Asupra recursului de față,
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1101 din 22 iulie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul O.C.C., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, inculpatul O.C.C., a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 1602 C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis conform încheierii nr. 759 din 25 mai 2011, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 4374/1/2011.
În motivarea cererii a arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., pedeapsa stabilită de lege pentru infracțiunile reținute nu depășește 18 ani închisoare, iar actele dosarului de urmărire penală nu relevă niciun element din care să rezulte că o dată pus în libertate ar săvârși alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă, în situația în care nu se întrevede efectuarea altor mijloace de probă decât cele existente deja la dosar.
Prima instanță, analizând cererea formulată, a reținut că prin încheierea de ședință nr. 759 din 24 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, rămasă definitivă prin încheierea penală nr. 143 din 31 mai 2011 a completului de 5 judecători, s-a luat măsura arestării preventive față de inculpatul O.C.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 și 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se că în calitate de adjunct al Ș.B.V. Constanța Sud Agigea, a cerut diverse sume de bani de la mai mulți intermediari vamali și importatori, printre care A.E.H., A.N.A.R.B.M., M.R., C.M., C.L. și alții, prin intermediul comisionarului T.D.I., reprezentant al C.C.S. SRL Constanța, în scopul de a-și încălca atribuțiile de serviciu și, împreună cu subordonații săi M.A., R.V. ș.a. să permită intrarea în țară a unor containere importate, ce conțineau, după caz: mărfuri contrafăcute, alte mărfuri decât cele înscrise în declarația vamală de import sau mărfuri în alte cantități ori cu o altă valoare decât cele declarate sau, în scopul de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu, prin procesarea respectivelor containere, permițând accesul lor în țară în loc să fie blocate în vamă, fără vreun motiv plauzibil.
De asemenea, în schimbul unor sume de bani provenind de la comisionarii vamali T.D.I., Ț.V., B.S. ș.a., bani strânși de o manieră organizată și colectivă de membrii grupului de criminalitate organizată din care face parte, inculpatul O.C.C. a pus, în repetate rânduri, la dispoziția membrilor grupului informațiile necesare desfășurării activităților corupte la nivelul B.V. Constanța Sud Agigea și și-a folosit, în același scop, prerogativele și puterea managerială pe care o avea în calitate de adjunct al Ș.B.V. Constanța Sud Agigea.
Măsura preventivă privativă de libertate s-a fundamentat pe dispozițiile art. 143 C. proc. pen., și art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând suficiente indicii temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul O.C.C. a comis infracțiunile reținute în sarcina sa.
Sub aspectul admisibilității în principiu, prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile de formă cerute de lege, infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul, fiind sancționate de lege cu pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
S-a arătat că temeinicia cererii se analizează prin prisma dispozițiilor art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. și a oportunității admiterii unei astfel de cereri în raport de datele care caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesului, complexitatea cauzei.
Sub acest aspect, s-a constatat că, în cauză, actele și lucrările de urmărire penală nu relevă date sau indicii pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul O.C.C. ar săvârși alte infracțiuni, sau ar întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul administrat, în condițiile în care acesta nu e cunoscut cu antecedente penale, iar până la momentul formulării cererii de liberare provizorie sub control judiciar, probele referitoare la faptele presupus a fi comise (interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice) se aflau în păstrarea organelor judiciare, împrejurare ce înlătură posibilitatea deteriorării sau alterării lor de către orice persoană, nefiind astfel incidente situațiile prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., în care nu poate fi acordată liberarea.
S-a menționat că este de necontestat faptul că garantarea dreptului legal al inculpatului de a formula oricând în cursul procesului o cerere de liberare provizorie nu echivalează cu însăși admiterea cererii, dacă se constată îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen. Astfel, s-a apreciat că pe lângă vocația legală, trebuie analizată și oportunitatea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în raport cu prevederile art. 136 alin. (2) și (8) C. proc. pen., instanța având posibilitatea de a admite cererea sau de a o respinge motivat, atunci când aceasta nu servește scopului recunoscut de legea procesual penală.
Criteriile ce stau la baza aprecierii instanței se raportează, atât la elementele ce privesc faptele presupus comise de inculpat (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptei, urmările produse sau care s-ar fi putut produce), cât și la cele ce privesc persoana inculpatului, criterii analizate în mod coroborat pentru a aprecia, în concret, în ce măsură scopul pentru care a fost dispusă măsura arestării preventive [(conform art. 136 alin. (1) C. proc. pen.)] poate fi atins și prin liberarea provizorie a inculpatului.
Prima instanță a reținut că inculpatul beneficiază de circumstanțe personale favorabile (necunoscut cu antecedente penale), însă, așa cum s-a arătat mai sus, aceste aspecte nu pot fi valorificate în mod singular, ci doar prin coroborare cu celelalte criterii; examinarea gradului de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunțându-se în mod constant și C.E.D.O. (cauzele C. împotriva României, L. împotriva Franței, H. împotriva Olandei). Natura infracțiunilor presupus săvârșite, gradul de pericol social concret al faptelor, astfel cum este conturat acesta de modalitățile și împrejurările comiterii, frecvența pe care o înregistrează în prezent acest tip de infracțiuni și urmările negative pe care le produc, contribuind la amplificarea fenomenului de criminalitate transfrontalieră și implicit la diminuarea credibilității instituțiilor statului unde sunt încadrați cei cărora le-au fost oferite foloase necuvenite, cât și stadiul actual al cercetărilor au condus prima instanță la concluzia că nu se impune, în acest moment procesual, lăsarea în libertate a inculpatului, scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive [(prin prisma dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen.)] neputând fi atins prin punerea acestuia în libertate provizorie. S-a avut în vedere și faptul că, atât la soluționarea propunerii de arestare preventivă și de prelungire a prevenției, cât și la verificarea acestor cereri în calea de atac a recursului, s-a statuat că scopul prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., nu poate fi atins în alt mod decât prin luarea și menținerea acestei măsuri preventive privative de libertate, iar de la acest moment procesual (situat foarte aproape în timp) nu au intervenit niciun fel de schimbări care să justifice atingerea acestui scop altcumva, respectiv prin liberarea provizorie a inculpatului.
Având în vedere considerentele arătate, prima instanță, în temeiul art. 1608a alin. (2) C. proc. pen., a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat, ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o, astfel după cum rezultă din concluziile orale formulate de către apărătorul ales al recurentului inculpat (expuse în partea introductivă a prezentei decizii), în care s-a făcut referire la criticile invocate anterior, în cauzele ce au format obiectul dosarelor nr. 6372/1/2011 și nr. 6380/1/2011 pentru nelegalitate, netemeinicie, folosirea de argumente ce exced prevederilor legale în materie, prin adăugarea la lege, neoferirea de dovezi în ceea ce privește nerespectarea condițiilor prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., neargumentarea, de o manieră caracterizată prin acuratețe, a soluției dispuse.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
În același sens sunt și dispozițiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., prevede condițiile concrete în care aceasta poate fi acordată.
Rezultă, așadar, că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)] și care presupune îndeplinirea unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării luate față de învinuit sau inculpat.
Analizând actele dosarului se constată că întemeiat prima instanță a constatat că la acest moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului nu era oportună.
Se reține, astfel, că prin hotărâri judecătorești definitive succesive, față de inculpat a fost luată și apoi prelungită măsura arestării preventive.
Totodată, se constată că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul instituțiilor vamale și portuare din Municipiul Constanța s-a constituit un grup infracțional organizat, incluzând oameni politici deținători ai unor importante funcții de stat (secretar general al M.A.I./senator al României), persoane cu funcții de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de afaceri implicați în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice beneficiare curente a mărfurilor importate în România și transportatori, grup ce avea ca scop deturnarea activităților legale ale autorităților statului român în privința activității de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe raza D.R.A.O.V. Constanța, dar și din Municipiul București, prin acapararea instituțiilor competente, determinate să își exercite prerogativele exclusiv pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracțional organizat.
Practicile grupului infracțional organizat constau în instituirea unei rețele structurale funcționale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în țară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau însoțite de avizele sau autorizațiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte cantități decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a documentelor de achiziție externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de la societăți comerciale ori din țări ce necesită taxarea anti-dumping, fără perceperea acestor taxe.
Rețeaua structurală constituită de grupul infracțional organizat percepea sume de bani ilicite, inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul vamal.
Infracțiunile, mijloace de acțiune ale grupului infracțional organizat, erau reprezentate de darea și luarea de mită, traficul de influență, evaziunea fiscală, contrabanda, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală, infracțiuni contra drepturilor de marcă industrială înregistrată.
Potrivit cercetărilor efectuate până în prezent membrii grupului infracțional organizat erau structurați pe paliere: de conducere și control: B.E. și P.A.C., de protecție externă: M.L. și B.M., comandă și coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S., D.L.A., B.L., O.C.C. și S.I., execuție la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V., D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuție, comisionari vamali și angajați ai comisionarilor vamali: T.D.I., Ț.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R., D.I., execuție, intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A., A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.
Se reține, de asemenea, că actele dosarului furnizează date apte a crea presupunerea rezonabilă că inculpatul, în calitate de adjunct al Ș.B.V. Constanța Sud Agigea a pretins diverse sume de bani de la mai mulți intermediari vamali și importatori, printre care E.H.A., A.N.A.R.B.M., M.R., C.M., C.L. și alții, prin intermediul comisionarului T.D.I., în scopul de a-și încălca atribuțiile de serviciu și, împreună cu subordonații săi M.A., R.V. ș.a. să permită intrarea în țară a unor containere ce conțineau mărfuri contrafăcute, alte mărfuri decât cele înscrise în declarația vamală de import sau mărfuri în alte cantități ori cu o altă valoare decât cele declarate sau, în scopul de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu, prin procesarea respectivelor containere, permițând accesul lor în țară în loc să fie blocate în vamă, fără vreun motiv plauzibil.
De asemenea, în schimbul unor sume de bani provenind de la comisionarii vamali T.D.I., Ț.V., B.S. ș.a., colectați organizat de membrii grupului de criminalitate organizată din care face parte, inculpatul, în virtutea funcției deținută oferea informațiile necesare desfășurării activităților ilicite la nivelul B.V. Constanța Sud Agigea.
Astfel, la data de 25 mai 2010, inculpatul O.C.C. a acceptat, la propunerea inculpatului T.D.I., să îl ajute pe un prieten al acestuia, încălcându-și atribuțiile de serviciu, prin procesarea preferențială, rapidă, a operațiunilor vamale ale respectivului importator, contra unei sume de bani neprecizate (25 mai 2010, orele 1428:42).
La data de 17 iunie 2010, inculpatul O.C.C. i-a confirmat inculpatului T.D.I. că a luat măsuri de represalii neprecizate față de un lucrător vamal din subordine care a refuzat să permită accesul în țară a unei cantități de lame de bărbierit ce erau importate prin intermediarul vamal E.H.A. (17 iunie 2010, orele 1433:42).
La data de 27 iulie 2010, inculpatul O.C.C. i-a confirmat inculpatului T.D.I. informația că D.R.A.O.V. Constanța a cerut note explicative legate de încălcarea de către lucrătorii vamali din subordinea sa a „codului 973”, respectiv permisiunea introducerii în țară a unor mărfuri asupra cărora existau atenționări vamale. Această informație vine să completeze temerile exprimate la 20 mai 2010 de inculpatul O.C.C., în sensul că „codul 973” ar fi fost aplicat unor importatori, reprezentați de intermediarul vamal M.R., în cazul cărora s-a permis accesul în țară prin B.V. Constanța Sud Agigea a 30.000 colete cu mărfuri ilicite (20 mai 2010, orele 1016:07; 27 iulie 2010, orele 1847:44).
La data de 29 septembrie 2010, inculpatul O.C.C. i-a precizat inculpatului T.D.I. că nu i s-a ridicat „interdicția” unui intermediar vamal neprecizat, acest lucru având semnificația refuzului de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu legate de procesarea vamală a mărfurilor prezentate de acesta (29 septembrie 2010, orele 1202:43).
La data de 29 septembrie 2010, la cererea inculpatului T.D.I. s-a angajat să facă presiuni asupra lucrătorilor vamali din subordine pentru a finaliza chiar în acea zi operațiunile vamale legate de mărfurile prezentate în vamă de antemenționatul comisionar vamal (29 septembrie 2010, orele 1507:46).
La data de 29 septembrie 2010, la cererea inculpatului T.D.I., inculpatul O.C.C. a acceptat să-și încalce atribuțiile de serviciu în sensul de a face presiuni asupra unui lucrător vamal, denumit codat D., pentru ca acesta să nu creeze probleme pentru introducerea în țară a unor mărfuri aparținând firmei G., la nevoie urmând să-i dea acestuia, cu titlu de mită, suma de 1.000 dolari S.U.A. (definită codat ca „două palme”). (29 septembrie 2010, orele 1604:45).
La data de 28 octombrie 2010, inculpatul O.C.C. i-a cerut inculpatului T.D.I. să facă presiuni asupra unui importator/intermediar vamal, descris codat ca „un prieten din Brașov” pentru ca acesta să își plătească un rest de 300 dolari S.U.A. din mita pe care o datora pentru o operațiune deja realizată (28 octombrie 2010, orele 1159:01).
Totodată, a participat la acțiunea de blocare a activității B.V. Constanța Sud Agigea, de la începutul lunii noiembrie 2011, decisă de conducerea grupului infracțional al cărui membru este, luând măsuri concrete de stopare a procesării anumitor categorii de importuri (la început haine și încălțăminte, iar ulterior și diverse alte produse de larg consum) în scopul ca unii intermediari/importatori (printre care D.M., A.N.A.R.B.M., I.I. etc.) să-și plătească de urgență datoriile față de grupul infracțional, respectiv facturile către comisionarii vamali membri ai grupului infracțional (T.D.I., B.S., Ț.V., I.D.), precum și mita pe care s-au angajat să o plătească și nu au plătit-o (01 noiembrie 2010, orele 1053:00, 1610:12; 04 noiembrie 2010, orele 0952:46).
La data de 01 noiembrie 2010, inculpatul O.C.C. i-a promis inculpatului T.D.I. că nu va fi oprit un transport de brichete/chibrituri ce urma să fie introdus în țară de intermediarul vamal E.H.A., cu toate că transportul a fost blocat de Poliția de Frontieră (01 noiembrie 2010, orele 1649:21).
La data de 02 noiembrie 2010, inculpatul O.C.C. i-a promis inculpatului T.D.I. că va găsi, în final, o rezolvare pentru introducerea în țară a unor mărfuri, fără prezentarea certificatului de origine, astfel încât, ulterior, după definitivarea importului, importatorul să prezinte un certificat de origine care să îi permită scutirea de la plata taxelor vamale (02 noiembrie 2010, orele 1427:08 și 1430:37).
La data de 03 noiembrie 2010, inculpatul O.C.C. i-a promis inculpatului T.D.I. că va rezolva problema introducerii în țară a unui container cu cacao ce era prezentat în vamă de intermediarul vamal E.H.A., în condițiile în care s-a precizat anterior că banii pe care trebuia să îi plătească E.H.A. urmau să fie împărțiți egal între T.D.I. și vameșii de la B.V. Constanța Sud Agigea (03 noiembrie 2010, orele 1623:30, 1703:22 și 1704:57).
La data de 12 noiembrie 2010, inculpatul O.C.C. l-a informat pe inculpatul T.D.I. despre faptul că intermediarul vamal M.R. a prezentat în vamă, în cadrul unui container, 25 de colete, disimulate, conținând cărucioare contrafăcute, purtând însemnele mărcii B. Informarea a fost făcută în scopul ca inculpatul T.D.I. să solicite inculpatului M.R. plata unei sume de bani, cu titlu de mită, pentru a nu fi blocate mărfurile respective (12 noiembrie 2010, orele 1750:35, SMS 1754:56).
La aceeași dată (12 noiembrie 2010), inculpatul O.C.C. l-a informat pe inculpatul T.D.I. despre faptul că intermediarul vamal M.R. a prezentat în vamă, în cadrul unui container seria T.G.H., 500 de colete disimulate, conținând mărfuri contrafăcute, purtând însemnele mărcilor înregistrate C.K., D.K. și țigări marca V. Informarea a fost făcută în scopul ca inculpatul T.D.I. să solicite inculpatului M.R. plata unei sume de bani, cu titlu de mită, pentru a se permite intrarea în țară a mărfurilor respective (12 noiembrie 2010, orele 1759:00, 1804:31, 1822:10, 1824:12, 1837:58 și 15 noiembrie 2010, ora 0925:07 – „7 palme”).
La 15 noiembrie 2010, inculpatul O.C.C. a negociat cu inculpatul T.D.I. permiterea accesului în țară de către vameșii din subordine a unor containere conținând mărfuri contrafăcute, respectiv 108 colete chiloți de bărbați purtând însemnele mărcii D.G., alte produse marca B., jucării contrafăcute marca B., 111 baxuri cu ochelari contrafăcuți etc. La aceeași dată, inculpatul O.C.C. i-a cerut în mod direct mită inculpatului T.D.I. pentru a se permite intrarea în țară a unor produse contrafăcute, după cum urmează: 3.500 dolari S.U.A. pentru 108 baxuri de chiloți bărbătești, purtând însemnele de marcă contrafăcută D.G., 7.000 dolari S.U.A. pentru jucării contrafăcute marca B., 2.000 dolari S.U.A. pentru 111 baxuri cu ochelari contrafăcuți, 1.500 dolari S.U.A. pentru produse diverse contrafăcute, purtând însemnele mărcii B., 3.000 dolari S.U.A. pentru 30 baxuri de chiloți (alții decât cei care purtau însemnele mărcii D.G.), 4.500 dolari S.U.A. pentru 221 baxuri cu tampoane igienice A.D. (15 noiembrie 2010, orele 0925:07, 1024:12, 1030:39, 1121:04, 1433:23, 1438:06, 1506:58; 1510:11, 1606:58, 1648:40).
La data de 15 noiembrie 2010, orele 1806:14, inculpatul O.C.C. l-a anunțat pe inculpatul T.D.I. că într-un container prezentat în vamă se găsesc 15 colete, dintr-un total de 289 cu mărfuri contrafăcute, purtând însemnele mărcii înregistrate K. Înștiințarea a fost făcută cu intenția ca inculpatul T.D.I. să colecteze suma ce trebuia încasată ca mită de lucrătorii vamali, lucru pe care inculpatul T.D.I. l-a și făcut în 13 minute, solicitându-i intermediarului vamal M.R. suma de 1.500 dolari S.U.A., negociată ulterior la 1. 000 dolari S.U.A. (15 noiembrie 2010, orele 1806:14 și 1819:33).
La data de 17 noiembrie 2010, inculpatul O.C.C. a negociat cu inculpatul T.D.I. plata de către intermediarul vamal M.R. a unei sume de bani definită codat prin expresia „doi pari”, pentru a permite intrarea în țară a unui container conținând linoleum (17 noiembrie 2010, ora 0945:33).
La data de 19 noiembrie 2010, inculpatul O.C.C. i-a promis inculpatului T.D.I. că va interveni pentru anularea unor operațiuni de tranzit pentru clienți ai comisionarului vamal T.D.I., în condițiile în care acest lucru nu era posibil pentru că s-a făcut deja controlul fizic ca mijloc de presiune asupra clienților respectivi pentru neplata sumelor de bani ce trebuiau plătite comisionarului vamal (19 noiembrie 2010, ora 1540:07).
La data de 23 decembrie 2010, inculpatul O.C.C. i-a cerut inculpatului T.D.I. mită suma definită codificat ca „12 cu 7 și 16 cu 5”, pentru a se permite intrarea în țară a unui transport de chibrituri, aparținând intermediarului vamal E.H.A.. (23 decembrie 2010, orele 1628:11 și 1637:43).
Probele administrate creează presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 și art. 254 pct. 1 și 2 C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen., fapte de o gravitate deosebită, având în vedere amploarea activității grupului infracțional, scopurile acestuia și impactul exercitat din punct de vedere economic și social.
Faptele pentru care inculpatul este cercetat și pentru care s-a luat măsura arestării preventive respectă, sub aspectul regimului sancționator, condițiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplinește condiția oportunității, implicit prevăzută de normele ce reglementează această instituție.
Acordarea liberării sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, doar instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei măsuri, normele europene necontravenind dispozițiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului, calitatea acestuia, modul de săvârșire al faptei, natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.
Totodată, dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenție, anterior indicat, nu instituie o obligație de acordare a liberării persoanei private de liberate în cursul procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanții în sensul arătat de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative celor privative de libertate, chiar în accepțiunea art. 136 alin. (2) C. proc. pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Așa fiind, se constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care acestea au fost comise și impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor preventive nu poate fi, cel puțin în stadiul procesual actual, atins fără privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfășurări a procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată și numărul crescut al probelor ce trebuie în continuare administrate pentru aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Se constată, totodată, că la aprecierea asupra acordării liberării provizorii sub control judiciar circumstanțele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere și nici să prevaleze principiului aflării adevărului și necesității desfășurării normale a procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la inculpat nu sunt suficiente în speță pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat față de interesul general al menținerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanțe, dreptului persoanei deținute de a fi cercetată în stare de libertate.
Așa fiind, se reține că soluția dispusă de către prima instanță a realizat o corectă interpretare și aplicare, cauzei concrete dedusă judecății, a normelor legale incidente în speță, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros argumentată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Soluția primei instanțe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive, reglementat de art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., care, în prezenta cauză, la acest moment procesual, nu poate fi realizat în absența privării de libertate a inculpatului, având în vedere natura infracțiunilor despre care există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea acestora, complexitatea cauzei și necesitatea desfășurării în bune condiții a urmăririi penale.
Rezultă, așadar, că nu pot fi primite susținerile apărării în sensul inexistenței de date privind un potențial comportament negativ al inculpatului ulterior liberării, în condițiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., acesta rezultând, ca, de altfel și caracterul inoportun al admiterii cererii inculpatului, în mod implicit, din natura și gravitatea faptelor despre care există date ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, condițiile și circumstanțele reale și personale ale inculpatului, impresia creată publicului în sensul funcționării clandestine și ilicite a unui sistem paralel cu cel al autorităților statului, ce urmărea realizarea intereselor private ale membrilor săi și care, în mod evident presupunea o reacție fermă a organelor judiciare.
Rezultă, așadar, că argumentele invocate de către instanță, contrar susținerilor apărării, sunt apte a justifica soluția dispusă, care este legală, temeinică și riguros motivată.
În ceea ce privește pretinsa adăugare la lege și folosirea de către prima instanță a unor argumente străine de cele reglementate de normele incidente în speță, aceste susțineri nu pot fi primite, având în vedere prevederile exprese ale art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. și concluzia ce rezultă cu necesitate din interpretarea gramaticală a normei precitate, cu referire la timpul verbal utilizat de legiuitor. Astfel, instanța are posibilitatea să admită cererea de liberare provizorie, sau să o respingă prin analizarea, coroborată, a prevederilor legale ce reglementează condițiile exprese ce trebuie îndeplinite de o atare cerere și a condiției sine qua non de garantare, în condițiile liberării provizorii, a realizării scopului procesului penal, astfel după cum prevede art. 136 alin. (1) C. proc. pen.
Totodată, sunt neîntemeiate aserțiunile apărării relative la nemotivarea hotărârii sau folosirea de argumente lipsite de acuratețe, sau care priveau aspecte nerelevante (circumstanțele reale și personale) deoarece, după cum rezultă din aspectele anterior relevate, prima instanță a analizat în concret situația inculpatului, prin raportare la obiectul cererii cu soluționarea căreia a fost investită, numai o astfel de analiză a cauzei (care implica și analiza circumstanțelor reale și personale) putând oferi date apte a forma convingerea instanței cu privire la oportunitatea sau, dimpotrivă, la inoportunitatea acordării liberării provizorii.
Pentru considerentele ce preced dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.C.C. împotriva încheierii nr. 1101 din 22 iulie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5973/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 august 2011.