprudența C.E.D.O., sunt regăsite în dreptul intern, acesta fiind compatibil și în acord cu standardul european.
Astfel, potrivit art. 23 alin. (10) din Constituția României „Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune".
Instituția liberării provizorii este reglementată prin dispozițiile art. 1601 și urm. din C. proc. pen., după ce - în art. 136 alin. (2) C. proc. pen. -se arată că „scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune".
În consecință, liberarea provizorie este concepută de legea fundamentală, dar și de legiuitor, ca un „substitut" al altor măsuri preventive, inclusiv al măsurii arestării.
Formularea unei cereri de liberare provizorie este condiționată, așa cum rezultă din chiar denumirea instituției, de luarea prealabilă a măsurii arestării, și nu presupune încetarea sau schimbarea temeiurilor care au impus luarea măsurii arestării deoarece, în aceste ipoteze, devin incidente alte instituții de drept procesual penal - revocarea arestării sau înlocuirea arestării (art. 139 C. proc. pen.).
Că legea internă este în acord cu standardul european privind liberarea provizorie o demonstrează dispozițiile art. 1602 C. proc. pen.:
a) Astfel, în primul aliniat se prevede regula generală care răspunde principiului jurisprudenței C.E.D.O. potrivit căruia „există o prezumție în favoarea liberării provizorii” - acesta se poate acorda în cazul tuturor infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
b) În aliniatul al doilea, tocmai pentru a sublinia regula generală, se prevăd unele situații de excepție care, de drept, nu permit liberarea provizorie sub control judiciar - „Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte”.
Rezultă că, în cazul formulării unei cereri de liberare provizorie, pentru a înlătura aplicarea regulii generale instituită de art. 1602 alin. (1) C.pr.pen., organele judiciare trebuie să motiveze existența unuia dintre cazurile prevăzute expres și limitativ în art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. întrucât conform principiului potrivit căruia „nu starea de libertate trebuie motivată, ci numai starea de arest”, actele și lucrările dosarului trebuie să justifice necesitatea respingerii cererii de liberare provizorie și, deci, necesitatea menținerii stării de arest a acuzatului.
Sub acest aspect, din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:
I) În propunerea de arestare preventivă a inculpaților, se menționează presupusa existență a unui grup infracțional organizat pe 6 paliere, după cum urmează:
„a) palierul de conducere și control: B.E. și P.A.C.;
b) palierul de protecție externă: M.L. și B.M.;
c) palierul de comandă și coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S., D.L.A., B.L., O.C.C. și S.I.;
d) palierul de execuție la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V., D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D.;
e) palierul de execuție - comisionari vamali și angajați ai comisionarilor vamali: T.D.I., Ț.V., B.S., I.M.I., L.P., O.M., H.L., C.M., Z.R., D.I.;
f) palierul de execuție - intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A., A.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.".
II) Prin Încheierea nr. 759 din 24 - 25 mai 2011 a Secției penale a Înaltei Curți, a fost admisă propunerea Ministerului Public și s-a dispus arestarea pe 29 de zile a unui număr de 28 inculpați, definitivă prin Încheierea nr. 143 din 31 mai 2011 a Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți.
Ulterior, prin încheierea nr. 888 din 18 iunie 2011 a Secției penale a Înaltei Curți, a fost admisă propunerea Ministerului Public și, în consecință, a fost prelungită durata arestării preventive a celor 28 de inculpați pentru o perioadă de 30 de zile.
Prin Încheierea nr. 154 din 21 iunie 2011 a Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți au fost admise 4 recursuri, casată încheierea și respinsă propunerea Ministerului Public de prelungire a arestării pentru 4 inculpați – B.L.C., M.L., P.A.S. și P.C., aceștia fiind eliberați sub condiția luării măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara pe o durată de 30 de zile, prin aceeași încheiere fiind respinse celelalte recursuri ale inculpaților.
III) Potrivit actelor de urmărire penală, inculpatul Z.Q. este cercetat pentru presupusa săvârșire a următoarelor infracțiuni:
1) Infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, constând în faptul că a aderat și sprijinit un grup infracțional organizat.
2) Infracțiunea de dare de mită prev. și ped. de art. 255 pct. 1 C. pen., rap. la art. 6 și art. 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen.
În sinteză, se arată că, în intervalul 2010 - 2011, în calitate de intermediar vamal ar fi săvârșit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, mai multe acte materiale specifice infracțiunii de dare de mită.
În concret, inculpatul ar fi promis, oferit sau, după caz, ar fi dat diverse sume de bani comisionarului vamal I.M.I. pentru ca acesta să remită respectivele sume lucrătorilor vamali de la Biroul vamal Constanța - Sud Agigea, precum și conducerii grupului infracțional constituit în cauză, în scopul ca lucrătorii vamali să-și încalce atribuțiile de serviciu și să permită accesul pe teritoriul României a unor containere importate ce conțineau, după caz: mărfuri contrafăcute, alte mărfuri sau mărfuri în alte cantități decât cele înscrise în declarația vamală de import, mărfuri subevaluate ori, pur și simplu, ca lucrătorii vamali să-și execute atribuțiile de serviciu și să proceseze containerele respective, permițând accesul lor în țară, în loc să fie blocate în vamă, fără vreun temei legal plauzibil. Astfel:
1) La data de 28 aprilie 2010, inculpatul Z.Q. i-a promis inculpatului l.M.l., comisionar vamal, suma totală de 5.000 lei, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul vamal Constanța - Sud Agigea, pentru ca aceștia să permită introducerea în țară și acordarea liberului de vamă în cazul mai multor containere cu mărfuri.
2. La data de 29 aprilie 2010, inculpatul Z.Q. i-a promis inculpatului l.M.l., comisionar vamal, o sumă de bani neprecizată, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul vamal Constanța - Sud Agigea, pentru ca aceștia să permită introducerea în țară și acordarea liberului de vamă în cazul mai multor containere cu mărfuri.
3. La data de 04 mai 2010, inc. Z.Q. a dat o sumă de bani neprecizată inculpatului l.M.l., pentru ca acesta, la rândul său, să o dea lucrătorilor vamali de la Biroul vamal Constanța - Sud Agigea, pentru ca aceștia să permită introducerea în țară și acordarea liberului de vamă în cazul mai multor containere cu mărfuri. în această situație, inculpatul l.M.l.i-a promis inc. Z.Q. că va verifica dacă suma de bani oferită ca mită a ajuns acolo unde trebuia.
4. La data de 12 septembrie 2010, inc. Z.Q. i-a promis inculpatului l.M.l., suma de 6.200 lei, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul vamal Constanța - Sud Agigea, pentru ca aceștia să permită introducerea în țară și acordarea liberului de vamă în cazul mai multor containere cu mărfuri.
IV) Se constată că inculpatul Z.Q. face parte, potrivit organelor de urmărire penală, din ultimul palier al presupusului grup infracțional.
Or, așa cum s-a menționat, sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, inculpatul este situat de organele de urmărire penală la ultimul palier al presupusului grup infracțional, iar sub aspectul presupusei infracțiuni de corupție aceasta este „darea de mită" (art. 255 alin. (1) C. pen.), sub forma „promisiunii" și numai 1 act material sub forma „dării unei sume de bani neprecizată".
Fără a nega gravitatea presupuselor acte materiale de dare de mită, aceasta este, oricum, situată sub cea a presupuselor acte materiale de luare de mită săvârșite de persoane îndeplinind anumite funcții publice.
V) La data soluționării prezentului recurs - prin neluarea măsurii arestării, ori prin punerea în libertate ulterior luării măsurii arestării – se aflau în stare de libertate unii coinculpați menționați la palierele superioare ale presupusului grup infracțional (palierul nr. 2 de protecție externă, palierul nr. 3 de comandă și coordonare la nivelul sistemului vamal).
Este adevărat că, în principiu, chiar în cadrul aceleiași cauze penale, este posibilă luarea unor măsuri preventive diferite, în funcție de situația personală a fiecărui coinculpat (număr de fapte presupus a fi fost săvârșite, gravitatea acestora, poziția în cadrul grupării infracționale ori în cadrul participației penale, poziția socială, politică ori profesională de natură a favoriza săvârșirea presupuselor fapte, datele personale - starea de sănătate, antecedentele penale, situația familială etc).
Cu toate acestea, adoptarea unor decizii judiciare în aceeași cauză, cu referire la măsurile preventive, impune - ulterior - și o examinare suplimentară, comparativă, a situației fiecărui inculpat.
VI) Actele și lucrările dosarului nu relevă, în mod rezonabil, existența unor „date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte”.
Aceste date nu pot fi deduse din natura infracțiunilor presupus săvârșite, din gradul de pericol social concret al acestora, stadiul actual al cercetărilor, frecvența unor astfel de infracțiuni etc.
VII) Datele personale ale inculpatului Z.Q. - lipsa antecedentelor penale, durata îndelungată a rezidenței și situația familială din România - sugerează că acesta, pus în libertate provizorie, sub condițiile restrictive și de control judiciar prevăzute de art. 1602 alin. (3) și 31 C. proc. pen., pe de o parte, nu va influența buna desfășurare a procesului penal, nu va încerca să se sustragă de la urmărirea penală sau de la judecată, iar pe de altă parte, nu va săvârși alte infracțiuni sau nu va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Așa cum s-a susținut cu ocazia dezbaterilor, Ministerul Public necontestând aceste susțineri, inculpatul Z.Q. se află în România de 16 ani, este căsătorit cu o cetățeană română și are 2 copii în întreținere.
În sfârșit, așa cum rezultă din înscrisurile de la dosar, inculpatul are o stare de sănătate precară - antecedență cu episoade bronhospastice și urticariene, diagnostic de astmă bronșic în formă clinică persistentă sever, rino-conjunctivită alergică la mucegai, polen, cu recomandarea unui regim igienico-dietetic foarte strict.
Nu în ultimul rând, comportamentul procesual ulterior al inculpatului ar fi permanent controlat judiciar și examinat prin prisma incidenței sancțiunii prevăzută de art. 16010 C. proc. pen., „revocarea liberării" și arestării acestuia prin emiterea unui nou mandat de arestare potrivit art. 16010 alin. (3) C. proc. pen.