Asupra recursului de față,
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1131 din 27 iulie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul D.L.A., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că inculpatul a formulat prin apărătorul său, cerere de liberare provizorie sub control judiciar în temeiul dispozițiilor art. 1602 C. proc. pen.
S-a motivat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1602 C. proc. pen., în sensul că nu există date din care să rezulte că inculpatul ar putea săvârși alte infracțiuni, ori că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, iar față de comentariile laudative la adresa sa și mai ales afirmațiile pozitive ale șefului A.N.A.F. la adresa sa, nu se poate reține că inculpatul D.L.A. a făcut parte dintr-o grupare infracțională organizată. A mai arătat că în ce-l privește pe inculpat, nu s-au administrat probe suplimentare, nu au apărut elemente noi care să justifice menținerea în stare de arest a acestuia și consideră că cererea de liberare provizorie poate fi admisă chiar dacă există presupunerea rezonabilă că ar fi comis faptele; inculpatul este căsătorit, are un copil de 4 ani și nu sunt date din care să rezulte că ar putea să se sustragă de la urmărirea penală.
Examinând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut că arestarea inculpatului D.L.A. s-a dispus prin încheierea nr. 759 din data de 25 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, definitivă prin respingerea recursului inculpatului conform încheierii nr. 143 din 31 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători.
Prin încheierea nr. 888 din 18 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală (definitivă prin respingerea recursului inculpatului D.L.A. conform încheierii nr. 154 din 21 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători), a fost prelungită starea de arest a inculpatului D.L.A. pentru încă 30 de zile.
Ulterior, prin încheierea din data de 11 iulie 2011 nr. 1026, a fost prelungită cu încă 30 de zile măsura arestării preventive a acestui inculpat.
Conform actelor și lucrărilor dosarului de urmărire penală, inculpatul D.L.A. este cercetat pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, constând în faptul că ar fi aderat și sprijinit un grup infracțional organizat.
Astfel, în perioada anului 2010 - începutul anului 2011, în calitatea deținută, de Ș.B.V. Constanța Sud Agigea a aderat și sprijinit grupul infracțional organizat.
În acest context, împreună cu inculpatul B.E., începând cu data de 27 octombrie 2010, a ordonat blocarea completă a intrării în țară a mărfurilor de tip textile și încălțăminte, iar apoi, peste câteva zile, a tuturor mărfurilor importate prin B.V. Constanța Sud Agigea, ca măsură de retorsiune pentru neplata de către unii intermediari vamali, printre care, în special inculpatul D.M. și inculpatul A.N.A.R.B.M., a taxelor cuvenite grupului infracțional organizat din care făcea parte, inclusiv a sumelor datorate cu titlu de mită către lucrătorii vamali. Această acțiune era menită a-i determina pe intermediarii vamali menționați să achite aceste sume de bani.
Inculpatul D.L.A. a fost permanent informat de membrii grupului infracțional organizat despre acțiunile infracționale desfășurate în B.V. Constanța Sud Agigea, solicitându-i-se acordul cu privire la acestea.
Astfel, cu ocazia unor operațiuni de tranzit vamal efectuate de intermediarul A.N.A.R.B.M. la data de 24 august 2010, în privința unor mărfuri introduse în țară prin B.V. Constanța Sud Agigea, cu destinația vamală Slobozia, pentru care s-a plătit mită lucrătorilor vamali prin intermediul inculpatului T.D.I., acesta l-a informat de cele întâmplate pe inculpatul D.L.A.
La data de 25 septembrie 2010 (ora 16:08:08), într-o discuție dintre inculpatul T.D.I. și inculpatul O.C.C., adjunctul inc. D.L.A., s-a menționat de către O.C.C. că s-a luat legătura și cu D.L.A., care a fost de părere că se vor face de râs, deoarece toate operațiunile erau închise și totul „e în regulă, fără probleme”.
În legătură cu întârzierile la plata datoriilor către comisionarii vamali, incluzând și sumele date ca mită lucrătorilor vamali, la data de 12 octombrie 2010, inculpatul T.D.I. i-a cerut inculpatului D.L.A. să facă presiuni asupra inculpatului D.M. pentru a-și plăti datoriile.
La 24 octombrie 2010, orele 13:24:06, într-o discuție purtată între inculpatul T.D.I. și inculpatul Ț.V., referitoare la introducerea în țară a unor containere cu mărfuri prin firme fantomă, s-a afirmat că despre aceste operațiuni a fost informat și D.L.A.
La data de 26 octombrie 2010, orele 10:09:08, inculpatul T.D.I. i-a cerut sfatul inculpatului D.L.A. cum să procedeze în cazul unui client al C.C.S., G.B.V., care realizează o operațiune de tranzit vamal către B.V.T.E. București, ocazie cu care inculpatul D.L. a promis să îi ajute, precizând că mita ce trebuie oferită la biroul vamal de destinație este de 500 euro („o palmă europeană”).
La data de 27 octombrie 2010, inculpatul D.L.A. a direcționat un client, prin intermediul inculpatului P.L. către inculpatul T.D.I. pentru rezolvarea unor operațiuni de tranzit vamal, prin darea de mită lucrătorilor vamali implicați.
La data de 03 noiembrie 2010, ora 08:29:18, inculpatul D.L.A. i-a cerut inculpatului T.D.I. să-i facă legătura unui prieten al său cu „A.” (inculpatul M.R.), pentru realizarea unor operațiuni de import prin intermediul acestuia, iar la data de 03 noiembrie 2010 ora 09:15:11, inculpatul T.D.I. a luat legătura cu inculpatul M.R. în sensul cerut de inculpatul D.L.A.
La data de 13 noiembrie 2010, orele 15:12:33, inculpatul T.D.I. i-a recomandat inculpatului C.M. să ia legătura cu inculpatul D.L., pentru că așa i-a indicat acesta din urmă pentru rezolvarea unor probleme în legătură cu operațiunile vamale ale acestuia (a se vedea și 13. 11. 2010 orele 15:54:28), ce presupuneau introducerea în țară de mărfuri contrafăcute, purtând însemnele mărcii C.K. În final, problema s-a rezolvat prin plata unei mite în valoare de 3.000 dolari S.U.A., prin intermediul inculpatului T.D.I. (13 noiembrie 2010 ora 20:50:31).
La data de 15 noiembrie 2010, orele 10:19:21, inculpatul D.L.A. a intervenit pe lângă inculpații Ț.V. și T.D.I. pentru rezolvarea de către aceștia a unei operațiuni vamale a unui prieten al său, vizând introducerea în țară, în condiții ilegale, a 4 containere cu mărfuri.
La data de 13 ianuarie 2011, orele 09:50:06, inculpatul T.D.I. i-a cerut numitului O.M., angajat al C.C.S., să îl întrebe și pe inculpatul D.L.A. dacă este de acord cu o operațiune vamală în care este implicată o persoană neagreată de acesta.
La data de 22 septembrie 2010, orele 11:50:34, inculpatul D.L.A. i-a dat consultații de specialitate vamală numitului T. despre modul cum ar trebui să procedeze pentru introducerea în țară a unor mărfuri importate din China, cu mențiunea „porțelan” în actele de proveniență, pentru a o putea declara la vamă ca „ceramică”, încadrare tarifară ce presupunea taxe mai mici. (orele 12:58:45).
La data de 03 octombrie 2010, orele 10:01:44, inculpatul D.L.A. a fost avertizat de un lucrător de poliție că situația este dificilă, „pentru că nu au rezolvat [..] chestiunea”, acesta precizând că va vorbi pentru a afla ce s-a întâmplat. Lucrătorul de poliție a mai precizat „te rog mult de tot, pentru că e mare criză și e dificil.”
La aceeași dată, orele 11:18:18, inculpatul i-a comunicat lucrătorului de poliție, într-un limbaj codat că persoana „a avut presiunea mai mică la o roată, altfel decât presiunea recomandată de producător”.
La data de 22 noiembrie 2010, orele 12:37:11, inculpatul D.L.A. s-a implicat în rezolvarea unei probleme legată de activitatea vamală a inculpatului M.R., arătându-i inculpatului B.E. că „nu am putut să vorbesc decât la telefon și n-am putut să-i spun nume, cu astea, concret”.
Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (10) din Constituția României și de art. 136 alin. (2) art. 1601 și următoarele din C. proc. pen., prima instanță a apreciat că formularea unei cereri de liberare provizorie este condiționată, de luarea prealabilă a măsurii arestării și nu presupune încetarea sau schimbarea temeiurilor care au impus luarea măsurii arestării, deoarece, în aceste ipoteze, devin incidente alte instituții de drept procesual penal, revocarea arestării sau înlocuirea arestării, existând dreptul judecătorului de a acorda sau nu liberarea provizorie, instituția indicată constituind „substituent” al măsurii arestării.
Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul D.L.A., s-a reținut că aceasta îndeplinește condițiile pentru admiterea în principiu [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)], care se referă la natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, determinate de cuantumul pedepsei prevăzute de lege, având în vedere și decizia de recurs în interesul legii nr. 7 din 9 februarie 2009 (M. Of. nr. 694/15.10.2009) pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, infracțiunile ce intrau în scopul grupului infracțional organizat fiind infracțiuni de corupție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani.
În ceea ce privește condiția negativă prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie, s-a apreciat de către prima instanță că aceasta nu este îndeplinită.
Din coroborarea dispozițiilor art. 1602 alin. (1) și art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., prima instanță a constatat că acordarea liberării provizorii sub control judiciar are un caracter facultativ, chiar și în ipoteza în care inculpatul nu s-ar afla în vreunul din cazurile de împiedicare a acordării liberării provizorii prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.
S-a constatat că probatoriul administrat de către procuror până la acest moment procesual este de natură a conduce la presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat penal, fiind îndeplinită exigența prevăzută de art. 143 C. proc. pen. Urmărirea penală este în curs de desfășurare, cauza fiind destul de complexă, iar temeiurile în baza cărora s-a dispus măsura arestării preventive nu s-au schimbat, nu au intervenit elemente noi, favorabile, în ceea ce privește poziția procesuală a inculpatului.
Procedând la analiza numai a aspectelor avute în vedere de dispozițiile art. 1601 - art. 16010 C. proc. pen. și nu la analiza temeiurilor arestării preventive, prima instanță a constatat că instanța, atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, la cerere, poate dispune liberarea provizorie, sub control judiciar, dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., neexistând obligația de admitere a cererii.
S-a apreciat că la verificarea temeiniciei unei cereri de liberare sub control judiciar se pornește de la una dintre premisele esențiale ale liberării provizorii, respectiv subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, deoarece dacă aceste temeiuri s-ar schimba ori ar înceta, instanța ar fi obligată ca, la cerere sau din oficiu, să dispună, după caz, înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive, nemaimpunându-se, prin ipoteză, problema liberării provizorii.
S-a concluzionat că pentru a refuza liberarea provizorie pe considerente de netemeinicie, instanța trebuie să constate existența unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere la luarea măsurii preventive, care să justifice convingerea că lăsarea inculpatului în libertate, chiar provizorie și restrânsă printr-un control judiciar, nu este totuși oportună.
Prin interpretarea sistematică a dispozițiilor procedurale din materia măsurilor preventive, în corelație și cu exigențele C.E.D.O. și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, s-a reținut că astfel de temeiuri privesc, fie aspecte legate de buna desfășurare a procesului penal, respectiv existența unor date, altele decât cele avute în vedere de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal ar putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptei pentru care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul și mijloacele de săvârșire ori prin urmări aceasta să fi produs o gravă vătămare relațiilor sociale ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conștiinței publicului, astfel încât liberarea inculpatului, chiar provizorie, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială și neîncredere în actul de justiție.
Față de argumentele expuse prima instanță a constatat că cererea inculpatului este neîntemeiată, la acest moment procesual, buna desfășurare a procesului penal putând fi compromisă prin faptul că instanța nu a fost încă sesizată cu rechizitoriul, s-au mai efectuat acte de urmărire penală de la data arestării preventive a inculpatului și până în prezent, și urmează să fie efectuate și alte acte procesuale, urmărirea penală nefiind finalizată, față de numărul mare de persoane implicate, cauza și implicit urmărirea penală fiind complexe, fiind ridicate documente de la societăți comerciale care au beneficiat de acordul liberului de vamă, ce urmează să fie verificate.
De asemenea, având în vedere modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, numărul actelor materiale reținute în sarcina inculpatului, calitatea avută de acesta, de șef al Vămii Constanța Sud Agigea rezultă pericolul concret pe care îl constituie lăsarea sa în libertate, aducându-se atingere valorilor sociale și regulilor de drept instituite într-un stat democratic, generându-se în rândul opiniei publice ideea că funcționarii vamali se pot folosi de funcțiile lor pentru obținerea de beneficii materiale, prejudiciind buna reputație a autorităților publice. O reacție blândă față de acest gen de inculpați ar putea crea un sentiment de insecuritate publică și ar face ineficiente măsurile legislative care au menirea să înfrângă recrudescența penală de corupție generând, totodată, neîncredere în capacitatea justiției de a reacționa la astfel de fenomene și, prin aceasta, punând în pericol ordinea publică de drept, aflată într-o relație cauzală cu actul de înfăptuire a justiției.
Concomitent, prima instanță, văzând relaționarea dintre circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele personale ale inculpatului, a avut în vedere și urmarea socialmente periculoasă a infracțiunii, lezarea gravă a relațiilor sociale ocrotite prin incriminarea infracțiunilor care aduc atingere unor activități de interes public.
Din actele și lucrările dosarului de urmărire penală, prima instanță a reținut presupusa existență a unui grup infracțional organizat pe șase paliere, probele sau indiciile temeinice, în sensul art. 143 alin. (1) cu referire la art. 681 C. proc. pen., existente la dosar, și funcțiile publice sau private îndeplinite de persoanele față de care se efectuează cercetări până la acest moment, sugerând ca posibilă o astfel de organizare a presupusei activități infracționale a inculpaților, procurorii anticorupție situându-l pe inculpatul D.L.A. la palierul nr. 3. În cauză, în raport cu modul de organizare și ierarhizare al presupusului grup infracțional, astfel cum acesta este prezentat în actele și lucrările dosarului de urmărire penală, situarea inculpatului D.L.A. la unul din paliere superioare ale acestuia (palierul nr. 3 „palierul de comandă și coordonare la nivelul sistemului vamal”) - având în vedere probele și indiciile temeinice existente până în prezent, este de natură a justifica concluzia privind „necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte” în sensul dispozițiilor art. 1602 C. proc. pen., garanțiile de ordin personal (buna conduită avută anterior, lipsa antecedentelor penale, faptul că are în întreținere 1 copil și are o familie organizată), cât și cele prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., neînlăturând pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate.
Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o, astfel după cum rezultă din concluziile orale ale apărătorului ales, prezentate în partea introductivă a prezentei decizii, pentru folosirea de argumente străine instituției juridice a liberării provizorii sub control judiciar, aprecierea asupra temeiniciei cererii prin raportare, în mod eronat, la temeiurile arestării, inexistența elementelor în sensul neîndeplinirii condiției prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., necesitatea respectării principiului egalității și dreptului la un proces echitabil (având în vedere că alți inculpați, aflați în aceeași situație sunt cercetați în libertate), necesitatea analizării posibilității aplicării măsurilor alternative celor privative de libertate, împrejurarea că probele administrate ulterior luării, față de inculpat, a măsurii arestării preventive, nu au legătură cu acesta.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
În același sens sunt și dispozițiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., prevede condițiile concrete în care aceasta poate fi acordată.
Rezultă, așadar, că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)] și care presupune îndeplinirea unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării luate față de învinuit sau inculpat.
Analizând actele dosarului se constată că întemeiat prima instanță a considerat că la acest moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului nu era oportună.
Se reține, astfel, că prin hotărâri judecătorești definitive succesive, față de inculpat a fost luată și apoi prelungită măsura arestării preventive.
Totodată, se constată că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul instituțiilor vamale și portuare din Municipiul Constanța s-a constituit un grup infracțional organizat, incluzând oameni politici deținători ai unor importante funcții de stat (secretar general al M.A.I./senator al României), persoane cu funcții de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de afaceri implicați în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice beneficiare curente a mărfurilor importate în România și transportatori, grup ce avea ca scop deturnarea activităților legale ale autorităților statului român în privința activității de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe raza D.R.A.O.V. Constanța, dar și din Municipiul București, prin acapararea instituțiilor competente, determinate să își exercite prerogativele exclusiv pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracțional organizat.
Practicile grupului infracțional organizat constau în instituirea unei rețele structurale funcționale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în țară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau însoțite de avizele sau autorizațiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte cantități decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a documentelor de achiziție externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de la societăți comerciale ori din țări ce necesită taxarea anti-dumping, fără perceperea acestor taxe.
Rețeaua constituită de grupul infracțional organizat percepea sume de bani ilicite, inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul vamal.
Infracțiunile, mijloace de acțiune ale grupului infracțional organizat, erau reprezentate de darea și luarea de mită, traficul de influență, evaziunea fiscală, contrabanda, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală, infracțiuni contra drepturilor de marcă industrială înregistrată.
Potrivit cercetărilor efectuate până în prezent membrii grupului infracțional organizat erau structurați pe paliere de conducere și control: B.E. și P.A.C., de protecție externă: M.L. și B.M., comandă și coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S., D.L.A., B.L., O.C.C. și S.I., execuție la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V., D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuție – comisionari vamali și angajați ai comisionarilor vamali: T.D.I., Ț.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R., D.I., execuție – intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A., A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.
Se reține, de asemenea, că actele dosarului furnizează date apte a crea presupunerea rezonabilă că inculpatul s-a implicat în acțiunile grupului infracțional în calitate de Ș.B.V. Constanța Sud Agigea, prin luarea de măsuri față de persoanele care nu achitau datoriile avute față de membrii grupului, solicitându-i-se acordul în ceea ce privește acțiunile desfășurate la B.V. Constanța Sud Agigea și fiind informat cu privire la activitățile derulate de ceilalți inculpați, cărora în anumite situații le oferea sfaturile considerate corespunzătoare, infracțiunile fiind prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003.
Probele administrate creează presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis respectivele fapte, de o gravitate deosebită, având în vedere amploarea activității grupului infracțional, scopurile acestuia și impactul exercitat din punct de vedere economic și social.
Faptele pentru care inculpatul este cercetat și pentru care s-a luat măsura arestării preventive respectă, sub aspectul regimului sancționator, condițiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplinește condiția oportunității, implicit prevăzută de normele ce reglementează această instituție.
Acordarea liberării sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, doar instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei măsuri, normele europene necontravenind dispozițiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului, calitatea acestuia, modul de săvârșire al faptei, natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.
Totodată, dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenție, anterior indicat, nu instituie o obligație de acordare a liberării persoanei private de liberate în cursul procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanții în sensul arătat de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative celor privative de libertate, chiar în accepțiunea art. 136 alin. (2) C. proc. pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Așa fiind, se constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care acestea au fost comise și impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor preventive nu poate fi, cel puțin în stadiul procesual actual, atins fără privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfășurări a procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată și amplul probatoriu ce trebuie în continuare administrat pentru aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele.
La aprecierea asupra acordării liberării provizorii sub control judiciar circumstanțele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere și nici să prevaleze principiului aflării adevărului și necesității desfășurării normale a procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la inculpat nu sunt suficiente în speță pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat față de interesul general al menținerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanțe, dreptului persoanei deținute de a fi cercetată în stare de libertate.
Așa fiind, se reține că soluția dispusă de către prima instanță a realizat o corectă interpretare și aplicare, cauzei concrete dedusă judecății, a normelor legale incidente în speță, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros argumentată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Soluția primei instanțe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive, reglementat de art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., care, în prezenta cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absența privării de libertate a inculpatului, având în vedere natura infracțiunilor despre care există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea acestora, complexitatea cauzei și necesitatea desfășurării în bune condiții a urmăririi penale.
Sub acest aspect se reține că sunt nefondate criticile apărării în sensul că instanța s-a raportat în mod greșit la aspecte circumscrise temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și că ar fi utilizat argumente străine de natura pricinii, deoarece numai o examinare concretă a situației particulare a inculpatului (care implica și analiza circumstanțelor reale și personale) putea oferi date apte a forma convingerea instanței cu privire la oportunitatea sau, dimpotrivă, la inoportunitatea acordării liberării provizorii.
Totodată, nu pot fi primite susținerile apărării în sensul inexistenței de date privind un potențial comportament negativ al inculpatului ulterior liberării, în condițiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., inoportunitatea acordării liberării provizorii rezultând implicit din natura și gravitatea faptelor despre care există date ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, condițiile și circumstanțele reale și personale ale inculpatului, impresia creată publicului în sensul funcționării clandestine și ilicite a unui sistem paralel cu cel al autorităților statului, ce urmărea realizarea intereselor private ale membrilor săi și care, în mod evident, presupunea o reacție fermă a organelor judiciare.
Se reține, de asemenea, că independent de ordinea aleasă de organul de urmărire în administrarea probelor, actele dosarului creează presupunerea, pentru considerentele anterior expuse, influențării negative a posibilității de realizare a scopului procesului penal prin admiterea, la acest moment procesual, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la necesitatea de a fi avută în vedere posibilitatea de luare față de inculpat a unor măsuri preventive alternative, se reține, după cum s-a motivat și în cele ce preced, că această posibilitate nu poate fi avută în vedere în mod abstract și fără observarea prevederilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen., analiza coroborată a normelor legale incidente în cauză întemeind soluția primei instanțe.
Cu privire la susținerea apărării în sensul că se impune ca inculpații să beneficieze de un tratament identic și să fie cercetați în stare de libertate, se constată că principiul egalității de tratament nu poate fi înțeles într-un sens ce l-ar deturna de la menirea sa originară, de asigurare a egalității persoanelor fără discriminări, ci trebuie interpretat în sensul ca unul și același tratament trebuie aplicat persoanelor aflate în situații identice, ceea ce nu este cazul în situația inculpaților cercetați în prezenta cauză.
Rezultă, așadar, că argumentele invocate de către instanță, contrar susținerilor apărării, sunt apte a justifica soluția dispusă, care este legală, temeinică și riguros motivată.
Pentru considerentele ce preced dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.L.A. împotriva încheierii nr. 1131 din 27 iulie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 6060/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 august 2011.