Asupra recursului de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentința nr. 1741 din 9 noiembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca tardivă, plângerea formulată de petentul M.L. împotriva rezoluției nr. 552/P/2010 din 27 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. A fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că petentul a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 552/P/2010 din 27 mai 2010, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, prin care în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata D.E.B., pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 264 C. pen. și față de intimații B.G., V.M., V.F., T.B., A.G., D.P., D.L., T.C., M.E., T.G. și M.L. sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. și art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen.
Soluția astfel dispusă a fost, în parte, infirmată prin ordonanța procurorului ierarhic superior (nr. 5625/2707/II/2/2010 din 12 iulie 2010) constatându-se că plângerea petentului privea și pe numiții V.C., B.E. și L.E., cu privire la care, prin aceeași ordonanță, s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.
În ceea ce privește plângerea adresată de către petent instanței, potrivit art. 2781 C. proc. pen., s-a apreciat că, prin raportare la dispozițiile art. 2781 alin. (2) C. proc. pen. și art. 187 alin. (2) C. proc. pen., aceasta a fost tardiv declarată.
Astfel, s-a apreciat că petentul avea la dispoziție un interval de 40 de zile în care se putea adresa cu plângere instanței chiar dacă nu a primit niciun fel de comunicare de la procuror privind modul de rezolvare a plângerii sale, neexercitarea dreptului de a formula plângere împotriva actelor procurorului în termenele stabilite de art. 278 alin. (3) C. proc. pen. și art. 2781 alin. (2) C. proc. pen., fiind sancționată cu decăderea din acest drept, plângerea depusă cu depășirea termenului fiind nulă.
S-a reținut că petentul a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 552/P/2010 la procurorul ierarhic superior la 18 iunie 2010, acesta soluționând-o la data de 12 iulie 2010, cu depășirea termenului de 20 de zile prevăzută de lege, care se împlinea la 9 iulie 2010, astfel încât petentul avea la dispoziție un termen (cumulat) de 40 de zile pentru a sesiza instanța, care se împlinea la 29 iulie 2010. Or, din verificarea actelor dosarului, prima instanță a constatat că petentul a sesizat instanța la 4 august 2010 (data de pe plicul în care a fost expediată), plângerea fiind datată de petent „30 iulie 2010” și înregistrată la instanță la 6 august 2010, fiind, așadar tardivă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs petentul, arătând că rezoluția nr. 552/P/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, i-a fost comunicată la 9 iunie 2010, plângerea împotriva acesteia fiind formulată la 11 iunie 2010, deci în termenul prevăzut de lege.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 C. proc. pen. și art. 278 C. proc. pen., la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță.
În cauza dedusă judecății petentul a formulat, în termen legal, plângere potrivit dispozițiilor art. 278 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluției nr. 552/P/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția urmărire penală și criminalistică. Plângerea a fost înregistrată la parchet la data de 18 iunie 2010 și soluționată de către procurorul ierarhic superior la data de 12 iulie 2010, soluția fiind comunicată petentului la data de 28 iulie 2010, deci în afara termenului de 20 de zile prevăzut de lege, care expira la data de 12 iulie 2010.
Așa fiind, potrivit art. 2781 alin. (2) C. proc. pen., se impunea ca petentul să sesizeze instanța în termen de 20 de zile, calculat de la data la care procurorul ierarhic superior ar fi trebuit să soluționeze și să comunice petentului soluția dispusă, termen care se împlinea la data de 2 august 2010 (ultima zi, 1 august 2010, fiind o zi nelucrătoare, termenul prorogându-se la data de 2 august 2010). Or, petentul a formulat plângere la data de 4 august 2010, cu depășirea termenului imperativ prevăzut de lege, plângerea fiind tardiv introdusă, după cum în mod corect a reținut și prima instanță, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros motivată.
Criticile invocate în cuprinsul cererii de recurs sunt nefondate, petentul referindu-se la termenul de comunicare și la plângerea adresată procurorului ierarhic superior, aspecte care nu au relevanță, nepunându-se în discuție problema termenului de sesizare a procurorului ierarhic superior.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.L. împotriva sentinței nr. 1741 din 9 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 6788/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 septembrie 2011.