Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 986 din 5 iulie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 1608 alin. (2) C. proc. pen. s-a admis cererea formulată de inculpatul G.N. și s-a dispus liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia.
Pe timpul liberării provizorii sub control judiciar inculpatul va respecta obligațiile prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., respectiv:
a) să nu depășească limita teritorială a țării fără încuviințarea instanței;
b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
c) să se prezinte la secția de poliție în a cărei rază teritorială locuiește inculpatul, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție;
d) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
Conform art. 1602 alin. (32) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care-i revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului G.N. de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis la data de 25 mai 2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, dacă nu este arestat în altă cauză.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, inculpatul G.N. a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar, solicitând în temeiul art. 1602 și urm. C. proc. pen., liberarea sa sub control judiciar.
Prima instanță a apreciat că actele și lucrările dosarului de urmărire penală nu dovedesc și nici nu sugerează existența unor împrejurări care să justifice concluzia necesității împidicării inculpatului G.N. „să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemnea fapte” și, pe cale de consecință să justifice concluzia continuării privării sale de libertate pe aceste temeiuri legale.
Aceste împrejurări nu pot fi deduse din natura infracțiunilor presupus a fi săvârșite, din gradul de pericol social concret al acestora, stadiul actual al cercetărilor, frecvența unor astfel de infracțiuni.
Potrivit actelor de urmărire penală, inculpatul G.N. este cercetat pentru infracțiunea de dare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 255 pct. 1 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.
1) La data de 2 iunie 2010, inculpatul G.N., comerciant chinez și intermediar vamal acționând în Portul Constanța Sud Agigea, i-a promis ofițerului de poliție, inculpatul P.A.S., favoruri materiale pentru acesta și, după caz, pentru altul, urmând ca în schimbul acestora să beneficieze de protecția ofițerului de poliție prin furnizarea ed informații, dar și prin protecția efectivă a afacerilor sale ilegale față de eventuale controale ori anchete ale autorităților statului, fapte contrare atribuțiilor de serviciu ale acestuia din urmă.
Astfel, la data susmenționată, inculpatul i-a promis inculpatului P.A.S., la cererea acestuia, că îi va face rost de o cantitate semnificativă de mărfuri importate din R.P. Chineză, îmbrăcăminte și încălțăminte de vară, pentru a fi comercializate prin magazinul unui prieten al ofițerului de poliție.
Periodic (de exemplu, la data de 7 decembrie 2010 ora 15:14:18), inculpatul G.N. i-a cerut ajutorul inculpatului P.A.S. pentru rezolvarea unor probleme apărute în legătură cu activitatea infracțională desfășurată, iar la data de 13 ianuarie 2010 ora 10:39:40, inculpatul P.A.S. l-a avertizat că are probleme cu autoritățile, prin expresia codată „e nasol la tine acolo!”, însoțită de propunerea de a se întâlni urgent pentru a rezolva problema.
2) La data de 7 ianuarie 2011, orele 1510:47, inculpatul G.N. a negociat oferirea unui plic cu bani lucrătorilor vamali de la B.V.C.S.A., prin intermediul numitului F.P. și a unui personaj descris ca „Viorel” sau „Chelios”, pentru introducerea în țară a unor containere cu mărfuri diverse și lustre.
Prima instanță a constatat că inculpatul G.N. face parte, potrivit organelor de urmărire penală, din ultimul palier al presupusului grup infracțional, acesta nefiind cercetat și pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Fără a nega gravitatea presupuselor acte materiale de dare de mită, această gravitate este situată sub cea a presupuselor acte materiale de luare de mită săvârșite de persoane îndeplinind anumite funcții de natură a înlesni sau favoriza activități presupus infracționale ce formează obiectul prezentului dosar.
La data soluționării cererii, se aflau în libertate unii coinculpați menționați în actele de urmărire penală la palierele superioare ale presupusului grup infracțional.
Prima instanță a apreciat că este justificată apărarea inculpatului în sensul că inculpatul față de care se pretinde că s-ar fi săvârșit infracțiunea de dare de mită este cercetat, în prezent, în stare de libertate, în timp ce el este cercetat în stare de arest.
Datele personale ale inculpatului G.N. – durata îndelungată a rezidenței în România, lipsa antecedentelor penale, existența unui domiciliu stabil, a unei familii organizate – a sugerat că acesta, pus în libertate provizorie, sub condiții restrictive și de control judiciar, nu va influența buna desfășurare a procesului penal, nu va încerca să se sustragă de la urmărirea penală sau de la judecată, nu va săvârși alte infracțiuni, nu va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A.
Amplele concluzii ale reprezentantului parchetului, ale apărătorului intimatului inculpat, precum și ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează:
Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii formulate de inculpat, atât condiția pozitivă prevăzută de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., cât și cerințele negative prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.
Condiția pozitivă vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, determinată de cuantumul pedepsei prevăzute de lege.
Sub acest aspect, potrivit art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Condiția negativă vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.
Astfel, potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., cererea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În ceea ce privește prima condiție, referitor la cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege, Înalta Curte constată că infracțiunile sunt infracțiuni de corupție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererea inculpatului G.N. este admisibilă.
De asemenea, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite și condițiile negative cerute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., circumstanțele cauzei neoferind date relevante pe care să se întemeieze în mod rezonabil presupunerea că, lăsat în libertate, inculpatul ar întreprinde acte de natură a influența bunul mers al procesului penal sau că există pericolul de săvârșire a altor infracțiuni.
În aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în absența unor criterii legale, Înalta Curte consideră că trebuie să se raporteze atât la elemente care țin de circumstanțele concrete ale cauzei, cât și de datele care circumstanțiază persoana inculpatului.
Fără îndoială că fapta pentru care este cercetat
inculpatul este deosebit de gravă, însă, raportat la obiectul prezentei cereri, Înalta Curte nu va face o analiză a acestor aspecte, avute în vedere de judecătorul care a soluționat propunerea de arestare preventivă.
Pe de altă parte, natura, gravitatea și efectele faptei nu pot constitui criterii care să îl excludă de plano pe inculpat de la beneficiul legal și constituțional al liberării provizorii, în lipsa unor elemente capabile să demonstreze că eliberarea acestuia ar aduce cu adevărat prejudicii ordinii publice or, în speță, acuzarea nu a indicat asemenea date, iar existența lor nu este susținută nici de actele dosarului.
A considera că o persoană acuzată de o faptă de o anumită gravitate trebuie arestată preventiv și menținută în această stare până la soluționarea fondului cauzei, fără posibilitatea de a fi pusă în libertate în cursul procedurii este nepermis, fiind contrar scopului instituției liberării provizorii sub control judiciar, așa cum este reglementată în art. 1601 și art. 1602 C. proc. pen.
Art. 136 alin. (1) C. proc. pen., prevede că în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detenție pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei se poate lua față de acesta una din măsurile preventive: reținerea, obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara, arestarea preventivă.
Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
Pe de altă parte, regula respectării libertății individuale stabilită în art. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, consacrată și de legislația internă, inclusiv la nivel constituțional, permite derogări numai în cazuri excepționale care reclamă protejarea interesului public.
Tulburarea ordinii publice provocată ca urmare a comiterii unei infracțiuni nu poate constitui un motiv pertinent și suficient pentru refuzul de liberare din detenție provizorie decât dacă indicii concrete demonstrează că prin lăsarea acuzatului în libertate, ordinea publică ar fi realmente amenințată. Or, în speță, asemenea indicii nu există.
Ori de câte ori acest risc nu poate fi în mod rezonabil reținut, persoana acuzată este îndreptățită să obțină punerea sa în libertate, înainte de a fi judecată.
Sub un alt aspect, o mare pondere în aprecierea temeinicei unei cereri de liberare provizorie trebuie să o aibă datele care țin de persoana inculpatului.
În acest sens, jurisprudența C.E.D.O. a statuat că pericolul pe care îl prezintă inculpatul și care i-ar atrage starea de detenție provizorie nu trebuie apreciat numai pe baza gravității faptei, a sancțiunilor penale și a celor civile care îl amenință pe inculpat ci în cauză intervin și alte circumstanțe cum ar fi: caracterul inculpatului, moralitatea sa, domiciliul, profesia, resursele materiale, legătura cu familia (cauza N. contra A.).
Or, inculpatul G.N. are un domiciliu stabil, are familie organizată, nu are antecedente penale.
Liberarea provizorie, indiferent de modalitate, este o instituție destinată să concilieze libertatea individuală (prin evitarea detenției) și protecția socială (impunând un control asupra persoanei liberate, prin stabilirea de obligații sau restricții ale libertății).
Întrucât măsurile preventive aduc atingere libertății individuale consfințită ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanțiile juridice care să împiedice orice abuz în luarea și menținerea măsurilor preventive.
Deși nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele măsuri – chiar dacă sunt de natură diferită – fiind același și anume, buna desfășurare a procesului penal în ansamblul său [art. 136 alin. (1) C. proc. pen.].
Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune menținerea față de inculpat a măsurii arestării preventive.
În condițiile arătate, Înalta Curte consideră că scopul măsurilor preventive – așa cum este definit de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. – poate fi realizat și prin liberarea provizorie a inculpatului, cu impunerea unui control judiciar care presupune respectarea condițiilor restrictive de drepturi ce vor fi stabilite de instanță.
Așa fiind, se constată că încheierea atacată este legală, temeinică și riguros motivată, motivele de recurs invocate fiind nefondate.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 1609 C. proc. pen., recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., va fi respins, ca nefondat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, pentru intimatul inculpat G.N., în sumă de 25 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul interpretului de limba chineză se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., împotriva încheierii nr. 986 din 5 iulie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5575/1/2011 privind pe intimatul inculpat G.N.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, pentru intimatul inculpat G.N., în sumă de 25 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul interpretului de limba chineză se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 iulie 2011.