Asupra recursului de față,
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1194 din 10 august 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul C.S.; s-a dispus restituirea, către inculpat, a sumei de 10000 lei plătită cu titlu de cauțiune și a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că prin cererea formulată inculpatul a solicitat liberarea provizorie pe cauțiune, în baza art. 1604 și următoarele C. proc. pen.
În motivarea cererii s-a arătat că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, iar în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1604 alin. (1) C. proc. pen. și că această cerere este una întemeiată, impunându-se punerea în libertate. Referitor la inculpat s-a arătat că nu există date pe care să se întemeieze, în mod rezonabil presupunerea că, odată pus în libertate ar putea să comită fapte penale, nu există niciun fel de fapte concrete din care ar rezulta presupunerea că ar putea încerca zădărnicirea aflării adevărului, acesta prezintă garanții morale, dată fiind vârsta sa, lipsa antecedentelor penale, fiind exclusă ipoteza că s-ar putea implica în noi activități de natură infracțională.
Inculpatul a arătat că cunoaște condițiile ce i se pot impune dacă va fi liberat provizoriu pe cauțiune, precum și cazurile de nerestituire a acesteia și se obligă să respecte aceste măsuri. De asemenea, s-a arătat că cercetarea inculpatului în stare de libertate nu ar împiedica bunul mers al cercetării penale, fiind suficiente garanțiile oferite de obligațiile ce pot fi impuse de instanță.
Examinând cererea inculpatului în raport cu motivele invocate, datele cauzei și dispozițiile legale aplicabile, prima instanță a reținut că prin încheierea nr. 759 din 25 mai 2011 a Înaltei Curți de Casați și Justiție, secția penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului C.S. sub acuzația de săvârșire a infracțiunii de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
Măsura arestării preventive dispusă față de inculpat, alături de alți 28 coinculpați, a fost luată pe o durată de 30 zile, cu începere de la 25 mai 2011 până la 23 iunie 2011, reținându-se incidența în cauză a prevederilor art. 143 și 148 lit. f) C. proc. pen.
La momentul procesual al luării măsurii preventive, s-a apreciat că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea acuzațiilor, presupusa modalitate de comitere a faptelor, scopul în vederea căruia se acționase și rezultatul negativ produs asupra imaginii instituțiilor statului.
S-a considerat că o altă măsură preventivă mai puțin restrictivă de libertate nu era suficientă pentru protejarea eficientă a interesului public, interes circumscris și nevoii de restabilire a prestigiului și încrederii publicului în instituțiile statului.
S-a reținut că, în concret, inculpatul în calitate de director al D.R.A.O.V. Constanța, în intervalul 2010 – 2011, a aderat și a sprijinit grupul infracțional.
La data de 25 noiembrie 2010, inculpatul C.S. a fost contactat de inculpatul T.D.I. pentru a dispune măsuri de retorsiune față de elementele dizidente ale grupului: inculpatul D.M. și inculpatul A.N.A.R.B.M. care nu și-au plătit datoriile bănești față de grupul infracțional, incluzând, atât comisioanele vamale, cât și sumele de bani percepute cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali.
La data de 14 decembrie 2010, orele 16:02:47, inculpatul C.S. l-a asigurat pe inculpatul T.D.I. că un control al D.R.A.O.V. nu va constata absolut nimic compromițător pentru activitatea grupului infracțional.
La data de 15 decembrie 2010, orele 18:32:53, inculpatul C.S. a primit un cadou din partea inculpatului T.D.I.
La data de 16 decembrie 2010, orele 16:49:06, inculpatul C.S. i-a cerut sprijinul inculpatului T.D.I., pentru ca acesta să-i ceară ajutorul și inculpatului B.E. legat de faptul că inculpatul D.L., Ș.B.V. Constanța Sud Agigea nu respectă regulile instituite la nivelul grupului infracțional și acționează uneori după bunul său plac, fără a se consulta cu membrii grupului infracțional.
La data de 21 decembrie 2010, inculpatul T.D.I. s-a întâlnit cu inculpatul C.S. pentru a cere sprijin acestuia în condițiile în care brigada trimisă de D.R.A.O.V. la B.V. Constanța Sud Agigea a început să facă control fizic sever mai multor containere ce erau introduse în țară de membrii grupului infracțional.
La data de 24 decembrie 2010, inculpatul C.S. i-a anunțat pe unii membri ai grupului infracțional organizat, printre care inculpatul T.D.I., adjunct al Ș.B.V. Constanța Sud Agigea că intenționează să se retragă din grup, din cauza dizidențelor interne.
La data de 19 ianuarie 2011 și 15 februarie 2011, inculpatul C.S. s-a întâlnit din nou cu inculpatul T.D.I. pentru a discuta probleme legate de organizarea grupului infracțional.
Astfel, s-a apreciat că în raport cu situația de fapt prezentată, gravitatea deosebită a infracțiunilor este de necontestat; actele de urmărire penală efectuate în cauză nu au infirmat indiciile inițiale privind implicarea inculpatului în activitățile grupului infracțional organizat și nici suspiciunea rezonabilă că acesta ar fi comis faptele de care este acuzat.
S-a reținut că, tulburarea ordinii publice provocată ca urmare a comiterii unei infracțiuni nu poate constitui un motiv pertinent și suficient pentru refuzul de eliberare din detenția provizorie, decât dacă indicii concrete demonstrează că prin lăsarea acuzatului în libertate ordinea publică ar fi realmente amenințată, iar această condiție se cere a fi analizată, în cadrul cererii de liberare provizorie, în raport cu riscul pe care îl prezintă inculpatul de a comite noi infracțiuni.
Sub acest aspect, s-a constatat că nu există date sau indicii concrete care să prezume riscul de repetare a infracțiunilor, având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, necunoscut cu antecedente penale și cu conduită corespunzătoare în societate până la data formulării acuzațiilor.
Totodată, s-a reținut că pentru acordarea liberării provizorii este însă deopotrivă necesară și îndeplinirea condiției privitoare la inexistența oricărui risc de influențare a anchetei, or, în speță, un asemenea risc există și nu poate fi în mod obiectiv eliminat prin instituirea unui control judiciar, care la acest moment procesual nu poate fi corespunzător anticipat.
Activitatea infracțională ce formează obiectul cercetărilor în cauză s-a întins pe o perioadă relativ lungă de timp și a implicat un număr mare de participanți și având în vedere dificultățile și problemele deosebite pe care le ridică cercetarea infracțiunilor, există posibilitatea ca inculpatul să împiedice bunul mers al anchetei, iar în condițiile în care nu a fost încă stabilită identitatea tuturor persoanelor implicate în comiterea faptelor, nici nu poate fi impus un control judiciar corespunzător în timpul liberării provizorii.
Astfel, apreciind că interesul anchetei în curs de desfășurare la organele de urmărire penală reclamă în acest stadiu efectuarea cercetărilor cu inculpatul în stare de arest, în conformitate cu dispozițiile art. 1608a alin. (2) C. proc. pen., prima instanță a respins cererea de liberare provizorie pe cauțiune.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o, după cum rezultă din concluziile apărătorilor aleși (expuse în partea introductivă a prezentei decizii) și din motivele scrise de recurs depuse la dosar pentru nelegalitate, netemeinicie, lipsa probelor care să dovedească săvârșirea de către inculpat a faptelor imputate, greșita interpretare a convorbirilor interceptate, nerealizarea conținutului constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, îndeplinirea condițiilor de admitere a cererii de liberare provizorie pe cauțiune, având în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
În același sens sunt și dispozițiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1604 C. proc. pen., prevede că liberarea provizorie pe cauțiune se poate acorda de instanța de judecată, atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, la cerere, când s-a depus cauțiunea și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen.
Rezultă, așadar, că liberarea provizorie pe cauțiune reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)] și care presupune îndeplinirea unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării luate față de învinuit sau inculpat.
Analizând actele dosarului se constată că întemeiat prima instanță a constatat că la acest moment procesual acordarea liberării provizorii pe cauțiune nu era oportună.
Se reține, astfel, că prin hotărâri judecătorești definitive succesive, față de inculpat a fost luată și apoi prelungită măsura arestării preventive.
Totodată, se constată că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul instituțiilor vamale și portuare din Municipiul Constanța s-a constituit un grup infracțional organizat, incluzând oameni politici deținători ai unor importante funcții de stat (secretar general al M.A.I./senator al României), persoane cu funcții de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de afaceri implicați în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice beneficiare curente a mărfurilor importate în România și transportatori, grup ce avea ca scop deturnarea activităților legale ale autorităților statului român în privința activității de import-export de mărfuri prin birourile vamale de pe raza D.R.A.O.V. Constanța, dar și din Municipiul București, prin acapararea instituțiilor competente, determinate să își exercite prerogativele exclusiv pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracțional organizat.
Practicile grupului infracțional organizat constau în instituirea unei rețele structurale funcționale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în țară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau însoțite de avizele sau autorizațiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte cantități decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a documentelor de achiziție externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de la societăți comerciale ori din țări ce necesită taxarea anti-dumping, fără perceperea acestor taxe.
Rețeaua structurală constituită de grupul infracțional organizat percepea sume de bani ilicite, inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul vamal.
Infracțiunile, mijloace de acțiune ale grupului infracțional organizat erau reprezentate de darea și luarea de mită, traficul de influență, evaziunea fiscală, contrabanda, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală, infracțiuni contra drepturilor de marcă industrială înregistrată.
Potrivit cercetărilor efectuate până în prezent membrii grupului infracțional organizat erau structurați pe paliere de conducere și control: B.E. și P.A.C., de protecție externă: M.L. și B.M., comandă și coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S., D.L.A., B.L., O.C.C. și S.I., execuție la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V., D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuție, comisionari vamali și angajați ai comisionarilor vamali: T.D.I., Ț.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R., D.I., execuție, intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A., A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.
Se reține, de asemenea, că actele dosarului furnizează date apte a crea presupunerea rezonabilă că inculpatul a contribuit la activitatea grupului infracțional la care a aderat și pe care l-a sprijinit, în calitate de director al D.R.A.O.V. Constanța, prin derularea de acțiuni de natură a conduce la respectarea regulilor stabilite în cadrul grupului și la mascarea acțiunilor derulate de grup, fapte prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003.
Probele administrate creează presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis respectivele fapte, de o gravitate deosebită, având în vedere amploarea activității grupului infracțional, scopurile acestuia și impactul exercitat din punct de vedere economic și social.
Faptele pentru care inculpatul este cercetat și pentru care s-a luat măsura arestării preventive respectă, sub aspectul regimului sancționator, condițiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplinește condiția oportunității, implicit prevăzută de normele ce reglementează această instituție.
Acordarea liberării provizorii pe cauțiune reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, doar instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei măsuri, normele europene necontravenind dispozițiilor art. 1604 alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului, calitatea acestuia, modul de săvârșire al faptei, natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.
Totodată, dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenție, anterior indicat, nu instituie o obligație de acordare a liberării persoanei private de libertate în cursul procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanții în sensul arătat de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative celor privative de libertate, chiar în accepțiunea art. 136 alin. (2) C. proc. pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Așa fiind, se constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care acestea au fost comise și impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor preventive nu poate fi, cel puțin în stadiul procesual actual, atins fără privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfășurări a procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată și amplul probatoriu ce trebuie în continuare administrat pentru aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele.
La aprecierea asupra acordării liberării provizorii pe cauțiune, circumstanțele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere și nici să prevaleze principiului aflării adevărului și necesității desfășurării normale a procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la inculpat nu sunt suficiente în speță pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat față de interesul general al menținerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanțe, dreptului persoanei deținute de a fi cercetată în stare de libertate.
Așa fiind, se reține că soluția dispusă de către prima instanță a realizat o corectă interpretare și aplicare, cauzei concrete dedusă judecății, a normelor legale incidente în speță, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros argumentată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Soluția primei instanțe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive, reglementat de art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., care, în prezenta cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absența privării de libertate a inculpatului, având în vedere natura infracțiunilor despre care există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea acestora, complexitatea cauzei și necesitatea desfășurării în bune condiții a urmăririi penale.
Critica privind nerealizarea conținutului constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 nu se susține, având în vedere starea de fapt, astfel după cum aceasta a fost menționată în cele ce preced; de asemenea, se impune a se observa că, în parte, critica invocată privește un aspect de încadrare juridică a faptei, astfel că excede obiectul cauzei, față de etapa procesuală și limitele devoluțiunii, atât problema încadrării juridice a faptelor, cât și cea a aprecierii și interpretării probelor excedând obiectului cauzei, urmând a se realiza de instanță, în situația sesizării acesteia prin rechizitoriu.
Motivul de recurs privind, în esență, lipsa sau greșita interpretare a probelor în sensul comiterii faptei pentru care inculpatul este cercetat nu poate fi primită, deoarece cauza se află în prezent în faza urmăririi penale; probele din care rezultă presupunerea plauzibilă că persoana cercetată a comis fapta ce i se impută nu trebuie să aibă același caracter cu cele ce fundamentează o acuzație sau o condamnare, din probele administrate până la acest moment procesual rezultând date și indicii apte a crea presupunerea rezonabilă de comitere de către inculpat a faptelor pentru care este cercetat, fapte care, față de particularitățile lor, astfel după cum acestea rezultă din anterioarele referiri, chiar succinte, la starea de fapt, fundamentează convingerea că derularea anchetei poate fi negativ influențată în condițiile liberării inculpatului, astfel că și scopul procesului penal nu poate fi atins.
Totodată, nu pot fi primite susținerile apărării, în sensul inexistenței de date privind un potențial comportament negativ al inculpatului ulterior liberării, în condițiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., întrucât inoportunitatea acordării liberării provizorii rezultă implicit din natura și gravitatea faptelor despre care există date ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, condițiile și circumstanțele reale și personale ale inculpatului, impresia creată publicului în sensul funcționării clandestine și ilicite a unui sistem paralel cu cel al autorităților statului, ce urmărea realizarea intereselor private ale membrilor săi și care, în mod evident, presupunea o reacție fermă a organelor judiciare.
Rezultă, așadar, că argumentele invocate de către instanță, contrar susținerilor apărării, sunt apte a justifica soluția dispusă, care este legală, temeinică și riguros motivată.
Pentru considerentele ce preced dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.S. împotriva încheierii nr. 1194 din 10 august 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 6368/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 august 2011.