Asupra recursului de față,
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1136 din 29 iulie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul O.C.C., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că inculpatul O.C.C. a formulat, prin apărătorul său, cerere de liberare provizorie sub control judiciar în temeiul dispozițiilor art. 1602 C. proc. pen.
S-a motivat că, în privința temeiniciei cererea de liberare sub control judiciar este întru totul conformă cu dispozițiile art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., în referire la decizia nr. VII/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în recurs în interesul legii, respectând și cerințele alin. (2) art. 1602 C. proc. pen., întrucât la dosarul cauzei nu există date din care ar rezulta necesitatea de a fi împiedicat să săvârșească alte infracțiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea martorilor, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă, sau prin alte asemenea fapte.
Prima instanță, examinând actele și lucrările dosarului, a constatat că prin încheierea de ședință nr. 759 din 24 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile a inculpatului O.C.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 254 pct. 1 și 2 C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.
În esență, s-a reținut că inculpatul O.C.C. a inițiat și constituit un grup infracțional organizat, constând în aceea că, în calitate de adjunct al Ș.B.V. Constanța Sud Agigea a săvârșit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, mai multe acte materiale specifice infracțiunii de luare de mită.
S-a reținut că, în concret, inculpatul O.C.C., atât singur, cât și împreună cu alți lucrători vamali din cadrul B.V. Constanța Sud Agigea, a cerut diverse sume de bani de la mai mulți intermediari vamali și importatori, printre care A.E.H., A.N.A.R.B.M., M.R., C.M., C.L. și alții, prin intermediul comisionarului T.D.I., reprezentant al C.C.S. SRL Constanța, în scopul de a-și încălca atribuțiile de serviciu și, împreună cu subordonații săi M.A., R.V. ș.a. să permită intrarea în țară a unor containere importate, ce conțineau, după caz: mărfuri contrafăcute, alte mărfuri decât cele înscrise în declarația vamală de import sau mărfuri în alte cantități ori cu o altă valoare decât cele declarate sau, în scopul de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu, prin procesarea respectivelor containere, permițând accesul lor în țară în loc să fie blocate în vamă, fără vreun motiv plauzibil.
De asemenea, în schimbul unor sume de bani provenind de la comisionarii vamali T.D.I., Ț.V., B.S. ș.a., bani strânși de o manieră organizată și colectivă de membrii grupului de criminalitate organizată din care face parte, inculpatul O.C.C. a pus, în repetate rânduri, la dispoziția membrilor grupului informațiile necesare desfășurării activităților corupte la nivelul B.V. Constanța Sud Agigea și și-a folosit, în același scop, prerogativele și puterea managerială pe care o avea în calitate de adjunct al Ș.B.V. Constanța Sud Agigea.
S-a considerat că faptele constituie infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003; art. 254 pct. 1 și 2 C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.
Împotriva acestei încheieri inculpatul a declarat recurs, care a fost respins de către Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Ulterior, măsura arestării preventive a fost prelungită cu încă 30 de zile prin încheierea de ședință nr. 888 din 18 iunie 2011 a secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, rămasă definitivă prin respingerea recursului inculpatului, cât și prin încheierea nr. 1026 din 11 iulie 2011 a secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Având în vedere dispozițiile art. 23 alin. (10) din Constituția României și art. 136 alin. (2), art. 1601 și următoarele C. proc. pen., prima instanță a reținut că formularea unei cereri de liberare provizorie este condiționată, așa cum rezultă din chiar denumirea instituției, de luarea prealabilă a măsurii arestării, și nu presupune încetarea sau schimbarea temeiurilor care au impus luarea măsurii arestării deoarece, în aceste ipoteze, devin incidente alte instituții de drept procesual penal, revocarea arestării sau înlocuirea arestării.
S-a apreciat că din modul de redactare a textului art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., legiuitorul folosind expresia „se poate acorda”, rezultă dreptul judecătorului/instanței de a aprecia asupra acordării sau neacordarii liberării provizorii, care reprezintă un „substituent” al măsurii arestării.
Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul O.C.C., prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)], care se referă la natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, determinate de cuantumul pedepsei prevăzute de lege, având în vedere și decizia pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, nr. 7 din 9 februarie 2009 (M. Of. nr. 694/15.10.2009).
S-a constatat că potrivit dispozițiilor art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina petentului inculpat O.C.C. nu depășește 15 ani închisoare, sub pragul prevăzut de normele procedurale pentru admisibilitatea unei astfel de cereri, infracțiunile ce intră în scopul grupului infracțional organizat fiind infracțiuni de corupție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererea inculpatului este admisibilă.
În ceea ce privește condiția negativă prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie, s-a reținut că aceasta nu este îndeplinită.
Din coroborarea dispozițiilor art. 1602 alin. (1) și art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., reiese caracterul facultativ al acordării liberării provizorii sub control judiciar, chiar și în ipoteza în care inculpatul nu s-ar afla în vreunul din cazurile de împiedicare a acordării liberării provizorii prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.
S-a reținut că, în speță, probatoriul administrat până în acest moment procesual este de natură a conduce la presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat penal, fiind îndeplinită exigența prevăzută de art. 143 C. proc. pen., urmărirea penală este în curs de desfășurare, cauza în care inculpatul este cercetat este destul de complexă, iar temeiurile în baza cărora s-a dispus măsura arestării preventive nu s-au schimbat, nu au intervenit elemente noi, favorabile în ceea ce privește poziția procesuală a inculpatului.
Prima instanță, procedând la analiza numai a aspectelor avute în vedere de dispozițiile art. 1601 – art. 16010 C. proc. pen. și nu la analiza temeiurilor arestării preventive, a constatat că instanța de judecată, atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, la cerere, poate dispune liberarea provizorie, sub control judiciar, dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute de aer.1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., neexistând obligația admiterii, în fond, a cererii.
Astfel, cu ocazia verificării temeiniciei unei cereri de liberare sub control judiciar se pornește de la una din dintre premisele esențiale ale liberării provizorii, respectiv subzistența temeiurilor avute în vedere luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, deoarece dacă aceste temeiuri s-ar schimba ori ar înceta, instanța ar fi obligată ca, la cerere sau din oficiu, să dispună, după caz, înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive, nemaimpunându-se, prin ipoteză, problema liberării provizorii.
S-a concluzionat că pentru a refuza liberarea provizorie pe considerente de netemeinicie, instanța trebuie să constate existența unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere la luarea măsurii preventive, care să justifice convingerea că lăsarea inculpatului în libertate, chiar provizorie și restrânsă printr-un control judiciar, nu este totuși oportună.
Prin interpretarea sistematică a dispozițiilor din materia măsurilor preventive, în corelație și cu exigențele C.E.D.O. și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, s-a reținut că astfel de temeiuri privind, fie aspecte legate de buna desfășurare a procesului penal, respectiv existența unor date, altele decât cele avute în vedere de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesual penal ar putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptei pentru care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul și mijloacele de săvârșire ori prin urmările sale aceasta să fi produs o gravă vătămare relațiilor sociale ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conștiinței publicului, astfel încât liberarea inculpatului, chiar provizorie, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială și neîncredere în actul de justiție.
Față de argumentele expuse s-a apreciat că cererea petentului inculpat este neîntemeiată, deoarece, la acest moment procesual, buna desfășurare a procesului penal poate fi compromisă prin faptul că instanța nu a fost încă sesizată cu rechizitoriul, s-au mai efectuat acte de urmărire penală de la data arestării preventive a inculpatului și până în prezent, urmând a fi efectuate și alte acte procesuale, urmărirea penală nefiind finalizată.
S-a constatat că față de numărul mare de persoane implicate, cauza este complexă, ceea ce presupune o urmărire penală complexă și că au fost ridicate documente de la societăți comerciale care au beneficiat de acordul liberului de vamă, actele urmând a fi verificate.
De asemenea, având în vedere modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, numărul actelor materiale reținute în sarcina inculpatului, calitatea avută de acesta, de adjunct al Ș.V. Constanța Sud Agigea, prima instanță a reținut că rezultă astfel pericolul social concret pe care îl constituie lăsarea sa în libertate, aducându-se atingere valorilor sociale și regulilor de drept instituite într-un stat democratic, generând în rândul opiniei publice ideea că funcționarii vamali se pot folosi de funcțiile lor pentru obținerea de beneficii materiale prejudiciind buna reputație a instituțiilor publice. O reacție blândă față de acest gen de inculpați ar putea crea un sentiment de insecuritate publică și ar face ineficiente măsurile legislative care au menirea să înfrângă recrudescența penală de corupție, generând neîncredere în capacitatea justiției de a reacționa la astfel de fenomene și, punând in pericol ordinea publică de drept, aflată într-o relație cauzală cu actul de înfăptuire a justiției.
Totodată, față de relaționarea dintre circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele personale ale inculpatului, prima instanță a avut în vedere și urmarea socialmente periculoasă a infracțiunii, lezarea gravă a relațiilor sociale ocrotite prin incriminarea infracțiunilor care aduc atingere unor activități de interes public, apreciind că garanțiile de ordin personal (buna conduită avută anterior, lipsa antecedentelor penale, are în întreținere copii minori și are o familie organizată), cât și cele prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., nu înlătură pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul notelor scrise depuse la dosar și concluziile orale formulate de către apărătorul ales al recurentului inculpat (expuse în partea introductivă a prezentei decizii) pentru nelegalitate, netemeinicie, folosirea de argumente ce exced prevederilor legale în materie, prin adăugarea la lege, neoferirea de dovezi în ceea ce privește nerespectarea condițiilor prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., neargumentarea, de o manieră caracterizată prin acuratețe, a soluției dispuse.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
În același sens sunt și dispozițiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., prevede condițiile concrete în care aceasta poate fi acordată.
Rezultă, așadar, că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)] și care presupune îndeplinirea unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării luate față de învinuit sau inculpat.
Analizând actele dosarului se constată că întemeiat prima instanță a considerat că la acest moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului nu era oportună.
Se reține, astfel, că prin hotărâri judecătorești definitive succesive, față de inculpat a fost luată și apoi prelungită măsura arestării preventive.
Totodată, se constată că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul instituțiilor vamale și portuare din Municipiul Constanța s-a constituit un grup infracțional organizat, incluzând oameni politici deținători ai unor importante funcții de stat (secretar general al M.A.I./senator al României), persoane cu funcții de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de afaceri implicați în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice beneficiare curente a mărfurilor importate în România și transportatori, grup ce avea ca scop deturnarea activităților legale ale autorităților statului român în privința activității de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe raza D.R.A.O.V. Constanța, dar și din Municipiul București, prin acapararea instituțiilor competente, determinate să își exercite prerogativele exclusiv pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracțional organizat.
Practicile grupului infracțional organizat constau în instituirea unei rețele structurale funcționale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în țară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau însoțite de avizele sau autorizațiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte cantități decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a documentelor de achiziție externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de la societăți comerciale ori din țări ce necesită taxarea anti-dumping, fără perceperea acestor taxe.
Rețeaua structurală constituită de grupul infracțional organizat percepea sume de bani ilicite, inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul vamal.
Infracțiunile, mijloace de acțiune ale grupului infracțional organizat, erau reprezentate de darea și luarea de mită, traficul de influență, evaziunea fiscală, contrabanda, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală, infracțiuni contra drepturilor de marcă industrială înregistrată.
Potrivit cercetărilor efectuate până în prezent membrii grupului infracțional organizat erau structurați pe paliere de conducere și control: B.E. și P.A.C., de protecție externă: M.L. și B.M., comandă și coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S., D.L.A., B.L., O.C.C. și S.I., execuție la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V., D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuție, comisionari vamali și angajați ai comisionarilor vamali: T.D.I., Ț.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R., D.I., execuție, intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A., A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.
Se reține, de asemenea, că actele dosarului furnizează date apte a creea presupunerea rezonabilă că inculpatul, în calitate de adjunct al Ș.B.V. Constanța Sud Agigea a pretins diverse sume de bani de la mai mulți intermediari vamali și importatori, printre care E.H.A., A.N.A.R.B.M., M.R., C.M., C.L. și alții, prin intermediul comisionarului T.D.I., în scopul de a-și încălca atribuțiile de serviciu și, împreună cu subordonații săi M.A., R.V. ș. a. să permită intrarea în țară a unor containere ce conțineau mărfuri contrafăcute, alte mărfuri decât cele înscrise în declarația vamală de import sau mărfuri în alte cantități ori cu o altă valoare decât cele declarate sau, în scopul de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu, prin procesarea respectivelor containere, permițând accesul lor în țară în loc să fie blocate în vamă, fără vreun motiv plauzibil.
De asemenea, în schimbul unor sume de bani provenind de la comisionarii vamali T.D.I., Ț.V., B.S. ș. a., colectați organizat de membrii grupului de criminalitate organizată din care face parte, inculpatul, în virtutea funcției deținută oferea informațiile necesare desfășurării activităților ilicite la nivelul B.V. Constanța Sud Agigea.
Probele administrate creează presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 și art. 254 pct. 1 și 2 C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen., fapte de o gravitate deosebită, având în vedere amploarea activității grupului infracțional, scopurile acestuia și impactul exercitat din punct de vedere economic și social.
Faptele pentru care inculpatul este cercetat și pentru care s-a luat măsura arestării preventive respectă, sub aspectul regimului sancționator, condițiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplinește condiția oportunității, implicit prevăzută de normele ce reglementează această instituție.
Acordarea liberării sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, doar instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei măsuri, normele europene necontravenind dispozițiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului, calitatea acestuia, modul de săvârșire al faptei, natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.
Totodată, dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenție, anterior indicat, nu instituie o obligație de acordare a liberării persoanei private de liberate în cursul procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanții în sensul arătat de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative celor privative de libertate, chiar în accepțiunea art. 136 alin. (2) C. proc. pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Așa fiind, se constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care acestea au fost comise și impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor preventive nu poate fi, cel puțin în stadiul procesual actual, atins fără privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfășurări a procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată și numărul crescut al probelor ce trebuie în continuare administrate pentru aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Se constată, totodată, că la aprecierea asupra acordării liberării provizorii sub control judiciar circumstanțele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere și nici să prevaleze principiului aflării adevărului și necesității desfășurării normale a procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la inculpat nu sunt suficiente în speță pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat față de interesul general al menținerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanțe, dreptului persoanei deținute de a fi cercetată în stare de libertate.
Așa fiind, se reține că soluția dispusă de către prima instanță a realizat o corectă interpretare și aplicare, cauzei concrete dedusă judecății, a normelor legale incidente în speță, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros argumentată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Soluția primei instanțe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive, reglementat de art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., care, în prezenta cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absența privării de libertate a inculpatului, având în vedere natura infracțiunilor despre care există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea acestora, complexitatea cauzei și necesitatea desfășurării în bune condiții a urmăririi penale.
Rezultă, așadar, că nu pot fi primite susținerile apărării în sensul inexistenței de date privind un potențial comportament negativ al inculpatului ulterior liberării, în condițiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., acesta rezultând, ca, de altfel și caracterul inoportun al admiterii cererii inculpatului, în mod implicit, din natura și gravitatea faptelor despre care există date ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, condițiile și circumstanțele reale și personale ale inculpatului, impresia creată publicului în sensul funcționării clandestine și ilicite a unui sistem paralel cu cel al autorităților statului, ce urmărea realizarea intereselor private ale membrilor săi și care, în mod evident impunea o reacție fermă a organelor judiciare.
Rezultă, așadar, că argumentele invocate de către instanță, contrar susținerilor apărării, sunt apte a justifica soluția dispusă, care este legală, temeinică și riguros motivată.
În ceea ce privește pretinsa adăugare la lege și folosirea de către prima instanță a unor argumente străine de cele reglementate de normele incidente în speță (cu referire specială la caracterul „volitiv” al admiterii unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar) aceste susțineri nu pot fi primite, având în vedere prevederile exprese ale art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. și concluzia ce rezultă cu necesitate din interpretarea gramaticală a normei precitate, cu referire la timpul verbal utilizat de legiuitor.
Totodată, sunt neîntemeiate aserțiunile apărării relative la nemotivarea hotărârii sau folosirea de argumente lipsite de acuratețe, sau care priveau aspecte nerelevante (circumstanțele reale și personale) deoarece, după cum rezultă din aspectele anterior relevate, prima instanță a analizat în concret situația inculpatului, prin raportare la obiectul cererii cu soluționarea căreia a fost investită, numai o astfel de analiză a cauzei (care implica și analiza circumstanțelor reale și personale) putând oferi date apte a forma convingerea instanței cu privire la oportunitatea sau, dimpotrivă, la inoportunitatea acordării liberării provizorii.
Pentru considerentele ce preced dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.C.C. împotriva încheierii nr. 1136 din 29 iulie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 6158/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 august 2011.