Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 1028 din 12 iulie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul I.I.M. și a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 5713/1/2011 inculpatul I.I.M. a formulat, prin apărătorul său, cerere de liberare provizorie sub control judiciar, solicitând în temeiul art. 1602 și următoarele C. proc. pen., liberarea sa sub control judiciar.
În motivarea cererii s-a aratat că nu există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau alte asemenea fapte.
De asemenea, circumstanțele personale favorabile ale inculpatului constituie o garanție pentru admiterea cererii.
Examinând actele și lucrările dosarului, prima instanță a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului I.I.M. a fost dispusă pe o durată de 29 zile prin Încheierea nr. 759 din 24 - 25 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, ulterior fiind prelungită pe o durată de 30 de zile prin Încheierea nr. 888 din 18 iunie 2011. Ambele încheieri au rămas definitive prin respingerea recursului inculpatului.
La data de 11 iulie 2011, prin Încheierea nr. 1026, a fost prelungită cu încă 30 de zile măsura arestării preventive a inculpatului.
S-a reținut în sarcina inculpatului că a inițiat și constituit un grup infracțional organizat.
La data de 23 aprilie 2010, inculpatul I.I.M. i-a promis inculpatului D.I.D., inspector vamal la D.J.A.O.V. Constanța o sumă de bani neprecizată, cu titlu de mită, denumită codat „amendă”, pentru rezolvarea unor probleme pe care un client al societății de comisionariat vamal SC M. SRL le avea la D.J.A.O.V. Constanța (23 aprilie 2010, ora 10:03:45).
La data de 28 aprilie 2010, orele 12:34:57, inculpatul I.I.M. i-a cerut învinuitului Z.Q., om de afaceri, suma totală de 50 milioane lei vechi, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul vamal Constanța - Sud Agigea pentru introducerea în țară a unor containere cu mărfuri.
La data de 28 aprilie 2010, orele 14:18:19, inculpatul I.I.M. l-a încunoștințat pe inculpatul D.I.D., inspector vamal în cadrul D.J.A.O.V. Constanța, că are la firma SC M. SRL clienți noi pentru care necesită protecție din partea lucrătorului vamal, promițându-i acestuia, la cererea sa, o recompensă materială.
La data de 29 aprilie 2010 (orele 16:46:45), inculpatul I.I.M. i-a solicitat inculpatului Z.Q. o sumă de bani neprecizată, ce urma să fie dată lucrătorilor vamali de la Biroul vamal Constanța - Sud Agigea, în scopul de a permite intrarea în țară, de urgență, a unui container cu mărfuri.
La data de 4 mai 2010 (orele 13:05:02), inculpatul I.I.M. îi promite inculpatului Z.Q. că se va interesa, de îndată, dacă mita ce i-a fost deja predată pentru a fi remisă vameșilor de la Biroul vamal Constanța - Sud Agigea a ajuns în final la aceștia sau nu.
La data de 11 mai 2010, ora 10:07:27, inculpatul P.A. îi comunică inculpatului I.I.M., căzând împreună de acord asupra listei cu vameșii de la Biroul vamal Constanța - Sud Agigea ce fac parte din grupul infracțional și care permit intrarea în țară a containerelor clientelei contra mita ce le este plătită de inculpatul I.I.M. și P.A. Acești vameși sunt: M.A., I.L., I.M., T.M., B.I., H.J., V. și „T.”.
La data de 11 mai 2010 (orele 13:23:27), inculpatul I.I.M. i-a solicitat numitului P.C., administrator la SC F.C. SRL, să remită unui lucrător vamal de la Biroul vamal Constanța - Sud Agigea o sumă nedefinită, cu titlu de mită pentru a se permite intrarea în țară a unui container, lucru ce s-a și întâmplat a doua zi.
La data de 16 mai 2010 (orele 13:36:39), inculpatul I.I.M. a negociat cu numitul P.C. plata unei sume de bani, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali, pentru a se permite accesul în țară a unor mărfuri ilicite.
La data de 17 mai 2010, inculpatul I.I.M. i-a solicitat numitului N.D.P., asociat la SC H.N.I. SRL, o sumă de bani neprecizată cu titlul de datorie în contul mitei ce a fost promisă pentru lucrătorii vamali de la Biroul vamal Constanța - Sud Agigea, precum și pentru ca aceștia să permită intrarea în țară a unui container cu mărfuri importate prin intermediul antemenționatei societăți.
La data de 25 mai 2010 (orele 16:28:48), inculpatul I.I.M. a acceptat propunerea formulată de numitul D.L., angajat al lui Z.Q., în numele acestuia din urmă, de a oferi mită lucrătorilor vamali de la Biroul vamal Constanța - Sud Agigea pentru introducerea în țară a unui container conținând încălțăminte contrafăcută, purtând ilegal însemnele mărcii înregistrate „A.”.
La data de 29 mai 2010 (orele 17:00:51), inculpatul I.I.M. a negociat cu inculpatul A.A., reprezentant al SC D.I. SRL, plata unei sume de bani definită codificat ca „8 - 9”, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul vamal Constanța - Sud Agigea pentru introducerea în țară a mai multor containere cu mărfuri.
La data de 31 mai 2010 (orele 10:14:02), inculpatul I.I.M. i-a cerut angajatei sale de la SC M. SRL să-i dea un bilețel lucrătorului vamal S. de la Biroul vamal Constanța - Sud Agigea și să-l invite până la zona de control documentar.
Folosind un limbaj codat, la data de 2 iunie 2010, inculpatul I.I.M. i-a explicat inculpatului A.A., intermediar vamal, că, pentru moment, nu dispune de firme fantomă care să fie sigure pentru a fi folosite ca importatori fictivi pentru introducerea frauduloasă în țară a unor containere cu mărfuri.
La data de 4 iunie 2010 (orele 11:14:30), inculpatul I.I.M. a negociat cu o persoană de etnie arabă o reducere a sumei ce trebuia oferită ca mită lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea pentru introducerea în țară a patru containere cu fasole pentru firma „A.”.
La data de 7 iunie 2010 (orele 14:13:25), inculpatul I.I.M. a negociat cu inculpatul C.L. (zis „L.”) plata sumelor de bani oferite ca mită lucrătorilor vamali pentru introducerea în țară a mai multor containere.
La 08 iunie 2010, inculpatul C.L., reprezentant al SC L.I.C. SRL Buzău, a negociat cu inculpatul I.I.M. oferirea unei sume de bani lucrătorilor vamali de la Biroul vamal Constanța - Sud Agigea pentru a nu face verificările vamale ce se impuneau, pentru introducerea în țară a unui container cu mărfuri.
La data de 10 iunie 2010 (ora 08:52:39), inculpatul I.I.M. a negociat cu inculpatul C.L. introducerea în țară a unui container ce conținea marfă în plus față de cea declarată în vamă (respectiv 27 colete cu monitoare L.C.D.).
La data de 15 iulie 2010 (ora 09:11:37), inculpatul I.I.M. a negociat cu numitul C.I. reducerea comisioanelor percepute de cel dintâi, precum și a sumelor date cu titlu de mită lucrătorilor vamali de la Biroul vamal Constanța - Sud Agigea, de către un client al SC M. SRL, pentru introducerea în țară a unor mărfuri.
La 30 iulie 2010 (orele 20:02:29), într-o discuție ce utilizează un limbaj extrem de codificat, numitul C.R. îl întreabă pe inculpatul I.I.M. care este valoarea mitei ce trebuie dată lucrătorilor vamali pentru realizarea unor operațiuni vamale.
Chestiunile prezentate la punctele 18 și 19 s-au finalizat cu o intervenție făcută de inculpatul I.I.M. la inculpatul D.I.D., inspector vamal la D.J.A.O.V. Constanța, la data de 2 august 2010 (ora 09:15:21), pentru rezolvarea operațiunilor vamale legate de problematica respectivă.
La data de 9 august 2010 (orele 15:02:01 și 15:13:49), la somația inculpatului B.E., director la SC C.N.A.P.M.C. SA și, concomitent, unul din conducătorii grupului organizat în cauză, a început să facă presiuni asupra inculpatul D.M. (zis „F.”) pentru ca acesta să își plătească datoriile către grupul criminal organizat, datorii ce includeau și valoarea mitei pentru lucrătorii vamali de la Biroul vamal Constanța - Sud Agigea.
La data de 12 august 2010 (orele 12:04:25) numitul C.I. i-a propus inculpatului I.I.M. să se implice prin intervenții făcute pe lângă vameșii de la Biroul vamal Constanța - Sud Agigea pentru a-i procesa de urgență un container cu mărfuri și actele aferente, precizându-i, concomitent, că el personal va interveni pentru restituirea rapidă a T.V.A.
La data de 17 august 2010, inculpații I.I.M. și A.A. au negociat plata unei sume de bani neprecizată, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul vamal Constanța - Sud Agigea, pentru ca aceștia să permită intrarea în țară a unui container cu mărfuri intermediate de inculpatul A.A.
La data de 18 august 2010, inculpatul I.I.M. i-a cerut inculpatului A.A. suma de 2.700 RON, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul vamal Constanța - Sud Agigea pentru introducerea în țară a unui container cu mărfuri, ce conținea în plus față de cele declarate în vamă o cantitate neprecizată de cuțite de strung. Inculpatul A.A. a fost de acord să plătească suma respectivă.
La data de 19 august 2010, inculpatul I.I.M. a negociat cu inculpatul C.L. introducerea în țară prin Biroul vamal Constanța - Sud Agigea a unui container, conținând 200 de colete din aproximativ 1.900 cu mărfuri contrafăcute, inscripționate cu însemnele mărcii „W.D.”.
La data de 20 august 2010 (ora 10:51:46), inculpatul I.I.M. a negociat cu A.A. plata unei sume de 21 milioane lei pentru introducerea în țară a unui container cu mărfuri prin Biroul vamal Constanța - Sud Agigea.
La data de 12 septembrie 2010 (orele 20:30:03), inculpatul I.I.M. a solicitat suma de 62 milioane lei vechi, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul vamal Constanța - Sud Agigea, de la inculpatul Z.Q. pentru intrarea în țară a unor containere cu mărfuri, importate prin intermediul acestuia din urmă, fapt cu care inculpatul Z.Q. a fost de acord, promițând să plătească suma respectivă.
La data de 23 septembrie 2010, inculpatul C.L. i-a precizat inculpatului I.I.M. că îi va da o sumă de bani, denumită în limbaj codificat ca „8 seturi”, pentru a fi oferită ca mită lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea, pentru introducerea în țară a unor containere conținând ulei.
S-a considerat că faptele constituie infracțiunile prevăzute și pedepsite de: art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003; art. 255 pct. 1 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.
Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul I.I.M., prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu (art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.), care se referă la natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, determinate de cuantumul pedepsei prevăzute de lege.
Prima instanță a constatat că infracțiunile ce intră în scopul grupului infracțional organizat sunt infracțiuni de corupție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererea inculpatului este admisibilă.
În ceea ce privește condiția negativă prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie, prima instanță a constatat că nu este îndeplinită.
Interpretând sistematic dispozițiile procedurale din materia măsurilor preventive, în corelație și cu exigențele C.E.D.O. și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, astfel de temeiuri ar putea privi fie aspecte legate de buna desfășurare a procesului penal, respectiv existența unor date, altele decât cele avute în vedere de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal al putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptei pentru care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul și mijloacele de săvârșire ori prin urmări aceasta să fi produs o gravă vătămare relațiilor sociale ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conștiinței publicului, astfel încât liberarea inculpatului, chiar provizorie, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială și neîncredere în actul de justiție.
La acest moment procesual, buna desfășurare a procesului penal ar putea fi compromisă prin faptul că instanța nu a fost încă sesizată cu rechizitoriul, s-au mai efectuat acte de urmărire penală de la data arestării preventive a inculpatului și până în prezent, urmând a fi efectuate și alte acte procesuale, urmărirea penală nefiind finalizată.
De asemenea, având în vedere modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, numărul actelor materiale reținute în sarcina inculpatului, calitatea avută de acesta, rezultă pericolul social concret pentru ordinea publică pe care îl constituie lăsarea în libertate a inculpatului, s-ar aduce atingere valorilor sociale și regulilor de drept instituite într-un stat democratic, generând în rândul opiniei publice ideea că funcționarii vamali se pot folosi de funcțiile lor pentru obținerea de beneficii materiale, prejudiciind buna reputație a instituțiilor publice. O reacție blândă față de acest gen de inculpați ar putea crea un sentiment de insecuritate publică și ar face ineficiente măsurile legislative care au menirea să înfrângă recrudescența penală de corupție. Totodată, ar genera neîncredere în capacitatea justiției de a reacționa la astfel de fenomene și, prin aceasta, s-ar pune în pericol ordinea publică aflată într-o relație cauzală cu actul de înfăptuire a justiției.
Astfel, la aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie trebuie să se țină cont și să se facă o relaționare între circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele personale ale inculpatului, respectiv să se țină cont de rezultatul infracțiunii, de lezarea gravă a relațiilor sociale ocrotite prin incriminarea infracțiunilor care aduc atingere unor activități de interes public, a infracțiunilor de corupție.
Garanțiile de ordin personal (buna conduită avută anterior, lipsa antecedentelor penale, are în întreținere copii, are o familie organizată), cât și cele prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul.
Amplele concluzii ale apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului parchetului precum și ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. 3 C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen. în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una din următoarele măsuri preventive: 1) reținerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi țara; d) arestarea preventivă.
În alin. (2) al aceluiași text de lege, legiuitorul arată că „scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
Având în vedere faptul că măsurile preventive aduc atingere libertății individuale, consfințită ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanțiile juridice necesare care să împiedice orice abuz în luarea și menținerea măsurilor preventive.
În reglementarea acestora, se recomandă instituirea unui grad diferențiat de constrângere a libertății individuale sau a altor drepturi și libertăți, astfel încât să poată fi aleasă, în funcție de fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere.
Deși nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele măsuri - chiar dacă sunt de natură diferită - fiind același și anume, buna desfășurare a procesului penal în ansamblul său.
Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv menținerea față de inculpat a măsurii arestării preventive.
Din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen. corelate cu art. 1602 C. proc. pen. rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie, trebuiesc îndeplinite două condiții pozitive și una negativă.
Prima condiție pozitivă se referă la aceea că liberarea provizorie este condiționată de privarea de libertate a persoanei, ca neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv.
A doua condiție vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite.
Sub acest aspect, potrivit dispozițiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani”.
Condiția negativă vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.
Astfel, în art. 1602 C. proc. pen. se arată că liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori, sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Se observă că legiuitorul, folosind expresia de „date” nu a avut în vedere existența unor probe în sensul legii, ci a unor informații, situații, împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpatului, modul de operare, infracțiunea săvârșită, care să îndreptățească temerea, să o justifice.
Îndeplinirea celor trei condiții nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocație, instanța având facultatea și nu obligația de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenția provizorie este absolut necesară iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menținerea măsurii arestării preventive.
Detenția provizorie poate fi menținută atunci când instanța constată insuficiența controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.
Din perspectiva C.E.D.O., în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Pentru a înțelege sensul dispoziției enunțate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicație. Astfel s-a apreciat că este esențial ca, în funcție de starea de detenție a persoanei împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală, instanțele naționale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depășit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanțele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată nevinovată.
Curtea a decis, cu valoare de principiu, că termenul final al detenției provizorii la care se referă art. 5 paragraful 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanță.
Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menținerea stării de arest în condițiile în care durata acestuia nu a depășit o limită rezonabilă.
Raportând datele speței dedusă judecății la dispozițiile cuprinse în legea națională corelate cu prevederile art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O., apreciez că, în acest moment, un controlul judiciar instituit inculpatului I.I.M. este insuficient, pentru realizarea scopului penal astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., impunându-se menținerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel și principiul proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.
Raportându-ne la gravitatea infracțiunilor presupus a fi săvârșite (art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 și art. 255 pct. 1 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.), la împrejurarea că urmărirea penală este la început - impunându-se audierea martorilor și administrarea probelor apreciate ca fiind necesare stabilirii adevărului-, dar și la atitudinea sa în cursul procedurilor, Înalta Curte apreciază că există „date”, în accepțiunea dispozițiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., din care rezultă că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că detenție provizorie este legitimă - fiind necesară ocrotirii unui interes general al societății care primează în raport de interesul privat al inculpatului - nu a depășit un termen rezonabil în accepțiunea legislației naționale dar și din perspectiva C.E.D.O. (inculpatul fiind arestat la data de 25 mai 2011), iar controlul judiciar este insuficient pentru asigurarea scopului procesului penal.
Așa fiind, se constată că încheierea atacată este legală, temeinică și riguros motivată, motivele de recurs invocate fiind nefondate.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 1609 C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) Cod de procedură penală, recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.I.M. împotriva Încheierii nr. 1028 din 12 iulie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 5713/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 iulie 2011.