Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1032 din 12 iulie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul O.C.C. și a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 5649/1/2011 inculpatul O.C.C. a formulat, prin apărătorul său, cerere de liberare provizorie sub control judiciar, solicitând în temeiul art. 1602 și urm. C. proc. pen., liberarea sa sub control judiciar.
În motivarea cererii s-a aratat că nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau alte asemenea fapte.
S-a susținut că dispozițiile art. 1608 alin. (2) C. proc. pen. prevăd în mod clar că în cazul în care sunt îndeplinite condițiile, instanța admite cererea și dispune punerea în libertate. S-a arătat că fiecare profesie are un limbaj propriu și există suspiciuni cu privire la modul cum au fost transcrise interceptările convorbirilor telefonice.
În concluzie, s-a solicitat admiterea cererii, întrucât nu există date că acesta va influența aflarea adevărului sau că va săvârși alte fapte.
Examinând actele și lucrările dosarului, prima instanță a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului O.C.C. a fost dispusă pe o durată de 29 zile prin încheierea nr. 759 din 24/25 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, ulterior fiind prelungită pe o durată de 30 de zile prin încheierea nr. 888 din 18 iunie 2011. Ambele încheieri au rămas definitive prin respingerea recursului inculpatului.
La data de 11 iulie 2011, prin încheierea nr. 1026, a fost prelungită cu încă 30 de zile măsura arestării preventive a inculpatului.
S-a reținut în sarcina inculpatului că a inițiat și constituit un grup infracțional organizat.
În calitate de adjunct al șefului B.V.C.S.A. a săvârșit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, mai multe acte materiale specifice infracțiunii de luare de mită.
În concret, inculpatul O.C.C., atât singur, cât și împreună cu alți lucrători vamali din cadrul B.V.C.S.A., a cerut diverse sume de bani de la mai mulți intermediari vamali și importatori, printre care A.E.H., A.N.A.R.B.M., M.R., C.M., C.L. și alții, prin intermediul comisionarului T.D.I., reprezentant al SC C.C.S. SRL Constanța, în scopul de a-și încălca atribuțiile de serviciu și, împreună cu subordonații săi M.A., R.V. ș.a. să permită intrarea în țară a unor containere importate, ce conțineau, după caz: mărfuri contrafăcute, alte mărfuri decât cele înscrise în declarația vamală de import sau mărfuri în alte cantități ori cu o altă valoare decât cele declarate sau în scopul de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu, prin procesarea respectivelor containere, permițând accesul lor în țară, în loc să fie blocate în vamă fără vreun motiv plauzibil.
De asemenea, în schimbul unor sume de bani provenind de la comisionarii vamali T.D.I., Ț.V., B.S. ș.a., bani strânși de o manieră organizată și colectivă de membrii grupului de criminalitate organizată din care face parte, inculpatul O.C.C. a pus, în repetate rânduri, la dispoziția membrilor grupului informațiile necesare desfășurării activităților corupte la nivelul B.V.C.S.A. și și-a folosit, în același scop, prerogativele și puterea managerială pe care o avea în calitate de adjunct al șefului B.V.C.S.A.
S-a considerat că faptele constituie infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003; art. 254 pct. 1 și 2 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.
Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul O.C.C., prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu [art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.], care se referă la natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, determinate de cuantumul pedepsei prevăzute de lege.
Prima instanță a constatat că infracțiunile ce intră în scopul grupului infracțional organizat sunt infracțiuni de corupție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererea inculpatului este admisibilă.
În ceea ce privește condiția negativă prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie, prima instanță a constatat că nu este îndeplinită.
Interpretând sistematic dispozițiile procedurale din materia măsurilor preventive, în corelație și cu exigențele C.E.D.O. și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, astfel de temeiuri ar putea privi fie aspecte legate de buna desfășurare a procesului penal, respectiv existența unor date, altele decât cele avute în vedere de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal al putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptei pentru care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul și mijloacele de săvârșire ori prin urmări aceasta să fi produs o gravă vătămare relațiilor sociale ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conștiinței publicului, astfel încât liberarea inculpatului, chiar provizorie, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială și neîncredere în actul de justiție.
La acest moment procesual, buna desfășurare a procesului penal ar putea fi compromisă prin faptul că instanța nu a fost încă sesizată cu rechizitoriul, s-au mai efectuat acte de urmărire penală de la data arestării preventive a inculpatului și până în prezent, urmând a fi efectuate și alte acte procesuale, urmărirea penală nefiind finalizată.
De asemenea, având în vedere modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, numărul actelor materiale reținute în sarcina inculpatului, calitatea avută de acesta, rezultă pericolul social concret pentru ordinea publică pe care îl constituie lăsarea în libertate a inculpatului, s-ar aduce atingere valorilor sociale și regulilor de drept instituite într-un stat democratic, generând în rândul opiniei publice ideea că funcționarii vamali se pot folosi de funcțiile lor pentru obținerea de beneficii materiale, prejudiciind buna reputație a instituțiilor publice. O reacție blândă față de acest gen de inculpați ar putea crea un sentiment de insecuritate publică și ar face ineficiente măsurile legislative care au menirea să înfrângă recrudescența penală de corupție. Totodată, ar genera neîncredere în capacitatea justiției de a reacționa la astfel de fenomene și, prin aceasta, s-ar pune în pericol ordinea publică aflată într-o relație cauzală cu actul de înfăptuire a justiției.
Astfel, la aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie trebuie să se țină cont și să se facă o relaționare între circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele personale ale inculpatului, respectiv să se țină cont de rezultatul infracțiunii, de lezarea gravă a relațiilor sociale ocrotite prin incriminarea infracțiunilor care aduc atingere unor activități de interes public, a infracțiunilor de corupție.
Garanțiile de ordin personal (buna conduită avută anterior, lipsa antecedentelor penale, are în întreținere copii, are o familie organizată), cât și cele prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul.
Amplele concluzii ale apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului parchetului precum și ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Referitor la admisibilitatea în principiu a cererii de liberare, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a apreciat că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege, cererea formulată de apărătorul ales fiind însușită de către inculpat, iar pentru infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Înalta Curte va analiza temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar prin prisma dispozițiilor art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. și a oportunității admiterii unei astfel de cereri raportat la datele cauzei, persoana inculpatului și stadiul în care se află procesul.
Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica de învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte nu constată existența unor date din care ar rezulta presupunerea rezonabilă că inculpatul O.C.C. ar săvârși alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă.
Constatarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen. nu poate conduce însă automat la admiterea cererii, instanțele având obligația de a examina oportunitatea unei astfel de cereri prin prisma dispozițiilor art. 136 C. proc. pen. referitoare la scopul măsurilor preventive.
În speță, există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul O.C.C. a comis infracțiunile de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat și dare de mită.
Infracțiunile presupus a fi comise de inculpat sunt infracțiuni grave nu doar prin natura lor (criminalitate organizată și corupție), dar și prin circumstanțele reale în care se presupune că s-au săvârșit, numărul persoanelor implicate, calitatea acestora, funcțiile deținute - lucrători vamali, persoane de conducere cu funcții importante în sistemul vamal, intermediari vamali, oameni politici deținători ale unor importante funcții în stat - durata în timp a presupusei activități infracționale, scopul urmărit, acela de a obține venituri ilicite importante.
Astfel, s-a reținut că inculpații urmăreau obținerea unor sume de bani ilicite chiar și din procesarea vamală a mărfurilor licite introduse în România, în caz contrar mărfurile fiind amânate de la vămuire, au facilitat concomitent introducerea în țară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri de altă natură sau în alte cantități decât cele declarate în vamă.
Arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusă în baza dispozițiilor art. 138 lit. f) C. proc. pen., reținându-se că există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Acest pericol este generat de reacția colectivă față de infracțiunile de crimă organizată și corupție de care este acuzat inculpatul, infracțiuni care prin rezonanța lor negativă afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare și temere în rândul societății civile.
Referitor la pericolul concret pentru ordinea publică, Curtea Europeană a decis că anumite infracțiuni, prin gravitatea lor și prin reacția publică la săvârșirea lor, pot da naștere unui pericol pentru ordinea publică care să justifice arestarea preventivă, cel puțin o perioadă de timp (cauza H. c/P., cauza K. c/F.).
Gravitatea faptelor și pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului trebuie avute în vedere de instanță la examinarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, alături de alte criterii cum sunt stadiul procesului, datele personale ale inculpatului, complexitatea cauzei, scopul pentru care s-a luat măsura arestării preventive.
Înalta Curte mai reține că urmărirea penală este abia la început, cauza este extrem de complexă, de la luarea măsurii arestării preventive a trecut un timp scurt, iar scopul pentru care s-a dispus luarea acesteia, în conformitate cu dispozițiile art. 136 alin. (1) C. proc. pen., nu poate fi atins prin liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului la acest moment.
Din analiza actelor dosarului rezultă că, într-adevăr, inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, are o bună conduită în societate, însă aceste circumstanța personale nu pot conduce prin ele însele la punerea în libertate a inculpatului, instanța examinându-le în contextul celorlalte aspecte arătate anterior și care formează convingerea că această cerere este neîntemeiată.
Așa fiind, se constată că încheierea atacată este legală, temeinică și riguros motivată, motivele de recurs invocate fiind nefondate.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 1609 C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON i, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.C.C. împotriva încheierii nr. 1032 din 12 iulie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5649/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 iulie 2011.