Asupra recursului de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 967 din 29 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5337/1/2011, s-a respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul D.I.D.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că la data de 24 iunie 2011 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul D.I.D., prin care acesta a solicitat punerea sa în libertate, fiind îndeplinite cerințele art. 1602 C. proc. pen.
În motivarea cererii, inculpatul a arătat că acesta este admisibilă, având în vedere că pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica să săvârșească alte infracțiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți ori distrugerea mijloacelor de probă.
Pe fondul cererii, inculpatul a arătat că a fost arestat preventiv, în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 și art. 254 pct. 1 și 2 C. pen. raportat la art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că în calitate de inspector vamal ar fi aderat și sprijinit un grup infracțional și ar fi săvârșit în cursul anului 2010 3 acte materiale specifice infracțiunii de luare de mită prin pretindere și acceptare.
Inculpatul a făcut referire în cererea sa la jurisprudența C.E.D.O., susținând că liberarea provizorie pe control judiciar, ca o alternativă a măsurii arestării preventive, satisface pe deplin exigențele paragrafului 3 al art. 5 din Convenție în sensul că oferă garanții care să asigure prezentarea inculpatului la audieri prin impunerea obligațiilor prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen.
De asemenea, a mai arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 136 alin. (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar, împotriva sa nu au fost formulate acuzații precise, are vârsta de 63 ani.
Prima instanță, analizând cererea formulată, a reținut următoarele:
Prin încheierea nr. 759 din 25 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, definitivă prin încheierea nr. 143 din 31 mai 2011 a Completului de 5 judecători s-a luat măsura arestării preventive a inculpatului D.I.D. pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 și a infracțiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În fapt, s-a reținut că la de 23 aprilie 2010, inculpatul D.I.D. în calitate de inspector vamal la D.J.A.O.V. Constanța a pretins de la inculpatul I.M.I., comisionar vamal în cadrul SC M. SRL, o sumă de bani neprecizată, denumită în limbaj codat „amenda”, pentru rezolvarea unor probleme pe care un client al societății de comisionariat vamal le avea la instituția vamală susmenționată.
La data de 28 aprilie 2010, a acceptat promisiunea făcută de inculpatul I.M.I., comisionar vamal, de a i se da mită pentru rezolvarea unor probleme de natură vamală pe care le aveau unii clienți noi ai SC M. SRL.
La data de 2 august 2010, inculpatul D.I.D. a pretins de la inculpatul I.M.I. o sumă de bani neprecizată: „să plătească dările”, în situația introducerii în țară de către clienți ai SC M. SRL a unor mărfuri neprecizate.
Arestarea preventivă a inculpatului D.I.D. s-a dispus în baza art. 143 C. proc. pen. raportat la art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile ce i se rețin în sarcină fiind închisoarea mai mare de 4 ani, existând totodată și probe că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
La data de 18 iunie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis propunerea formulată de procuror și a prelungit durata măsurii arestării preventive dispusă față de inculpat cu 30 zile, recursul declarat de acesta împotriva hotărârii de prelungire fiind respins prin încheierea nr. 154 din 21 iunie 2011 a Completului de 5 judecători.
Referitor la admisibilitatea în principiu a cererii de liberare, prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege, cererea formulată de apărătorul ales fiind însușită de către inculpat, iar pentru infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Din examinarea actelor dosarului, prima instanță nu a constatat existența unor date din care ar rezulta presupunerea rezonabilă că inculpatul D.I.D. ar săvârși alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă.
Prima instanță a reținut că, constatarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen. nu poate conduce însă automat la admiterea cererii, instanțele având obligația de a examina oportunitatea unei astfel de cereri prin prisma dispozițiilor art. 136 C. proc. pen. referitoare la scopul măsurilor preventive.
În speță, prima instanță a reținut că există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul D.I.D. a comis infracțiunile de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat și luare de mită.
Infracțiunile presupus a fi comise de inculpat sunt infracțiuni grave nu doar prin natura lor (criminalitate organizată și corupție), dar și prin circumstanțele reale în care se presupune că s-au săvârșit, calitatea avută de inculpat aceea de inspector vamal, numărul persoanelor implicate, calitatea acestora, funcțiile deținute - lucrători vamali, persoane de conducere cu funcții importante în sistemul vamal, intermediari vamali, oameni politici deținători ale unor importante funcții în stat - durata în timp a presupusei activități infracționale, scopul urmărit, acela de a obține venituri ilicite importante.
Astfel, s-a reținut că inculpații urmăreau obținerea unor sume de bani ilicite chiar și din procesarea vamală a mărfurilor licite introduse în România, în caz contrar mărfurile fiind amânate de la vămuire, au facilitat concomitent introducerea în țară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri de altă natură sau în alte cantități decât cele declarate în vamă.
Arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusă în baza dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., reținându-se că există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Acest pericol este generat de reacția colectivă față de infracțiunile de crimă organizată și corupție de care este acuzat inculpatul, infracțiuni care prin rezonanța lor negativă afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare și temere în rândul societății civile.
Referitor la pericolul concret pentru ordinea publică, Curtea Europeană a decis că anumite infracțiuni, prin gravitatea lor și prin reacția publică la săvârșirea lor, pot da naștere unui pericol pentru ordinea publică care să justifice arestarea preventivă, cel puțin o perioadă de timp (cauza H. Contra P., cauza K. contra F.).
Gravitatea faptelor și pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului trebuie avute în vedere de instanță la examinarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, alături de alte criterii cum sunt stadiul procesului, datele personale ale inculpatului, complexitatea cauzei, scopul pentru care s-a luat măsura arestării preventive.
Prima instanță a mai reținut că urmărirea penală este abia la început, cauza este extrem de complexă, de la luarea măsurii arestării preventive a trecut un timp scurt (36 zile), iar scopul pentru care s-a dispus luarea acesteia, în conformitate cu dispozițiile art. 136 alin. (1) C. proc. pen., nu poate fi atins prin liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului la acest moment.
De asemenea, de la data verificării hotărârii de prelungire a duratei măsurii arestării preventive de către Completul de 5 judecători, la 21 iunie 2011, nu a intervenit nicio modificare care să justifice acordarea beneficiului liberării provizorii sub control judiciar.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul D.I.D. a declarat recurs, iar la termenul de astăzi, a precizat că își retrage recursul formulat.
Potrivit dispozițiilor art. 3854 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., părțile își pot retrage recursul în condițiile art. 369 din același cod, care se aplică în mod corespunzător.
Deoarece retragerea recursului s-a făcut până la încheierea dezbaterilor, în cauză fiind respectate dispozițiile art. 369 C. proc. pen., Înalta Curte urmează a lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul D.I.D.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul D.I.D. împotriva încheierii nr. 967 din 29 iunie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5337/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 iulie 2011.