Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 979 din 30 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 1608a alin. (2) C. proc. pen. s-a admis cererea formulată de inculpatul C.L. și s-a dispus liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia.
Pe timpul liberării provizorii sub control judiciar inculpatul va respecta obligațiile prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., respectiv:
a) să nu depășească limita teritorială a țării fără încuviințarea instanței;
b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
c) să se prezinte la secția de poliție în a cărei rază teritorială locuiește inculpatul, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție;
d) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
Conform art. 1602 alin. (32) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care-i revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului C.L. de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis la data de 25 mai 2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, dacă nu este arestat în altă cauză.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 5422/1/2011 soția inculpatului, numita C.E., a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar, solicitând, în temeiul art. 1602 și următoarele C. proc. pen., liberarea soțului său sub control judiciar.
În motivarea cererii, s-a aratat că prin Ordonanța nr. 135 din 24 mai 2011 s-a dispus reținerea pe timp de 24 de ore a inculpatului C.L., de la 24 mai 2011, ora 00.10 până la 25 mai 2011, ora 00.10, iar prin Încheierea nr. 759 din 24/ 25 mai 2011 pronunțată în Dosarul nr. 4374/1/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a dispus arestarea preventivă a acestuia pe 29 de zile, arestare care a rămas definitivă prin Încheierea nr. 888 din 18 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ca urmare a respingerii recursului, ulterior măsura arestării preventive fiind prelungită pe o durată de 30 de zile, de la 22 iulie 2011 inclusiv, hotărâre rămasă definitivă prin respingerea recursului.
În sarcina inculpatului C.L. au fost reținute infracțiunile prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. raportat la art. 255 pct. 1 C. pen. și art. 6, art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în faptul că, în cursul anilor 2010-2011, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de reprezentant al SC L.I.C. SRL Pârscov, Buzău, societate aparținând omului de afaceri chinez Y.J., a negociat cu inculpatul I.M.I. plata unor sume de bani din partea societății pe care o reprezenta, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea, în vederea permiterii intrării în țară și a acordării liberului de vamă în cazul unor containere cu mărfuri al căror import a fost intermediat de sus - menționata societate.
Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar s-a susținut că este admisibilă în principiu, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., cât și întemeiată, neexistând date din care să rezulte că va încerca să comită alte fapte, iar în raport cu stadiul actual al cercetărilor nu poate influența buna desfășurare a procesului penal, făcând referire și la circumstanțele sale personale favorabile.
Examinând actele și lucrările dosarului, prima instanță a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului C.L. a fost dispusă pe o durată de 29 de zile prin Încheierea nr. 759 din 24/ 25 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, ulterior fiind prelungită pe o durată de 30 de zile prin Încheierea nr. 888 la 18 iulie 2011 reținându-se în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. raportat la art. 255 pct. 1 C. pen. și raportat la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.
Inculpatul C.L. a aderat și sprijinit un grup infracțional organizat.
Totodată, în cursul anilor 2010 - 2011, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de reprezentant al SC L.I.C. SRL Pârscov, Buzău, societate aparținând omului de afaceri chinez Y.J., a negociat cu inculpatul I.M.I. plata unor sume de bani din partea societății pe care o reprezenta, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea, în vederea permiterii intrării în țară și a acordării liberului de vamă în cazul unor containere cu mărfuri al căror import a fost intermediat de sus-menționata societate.
La data de 7 iunie 2010, inculpatul C.L. a negociat cu inculpatul I.M.I. plata unei sume de bani lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea, pentru introducerea în țară și acordarea liberului de vamă în cazul mai multor containere.
La data de 8 iunie 2010, inculpatul C.L., reprezentant al SC L.I.C. SRL, Pârscov, Buzău, a negociat cu inculpatul I.M.I. oferirea unei sume de bani lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Constanta Sud Agigea pentru a nu face verificările vamale ce se impuneau, pentru introducerea în țară a unui container cu mărfuri.
La data de 10 iunie 2010 (ora 08:52:39), inculpatul I.M.I. a negociat cu inculpatul C.L. introducerea în tară a unui container ce conținea marfă în plus fată de cea declarată în vamă (respectiv 27 colete cu monitoare LCD).
La data de 19 august 2010, inculpatul I.M.I. a negociat cu inculpatul C.L. introducerea în țară prin Biroul Vamal Constanța Sud Agigea a unui container, conținând 200 de colete din aproximativ 1.900 cu mărfuri contrafăcute, inscripționate cu însemnele mărcii „W.D.”.
La data de 23 septembrie 2010, inculpatul C.L. i-a precizat inculpatului I.M.I. că îi va da o sumă de bani, denumită în limbaj codificat ca „8 seturi”, pentru a fi oferită ca mită lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea, pentru introducerea în țară a unor containere conținând ulei.
La data de 21 octombrie 2010 (orele 12:49:47), inculpatul I.M.I. a negociat cu inculpatul C.L. introducerea în țară a unor containere conținând diverse mărfuri, prin plata unei sume de bani nedeterminate, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea.
La data de 2 noiembrie 2010, inculpatul C.L., reprezentant al SC U.E. SRL, i-a promis inculpatului T.D.I. o sumă de bani neprecizată, definită codat prin expresia „în condiții normale”, pentru introducerea în țară a unor containere conținând mărfuri contrafăcute, purtând mărcile înregistrate A., F., M., S.Y., W., G., E.
La data de 6 decembrie 2010, inculpatul C.L., reprezentant al SC U.E. SRL, i-a promis inculpatului T.D.I. o sumă de bani neprecizată, definită codat prin expresia „2 tone pe bucată”, cu titlu de mită, pentru a fi oferită lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea, pentru introducerea în țară a unor containere conținând televizoare, fără plata taxelor vamale aferente, cu toate că respectivele televizoare nu purtau înscrisă specificația „CE”.
Judecătorul care a dispus arestarea preventivă a inculpatului C.L. a apreciat că sunt indicii temeinice că acesta a comis faptele pentru care este cercetat și că este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege fiind mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.
Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de soția inculpatului C.L. și însușită ulterior de acesta, conform declarației existente la dosarul cauzei, prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii formulate de inculpat, atât condiția pozitivă prevăzută de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., cât și cerințele negative prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.
Condiția pozitivă vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, determinată de cuantumul pedepsei prevăzute de lege.
Condiția negativă vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.
În ceea ce privește prima condiție, referitor la cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege, prima instanță a constatat că infracțiunile ce intră în scopul grupului infracțional organizat sunt infracțiuni de corupție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererea inculpatului C.L. este admisibilă.
De asemenea, prima instanță a constatat că sunt îndeplinite și condițiile negative cerute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., circumstanțele cauzei neoferind date relevante pe care să se întemeieze în mod rezonabil presupunerea că, lăsat în libertate, inculpatul ar întreprinde acte de natură a influența bunul mers al procesului penal sau că există pericolul de săvârșire a altor infracțiuni.
În aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în absența unor criterii legale, prima instanță a apreciat că trebuie să se raporteze atât la elemente care țin de circumstanțele concrete ale cauzei, cât și de datele care circumstanțiază persoana inculpatului.
Fără îndoială că fapta pentru care este cercetat inculpatul – inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, complicitate la dare se mită – sunt deosebit de grave, însă, raportat la obiectul prezentei cereri, prima instanță nu a făcut o analiză a acestor aspecte, avute în vedere de judecătorul care a soluționat propunerea de arestare preventivă.
A considera că o persoană acuzată de o faptă de o anumită gravitate trebuie arestată preventiv și menținută în această stare până la soluționarea fondului cauzei, fără posibilitatea de a fi pusă în libertate în cursul procedurii este nepermis, fiind contrar scopului instituției liberării provizorii sub control judiciar, așa cum este reglementată în art. 1601 și art. 1602 C. proc. pen.
Tulburarea ordinii publice provocată ca urmare a comiterii unei infracțiuni nu poate constitui un motiv pertinent și suficient pentru refuzul de liberare din detenție provizorie decât dacă indicii concrete demonstrează că prin lăsarea acuzatului în libertate, ordinea publică ar fi realmente amenințată. Or, în speță, asemenea indicii nu există.
Sub un alt aspect, o mare pondere în aprecierea temeinicei unei cereri de liberare provizorie trebuie să o aibă datele care țin de persoana inculpatului.
Inculpatul C.L. are un domiciliu stabil, are familie organizată, doi copii în întreținere, nu are antecedente penale, are resurse financiare.
Deși nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele măsuri – chiar dacă sunt de natură diferită – fiind același și anume, buna desfășurare a procesului penal în ansamblul său (art. 136 alin. (1) C. proc. pen.).
Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune menținerea față de inculpat a măsurii arestării preventive.
În condițiile arătate, prima instanță a apreciat că scopul măsurilor preventive – așa cum este definit de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. – poate fi realizat și prin liberarea provizorie a inculpatului, cu impunerea unui control judiciar care presupune respectarea condițiilor restrictive de drepturi ce vor fi stabilite de instanță.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.
Amplele concluzii ale reprezentantului parchetului, ale apărătorului intimatului inculpat, precum și ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează:
Liberarea provizorie, deși nu este o măsură preventivă, poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, o instituție destinată să concilieze libertatea individuală (prin evitarea detenției) și protecția socială (impunând un control asupra persoanei liberate, prin instituirea de obligații sau de restricții ale libertății), scopul urmărit prin ambele măsuri – chiar dacă sunt de natură diferită – fiind același și anume, buna desfășurare a procesului penal în ansamblul său.
Individualizarea măsurii preventive este lăsată, întotdeauna, la latitudinea judecătorului, respectiv, a instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv, menținerea, față de inculpat, a măsurii arestării preventive.
Din analiza prevederilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora, „scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune” corelate cu cele ale art. 1602 C. proc. pen., rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie trebuie îndeplinite trei condiții, două pozitive și una negativă.
Prima condiție pozitivă se referă la faptul că liberarea provizorie (indiferent de modalitate) este condiționată de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv.
A doua condiție pozitivă, vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite.
Sub acest aspect, potrivit dispozițiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care lege prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani”.
Condiția negativă vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.
Astfel, potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte”.
Îndeplinirea condițiilor sus-menționate nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocație – concluzie ce se desprinde din art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. - care prevede „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda.”, instanța de judecată având facultatea și nu obligația de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenția provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal, astfel cum este definit în art. 136 C. proc. pen. nu poate fi asigurat decât prin menținerea măsurii arestării preventive.
Din perspectiva C.E.D.O., în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Pentru a înțelege sensul dispozițiilor legale sus-menționate, în jurisprudența sa, instanța europeană a stabilit cu exactitate domeniul lor de aplicare. Astfel, s-a apreciat că este esențial ca, în funcție de starea de detenție a persoanei împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală, instanțele naționale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depășit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanțele cauzei, putea fi impus, în mod rezonabil, unei persoane prezumată nevinovată.
Raportând dispozițiile cuprinse în legea națională (art. 1602 și urm. C. proc. pen.) corelate cu prevederile art. 5 paragraful 3 din Convenție, la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că în acest moment, un control judiciar instituit în sarcina inculpatului C.L. este oportun pentru realizarea scopului procesului penal, astfel cum este definit de art. 136 alin. (1) C. proc. pen.
Temeiurile de drept ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului le-au constituit dispozițiile art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., judecătorul fondului reținând că există probe și indicii temeinice care duc la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care s-a cerut arestarea preventivă și că lăsarea lui în liberate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică (condiții prevăzute în art. 148 lit. f) C. proc. pen.).
La analizarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar trebuie avute în vedere natura și gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat și împrejurarea că lăsarea sa în libertate ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică, dar și datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului și care ar justifica admiterea cererii.
Deși faptele pentru care este cercetat inculpatul sunt deosebit de grave, raportat la obiectul prezentei cereri, în mod corect prima instanță nu a analizat aceste aspecte, întrucât acestea au fost avute în vedere de judecătorul care a soluționat propunerea de arestare preventivă.
Pe de altă parte, natura, gravitatea și efectele faptei nu pot constitui criterii care să îl excludă de plano pe inculpat de la beneficiul legal și constituțional al liberării provizorii, în lipsa unor elemente capabile să demonstreze că eliberarea acestuia ar aduce cu adevărat prejudicii ordinii publice or, în speță, acuzarea nu a indicat asemenea date, iar existența lor nu este susținută nici de actele dosarului.
Pe de altă parte, jurisprudența C.E.D.O. a statuat că pericolul pe care îl prezintă inculpatul și care i-ar atrage starea de detenție provizorie nu trebuie apreciat numai pe baza gravității faptei, a sancțiunilor penale și a celor civile care îl amenință pe inculpat ci în cauză intervin și alte circumstanțe cum ar fi: caracterul inculpatului, moralitatea sa, domiciliul, profesia, resursele materiale, legătura cu familia (cauza N. contra Austriei).
Examinând cauza, Înalta Curte constată că inculpatul C.L. nu are antecedente penale, are o familie organizată, doi copii minori, un domiciliu stabil.
În concluzie, în mod corect, prima instanță a apreciat că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie a inculpatului, cu impunerea unui control judiciar care presupune respectarea condițiilor restrictive de drepturi.
Așa fiind, se constată că încheierea atacată este legală, temeinică și riguros motivată, motivele de recurs invocate fiind nefondate.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 1609 C. proc. pen., recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. va fi respins, ca nefondat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, pentru intimatul inculpat C.L., în sumă de 25 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. împotriva Încheierii nr. 979 din 30 iunie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 5422/1/2011 privind pe intimatul - inculpat C.L.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, pentru intimatul inculpat C.L., în sumă de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 iulie 2011.