Asupra recursului de față,
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1140 din 1 august 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 6205/1/2011, a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul Ț.V., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că inculpatul, prin cererea formulată, a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar în baza dispozițiilor art. 1602 și următoarele C. proc. pen. În motivarea cererii s-a arătat că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și art. 255 C. pen. și că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., cererea fiind întemeiată, neimpunându-se cercetarea sa în stare de arest preventiv. Totodată, s-a arătat că în cauză nu există date pe care să se întemeieze, în mod rezonabil presupunerea că, odată pus în libertate ar putea să comită fapte penale, nu există niciun fel de fapte concrete din care ar rezulta presupunerea că ar putea încerca zădărnicirea aflării adevărului, acesta prezintă garanții morale, dată fiind vârsta sa, lipsa antecedentelor penale și are suportul familiei, fiind exclusă ipoteza că s-ar putea implica în noi activități de natură infracțională, având domiciliul stabil și suferind de afecțiuni medicale grave.
S-a arătat că acesta cunoaște condițiile ce i se pot impune dacă va fi liberat provizoriu sub control judiciar și se obligă să respecte aceste măsuri.
De asemenea, s-a menționat că cercetarea inculpatului în stare de libertate nu ar împiedica bunul mers al cercetării penale, fiind suficiente garanțiile oferite de obligațiile ce pot fi impuse de instanță.
Examinând actele și lucrările dosarului, prima instanță a constatat că inculpatul și-a însușit cererea formulată de avocat în numele său. Totodată, s-a constatat că în sarcina inculpatului sunt reținute:
- infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, constând în aceea că, în perioada 2010 – începutul anului 2011, în calitatea deținută, de comisionar vamal, asociat la SC C.C.S. SRL, administrator la SC A. SRL, a aderat și sprijinit grupul infracțional organizat;
- infracțiunea de dare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 255 pct. 1 C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.
Astfel, la data de 20 septembrie 2010 (orele 15:54:31), inculpatul Ț.V. i-a promis că îi va da, a doua zi, inculpatului R.V., lucrător vamal la B.V.C. SA, suma de 3.200 dolari S.U.A. („32 de bucăți americane”) ca recompensă pentru încălcarea atribuțiilor de serviciu ale acestuia și acordarea liberului de vamă în cazul mai multor containere ce au fost prezentate în vamă de firma de comisionariat pe care o reprezintă. Inculpatul R.V. a acceptat promisiunea de mită.
La data de 22 septembrie 2010 (ora 09:26:55), inculpatul Ț.V. a promis, la cererea expresă a inculpatului P.A.S., ofițer de poliție deținând funcția de Ș.G.N. din cadrul I.G.P.F., că îi va da acestuia mită, constând într-o cantitate nedeterminată de alcool și o plimbare de agrement cu o ambarcațiune, pe mare, pentru mai multe persoane, venite într-o delegație la instituția pe care o conduce. Aceste bunuri și avantaje materiale au fost cerute și respectiv promise în schimbul furnizării de informații secrete sau, după caz, confidențiale de către ofițerul de poliție grupului infracțional organizat din care face parte și inculpatul Ț.V.
La data de 30 septembrie 2010 (orele 12:34:16), inculpatul Ț.V. s-a angajat că va da ca mită suma de 20.500 lei lucrătorilor vamali de la B.V.C. SA, la solicitarea expresă a lui I.F., reprezentant al SC O.C.S. SRL Constanța, în scopul ca aceștia să permită intrarea în țară a unor containere cu mărfuri.
La data de 30 septembrie 2010 (orele 13:00:01), inculpatul Ț.V. împreună cu învinuitul Z.R.N., reprezentant al SC V.E. SRL Buc., s-au pus de acord să dea mită împreună lucrătorilor vamali de la B.V.C. S.A. (în special lucrătorului vamal H.J., ce își desfășura activitatea la compartimentul de control fizic al containerelor), o sumă de bani neprecizată pentru introducerea în țară a unor containere cu mărfuri aparținând unui client comun.
La data de 14 octombrie 2010 (orele 11:29:28), inculpatul Ț.V. a dat prin intermediul angajatului său R.C. o sumă de bani de aproximativ 250 Euro lucrătorilor vamali de la B.V.C. SA, cu titlu de mită, pentru a le capta bunăvoința, în ceea ce privește realizarea operațiunilor vamale implicând societățile în care inculpatul Ț.V. activează.
La data de 18 octombrie 2010 (orele 18:30:00), inculpatul Ț.V. a intervenit pe lângă lucrătorul vamal M.A., șef control fizic containere la B.V.C. S.A., pentru a permite intrarea în țară a două containere aparținând SC A. SRL, sugerându-i oferirea unei sume de bani cu titlu de mită. Lucrătorul vamal a precizat că respectivele containere au deja liber la vamă și a primit deja mita.
La data de 27 octombrie 2010 (orele 10:50:54), inculpatul Ț.V. a convenit cu inculpatul B.S. că va da vameșilor de la B.V.C. S.A. o sumă de bani nedefinită (codat – „un plic cu încă 10”), pentru înlocuirea manifestului aferent unor mărfuri introduse în vamă cu unul falsificat, care să permită taxarea respectivelor mărfuri la o valoare inferioară.
La data de 27 octombrie 2010 (orele 15:14:07), inculpatul Ț.V. împreună cu C.M. au convenit să îi ceară unui client al firmei de comisionariat vamal, identificat sub numele de M. o sumă de bani, definită codat ca „doi … jumate”, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V.C. SA pentru a permite intrarea în țară a unui container conținând, în plus față de marfa declarată, o cantitate de două tone (respectiv 3240) de perechi de papuci de casă.
La data de 02 noiembrie 2010 (orele 10:07:33 și orele 10:20:25), inculpatul Ț.V. împreună cu inculpatul P.L. și un angajat al SC C.C.S. SRL au stabilit plata unor sume de bani, cu titlu de mită lucrătorilor vamali de la B.V.C. SA, cu privire la un import efectuat de SC A. SRL, pentru care documentele purtau o ștampilă falsificată, pentru a se permite înlocuirea ulterioară a acestora și pentru a nu se anunța organele de urmărire penală competente.
La data de 03 noiembrie 2010 (orele 18:52:11), inculpații Ț.V. și T.D.I. au negociat suma ce trebuia oferită lucrătorilor vamali de la B.V.C. SA și, în special, inculpatului D.L.A. (șeful B.V.C. SA) și inculpatului O.C.C. (adjunctul acestuia), la cererea acestora pentru introducerea în țară a unor containere cu mărfuri aparținându-i unui client numit codat C. Inculpatul B.E. și-a asumat rolul de mediere în această negociere.
La data de 12 noiembrie 2010 (orele 18:17:06), inculpatul Ț.V. a negociat plata sumei de 500 dolari S.U.A. cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Slobozia pentru finalizarea unei operațiuni de tranzit vamal. Inculpatul Ț.V. i-a transmis lui C.M. informația, acesta aflându-se la fața locului, precizându-i că a primit banii respectivi.
La data de 28 decembrie 2010 orele 17:23:01, inculpatul Ț.V. i-a ordonat inculpatului P.L. să dea „un sandviș”, adică suma de 50 Euro unui lucrător vamal de la B.V.C. SA pentru a permite intrarea în țară, în sistem de tranzit, a unui container al firmei S.
La data de 31 decembrie 2010, orele 11:55:00, inculpatul Ț.V. a aprobat ca un angajat al SC C.C.S. SRL să dea mită unui lucrător vamal de la B.V.C. SA o sumă de bani denumită codat ca „un sandviș” (50 Euro) pentru a se permite intrarea în țară a unui container cu mărfuri.
- Infracțiunile de complicitate la dare de mită și, respectiv, complicitate la luare de mită, prevăzute și pedepsite de art. 26 C. pen,. raportat la art. 255 pct. 1 C. pen., art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. și, respectiv, art. 26 C. pen., raportat la art. 254 pct. 1 și 2 C. pen., art. 6 și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000.
S-a reținut că, la data de 07 octombrie 2010, orele 11: 44: 37, s-a informat de la inc. H.G.L., angajat al firmei de comisionariat vamal C.C.S. SRL, dacă a fost prezentat la B.V.C. SA un container conținând ulei și dacă dispune de suma necesară de bani pentru mita pretinsă de lucrătorii vamali.
La data de 07 octombrie 2010 (orele 15:12:38), inculpatul Ț.V. primește sprijinul inculpatului O.C.C., adjunct al șefului B.V.C. SA, în sensul implicării acestuia din urmă pentru ca un client al firmei de comisionariat a inculpatul Ț.V. să își plătească către acesta mita oferită lucrătorilor vamali.
La data de 03 noiembrie 2010 (ora 09:56:41), inculpatul Ț.V. i-a solicitat inculpatului T.D.I. bunuri materiale, denumite codat „5 sacoși cu alea – alea - alea”, pretinse de inculpatul O.C.C., adjunct al șefului B.V.C. SA și alți lucrători vamali, cu titlu de mită pentru diverse favoruri făcute celor doi învinuiți legate de introducerea în țară a mai multor containere comisionariate de aceștia.
La data de 05 noiembrie 2010 (orele 14:57:16), inculpatul Ț.V. i-a pretins unei persoane neidentificate de sex feminin suma de 500 dolari S.U.A. cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali din cadrul B.V.C. SA pentru introducerea în țară a unui container conținând mărfuri în plus față de cele declarate. Respectiva persoană a acceptat să plătească suma pretinsă.
La data de 11 noiembrie 2010, inculpatul P.L., angajat al C.C.S. SRL l-a informat pe inculpatul Ț.V. despre faptul că lucrătorul vamal R.A., inspector vamal, din cadrul B.V.C. SA a cerut mită pentru intrarea în țară a unor containere, în regim de tranzit vamal către B.V. Slobozia. Inculpatul Ț.V. a promis că va transmite cererea de mită mai departe către client.
La data de 17 noiembrie 2010 (orele 15:51:04), inculpatul V.Ț. s-a angajat, la ordinul inculpatului B.E. să ia măsurile necesare pentru a bloca, cu ajutorul lucrătorilor vamali de la B.V.C. SA, un container ce era introdus în țară de inculpatul D.M. pentru a-l forța pe acesta să își plătească datoriile acumulate față de grupul criminal organizat și față de lucrătorii vamali, cu titlu de mită pentru aceștia, în suma totală de 31.000 lei.
La data de 02 decembrie 2010 (orele 15:35:56), inculpatul Ț.V. i-a pretins suma de 500 dolari S.U.A. intermediarului vamal C.M., sumă pe care acesta s-a angajat să o plătească cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V.C. SA pentru introducerea în țară a unui container cu mărfuri.
La data de 06 decembrie 2010, orele 15:33:25, inculpatul Ț.V. s-a angajat față de o persoană neidentificată că va oferi o sumă de bani cu titlu de mită lucrătorilor vamali de la B.V.C. SA pentru introducerea în țară a unor containere cu mărfuri.
La data de 06 decembrie 2010, orele 19:00:30, inculpatul Ț.V. s-a asigurat că inculpatul P.L. le-a oferit lucrătorilor vamali de la B.V.C. SA, printre care G.N., șef scanner, cu titlu de mită, o sumă de bani definită codat ca „3 sandvișuri” (echivalent a 150 Euro).
La data de 16 decembrie 2010, orele 16:11:03, inculpatul Ț.V. a stabilit cu inculpatul C.M. să negocieze cu lucrătorii vamali din cadrul B.V.C. SA, printre care și inculpatul M.A., plata unei sume de bani nedeterminate, cu titlu de mită pentru introducerea în țară a unui container conținând jumătate, fasole și jumătate piese de automobil, faruri, tobe de eșapament, etc. nedeclarate la vamă.
La data de 23 decembrie 2010, orele 13:17:51, inculpatul Ț.V. s-a angajat, la ordinul inculpatului B.E.., că va da lucrătorilor vamali de la B.V.C. SA, printre care și numitul L. suma numită codificat „două sandvișuri” (echivalent a 100 Euro) ca recompensă pentru serviciile aduse grupului infracțional din care ambii inculpați fac parte, cu referire la mărfuri aparținându-i numitului V.V.
La data de 28 ianuarie 2011, orele 17:55:49, inculpatul Ț.V. este informat de inculpatul C.M. că un lucrător vamal de la B.V.C. SA i-a pretins suma de 2500 dolari S.U.A. pentru a permite intrarea în țară a unui container cu mărfuri, ce conțineau, după caz, mărfuri contrafăcute sau mărfuri în plus față de cele declarate.
La data de 03 martie 2011, inculpații Ț.V. și C.M. s-au pus de acord asupra modului în care să intervină pe lângă lucrătorii vamali și comisarii G.F.I., în situația unui container cu mărfuri diverse procesat în vama Constanța Sud Agigea de antemenționatul comisionar vamal. Respectivul container a fost interceptat de către doi ofițeri de poliție judiciară din cadrul I.G.P.F. la complexul de depozite din Dobroiești. Formal, importul era efectuat de SC M.G.I. SRL, avându-l ca administrator pe cetățeanul chinez C.Y. Mărfurile din containerul respectiv conțineau, printre altele jucării contrafăcute, marca M.B., iar restul mărfurilor erau cantitativ mult superioare față de cele declarate înaintea organelor vamale, prejudiciul înregistrat de bugetul de stat ca urmare a acestui import fiind de 232.186,21 lei.
Prima instanță a reținut că, în prealabil, a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea, în principiu, a cererii, aceasta fiind admisă.
Analizând temeinicia cererii, față de dispozițiile art. 1602 și art. 136 C. proc. pen., s-a apreciat că infracțiunile care au determinat luarea măsurii preventive a arestării se încadrează în sfera unor infracțiuni grave, inculpatul fiind bănuit de a fi colaborat în acest sens cu alți numeroși inculpați, constând în aceea că, în perioada 2010 – începutul anului 2011, în calitatea deținută, de comisionar vamal, asociat la SC C.S. SRL și administrator la SC A. SRL, ar fi aderat și sprijinit grupul infracțional organizat, existând presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis infracțiunile de dare de mită, complicitate la dare de mită și complicitate la luare de mită, aspecte probate de convorbirile telefonice aflate la dosarul de urmărire penală, noțiunea de date existente în cauză din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele fiind realizată.
S-a reținut că indiciile existente în acest moment la dosarul cauzei relevă o implicare activă a inculpatului alături de ceilalți inculpați în săvârșirea unor infracțiuni grave; față de inculpat s-a luat măsura arestării preventive relativ recent, în cauză fiind făcute cercetări cu privire la mai mulți inculpați, pentru stabilirea întregii activități infracționale.
S-a menționat că în acest cadru procesual contestarea indiciilor temeinice sau probelor că inculpatul a săvârșit fapte prevăzute de legea penală nu poate fi primită, față de aspectele menționate.
S-a arătat că susținerile în sensul că faptele de comiterea cărora este bănuit nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică și că nu ar avea posibilitatea de a influența ancheta nu sunt prin ele însele suficiente pentru a se putea dispune liberarea provizorie și că deși la dosar nu există date referitoare la o conduită neconformă a inculpatului anterior cercetării în cauză, există dubii suficient de puternice, apte să justifice în mod rezonabil presupunerea că atașamentul inculpatului față de normele de conviețuire socială nu sunt suficient de puternice pentru a-l împiedica, având în vedere și miza procesului, să încerce îngreunarea procedurilor judiciare, în cauză fiind cercetați mai mulți inculpați, unii aflați în poziții sociale și profesionale de vârf în cadrul statului, bănuiți de săvârșirea unor infracțiuni grave, astfel încât pericolul social concret pe care lăsarea inculpatului în libertate îl reprezintă pentru ordinea publică, este actual.
Prima instanță a concluzionat în sensul că detenția preventivă a inculpatului se impune în vederea bunei desfășurări a procesului penal în această fază a procedurilor, mai ales în condițiile în care din dosar a rezultat că cercetările penale sunt în fază incipientă.
S-a apreciat că aspectele personale vizând starea medicală, invocate de inculpat, nu sunt suficient de puternice pentru a constitui un temei de admitere a cererii, intereselor personale ale inculpatului de a fi judecat în stare de libertate opunându-i-se necesitatea ocrotirii interesului general al societății, care este precumpănitoare, liberarea provizorie sub control judiciar nefiind aptă să satisfacă, la acest moment procesual, exigențele scopului impus de art. 136 C. proc. pen., cererea fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o, astfel după cum rezultă din concluziile orale ale apărătorului ales, prezentate în partea introductivă a prezentei decizii, și din concluziile scrise depuse la dosar pentru nelegalitate, netemeinicie, lipsa motivării, folosirea de argumente specifice instituției verificării legalității arestării, neanalizarea tuturor condițiilor prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., lipsa probelor care să întemeieze susținerile instanței (bazate doar pe bănuieli, cu încălcarea prezumției de nevinovăție), preluarea întocmai a aspectelor prezentate de procuror, împrejurarea că alți inculpați (ce au jucat un rol mai important) sunt cercetați în libertate, audierea de martori ce nu au legătură cu inculpatul și pe care acesta nu îi poate influența, îndeplinirea condițiilor de admitere a cererii de liberare provizorie, circumstanțele personale ale inculpatului.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
În același sens sunt și dispozițiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., prevede condițiile concrete în care aceasta poate fi acordată.
Rezultă, așadar, că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)] și care presupune îndeplinirea unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării luate față de învinuit sau inculpat.
Analizând actele dosarului se constată că întemeiat prima instanță a constatat că la acest moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului nu era oportună.
Se reține, astfel, că prin hotărâri judecătorești definitive succesive, față de inculpat a fost luată și apoi prelungită măsura arestării preventive.
Totodată, se constată că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul instituțiilor vamale și portuare din Municipiul Constanța s-a constituit un grup infracțional organizat, incluzând oameni politici deținători ai unor importante funcții de stat (secretar general al M.A.I./senator al României), persoane cu funcții de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de afaceri implicați în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice beneficiare curente a mărfurilor importate în România și transportatori, grup ce avea ca scop deturnarea activităților legale ale autorităților statului român în privința activității de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe raza D.R.A.O.V. Constanța, dar și din Municipiul București, prin acapararea instituțiilor competente, determinate să își exercite prerogativele exclusiv pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracțional organizat.
Practicile grupului infracțional organizat constau în instituirea unei rețele structurale funcționale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în țară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau însoțite de avizele sau autorizațiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte cantități decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a documentelor de achiziție externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de la societăți comerciale ori din țări ce necesită taxarea anti-dumping, fără perceperea acestor taxe.
Rețeaua structurală constituită de grupul infracțional organizat percepea sume de bani ilicite, inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul vamal.
Infracțiunile, mijloace de acțiune ale grupului infracțional organizat erau reprezentate de darea și luarea de mită, traficul de influență, evaziunea fiscală, contrabanda, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală, infracțiuni contra drepturilor de marcă industrială înregistrată.
Potrivit cercetărilor efectuate până în prezent membrii grupului infracțional organizat erau structurați pe paliere de conducere și control: B.E. și P.A.C., de protecție externă: M.L. și B.M., comandă și coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S., D.L.A., B.L., O.C.C. și S.I., execuție la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V., D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuție, comisionari vamali și angajați ai comisionarilor vamali: T.D.I., Ț.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R., D.I., execuție, intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A., A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.
Se reține, de asemenea, că actele dosarului furnizează date apte a crea presupunerea rezonabilă că inculpatul, în calitate de comisionar vamal, a aderat și a sprijinit grupul infracțional, intermediind și sprijinind în diferite modalități comiterea infracțiunilor de dare și luare de mită, promițând și remițând recompense materiale pentru încălcarea atribuțiilor de serviciu, aceste infracțiuni fiind incriminate de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 255 pct. 1 C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen., raportat la art. 255 pct. 1 C. pen., art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen., raportat la art. 254 pct. 1 și 2 C. pen., art. 6 și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Probele administrate creează presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis respectivele fapte, de o gravitate deosebită, având în vedere amploarea activității grupului infracțional, scopurile acestuia și impactul exercitat din punct de vedere economic și social.
Faptele pentru care inculpatul este cercetat și pentru care s-a luat măsura arestării preventive respectă, sub aspectul regimului sancționator, condițiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplinește condiția oportunității, implicit prevăzută de normele ce reglementează această instituție.
Acordarea liberării sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, doar instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei măsuri, normele europene necontravenind dispozițiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului, calitatea acestuia, modul de săvârșire al faptei, natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.
Totodată, dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenție, anterior indicat, nu instituie o obligație de acordare a liberării persoanei private de liberate în cursul procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanții în sensul arătat de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative celor privative de libertate, chiar în accepțiunea art. 136 alin. (2) C. proc. pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Așa fiind, se constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care acestea au fost comise și impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor preventive nu poate fi, cel puțin în stadiul procesual actual, atins fără privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfășurări a procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată și amplul probatoriu ce trebuie în continuare administrat pentru aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele.
La aprecierea asupra acordării liberării provizorii sub control judiciar circumstanțele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere și nici să prevaleze principiului aflării adevărului și necesității desfășurării normale a procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la inculpat nu sunt suficiente în speță pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat față de interesul general al menținerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanțe, dreptului persoanei deținute de a fi cercetată în stare de libertate.
Așa fiind, se reține că soluția dispusă de către prima instanță a realizat o corectă interpretare și aplicare, cauzei concrete dedusă judecății, a normelor legale incidente în speță, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros argumentată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Soluția primei instanțe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive, reglementat de art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., care, în prezenta cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absența privării de libertate a inculpatului, având în vedere natura infracțiunilor despre care există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea acestora, complexitatea cauzei și necesitatea desfășurării în bune condiții a urmăririi penale.
Sub acest aspect se reține că sunt nefondate criticile apărării în sensul că instanța s-a raportat în mod greșit la aspecte circumscrise temeiurilor care sunt avute în vedere la verificarea legalității măsurii arestării preventive, utilizând argumente străine de natura pricinii, deoarece numai o examinare concretă a situației particulare a inculpatului (care implica și analiza circumstanțelor reale și personale) putea oferi date apte a forma convingerea instanței cu privire la oportunitatea sau, dimpotrivă, la inoportunitatea acordării liberării provizorii. Se constată, de asemenea, că instanța a examinat complet condițiile alternativ prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.
Totodată, nu pot fi primite susținerile apărării în sensul inexistenței de date privind un potențial comportament negativ al inculpatului ulterior liberării, în condițiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., inoportunitatea acordării liberării provizorii rezultând implicit din natura și gravitatea faptelor despre care există date ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, condițiile și circumstanțele reale și personale ale inculpatului, impresia creată publicului în sensul funcționării clandestine și ilicite a unui sistem paralel cu cel al autorităților statului, ce urmărea realizarea intereselor private ale membrilor săi și care, în mod evident, presupunea o reacție fermă a organelor judiciare.
Se reține, de asemenea, că independent de ordinea aleasă de organul de urmărire în administrarea probelor și chiar dacă apărarea apreciază că unele probe, recent administrate nu au legătură cu inculpatul, actele dosarului creează presupunerea, pentru considerentele anterior expuse, influențării negative a posibilității de realizare a scopului procesului penal prin admiterea, la acest moment procesual, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Cu privire la susținerea apărării în sensul că unii inculpați (cu o mai mare contribuție în activitatea infracțională) sunt cercetați în stare de libertate se reține că principiul egalității de tratament nu poate fi aplicat în orice situații și nu poate fi înțeles într-un sens ce l-ar deturna de la menirea sa originară, de asigurare a egalității persoanelor fără discriminări, ci trebuie interpretat în sensul ca unul și același tratament trebuie aplicat persoanelor aflate în situații identice, ceea ce nu este cazul în situația inculpaților cercetați în prezenta cauză.
Referitor la criticile privind, în esență, inexistența probelor și preluarea de către instanță a aprecierilor procurorului se constată că acestea nu pot fi primite, deoarece cauza se află în prezent în etapa urmăririi penale; probele din care rezultă presupunerea plauzibilă că persoana cercetată a comis faptele ce i se impută nu trebuie să aibă același caracter cu cele ce fundamentează o acuzație sau o condamnare, din probele administrate până la acest moment procesual rezultând date și indicii apte a crea presupunerea rezonabilă de comitere de către inculpat a faptelor pentru care este cercetat, fapte care, față de particularitățile lor, astfel după cum acestea rezultă din anterioarele referiri, chiar succinte, la starea de fapt, fundamentează convingerea că derularea anchetei poate fi pusă sub semnul îndoielii în condițiile liberării inculpatului, astfel că și scopul procesului penal poate fi negativ influențat.
Rezultă așadar, că argumentele invocate de către instanță, contrar susținerilor apărării, sunt apte a justifica soluția dispusă, care este legală, temeinică și riguros motivată.
Pentru considerentele ce preced dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ț.V. împotriva încheierii nr. 1140 din 1 august 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 6205/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 august 2011.