Asupra recursului de față,
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1135 din 29 iulie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de recurentul inculpat B.E., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că inculpatul B.E. a formulat, prin apărătorul său, cerere de liberare provizorie sub control judiciar în temeiul dispozițiilor art. 1602 C. proc. pen.
În motivarea cererii, s-a menționat că inculpatul este arestat de circa 2 luni, impactul social al presupuselor fapte și al arestării s-a estompat sau chiar a dispărut, că mai mulți inculpați au fost deja puși în libertate, făcând referire la jurisprudența C.E.D.O., a subliniat că nu există niciunul dintre cele 4 cazuri care ar justifica privarea de libertate a inculpatului, și că, potrivit ierarhiei stabilite de procuror, inculpații la nivelul „palierului 2” al presupusului grup infracțional organizat sunt în libertate. În final, au prezentat și argumente ce țin de datele personale favorabile ale inculpatului.
În baza lucrărilor din dosar, prima instanță a constatat că arestarea inculpatului B.E. s-a dispus prin încheierea nr. 759 din data de 24 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală (definitivă prin respingerea recursului inculpatului B.E. conform încheierii nr. 143 din 31 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători); prin încheierea nr. 888 din 18 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală (definitivă prin respingerea recursului inculpatului B.E. conform încheierii nr. 154 din 21 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători), a fost prelungită starea de arest a inculpatului B.E. pentru încă 30 de zile. La data de 11 iulie 2011 prin încheierea nr. 1026 a fost prelungită cu încă 30 de zile măsura arestării preventive a inculpatului B.E.
Conform actelor și lucrărilor dosarului de urmărire penală, inculpatul B.E. este cercetat pentru:
- infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, constând în faptul că a inițiat și constituit un grup infracțional organizat;
- infracțiunea de cumpărare de influență, prevăzută și pedepsită de art. 6 raportat la art. 7 pct. 3 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea ca, la data de 22 octombrie 2010, inculpatul B.E., la vremea respectivă director al D.D.P., din cadrul C.N.A.P.M.C. SA, i-a oferit învinuitului B.M.M., senator al României, la cererea acestuia, cu titlu gratuit, direct din magazia de confiscări vamale a B.V. Constanța Sud Agigea, 200 de perechi pantofi de sport A. și 200 de treninguri. Aceste bunuri au fost puse la dispoziția învinuitului B.M., prin intermediul inculpaților: T.D.I. (comisionar vamal) și T.H.D., fratele acestuia, lucrător vamal în cadrul B.V. Constanța Sud Agigea, responsabil de confiscările vamale și având gestiunea asupra magaziei de confiscări vamale. Bunurile au fost transportate la domiciliul lui B.E., fratele învinuitului B.M., deținând funcția de director în cadrul C.N.A.P.M.C. SA.
În schimbul furnizării produselor, la cererea expresă a învinuitului B.M.M., senator al României, acesta îi promitea inculpatului B.E. sprijinul, prin influența pe care o are, în virtutea funcției deținute, pentru a direcționa diferite proiecte politico-administrative în sensul impus de interesele acestuia, precum și a întregului grup infracțional condus de acesta. Pentru a realiza acest lucru, învinuitul B.M.M. a promis că va interveni pe lângă persoanele competente să realizeze cerințele respective.
Astfel, la data de 22 noiembrie 2010, orele 1333:55, la solicitarea expresă a inculpatului B.E., învinuitul B.M.M. a promis să-i dea acestuia informații și să se implice personal pentru blocarea unui proiect de restructurare a autorității vamale de pe raza județului Constanța, proiect care, dacă ar fi fost promovat, ar fi încurcat desfășurarea activității grupului infracțional.
La data de 24 noiembrie 2010, orele 1231:46, învinuitul B.M.M. i-a relatat inculpatului B.E. că a făcut demersuri în vederea promovării unui proiect de afaceri ale acestuia, însă sunt șanse scăzute pentru a fi promovat.
La data de 24 noiembrie 2010, orele 1821:19, învinuitul B.M.M. i-a promis inculpatului B.E., la cererea expresă a acestuia, că va interveni într-o problemă pe lângă Ministrul Transporturilor, A.B.
La data de 03 decembrie 2010, ora 1053:02, învinuitul B.M.M. a intervenit pe lângă un ministru pentru a-l păstra în funcție pe fostul director de la D.S.V. Constanța.
La data de 07 mai 2010, ora 0858:11, inculpatul B.E. i-a cerut învinuitului B.M.M., care s-a angajat că va proceda astfel, să intervină pe lângă o persoană influentă, identificată codat ca „doamna” pentru a bloca aducerea unei persoane străine, neagreate de grupul infracțional, la C.N.A.P.M.C.
Prin aceeași convorbire telefonică, inculpatul B.E. i-a cerut învinuitului B.M.M. să intervină pentru blocarea unui ordin ministerial care prevedea obligativitatea scanării tuturor containerelor din Portul Constanța Sud Agigea.
La data de 24 iulie 2010, ora 1007:18, învinuitul B.M.M. s-a angajat, la cererea expresă a inculpatului B.E., să intervină pe lângă numitul I.T. și ministrul transporturilor („doamna”) pentru o chestiune de afaceri discutată anterior de cei doi învinuiți, precum și pe lângă președintele A.N.A.F., S.B., pentru a-l determina să renunțe la atitudinea negativă a acestuia față de D.L.A., Ș.B.V. Constanța Sud Agigea, membru, la rândul său, al grupului infracțional organizat, din care fac parte, atât învinuitul B.M., cât și inculpatul B.E.
În calitate de leader al grupului infracțional organizat descris anterior, începând cu data de 22 octombrie 2010, a ordonat blocarea completă a intrării în țară a mărfurilor de tip textile și încălțăminte, apoi, pentru câteva zile, a tuturor mărfurilor importate prin B.V. Constanța Sud Agigea, ca măsură de retorsiune pentru neplata de către unii intermediari vamali, printre care, în special, inculpatul D.M. (zis F.) și inculpatul A.N.A.R.B.M. (zis M.) a taxelor cuvenite grupului criminal organizat, inclusiv a sumelor datorate cu titlu de mită către lucrătorii vamali. Această acțiune era menită a-i determina pe intermediarii vamali menționați să achite aceste sume de bani.
La data de 29 octombrie 2010, inculpatul B.E. i-a cerut inculpatului Ț.V. să dea, din partea sa, mită unui lucrător vamal neidentificat pentru protejarea intereselor grupului criminal organizat, sume de bani și diverse bunuri, descrise, în limbaj codat, după cum urmează: „9 verzi” (n. n. probabil 900 dolari S.U.A.), „30 de cutii de bulion” și „un sandviș”.
La data de 29 octombrie 2010, inculpatul B.E. a intervenit pe lângă inculpatul D.L.A. (Ș.B.V. Constanța Sud Agigea) pentru ca acesta să se implice în rezolvarea problemelor juridice ale SC Z.D. SRL, societate care, în perioada 08 octombrie 2010 - martie 2011 a efectuat operațiuni ilicite de import de mărfuri subevaluate prin B.V. Constanța Sud Agigea.
La diferite intervale de timp (ex: 07 iunie 2010 și 01 noiembrie 2010) a primit diverse sume de bani (1.000 euro și, respectiv, o sumă descrisă ca „50”) din partea inculpatului T.D.I., în calitatea sa de leader al grupului infracțional.
- infracțiunea de instigare la dare de mită (în legătură cu punctul I. 3.), prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen., raportat la art. 255 pct. 1 C. pen., art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că i-a cerut și l-a determinat pe inculpatul Ț.V. să ofere unui lucrător vamal mită, din partea și în numele său, constând în sume de bani și diverse bunuri, descrise, în limbaj codat, după cum urmează: „9 verz” (n. n. - probabil 900 dolari S.U.A.), „30 de cutii de bulion” și „un sandviș”.
- infracțiunea de instigare la delapidare prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen., raportat la art. 2151 pct. 1 C. pen., constând în aceea că, la solicitarea expresă a învinuitului B.M.M., formulată la data de 22 octombrie 2010, l-a determinat pe inculpatul T.H.D., lucrător vamal la B.V. Constanța Sud Agigea, responsabil cu magazia de confiscări vamale și având gestiunea acesteia, să sustragă din gestiune următoarele bunuri: 200 de perechi pantofi de sport A. și 200 de treninguri.
Potrivit dispozițiilor art. art. 23 alin. (10) din Constituția României și de art. 136 alin. (2), art. 1601 și următoarele C. proc. pen., prima instanță a constatat că formularea unei cereri de liberare provizorie este condiționată, așa cum rezulta din chiar denumirea instituției, de luarea prealabilă a măsurii arestării, și nu presupune încetarea sau schimbarea temeiurilor care au impus luarea măsurii arestării, deoarece, în aceste ipoteze, devin incidente alte instituții de drept procesual penal, revocarea arestării sau înlocuirea arestării (art. 139 C. proc. pen.), existând dreptul judecătorului de a acorda sau nu liberarea provizorie.
Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul B.E., prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)], care se referă la natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, determinate de cuantumul pedepsei prevăzute de lege, după cum rezultă și din decizia pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, asupra recursului în interesul legii nr. 7 din 9 februarie 2009 (M. Of. nr. 694/15.10.2009), deoarece potrivit dispozițiilor art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina petentului inculpat nu depășește 15 ani închisoare, sub pragul prevăzut de normele procedurale pentru admisibilitatea unei astfel de cereri.
S-a argumentat că infracțiunile ce intră în scopul grupului infracțional organizat sunt infracțiuni de corupție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererea inculpatului este admisibilă.
În ceea ce privește condiția negativă prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie, s-a reținut că aceasta nu este îndeplinită.
S-a argumentat de către prima instanță că din coroborarea prevederilor art. 1602 alin. (1) și art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., reiese caracterul facultativ al acordării liberării provizorii sub control judiciar, chiar și în ipoteza în care inculpatul nu s-ar afla în vreunul din cazurile de împiedicare a acordării liberării provizorii prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.
Astfel, probatoriul administrat de către procuror până la acest moment procesual este de natură a conduce la presupunerea rezonabilă (art. 681 C. proc. pen.) că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat penal, fiind îndeplinită exigența prevăzută de art. 143 C. proc. pen.
Urmărirea penală este în curs de desfășurare, cauza în care petentul este cercetat este destul de complexă, iar temeiurile în baza cărora s-a dispus măsura arestării preventive nu s-au schimbat, nu au intervenit elemente noi, favorabile, în ceea ce privește poziția procesuală a inculpatului.
Prima instanță, procedând la analiza numai a aspectelor avute în vedere de dispozițiile art. 1601 - art. 16010 C. proc. pen. și nu la analiza temeiurilor arestării preventive, a constatat că instanța de judecată, atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, la cerere, poate dispune liberarea provizorie, sub control judiciar, dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., neexistând obligația admiterii în fond a cererii.
S-a arătat că la verificarea temeiniciei unei cereri de liberare sub control judiciar se pornește de la una dintre premisele esențiale ale liberării provizorii, respectiv subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, deoarece dacă aceste temeiuri s-ar schimba ori ar înceta, instanța ar fi obligată ca, la cerere sau din oficiu, să dispună, după caz, înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive, nemaimpunându-se, prin ipoteză, problema liberării provizorii.
S-a concluzionat că pentru a refuza liberarea provizorie pe considerente de netemeinicie, instanța trebuie să constate existența unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere la luarea măsurii preventive, care să justifice convingerea că lăsarea inculpatului în libertate, chiar provizorie și restrânsă printr-un control judiciar, nu este totuși oportună.
Prin interpretarea sistematică a dispozițiilor procedurale din materia măsurilor preventive, în corelație și cu exigențele C.E.D.O. și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, rezultă că astfel de temeiuri privesc, fie aspecte legate de buna desfășurare a procesului penal, respectiv existența unor date, altele decât cele avute în vedere de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal al putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptei pentru care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul și mijloacele de săvârșire ori prin urmări aceasta să fi produs o gravă vătămare relațiilor sociale ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conștiinței publicului, astfel încât liberarea inculpatului, chiar provizorie, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială și neîncredere în actul de justiție.
Având în vedere considerațiile expuse, prima instanță a apreciat cererea petentului inculpat ca fiind neîntemeiată, deoarece, la acest moment procesual, buna desfășurare a procesului penal poate fi compromisă prin faptul că instanța nu a fost încă sesizată cu rechizitoriul, s-au mai efectuat acte de urmărire penală de la data arestării preventive a inculpatului și până în prezent, urmând a fi efectuate și alte acte procesuale, urmărirea penală nefiind finalizată, cauza fiind complexă, fiind ridicate documente de la societăți comerciale care au beneficiat de acordul liberului de vamă, actele urmând a fi verificate.
S-a reținut că față de modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, numărul actelor materiale reținute în sarcina inculpatului, calitatea avută de acesta, de asociat al SC C.C.S. SRL, Constanța și leader al grupului de criminalitate organizată din P.C. Sud Agigea rezultă pericolul social concret pe care îl constituie lăsarea sa în libertate, aducându-se atingere valorilor sociale și regulilor de drept instituite într-un stat democratic, generând în rândul opiniei publice ideea că funcționarii vamali se pot folosi de funcțiile lor pentru obținerea de beneficii materiale prejudiciind buna reputație a instituțiilor publice. O reacție blândă față de acest gen de inculpați ar putea crea un sentiment de insecuritate publică și ar face ineficiente măsurile legislative care au menirea să înfrângă recrudescenta penală de corupție. Totodată, ar genera neîncredere în capacitatea justiției de a reacționa la astfel de fenomene și, prin aceasta, s-ar pune în pericol ordinea publică de drept, aflată într-o relație cauzală cu actul de înfăptuire a justiției.
Având în vedere circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele personale ale inculpatului, prima instanță a avut și urmarea socialmente periculoasă a infracțiunii, lezarea gravă a relațiilor sociale ocrotite prin incriminarea infracțiunilor care aduc atingere unor activități de interes public, garanțiile de ordin personal (buna conduită avută anterior, lipsa antecedentelor penale, faptul că are în întreținere 1 copil și are o familie organizată), cât și cele prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., neînlăturând pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o, astfel după cum rezultă din concluziile orale ale apărătorului ales, prezentate în partea introductivă a prezentei decizii, pentru utilizarea de argumente ce exced reglementărilor legale incidente și având caracter conjunctural, greșita apreciere că în libertate inculpatul va comite noi infracțiuni, sau va zădărnici aflarea adevărului (deoarece, în ceea ce îl privește, urmărirea penală a fost finalizată), Judecătoria Sector 1 București, în aprecierea acelorași date, dispunând într-o altă cauză (având ca obiect fapte constatate concomitent cu cele din prezenta cauză) punerea în libertate a inculpatului, faptul că instanța trebuia să aibă în vedere dispunerea de măsuri alternative, necesitatea aplicării în mod echitabil a legii, deoarece inculpați aflați în aceeași situație au fost puși în libertate.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
În același sens sunt și dispozițiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., prevede condițiile concrete în care aceasta poate fi acordată.
Rezultă, așadar, că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)] și care presupune îndeplinirea unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării luate față de învinuit sau inculpat.
Analizând actele dosarului se constată că întemeiat prima instanță a constatat că la acest moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului nu era oportună.
Se reține, astfel, că prin hotărâri judecătorești definitive succesive, față de inculpat a fost luată și apoi prelungită măsura arestării preventive.
Totodată, se constată că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul instituțiilor vamale și portuare din Municipiul Constanța s-a constituit un grup infracțional organizat, incluzând oameni politici deținători ai unor importante funcții de stat (secretar general al M.A.I./senator al României), persoane cu funcții de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de afaceri implicați în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice beneficiare curente a mărfurilor importate în România și transportatori, grup ce avea ca scop deturnarea activităților legale ale autorităților statului român în privința activității de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe raza D.R.A.O.V. Constanța, dar și din Municipiul București, prin acapararea instituțiilor competente, determinate să își exercite prerogativele exclusiv pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracțional organizat.
Practicile grupului infracțional organizat constau în instituirea unei rețele structurale funcționale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în țară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau însoțite de avizele sau autorizațiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte cantități decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a documentelor de achiziție externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de la societăți comerciale ori din țări ce necesită taxarea anti-dumping, fără perceperea acestor taxe.
Rețeaua structurală constituită de grupul infracțional organizat percepea sume de bani ilicite, inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul vamal.
Infracțiunile, mijloace de acțiune ale grupului infracțional organizat erau reprezentate de darea și luarea de mită, traficul de influență, evaziunea fiscală, contrabanda, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală, infracțiuni contra drepturilor de marcă industrială înregistrată.
Potrivit cercetărilor efectuate până în prezent membrii grupului infracțional organizat erau structurați pe paliere de conducere și control: B.E. și P.A.C., de protecție externă: M.L. și B.M., comandă și coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S., D.L.A., B.L., O.C.C. și S.I., execuție la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V., D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuție, comisionari vamali și angajați ai comisionarilor vamali: T.D.I., Ț.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R., D.I., execuție, intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A., A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.
Se reține, de asemenea, că actele dosarului furnizează date apte a crea presupunerea rezonabilă că inculpatul, în calitatea sa de director al D.D.P. din cadrul C.N.A.P.M.C. SA a oferit învinuitului B.M.M., senator al României, la cererea acestuia, cu titlu gratuit, din magazia de confiscări vamale a B.V. Constanța Sud Agigea, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte. prin intermediul inculpaților: T.D.I. (comisionar vamal) și T.H.D., fratele acestuia, lucrător vamal în cadrul B.V. Constanța Sud Agigea (responsabil de confiscările vamale și având gestiunea asupra magaziei de confiscări vamale), în schimbul bunurilor date, învinuitul B.M.M., promițând inculpatului B.E. sprijinul în direcționarea anumitor proiecte politico - administrative în sensul impus de interesele acestuia și a întregului grup infracțional condus de acesta.
Probele administrate creează presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis respectivele fapte, incriminate de dispozițiile art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 61 raportat la art. 7 pct. 3 din Legea nr. 78/2000, art. 25 C. pen., raportat la art. 255 pct. 1 C. pen., art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, art. 25 C. pen., raportat la art. 2151 pct. 1 C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen., fapte de o gravitate deosebită, având în vedere amploarea activității grupului infracțional, scopurile acestuia și impactul exercitat din punct de vedere economic și social.
Faptele pentru care inculpatul este cercetat și pentru care s-a luat măsura arestării preventive respectă, sub aspectul regimului sancționator, condițiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplinește condiția oportunității, implicit prevăzută de normele ce reglementează această instituție.
Acordarea liberării sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, doar instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei măsuri, normele europene necontravenind dispozițiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului, calitatea acestuia, modul de săvârșire al faptei, natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.
Totodată, dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenție, anterior indicat, nu instituie o obligație de acordare a liberării persoanei private de liberate în cursul procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanții în sensul arătat de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative celor privative de libertate, chiar în accepțiunea art. 136 alin. (2) C. proc. pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Așa fiind, se constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care acestea au fost comise și impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor preventive nu poate fi, cel puțin în stadiul procesual actual, atins fără privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfășurări a procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată și amplul probatoriu ce trebuie în continuare administrat pentru aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele.
La aprecierea asupra acordării liberării provizorii sub control judiciar circumstanțele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere și nici să prevaleze principiului aflării adevărului și necesității desfășurării normale a procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la inculpat nu sunt suficiente în speță pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat față de interesul general al menținerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanțe, dreptului persoanei deținute de a fi cercetată în stare de libertate.
Așa fiind, se reține că soluția dispusă de către prima instanță a realizat o corectă interpretare și aplicare, cauzei concrete dedusă judecății, a normelor legale incidente în speță, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros argumentată.
Motivele de recurs invocate sunt nefondate.
Soluția primei instanțe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive, reglementat de art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., care, în prezenta cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absența privării de libertate a inculpatului, având în vedere natura infracțiunilor despre care există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea acestora, complexitatea cauzei și necesitatea desfășurării în bune condiții a urmăririi penale.
Se reține, astfel, că sunt nefondate criticile apărării în sensul că instanța s-a raportat în mod greșit la aspecte necircumscrise prevederilor legale ce reglementează instituția liberării provizorii sub control judiciar, utilizând argumente străine de natura pricinii. Se constată că numai o examinare concretă a situației particulare a inculpatului(care implica și analiza circumstanțelor reale și personale) putea oferi date apte a forma convingerea instanței cu privire la oportunitatea sau, dimpotrivă, la inoportunitatea acordării liberării provizorii, la soluționarea cauzei instanța având în vedere și interpretând în mod just, prin coroborare, prevederile art. 1601 alin. (1) și (2) C. proc. pen.
Argumentele apărării în sensul inexistenței de date privind un potențial comportament negativ al inculpatului ulterior liberării, în condițiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., nu pot fi primite, inoportunitatea acordării liberării provizorii rezultând implicit din natura și gravitatea faptelor despre care există date ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, condițiile și circumstanțele reale și personale ale inculpatului, impresia creată publicului în sensul funcționării clandestine și ilicite a unui sistem paralel cu cel al autorităților statului, ce urmărea realizarea intereselor private ale membrilor săi și care, în mod evident, presupunea o reacție fermă a organelor judiciare.
Susținerile apărării în sensul că probele privind pe inculpat au fost, în totalitate, administrate nu pot fi avute în vedere, deoarece organul de urmărire are dreptul, dar și obligația de a administra orice probe necesare aflării adevărului și lămuririi cauzei sub toate aspectele, astfel că, la acest moment, nu se poate afirma că activitatea de administrare a probelor a fost finalizată.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la necesitatea de a fi avută în vedere posibilitatea de luare față de inculpat a unor măsuri preventive alternative, se reține, după cum s-a motivat și în cele ce preced, că această posibilitate nu poate fi avută în vedere în mod abstract și fără observarea prevederilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen., analiza coroborată a normelor legale incidente în cauză întemeind soluția primei instanțe, după cum s-a motivat și anterior.
Cu privire la susținerea apărării în sensul că se impune ca față de inculpat să se realizeze o aplicare echitabilă a legii, având în vedere că alți inculpați sunt cercetați în stare de libertate se constată că principiul egalității de tratament nu poate fi înțeles într-un sens ce l-ar deturna de la menirea sa originară, de asigurare a egalității persoanelor fără discriminări, ci trebuie interpretat în sensul că unul și același tratament trebuie aplicat persoanelor aflate în situații identice, ceea ce nu este cazul în situația tuturor inculpaților cercetați în prezenta cauză.
Rezultă, așadar, că argumentele invocate de către instanță, contrar susținerilor apărării, sunt apte a justifica soluția dispusă, care este legală, temeinică și riguros motivată.
Pentru considerentele ce preced dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.E. împotriva încheierii nr. 1135 din 29 iulie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 6147/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 august 2011.